Trebuie să recunosc că mi-e greu. Nu e acel greu pe care l-am purtat când am luat post de zahăr. Atunci eram frustrată, tensionată.Acum e un fel de singurătate, de lume dispărută, de doliu după un univers stins.
Mă trezesc adesea în fața calculatorului neștiind ce caut aici. Acel loc drag în care mă întâlneam cu prietenii, în care eram la curent cu viața lor, cu pasiunile lor, acel loc unde găseam o mulțime de informații utile, acel loc care îmi oferea totul de-a gata a dispărut. Nu mă ard degetele să ajung la el. Știu că depărtarea aceasta e la distanță de un click, dar acest click mi-ar fi încălcarea unui angajament luat pentru inima… Nu e ca în zilele de miercuri, vineri sau duminică. Atunci trăiesc într-o așteptare scurtă. Acum așteptarea e prea lungă ca să pot să mă liniștesc cu gândul că după Crăciun voi revedea comunitatea virtuală în care mi-am construit și eu o casă. 
Despre inima mea arată v-am scris acum câteva zile…
Cred că fără această retragere din comunitatea virtuală inima mea nu ar putea fi arată atât de adânc.
Uneori mă confrunt cu sentimentul singurătății, al faptului că nu mai am un nume, că nimeni nu mai știe de mine și viața lor continuă fără mine. Acum când stau în patul ascuns, cu inima arată și bolile sufletești descoperite știu că aproape toți m-au uitat. Iar dacă nu m-au uitat, până la Crăciun cu siguranță mă vor uita. Mă smerește nespus de tare această singurătate, în care nu mai am un nume. Uneori mai primesc câte o supă caldă printr-un email ce vine de la o ființă ce și-a amintit de mine. Atunci când sorb supa îmi dau seama ce puțin contez de fapt…că de fapt sunt doar câțiva cărora le pasă, că e o iluzie trecătoare întâmpinarea cu apaluze pe care o primesc la articole postate, la fotografii, la gânduri. Atunci realizez că de fapt mulțimea ce-mi aduce laude și strigă de bucurie că mă vede nu lasă să se audă sufletele tăcute pentru care contez.
Dumnezeu mai trage câte o brazdă de inimă, o frământă sub primii fulgi de nea ce cad lin peste satul nostru. Acest sentiment pe care îl am când sunt singură în casă sau când cei ai casei mele dorm…că sunt Singură (că nu am unde să fug, că nu e nimeni) mă aruncă în brațe de Cer și mă obligă să mă văd pe mine cu toate păcatele mele.
Viața la sat și abandonarea facebookului …
Ah cât de tare doare să-mi vă inima nespus de rea si pornirile firii mele, să fiu singură și nevăzută…Ce pericol să cred că nici Dumnezeu nu mă vede.
Și totuși El e aici, în odaia zugrăvită cu colinde și liniște. Mă ară mai departe așa cum L-am rugat. Scoate din mine bulgări mari de răutate și mi-i arată. Dumnezeul meu este îndelung răbdător și plin de bunătate. ,,Toate lucrările Tale Te vor lăuda Doamne.,, …Această inimă arată și lucrată trebuie să Te laude.
Psalmul 146
,,Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!
Voi lăuda pe Domnul cît voi trăi,
voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.
Nu vă încredeţi în cei mari,
în fiii oamenilor, în cari nu este ajutor.
Suflarea lor trece, se întorc în pămînt,
şi în aceeaş zi le pier şi planurile lor.
Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov,
ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!
El a făcut cerurile şi pămîntul, marea şi tot ce este în ea.
El ţine credincioşia în veci.
El face dreptate celor asupriţi;
dă pîne celor flămînzi:
Domnul izbăveşte pe prinşii de război;
Domnul deschide ochii orbilor;
Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi;
Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi.
Domnul ocroteşte pe cei străini,
sprijineşte pe orfan şi pe văduvă,
dar răstoarnă calea celor răi.
. Domnul împărăţeşte în veci;
Dumnezeul tău, Sioane, rămîne din veac în veac!
