Ganduri de demult…Despre ceea ce am trait la Jucu…

Acum ma gandesc la cei ce locuiesc la Jucu, la acei copii cu dizabilitati psihice severe din Centru de plasament Sf Andrei de la Jucu…Am cautat cate ceva despre ei, pe internet. Am gasit ultimele stiri de acolo Despre Maria

maria

Tot despre ea…

E vorba despre Maria. Ea, statea intr-un pat mereu..nu putea sa umble. Era frumoasa si senina. Zambea…

Prietena mea, Oana, petrecea mult timp cu ea. Intr-o zi a dus in camera ei o jucarie cu cheita, o jucarie muzicala…Mariei ii placea mult sa asculte…Se bucura de simpla prezenta…Putea sa ne priveasca..Azi nu mai poate.

Doamne, pazeste Tu acei copii si ajuta micimii mele sa ajunga intr-o zi sa-i revada, sa-i slujeasca…Si Doamne, Tu stii, cat am primit prin acei copii…Tu stii cata inviorare au dat sufletului meu zilele petrecute langa ei…

Atunci am scris aceste cuvinte….

Acolo, la Jucu
Sep 7, 2007 12:34 PM

Salbatica inima, ce salti la fiecare adiere a timpului, ti-a venit vremea sa stai pentru o clipa, sa stai si a fii domesticita de realitatea in care timpul uita sa adie.  Poate sa fie un inceput al jertfei sau un sfarsit al al ei, poate sa fie un lung sir de intrebari sau un cufar cu raspunsuri,  poate sa fie teama picurata cu zbucium sau bucurie ce curge fara incetare…poate sa fie ceea ce a mai fost si totusi sa fie nou sub soare ….

Unii in disperarea ce le-a cuprins fiinta se uita spre Cer si cu revolta intreaba “de ce?”…altii, aglomerati de intrebari, isi uita scopul…unii prefera sa priveasca criticand si judecand si povara judecatii ii apasa atat de tare….unii isi pierd puterea si isi uita intreaga teorie…altii isi pastreaza teoriile traind in ele fara sa le aplice… Citește în continuare „Ganduri de demult…Despre ceea ce am trait la Jucu…”

Micul Print – Capitolul 2

Asa am trait eu, stingher, fara sa am cu cine sta intr-adevar de vorba, pana cand, o data, acum
sase ani, am ramas in pana in pustiul Sahara. Mi se stricase ceva la motor. Si cum nu luasem cu
mine nici mecanic, nici calatori, ma pregateam sa-ncerc de unul singur sa duc la bun sfarsit o
reparatie anevoioasa. Era pentru mine o chestiune de viata si de moarte. Apa de baut, abia daca
aveam pentru o saptamana.
In prima noapte, deci, am dormit acolo, pe nisip, la mii de leghe departare de orice asezare
omeneasca. Eram mai singur chiar decat naufragiatul pe o pluta, in mijlocul oceanului. Asa ca va
inchipuiti uimirea mea, cand deodata, in revarsat de zori, m-am pomenit ca ma trezeste un
glascior ciudat. Rostea:
– Te rog… deseneaza-mi o oaie!
– Cum?
– Deseneaza-mi o oaie… Citește în continuare „Micul Print – Capitolul 2”