Poate că în gândurile mele această nouă realitate ar fi vrut să rămână taină, dar inima mă mână cu putere spre a scrie. Și o ascult.

Cum să taci? Cum să nu strigi cu litere că o nouă veșnicie crește în tine?

Cum să te faci că ești mut când toată ființa ta a primit în dar noi slove?…când în adânc de mine s-a suflat cu viață fără de sfârșit? când sunt iar mamă…pentru o nouă fărâmă ruptă din gândul lui Dumnezeu și așezată în mine? Citește în continuare „Din nou…mamă” →