Lăudaţi pe Domnul!,,
Andreea Stanciu 
Ma bucur ca te-am gasit si stalk-uit o vreme..inainte sa imi dezactivez contul de facebook. Rezonez mult, in general, cu modul tau de a exprima ceea ce traiesti. Si acum, a doua zi cand sunt fara facebook, gasesc postarea ta..Si ma bucur ca nu sunt singura care se simta singura fara realitatea iluzorie pe care o imbratisam atat de naiv in fiecare zi. Inspre deosebire de tine, eu incerc sa tai de tot facebook-ul din viata mea. E a 3-a oara cand incerc. Deci, devine o lupta. Dar, nu pot sa nu raman uimita de modul cum mi se schimba perspectiva asupra prea multor aspecte din mine in lipsa acestei iluzii. Traim intr-o lume cu infinite posibilitati. Parca am obosit..sa am acces la toate chestiunile utile sau nu pe care le ofera virtualul. Parca am nevoie de o realitate tangibila, mai mult contact brut cu oamenii, mai putina exprimare de sine, mai multa ascultare, nu stiu..Oricum, te salut! Si ma bucur de ce postezi aici..Tot o realitate virtuala fara de care totusi, nu as fi avut cu cine sa rezonez..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur asa tare ca mi-ai scris. E ca o supa calda ceea ce vine acum spre mine din partea oamenilor. Acum pot pretui mult mai bine cuvinte ca ceve ce mi le-ai scris. Ma bucur ca in acest fel am vazut ca ai si tu un blog. Astept sa te citesc, sa te cunosc prin el. E bun prilej acest post sa ii caut pe altii: in mod fizic sau virtual. 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Spor în renunțare și în căutare!
zburd.blogspot.com
ApreciazăApreciază
Multumesc!
Voi rasfoi si blogul tau. Acum e timp din belsug!! 🙂
ApreciazăApreciază
Da, recunosc, si eu simt lipsa activitatii tale pe fb, te aveam la „get notifications” intr-un timp, dar respect decizia ta si admir ca ai atata vointa 🙂 Sigur vei culege roadele cele bune.
ApreciazăApreciază
:). Sa te auda Dumnezeu! sa nu fie in zadar acest timp. 🙂
Acum nu mai primesc like-uri la viata mea, la cuvintele mele, la fotografiile mele. E un timp in care ma privesc mai mult in oglinda Cerului si gasesc multe porniri, atitudini, gesturi …la care Dumnezeu nu da like. Uneori suntem in pericol sa credem ca daca primim atatea like-uri e totul foarte bun si foarte placut si nu mai avem nimic de schimbat. 🙂
Multumesc ca mi-ai scris draga Elena!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Atunci realizez că de fapt mulțimea ce-mi aduce laude și strigă de bucurie că mă vede nu lasă să se audă sufletele tăcute pentru care contez.”
Asta cam asa e. In sufletele pentru care contezi, esti oricum, fie ca ai si o casa virtuala sau doar pe cea din sat. Si daca nu-ti mai pot da likeuri, sigur pun o vorba buna pentru tine in rugaciune. Iar daca nu mai au buton de „comment”, au ingeri care zboara ca vantul ducand gandurile. Nu te-ai trezit niciodata in perioada asta zambind in suflet aparent fara motiv? 🙂 Se poate sa fi fost vreun „like” trimis in mediul real, nu virtual… Curaj!:p
ApreciazăApreciază
:)…Multumesc Elena! Ma bucur mult ca mi-ai scris si ca ma porti in rugaciune.
Uneori zambesc din senin…
ApreciazăApreciază
La mine trec si saptamani intregi si nu simt nevoia sa intru pe Facebook. Nu ma sperie singuratatea, uneori tanjesc sa ma intalnesc la o poveste cu cate o prietena, dar foarte rar reusesc …copiii iti restrang serios viata sociala si cea profesionala uneori…dar trebuie sa ne asumam cu bucurie si aceste limitari.
ApreciazăApreciază
Eu trebuie sa recunosc ca pot sa fiu absenta din lumea facebook-ului mai mult de cateva zile, decat daca imi propun asta. „Afacerile” noastre sunt acolo, acolo imi scriu adesea gandurile, de acolo gasesc articole importante despre alimentatie, cresterea copiilor, spiritualitate…. Imi place mult acest loc virtual. 🙂
Mie Rafael mi-a inmultit prietenii si viata sociala. Pe cea profesionala mi-a retras-o cu adevarat. Acum muncesc acasa, cu el langa mine, cu el invatand de la mine si eu de la el. Eu fara relatii, fara oameni langa mine ma ofilesc adesea….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Solitudinea care ne apropie de Dumnezeu e buna, insingurarea care ne tine departe de ceilalti nu.
