Calatorie spre sufletul Tatalui nostru

De-as stii Doamne sa-ti multumesc…o, de-as stii…

Atatea minuni…fara sa merit vre-una!…

Deal, Cristorel, Soimeni, Vultureni, …locuri ce stateau lipite de curgerea sangelui meu…le-am revazut…pe acorduri de soare si cer senin…pe aripi de berze si fluturi si soimi…pe spinarea cailor si a vitelor ce pasteau pe intinderile verzi ale iubirii Tale….

Oameni imbracati in funze, oameni rezemati de garduri si banci, copii..multi copii, case colorate, chipuri cunoscute…mult prea cunoscute…Am vibrat in lumina apusului de soare si a rasaritului de luna…Am privit dealuri si ape. Am primit in dar luna plina oglindita in lac…si cantecul tarziu al broastelor. Viata! Multa viata..in locurile ce par parasite si pustii…

Traseul liber a sufletului meu s-a deschis in duminica de Rusalii, trezit de visele nascute cu o zi inainte.

Impreuna cu Rada si Matei, am pornit spre un loc ascuns de ochii lumii, privit de pasari si animale salbatice, sculptat in mijlocul dealurilor, sub padure: Manastirea Cristorel…atat de naturala a fost ruperea de oras! M-am trezit pe un drum de tara, batatorit de picioare omenesti si carute, inconjurata de zbor de berze, cu soarele pretutindeni. Am trait! In timp ce traim, stiam ca acele clipe sunt atat de unice, incat trebuie traite cu ultima celula si ultima putere.

Alergarea mea dupa barza, pe drumul prafuit, printre dealuri mi-e sfanta amintire….Am trait! Deseori uit cum e sa traiesti…Deseori cred ca a trai inseamna plimbare prin oras…A trai e Cerul si opera lui mareata, a trai e Dumnezeu si tot ce El a creat…a trai e Hristos…si Duhul LUI, lasat pentru desavarsirea mea.

Slujba dintre dealuri, maicutele, toaca, oamenii simplii si noi…

Apa …are un ecou inalt..a fost turnata in cana mea de mainile maicutei…

Biserica…tainic luminata..prin ferestrele mici…

Chipul Radei, scriind pomelnicul, langa fereastra din dreapta…Ea imbracata in alb, langa maicuta imbracata in negru, avand chipurile invelite cu fasia de soare ce intra pe fereastra.

Daniel, stand in tinda bisericii si citind…

Matei, stand de vorba cu maicuta, in fata bisericii, sub soare…

Pana si starile de slabiciune pe care le-am avut …pana si ele sunt sfinte….

Masa luata la umbra unui mar…

Pufuletii…

Casa bunicii mele…

Miki..

Animalele…

Buni stand pe un fotoliu…aici doare putin…pe buni o stiu facand placinte si dand de mancare la animale…Acum e bolnava…Acum se hraneste cu o imagine in care si-a dus anii..fara sa mai poata construi la ea…

Casa s-a schimbat…Bucuria mea e viata din ea…Bucuria mea e ca nu am gasit pustiul ce a existat cativa ani in curtea casei…

Ce culori vii sunt la Soimeni. Acolo fiecare piatra imi vorbeste…Acolo…devin atat de emotionata si fericita! Toata copilaria mea se deruleaza in acele locuri…Pasii mei au colindat drumurile acelea, mainile mele au lucrat pamantul acela, ochii mei au privit locurile acelea…Ciurda! o asteptam cu atata drag…desi imi era frica de bivoli…Urcam pe dealuri sa mancam fragute, sa mancam macris, sa mancam alune si mure…Urcam ” pe piatra” sa privim satele…Ne duceam la vale sa spalam covoarele…lana..graul…Simt si acum racorirea picioarelor in valea ce strabate satul.

Cateodata, cand era cald…porneam desculta prin vale impreuna cu sora mea si prietenele noastre si strabateam valea in sensul opus curgerii ei…Ni se scufundau slapii in mlastina, vedeam fel si fel de vietuitoare, uneori serpi…Noi eram cercetatori, luptatori..Noi aveam de ajuns intr-un punct al vaii…si ajungeam..mereu ajungeam. Aruncam apa in sus…totul sub soare…Cand ajungeam acasa ne astepta bunica. Mereu pregatea ceva bun pentru noi. Puteam sa simt mirosul mancarii de departe….La tara..

Imi amintesc o dimineata de vara..in care, bunicul s-a trezit sa ajut o vaca sa nasca. Stiu ca, in dimineata aceea, soarele rasarea din spatele bucatariei in culori portocalii. Celelalte vite mergeau in ciurda…Vaca noastra nu..ea nastea un vitel..Am cateva imagini foarte clare pe acre le aduc din copilaria mea.

Stiu ca la tara am crescut sanatos! Stiu ca in acele locuri mintea mi-a fost sanatoasa, neatinsa de temeri si probleme.

Nu aveam telefon…Mami ne suna pe un telefon public. Problemele din oras nu aveau putere asupra noastra. Asupra noastra aveau putere dealurile, valea, soarele, fructele verzi sau coapte, aventurile….Puterea lor era vindecatoare.

Imi doresc sa-mi cresc copiii la tara! Sa nu se imbolnaveasca mintea si sufletul lor de toate cladirile si averile din jur, de toate accidentele si rautatile…

La Soimeni am vazut prietenii copilariei mele. Sunt atat de frumosi! Toti….

Amestecul acesta de ganduri si trairi creioneaza starea matinala a sufletului meu….Astept atat de mutl sa ma mut la tara…astept atat de mult ziua, in care, cu Daniel si Krista, ne luam ultima farama din acest loc si plecam la tara.  Avem nevoie de asta..ca sa nu pierim incet…

Dealuri..zboruri…soare..luna…drumuri ..gradini..case…animale…cantec de pasari….

Ieri mi-a fost da sa ajung de doua ori la Soimeni. A doua oara am mers cu Laura si Ovi. Am gasit oamenii imbracati in frunze la ultima casa din sat. Am mers in casa unor oameni speciali si ne-am bucurat de modul sanatos in care traiesc si cresc sufletele lor, am stat cu copii din sat,  cu oamenii, cu Pamela si Carmen.

Inapoi…oglindirea lunii si putere noua pt zilele ce vin…