De dragul a ceea ce creşte in mine

A fost o vreme în care eram singură. Apoi am găsit sau am fost găsită de Daniel. Împreună învăţam viaţa, escaladam munţi şi deseori ne trezeam în văi. Am fost impreuna pe vârful Soarelui şi în braţele norilor grei…

După o vreme a inceput să crească în mine Rafael. Numele Lui imi aminteşte mereu că Dumnezeu vindecă…

Experienta de dupa nasterea lui a marcat sufletul meu cu traume si nu credeam ca voi mai avea curaj sa imi doresc un alt copil.

Dupa o vreme, Mana vindecatoare a asezat un stol de fluturi peste mine…mi-a uns ranile cu batai calde de vesnicie si mi-a reamintit ca pot totul in Hristos ..care ma intareste. Atunci am crezut ca o noua fiinta ce va locui in mine va fi eliberarea din traumele primei nasteri.

Acum am inteles ca lucrurile stau altfel. Cateodata vindecarea inseamna o noua boala, din care sa iesi cu mintea si sufletul mai puternice, in care sa te zbati..dar nu fara sens…Ca o omida ce va deveni fluture. Sa-ti ranesti marginile si totusi esenta sa ramana neatinsa, sa te transformi in zbor abia dupa ce ai invatat sa te tarasti… ca sa stii sa pretuiesti inaltarea, sa nu uiti niciodata ca aripa tesuta din incercari se inalta altfel.

E ca si cum durerea i-ar da un avant spre Soare si lacrima varsata e haina ce o protejeaza..ca sa nu se risipeasca sub splendoarea Luminii.

Invat ca singura nadejde pentru minunea din mine e Dumnezeul meu, in care ma incred. Eu nu pot face nimic. De fapt un lucru il pot face. Nadajduiesc…in asteptarea mea.

Minune ce ma locuiesti, radacinile tale sunt in Dumnezeu! Respira-I puterea, hraneste-te din El, soarbe-I dragostea. Ochii Lui te vad si mainile Lui te cladesc. De asta nu ma tem… Asa ma odihnesc… Ce moi si tandre sunt Palmele acestea ce ma modeleaza din nou, odata cu tine…

Ingerii Lui sa tabarasca in jurul tau! in jurul nostru… Sa nu uitam niciodata ca avem un Dumnezeu Mare!