ApreciazăApreciază
Andreea draga, ai un Suflet plin de Dor Dumnezeiesc, atat de delicat si plin de Frumusete interioara. Oameni ca si tine sunt calatori divini, cautatori de comori interioare si datatori de Incantare. Dumnezeu te va „ara” si iti va umple fiinta de Duh Sfant.
Este locul cel mai de pret unde merita sa Fim, sa ne descoperim, sa ne acceptam si sa ne descoperim.
Fie ca acest timp sa-ti fie umplut de acceptare, de atingere si mangaiere divina.
Iti daruiesc din toata inima o poezie daruita de Bunul Dumnezeu:
CREDE
Crede în vocea ta interioară care îţi vorbeşte clipă de clipă.
Crede în poveştile romantice de iubire şi pline de înălţare.
Crede în soapta Cerului, in pasii vietii calauziti de Tatal Ceresc.
Crede in scrisorile scrise pe hartie veche,
cu litere din adancul inimii si transpuse in proze eterne.
Crede in viata privita dincolo de viata.
Crede in privirea celui care iti umple fiinta de pace dumnezeiasca.
Crede in imbratisarea care-ti alina durerea.
Crede in tonul si cuvintele asezate in harfe divine.
Crede in tot ceea ce depaseste intelegerea mentala,
in ascultarea inimii, care umple Sufletul de fericire nesfarsita si daruire eterna.
Crede in Cel care iti aude rostire interioara.
si te asculta, plin de umilinta si devotament.
Crede in albul fara de sfarsit si florile care imbraca fiinta in
pretioase Temple serafice.
Crede ca de tine depinde cum păşeşti, unde pasesti, ce-ti doresti,
ce alegi si ce faci cu viata ta!
Crede ca viata este prea scurta pentru a nu-ti da tie insuti timp
pentru a sti cine esti cu adevarat.
Dincolo de pacea inimii si a fi prezent in secunda Cerului,
Totul este trecator si iluzoriu.
Crede ca a fi viu si atent cu tine insuti
A crede in ceea ce iti este specific tie,
a-ti urma drumul, calea, a crede cu toata taria in intuitiile,
vocea interioara a propriei fiinte,
este Oglinda care reflecta ceea ce esti!
Crede ca esti valoros.
Crede ca esti binecuvantat cu o privire unica.
Crede ca atingerile tale sunt pline de iubire.
Crede ca zambetul tau este unic si cristalin.
Crede ca vocea ta a adus pace multor suflete.
Crede ca intelepciunea inimii tale a vorbit multor oameni.
Crede ca modul in care pasesti, este asemeni
rasaritului care iti deschide drumul.
Crede ca in tine este o comoara divina.
Crede ca este timpul sa privesti cu adevarat in tine insuti.
Acolo, este insasi frumusetea zeitei/zeului din tine.
Acolo, Divinul te asteapta sa-ti mangaie fiinta
si sa te ocroteasca mereu.
Acolo, cred ca este locul tau in aceasta viata.
Du-te si intalneste-l. Este in tine.
Nu mai amana. Te asteapta de-atatea veacurie,
ti-a vorbit, ti-a soptit, te-a ascultat si mereu ajutat. Da-ti voie sa crezi si sa te abandonezi Divinului din Tine.
Cel prin care te privesti, Cel prin care esti privit.
Admirat si iubit.
Crede ca este timpul Tau Acum!
Zboara in tine si canta femeii/barbatului/copilului din tine!
Vocea divina, cea care este mereu prezenta in a ta calatorie.
Destinatii cu statii deschizatoare de lumi ancestrale
si usi deschise spre eternitate.
Este calatoria Ta si numai a Ta:
unică, asemeni Tie!
te imbratisez cu multa recunostinta si iubire, pentru tot ceea ce asterni in acest spatiu virtual, si care este atat de viu, pentru cei asemanatori Tie.
Cei care te iubesc cu adeavarat,nicicand nu te vor uita!
ApreciazăApreciază