De ce îmi port copilul…

 

UPDATE: 13 iunie 2017

Tot ce am scris în acest articol a rămas valabil pentru mine și acum, când cresc un nou prunc, o nouă veșnicie.

Cu Efraim legat de mine pot să alerg, să dansez, să gătesc, să mă plimb, să lucrez prin grădină și în același timp să se împlinească nevoia lui de a sta conectat cu mine.

Ca sistem de purtat recomand din tot sufletul sistemul pe care l-au creat cei de la http://marsupi.ro/

Cât despre Rafael, el s-a făcut mare acum. Are 7 ani și cu greu îl mai pot ține câteva minute în brațe. E independent, mult prea independent raportat la mine ca mama grijulie…Mi-e dor de el legat de mine, dar accept că el nu a fost creat pentru mine, că el are drumul lui și eu pot să îl însoțesc pe acest drum cu iubire și binecuvântare.

 

f.jpg

……………………………………………

Experiența de azi m-a provocat să scriu acest articol.  Nu simțeam pănă acum nevoia să motivez  de ce în unele zile îl iau pe Rafael în port bebe și merg cu el așa…deși el are aproape 13 kg si eu 46. El e lung și eu am doar 1,58 m înalțime.

Toată vara am fost nemulțumită de faptul că nu petrec suficient timp cu el. Mi-am regândit viața și prioritățile și am luat noi decizii…ca să îi dau mai mult timp, cât mai mult!

A venit toamna și am mai mult timp liber. Așa se face că nimic nu mă grabește si astfel nu port povara de a grăbi pe alții. Mă plimb cu Rafael, am timp să stau 20 de minute să privesc o gaură într-un gard pentru că el iși dorește asta, am timp să îl iau cu mine în bucătărie și să gătim împreună (fără pic de glumă! are 2 ani și 4 luni și mă ajută cu adevărat…taie dovleceii, castraveții cubulețe cu un cuțit de plastic, frământă aluatul împreună cu mine, îsi pune mâncare în farfurie, spală vasele mai mici, udă vlăstarii, ii taie cu forfecuța,..), am timp să fac curățenie cu el, să îi spun povești, să îi răspund la întrebări, să îl ascult, să îl mângâi, să îi explic…să îl las să aleagă fără să impun cu furie niște reguli (uneori absurde).

Am timp și putere (slava Domnului) să îl port uneori în brațe, aproape de inima mea, aproape de respirația mea, ..să îi vorbesc șoptit, să îl adorm cântându-i la ureche despre Isus, despre dragoste…pe străzi, prin frig..ocrotiți de o lumina blândă în care Dumnezeu Își pune Puterea.

Rafael nu prea doarme la amiază. Uneori vara îl adormeam in cărucior, îmi părea mai comod. Acum e frig..îl cuibăresc în marsupiu și îl adorm așa. Nu mereu..Aș face asta mai des dar câteodată nu am timp. O fac pentru el și pentru mine. Ador sa îl privesc ațipind în palmele mele dupa ce și-a epuizat întrebările, să îl aud răsuflând ușurat, să îl simt abandonat în brațele mele. Atunci mă simt Mamă, atunci simt că truda mea e pentru ceva ce poarta veșnicia în fiecare celulă a sufletului.

Imaginați-vă că într-un moment din acesta, de intimitate cu fiul meu, de bucurie că am timp să îl port (conștientă de faptul că el crește și că nu mai pot face asta mult timp) întâlnesc trei persoane. Doua dintre ele urcau împreună pe strada mea și exclamă cu putere „rușine, rușine!” înspre Rafael.

Rușine? de ce rușine? „rușine că stai la mama ta în brațe așa baiat mare si ca nu mergi singur”…Aceasta replica vine după câteva ore în care am alergat și am mers cot la cot cu el. Am spus doar atât: „noua nu ne e rușine!” Am încercat să nu fiu răutacioasă…Puțin mai jos întâlnesc o mama. O respect…a crescut mulți copii. Ea imi spune „de ce îl duci așa?”. Eu răspund: „ca sa il adorm”. Ea continua: „Nu așa trebuie sa faci. Dacă îl înveți așa doar așa va vrea. Trebuie dragoste cu măsura. Copilul trebuie să știe să stea singur, să înțeleagă că nu ai timp de el, să asculte.” Cred ca are dreptate si respect felul în care a ales ea să își crească copiii, dar în ceea ce ține de mine, de structura mea..NU cred ca asta e soluția!

