Catre apus

Ultimele vaci si ultimii bivoli isi croiesc prin ploaie, drumul spre casa. In grajdurile incalzite de fan si rasuflare de dobitoace isi vor odihni trupurile umblate si urcate pe zeci de dealuri.

Ar fi spre apus. Norii nu ne arata soarele…si totusi ar fi vremea apusului. In zilele de toamna tarzie, soarele apune devreme. S-ar parea uneori ca a uitat sa rasara.

Ferestrele sculptate in pereti permit luminii sa se strecoare in camera calda…calda de la lemne si muzica de pian.

z

Oamenii trec rar pe drum.

Cand le vezi miscarea lina, iti pare ca s-au coborat ingerii ca sa isi smereasca slava in cizme de cauciuc si haine plouate.

Sufletul priveste curios si uneori speriat in jur. Nu are zgomot in jur, nu se poate agata de el cand linistea pare prea mare, prea greu de dus. Citește în continuare „Catre apus”