Copilul meu drag,

Gândul meu ți-l dau în dar, ca pe ceva ce nu va râncezi nicicând…gândul meu, trăirea mea…pentru tine, fărâma mea.b1

Ți-e nasul mâzgălit cu rășină de brad și pudrat cu galbenul păpădiilor. Însetat de înălțimi te urci pe orice îți iese în cale: pe garduri, pe scânduri, în pomi, spre vârf de brazi bătrâni. Ochii tăi , profund luminați de inima ta, caută înălțimile. Pentru tine munții nu sunt doar simple peisaje de admirat ci devin țintă al unui urcuș, devin scop.

„- Mami, vezi muntele acela înalt?

– Da, Rafael, îl văd.

– Într-o zi voi urca pe el, până în vârf! Mă crezi? Citește în continuare „Copilul meu drag,”