Cel cu inima mulțumită…

foto: Be-Light Potography

Cuvintele ce vor coborî din mine sunt o colecție de emoții, întâmplări, gânduri pe care le-am frământat în inima mea în aceste zile de toamnă. Sunt un aluat proaspăt pe care vreau să îl cresc și să îl coc lângă Dumnezeu. Aș vrea să mă hrănesc din el…eu și cei ai casei mele. Așa cum pentru trup alegem hrana care îi aduce sănătate cred că suntem responsabili să ne hrănim sufletul …cu tot ce găsim mai bun.

Într-o după-masă am auzit la radio 8 cuvinte citate din Biblie.

„CEL CU INIMA MULȚUMITĂ ARE UN OSPĂȚ NECURMAT „

Nu-mi amintesc nimic altceva din acea zi. În acest timp scurt, în care ascultam cuvintele știam că ele trebuie să lucreze ceva în adâncul meu, că viața mea purtând aceste cuvinte în tolba ei va deveni mai frumoasă…că viața mea purtând aceste cuvinte nu mai poate fi la fel cum era când nu le purta. Am simțit că sunt încărcate cu putere, că pot deveni haina mea …de sărbătoare. Am simțit și am știut că dacă mă voi îmbrăca pot avea parte de sărbătoare în orice loc, în orice timp.

Așa că le-am scris pe tăblița ascunsă a inimii mele și pe o tăbliță de lemn..pe care am agațat-o lângă ușa camerei. Am vrut să mă asigur că dacă anumite situații vor șterge literele acestea de pe inima mea, ochii mei le vor întâlni pe un perete. Adesea le văd și le rescriu  în mine cu lacrimi …de bucurie că le-am găsit, cu nadejdea că nu se vor evapora în zilele mai puțin bune.

Am meditat asupra lor în zile bune și în zile rele și am experimentat că pot avea parte de acest ospăț și atunci cînd lucrurile nu merg așa cum le-am calculat noi, așa cum le-am așteptat noi, așa cum am crezut noi că trebuie să meargă.

Și l-am întrebat pe Dumnezeu șoptit: pot avea parte de acest ospăț și când am doar cartofi la masa de prânz, când am doar un copil deși eu îmi doresc 3 sau 5, când nu am bani să plătesc factura la telefonul mobil, când prietenii mă disprețuiesc pentru alegerile mele, când mi-e frig, când mă dor rinichii și trebuie să stau câteva ore în pat, când vecina mea spune lucruri neadevărate prin sat despre noi, când linoleul din bucătărie e rupt și petecit și imposibil de curățat, când mă împiedic de el de fiecare dată, când copilul meu mă face de rușine, când ne facem calcule că va intra în casă o anumită sumă de bani și de fapt nu avem nici jumătate din suma calculată, când în mașina noastră sunt mereu firmituri de mâncare deși eu aș vrea să fie curată?

Și am primit răspuns prin aceleași 8 cuvinte „CEL CU INIMA MULȚUMITĂ ARE UN OSPĂȚ NECURMAT „

Și m-am gîndit ce înseamnă necurmat.  Necontenit, neîncetat, continuu… Un ospăț ce nu se termină …cu o singură condiție: INIMA MULȚUMITĂ…

Știu că pot găsi mereu motive să fiu nemulțumită de viața mea, de familia mea, de vecinii mei, de prietenii mei, de țară, de casa mea și toate lucrurile materiale ce mă înconjoară, de animalele mele, de vreme, de împrejurări, de gesturi, de biserica, de orice…numai că e alegerea mea, care mă va scoate din acest ospăț necurmat.

Așa că pentru acest zile de post și rugăciune, de schimbare port aceste cuvinte cu mine și mă rog să am o Inimă Mulțumită, eu și cei ai casei mele.

Am arat grădina…Acum ea stă goală și descoperită sub cer.

Poate că periodic ar trebui să arăm și inima. Să o lăsăm așa goală șă descoperită, așa vulnerabilă sub Cerul lui Dumnezeu. Să fim conștienți că acest proces al arării o va durea, dar să fim conștienți că după ce va trece  „iarna ” vor înflori Cuvintele lui Dumnezeu prin ea și ea va fi mai frumoasă. Acest post al Crăciunui e o altă șansă de a ne lăsa inima arată.

Ce Doamne, ce ai vrea să mai schimbi la ea? Ce nu fac bine? M-am frământat cu cele ale lumii și le-am lăsat să mă inunde și mi-era bine …nici nu credeam că mai ai ceva de schimbat la mine….Acum, când ți-am dat voie să mă ari, când simt vibrația roților și puterea sapelor cum trec prin mine mă doare. Inima nu mi-e mulțumită, nu sunt blândă cu cei ce-mi fac rău, nu întorc obrazul celălalt ca să fiu lovită peste el ci mă apăr… Tu înaintezi prin mine arând și mă ajuți să văd ce era dedesuptul faptelor mele. Eu stau tăcută. Uneori ți-aș spune: dar Doamne, eu…. Tu mergi mai departe ca și cum nu m-ai auzi. Și mă lași să mai văd aluatul stricat al inimii mele. Nu m-ai fi arat dacă nu Te chemam să faci asta. Mulțumesc pentru acest post..în care mă ari.Am nădejdea că vei semăna noi Cuvinte și vor înflori și alte soiuri de trăiri, de fapte, de alegeri.

Vă las o colindă pe care o ascult repetat: Din Cer Senin. Lângă ea mai vărs cîte o lacrimă în timp ce mă ară Dumnezeu.

 PS: După ce am scris aceste gânduri am fost chemată de soțul meu să văd ceva afară.  Peste grădina noastră arată se înalța cel mai frumos curcubeu pe care l-am văzut…și parcă creștea din adîncul ei..