Pentru când ți-e dor de sat…

Știu că tu, cel ce ai colindat ulițele satului vei purta mereu un dor …de sat.

Știu că tu, cel ce ai stat de vorbă cu bătrânii satului, tu cel ce ai privit la apus cum se apropie ciurda de sat sau tu cel ce ai mâncat pâine de casă cu silvoiță și groștior vei purta mereu un dor…de sat.

Și mai știu că pentru tine, cel ce ai alergat desculț prin iarbă și te-ai jucat prin colbul drumului până dincolo de lăsarea întnericului sau pentru tine, cel ce ai ascultat cum bat clopotele bisericii în mijloc de sat în zilele de duminică va exista mereu un dor…de sat.

2865

Eu cred că toți acei ce s-au hrănit cu frumusețea fără seamăn a satului își doresc uneori să mestece în tihnă cuprinsul așezat între cer și pământ al satului, să-i audă oile blânde venind de pe dealuri, că-i vadă copiii murdari încărcați de libertate și bucurie, să privească bătrânii ce stau pe bănci și frământă povești într-o neobosită încercare de a păstra satul viu. Citește în continuare „Pentru când ți-e dor de sat…”