Sopteste-mi Tata!

Astept sa imi soptesti zambetul florilor la prag de Inviere.

Astept sa ma trezesti lin si sa ma privesti asa cum imi privesc eu pruncul, sa imi soptesti lin: „Niciodata nu am plecat de langa tine”….

Nu stiu ce ma provoaca sa scriu azi. Poate lacrimile sarate ce se scurg grabite pe sub ochii mei….

Numai Tu stii calvarul prin acre a trecut sufletul meu cu ceva vreme in urma, numai Tu stii ranile adanci ce inca sangereaza in asteptarea vindecarii…

Azi, imi imaginez ca stau cu Tine la masa, asteptand Cina….imi imaginez ca stau si arunc toata povara la picioarele Tale, ca sa o stergi, ca sa ma eliberezi, sa ma faci noua pentru Cerul Tau fara margini. Nu merit sa ma impartasesc din Tine…nu merit sa imi adap sufletul din Tine…si totusi, toata fiinta mea atarna de Tine, toata fiinta mea se sprijina pe Tine si isi trage viata din Tine… Citește în continuare „Sopteste-mi Tata!”