Cred cu tărie că dragostea nu are măsura.  Cred ca acolo nu se cere măsura….

Cred că un copil are nevoi emoționale care își găsesc împlinirea în brațele mamei și nu într-un pat așezat într-o cameră alăturat. Copiii nu au nevoie doar de laptele nostru. Ei nu trăiesc doar cu hrană fizică. Ei cresc și sunt sănătoși atunci când li se oferă iubire, multă iubire.

Cred și văd cu ochii mei ca iubirea mea și răbdarea mea il disciplineaza pe Rafael mai mult decat orice nuia, decat orice cuvânt dur, decât orice mânie vărsata peste el.

L-am purtat mult (nu destul) și e independent, nu vrea mereu in brațe dar știe ca brațele sunt acolo pentru când are nevoie. Încerc să îl incurajez deși nu îmi vine natural. Natural imi vine sa zic: „ai grijă! o sa cazi! nu poti!”…Ma educ sa îl încurajez, sa îl ascult, sa îl înteleg.

Știti când e Rafael obraznic, rebel, răutacios? Când sunt eu așa!

Știti când dăruiește cu drag din ale lui?  Când eu fac asta cu ale mele!

Știti când îmbrațișează, zâmbește, explică cu răbdare când nu îi convine ceva? Când eu sunt așa!

Știti când trântește lucruri, când vorbește dur, când loveste? Când mă vede pe mine plină de mânie!

Nimic nu ne educa copiii mai bine decât iubirea, răbdarea, propriul exemplu. E absurd să am așteptări mai mari de la el decât de la mine. E incorect să pretind de la el să fie altfel decât sunt eu. Înainte de cuvintele mele sunt faptele mele, pașii mei, cărarea pe care o croiesc inaintea lui si pe care el o urmeaza  natural. Asa suntem creati..sa urmam pasii celor de langa noi, sa imitam.

Am mai scris ca îl vreau pe Rafael prieten al nostru. Vreau să simtă că îl iubim! Aceasta e calea pe care o consider cea mai înțeleaptă în momentul de față. Calea Iubirii!…cu limitele ei, cu condiționări uneori, cu reguli, cu atribuții…alteori cu pedepse, cu disciplinare.

„Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.”

(BIBLIA)

„Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.”

(BIBLIA)

Pentru că iubirea lui pentru alții va însemna multă jertfă, va însemna frustrare, va însemna renunțare, iar toate acestea se educă dacă nu vin ca dar al trudei celor ce au trăit înaintea noastră, al strămoșilor noștri.

Rafael e cea mai puternică dovadă în momentul de față! Ce e el și ce devine el in fiecare zi îmi dovedește ca nici o cale nu e mai buna decat Calea Iubirii, jertfa fiecărei zile, iertarea mai mult decat pedeapsa.

Ce har! …toate mă conduc și îmi arată că Dumnezeu înainte de orice e DRAGOSTE!

„Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.

Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu;

dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi,

și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.

Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul ca ne-a dat din Duhul Său.

 Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

 Cine va mărturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el,

și el în Dumnezeu.

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi.

Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.

 Cum este El, așa suntem și noi in lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplina încredere în ziua judecății.

 În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit in dragoste.

 Noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit intâi.

 Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, si urăste pe fratele său, este un mincinos;

căci, cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?

Și aceasta este porunca pe care o avem de la El:

cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.”

(BIBLIA)

PS: Când am spus ca Rafael face așa multe prin casă nu am spus-o ca să îl laud pe el ca fiind un copil mai special sau mai capabil decat alții. Cred ca orice copil sănătos poate face aceste lucruri. Activitățile cu copiii noștri nu se rezuma la jucării și parc. A implica copiii in munca ta face viața ta mai ușoară și ceea ce faci nu devine o piedică în a petrece timp cu copilul ci o alta oportunitate. Aș vrea să îndrăznesc să îl implic în și mai multe lucruri pentru ca mi s-a dovedit că ai noștri copii sunt capabili de mult mai mult decât credem noi.

Sper că cei pe care i-am fotografiat vara aceasta nu s-au supărat prea tare că  l-am dus și pe Rafael la ședintele foto. 🙂

„Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.

Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi

„ca un prinos și ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.”

(BIBLIA)