Trairi aduse de la sat..

Sunt din nou la oras si simt nevoia sa vorbesc despre sat.

Ieri am vizitat satul in care vom locui..Mai e putin de aranjat pe acolo si plecam…

Cu fiecare zi care trece dorul diminetilor si al apusurilor de la sat ma inconjoara.  Sunt prinsa intr-un dor ce ma face libera.

Literele omenesti tradeaza lutul din care sunt facuta. Aici, pe pamant,  ma pot scrie doar in astfel de litere…Iar dincolo de cerul vizibil, se scrie viata mea in literele LUI…La sfarsit voi fi chemata la judecata pentru tot ce am facut, pentru tot ce nu am facut. In concluzie, sunt ganduri pe care le scriu omeneste. Va marturisesc ca unele trairi nu le pot scrie. Puterea lor nu o pot reda…

Satul intampina cu soare, cu pajisti, cu lanuri de floarea soarelui, cu praful din urma carutelor, cu sunetul tractoarelor indepartate. Daca e duminica, satul intampina cu linistea clopotelor, cu haine de sarbatoare, cu bancile ocupate de satenii ce „azi” sunt in sarbatoare.  La sat, e sarbatoare duminica…

Mi-am pus castile in urechi si am alergat. Am uitat cine sunt pe pamant si am incercat sa ma gandesc la ce as putea fi in cer. Am alergat… De la lavita pana la nuc si inapoi.  Am fost imbracata in aripile cerului si in picioare mi s-au pus scantei de stele…am zburat..desi eu am alergat.  Nu stiam nimic din cele ce sunt in jurul meu.  Erau straine de mine si ultimele sunete scurse prin urechile mele.  Am fost aripa stanga a fluturelui ce zboara catre varful soarelui.  Am fost cantarea privighetorilor si alergarea cailor albi.  Am fost vantul ce trece prin cuibul berzelor.  Am fost norul pe care adoarme raza soarelui la apus. Am fost…tot ce iubesc sa privesc, tot ce dau ca hrana sufletului meu, in zilele mele bune.

Stiu ca am uitat sa obosesc.  Am alergat prea senin in uitarea mea…prea detasat,  prea incet totusi pentru a nu fi ajunsa de realitate.

M-am urzicat, m-am zgariat…Nu am simtit nimic in afara bucuriei de a fi fiica Tatalui meu si de a sta in siguranta Bratelor LUI, ce prind forme diferite, dar care, in esenta lor, raman mainile Tatalui meu. Va spun! nu va temeti de spinii lumii acesteia….

Aceasta evadare din afara mea, in mine, mi-a aratat ca Cerul locuieste in inimile celor ce stau langa El. Daca nu stau langa El sunt rugina, cenusa, praf…sunt ruinele unui vis vesnic, in care e cuprinsa mantuirea mea.

La sat oamenii sunt mai frumosi. Naturaletea lor nu e mascata. Seninul din ochii lor nu se ascunde in umbra stresului si a galagiei de pe marile si aglomeratele bulevarde.

La sat, copiii cresc sanatos. Jocul lor se imbrastie odata cu venirea noptii. Dimineata, ii asteapta neobosita iarba plina cu roua, sa o calce, sa o rupa, sa o arunce in sus…

Copiii de la sat sunt murdari pe obraji si hainele lor sunt inverzite. Acolo nu e rusine sa traiesti natural.

Copiii de la oras sunt mereu curati. Ei sunt dresati dupa cultura unui sistem imbolnavit.  Copiii de la oras poarta adesea masti pe care le cere societatea.

Stefan si Ecaterina se joaca prin ograda cu gainile, cu pisica, cu cainele, cu vitelul.  Sunt prieteni cu animalele. Unii copii de la oras se tem de animale. Parintii lor aud prea multe stiri cu copii muscati de caine sau alte animale. Televizorul uita sa ne conduca sufletul spre partea vie si spre terapia cu animale.

Cocotati pe culmile dealurilor putem vedea mai bine sculptura mareata prin care ne purtam trupurile. De acolo se vede clar: dealurile stau unite prin vai.

Aici se traieste. Fiecare litera citita intr-un spatiu deschis isi schimba forma. Accentele devin mai puternice. Valsul literelor te ameteste lin. Intelegi sensurile purtand lumina pe chipul sufletului. Intelegi in lumina…

Intr-un spatiu atat de deschis, incat vezi farama de soare contopindu-se cu albul norilor, sufletul isi inalta rugaciunea fara sa aiba nevoie de cuvinte. Acolo simti Duhul mijlocind pentru tine. De ce ne rupem atat de greu de spatiile inchise?

” Domnul imparateste: sa se veseleasca pamantul, si sa se bucure ostroavele cele multe!

Norii si negura il inconjoara, dreptatea si judecata sunt temelia scaunului Sau de domnie.

Inaintea Lui merge focul, si arde dejur imprejur pe potrivnicii Lui.

Fulgerele Lui lumineaza lumea: pamantul Il vede si se cutremura.

Muntii se topesc ca ceara inaintea Domnului, Inaintea Domnului intregului pamant.

Cerurile vestesc dreptatea Lui, si toate popoarele vad slava Lui….” (Psalmul 97: 1-6)