La vânat de frumusețe (1)

Luminătorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. (Biblia)

S-a alcătuit un anotimp nou. Prin el zboară adieri calde și florile colorate își plimbă petalele pe toate drumurile satului. E întreg. Nu-i lipsește nimic. Dumnezeu locuiește în el.

În inima mea s-a clădit din bucăți de lumină coborâte de Sus o dorință: să vânez frumusețe.

Cu toții suntem vânători. Noi alegem ce vânăm cu ochii noștri, cu gândul nostru, cu inima. În fiecare fărâmă de clipă conștientă suntem în fața unei alegeri: frumusețea sau urâțenia lumii? Spre ce vom alerga și ce vom prinde în noi? Căci cele pe care le vânăm ne devin hrană și ne cresc.

Pot lăcrima ușor în dimineața aceasta. Nu mă doare nimic, nici inima, nici culcușul gândurilor. Lăcrimez de-atâta frumos, de foșnetul lui ce nu se stinge nicicând (nici măcar atunci când eu nu-l aud din cauza preocupării mele de a vâna urâțenia lumii).

Lăcrimez emoționată de nesfârșitele minuni.

Trezită din somn de mieunatul pisicii am fost provocată să întâmpin lumina și începutul acestei zile într-o sfântă liniște prin care răsare câte un cântec de pițigoi, câte un strop de ploaie, câte-un glas de cocoș…Și tot în ea răsar amintirile zilelor trecute, când în mod conștient am pornit pe urmele celor frumoase dorind să mă împodobesc cu bucuria și cu nădejdea.

Respirația lină a fiului meu mă asigură că am timp să presar litere din mine pe file albe…

pentru că e dimineață devreme.

Aseară am petrecut minute multe în hamac…cu el, cu fiul meu…cu moștenirea dată nouă de Bunul Dumnezeu. El își dorea să privim pisica în timp ce vânează insecte zburătoare.

Era aproape negru întunericul. Deasupra noastră fâșia de cer era de un albastru închis și astfel reușeam să zărim jocul însectelor și pe Pisu la vânătoare.

Era concentrată. Atenția ei era de nemișcat. Când reușea să prindă cu lăbuțele din față prada, o savura încet. Nu se putea sătura. Termina o insectă, alerga spre alta. Când știa că e înconjurată de ele nu-și găsea locul decât în goana după ele. Era absorbită…așa cum ar trebui să fie orice vânător.

E-adevărat că nu sunt un vânător iscusit,

dar vreau să mă țin după frumusețea lumii,

să o urmăresc, să o prind, să mă hrănesc cu ea,

mulțumind întotdeuna lui Dumnezeu pentru ea.

Noi oamenii…de-am pricepe că cele cu care ne hrănim ne pot tămădui sau ne pot îmbolnăvi…Noi…OAMENII…de-am înțelege că devenim ca cele cu care ne hrănim.

Am vânat flori și culori

și-am căutat bucuria copiilor.

Vă arăt și vouă

acestă primăvară nouă…

și vă rog să nu dați uitării

Minunea Căutării

de lumină și frumos

cum Îi place lui Hristos.

Cu sufletul să vă hrăniți din Soare

pentru că El nu moare

și noi devenim…

asemeni celor cu care ne hrănim.

„Am necuramat pe Domnul înaintea ochilor mei:

când este el la dreapta mea, nu mă clatin.

De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veselește,

și trupul mi se odihnește în liniște.” (Biblia)