Despre viata noastra din ultimele luni

Daca ceva ne-a bucurat, daca ceva n-a alintat, daca ceva ne-a rupt de pamant pentru a ne lipi de cer…e doar Harul Lui fara seaman, fara margini in implinirea fagaduintelor…

Suntem tot si tot mai indragostiti de libertatea in care locuim acum, suntem tot si tot mai insetati dupa ploaia de soare ce coboara in fiecare zi peste ograda noastra.

Suntem simplii calatori …ce e aici nu ne apartine. Locuim aici prin mila Celui ce ne-a creat. Casa aceasta, ograda, gradina…nu ne apartin. Acesta e un lucru care ne smereste uneori, ne revolta altadata, ne face sa ne amintim ca suntem in vizita pe pamant, ne face alteori sa credem ca suntem aici pentru vecie. E un loc nespus de frumos pentru sufletele noastre intoxicate.

Va spun cu sinceritate ca nu as mai veni la oras, ca nu as mai lasa linistea sa imi scape…

Sunt doar sase luni si ceva de cand suntem aici.

Aici a crescut Rafael in pantecele mele.

Aici a nascut Krista.

Aici am reusit sa imi cunosc sotul mult mai bine, sa ma indragostesc de el mult mai mult, sa ii contemplu frumusetea mai des, sa ii admir lucrarile mainilor lui, sa ma bucur de pasii lui, de zambetul lui, de obrajorii lui, de mainile lui.

Aici am invatat inca o parte din rabdare. Am invatat sa astept o ora sa fiarba supa pe soba…o supa care pe aragaz ar fi fiert in cateva minute. Am invatat sa astept lemnele sa se aprinda incet si am invatat sa astept sa fumege soba pentru ca mai apoi sa dea caldura…o caldura ce ne canta si ne incanta.

Aici am vazut cum toamna se transforma in iarna si iarna in primavara…

Aici am privit atenta la procesul nasterii, la procesul impietririi, al mortii, al renasterii.

Aici am ascultat vantul si am privit zapada, am ascultat ploaia lovind ferestrele, am prvit pamantul schimbandu-si haina.

Aici mi-au fost invadate lucrurile de soareci, aici i-am auzit cum rod peretii ca sa intre in camera noastra, aici i-am vazut alergand printre lucruri pe care eu puneam pret..prea mult pret…

Aici ne-au invadat furnicile cand pamantul se dezgheta….Ne-au intrat in lapte, in prajituri…s-au urcat pe masa. Am avut timp sa le observ putin din harnicia lor (de care doar in carti citisem…). Am observat ca o farama de mancare uitata pe jos va fi in cateva ore un deal de furnici. Ele mi-au aratat unde a picurat un strop de dulceata sau de supa…

Aici locuim cu paianjenii si cu alte insecte in aceeasi incapere….si a inceput sa nu mai fie o problema. E natural sa intalnesc zilnic cativa paianjeni…

Aici ne-a fost furat carnatul afumat de pisica

Aici am inteles ca nu e neaparat sa am un dulap de haine ca sa tin hainele. Am invatat ca ele pot fi tinute si in saci…si asa si-au mai pierdut din valoarea pe care o aveau in inima mea. Cand merg sa le iau pot observa ca au fost vizitate si de soareci….Nu mai e o problema atat de mare…

Aici am vazut ca nu e imposibil sa porti aceleasi haine o saptamana…

Aici …si iar aici am descoperit ca nu e nevoie de o baie luxuoasa ca sa curatam trupurile noastre. Ajunge o covata, o oala mare cu apa, o soba calda si o incapere….Iar toaleta e in afara, acoperita de un perete de lemn prin care cu usurinta se aud pasarile de afara.

Aici am vazut cat de bine se poate trai intr-o singura incapere cu multumirea in suflet.

Aici am vazut Mana Domnului intinsa spre noi in zeci si zeci de feluri….

Toate acestea au schimbat ceva la noi, ceva in noi…

Nu stiu cat e de vizibil in afara ca ceva in noi se schimba. Nici nu stiu daca am nevoie sa stiu acest lucru acum. Stiu insa ca tanjesc sa devenim mai buni, mai aproape de cum ne vrea El. Indiferent unde am fi, e singurul lucru esential….singurul lucru ce nu va pieri.

Acum e primavara. Am curatat gradina, curtea, sura. Am ridicat melegarul, am pus un strat de ceapa, asteptam sa ne discuiasca gradina, ne bucuram de inmugurire, inflorire, de ceapa verde ce creste, de puii lui Krista, de masina ce merge doar uneori, de pasarile ce canta mereu, de miei ce zburda pe dealuri, de gainile ce cotcodacesc, de vocile copiilor, de flori, de cerul plin de stele, de noptile cu luna plina in care cainii latra in alte ritmuri….de internetul limitat pe care il avem din cand in cand, de vizitatori…

Mai sunt doua luni pana ar trebui sa apara Rafael. Asteptam sa il cunoastem, sa ii vedem chipul, sa il atingem, sa mai invatatm ceva….

Va spun din nou: nu as mai lasa linistea ce am gasit-o aici! Cu Domnul langa noi, in noi, nu ne lipseste nimic, chiar daca uneori ar parea ca ne lipseste….