„Cu foarte mare greutate am urcat scările. Picioarele îmi erau atât de slăbite, încât îmitremurau gata să nu mă mai ,ţină. Inima mi se strângea în piept, îmi ardea, îmi şchiopăta. În cap mi se făceau goluri ca şi când aş cădea în vid. Ochii îmi umblau numai prin ceaţă şi urechile îmi ţiuiau metalic…Am ajuns în faţa chinuitorului a cărui faţă şi a cărui privire erau astăzi mai cumplite şi mai ameninţătoare ca oricând.
Întrebările rămase de ieri fără răspunsul dorit reveniră din nou scrâşnind. Sufletul îmi era întotul liniştit, dar trupul simţeam că nu mai poate. Nu mai mâncasem nimic nici dimineaţă – era Vinerea Patimilor Domnului şi Mântuitorului nostru. Citește în continuare „Fragment pentru o altfel de vineri. Traian Dorz …”
Andreea Stanciu 