Pâine, pâine pentru multe zile! (Ziua 3 – 6 februarie 2016)

Pâine, pâine pentru zile-n care

picură cu Bine

din cămările cerești

s-ai putere să iubești!

Într-o casă de la țară, un suflet de femeie puternică pregătește aluatul. Da, ea-l pregătește cu sufletul…

Ea a primit moștenire gândul și trăirea că totul e de la Dumnezeu.

Îi privesc mâinile și ochii și cu un gram de suflet invidiez traiul ei simplu, logica ei, puterea ei.

Cu alt gram de suflet Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că e vecina mea și pot să trag cu ochiul la felul ei de viețuire ca să strecor din obiceiurile ei printre obiceiurile mele.

În casa miroase a dimineață proaspătă. Îmi cresc mulțumirea căutând să vânez frumusețea unor zile aparent banale. Sunt hotărâtă să gust clipele, să le mestec în tihnă, să le diger rând pe rând ca să se tipărească în culori pe toate părțile sufletului meu.

În timp ce torn făina în cele două vase, las ciripitul păsărilor, frigul și lumina să intre pe usă direct în miezul ființei mele. Nu e banal! E divin și irepetabil!

Azi vreau să urmez pilda lui Dumnezeu ca un copil preaiubit, să cercetez ce este plăcut înaintea Lui și să nu iau parte la lucrările neroditoare ale întunericului.

Azi…un exercițiu de a trăi clipa, de a nu mă grăbi spre altundeva. Când trăiești observi cum clipa se lipește de inima ta, se memorează în simțirile tale și cheamă în tine tot mai mult mulțumirea.

…noi trebuie să recunoaștem că ne vine mai ușor să ne acoperim ochii cu un voal de nemulțumire: să ne doară că nu sunt nori, ori că ninge, ori că e frig, ori că e prea cald, ori că e prea mult soare, să vedem părțile goale și să le ignorăm pe cee ce sunt pline. Noi suntem măcinați de nevoi nenumărate și de dureri inexistente.

Fabricăm din ceea ce avem nemulțumirea pentru cele ce nu avem. Încăpățânați în a căuta golul Îl alungăm pe Dumnezeu… Am desocoperit de curând o taină mare. Prin golurile de nevăzut zboară îngerii și Își așează Dumnezeu Frumusețea. Când ai prea mult nu mai e loc pentru un zbor, nici pentru aripi, nici pentru Dumnezeu.

Azi, era cât pe ce să cred că am mai sărăcit

Când mi-am văzut borcanul de in golit.

Acum că e mai gol…

Prin el se-așează Dumnezeu

Și din borcan se-ntinde Șoapta Sa

Direct spre inima mea:

..Împărăția Mea, spre ea să pleci în fiecare zi

Și Eu de toate celelalte Mă voi îngriji.”

………………

Cu mâinile muncind aluatul

Cu gândul ridicat în sus

Cu mult avânt cutreierând eu satul

Așa L-am întâlnit azi pe Isus.

Pe El, ce-i Pâinea Vieții…

În pâinea mea, o pâine neagră, aparent banală, în care am presărat semințe într-o zi de sâmbătă pot să am o pildă vie…

Pot și azi îmi pare mai ușor…

Să-L caut pe Mântuitor

În pâinea mea dintr-o tăpșie

Ce se transformă-n pildă vie.

„Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem și să credem in Tine? Ce lucrezi Tu?

 Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris:

„Le-a dat să mănânce pâine din cer.”

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer;

căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer și dă lumii viața.”

 „Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine.”

Isus le-a zis:

„Eu sunt Pâinea vieții.

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată;

și cine crede în Mine nu va înseta niciodată.

(BIBLIA)