E decembrie la noi în sat…ne pregătim cuibul și inima pentru Crăciun

1

În seara asta mă așez să scriu după ce mi-am adormit puiul. E un obicei special acesta de a-ți adormi puii fără a purta teamă de asta, fără a fi împovărat de asta. O vreme mi-am dorit mult ca Rafael să se obișnuiască să adoarmă singur. Acum îmi doresc să nu se stingă prea curînd această nevoie… din inima lui.

Ce binecuvîntare să fie seară în cuib și puiul să te cheme șoptit: ,,Mami, vii te rog lîngă mine!,, Apoi după câteva întrebări, după câteva poveri mărturisite să-ți spună: ,,Poți să pleci după ce adorm.,, Are nevoie să fie legănat de prezența mea în timp ce adoarme.

Eu am stat cu ochii închiși lîngă el. Din când în când ridicam câte o pleoapă, să-i pândesc frumusețea. Făceam acest lucru cu mare grijă…ca să nu-i tulbur ființa. Mă hrăneam cu imaginea lui după ce închideam pleoapele și lăcrimam. Puteam doar să exclam: ,,Ce minune! Doamne ce minune!,, Citește în continuare „E decembrie la noi în sat…ne pregătim cuibul și inima pentru Crăciun”