Satul, acest asternut mereu cald, ma indeamna mereu sa ma traiesc, sa-mi amintesc prin lucruri simple unde mi-am infipt radacinile…

Asa se face ca la sfarsitul zilelor imi simt sufletul odihnit dupa truda trupului, multumit. Il surprind dansand de bucurie intr-un trup murdar de colb…cu mainile-i uscate de la var, cu fruntea ridata de lumina puternica a soarelui, cu picioarele incremenite in ritmul pedalelor de la bicicleta.  Citește în continuare „Coaja de paine, mainile pline de colb, caii de pe drum” →