Din nou…mamă

Poate că în gândurile mele această nouă realitate ar fi vrut să rămână taină, dar inima mă mână cu putere spre a scrie. Și o ascult.

Cum să taci? Cum să nu strigi cu litere că o nouă veșnicie crește în tine?

Cum să te faci că ești mut când toată ființa ta a primit în dar noi slove?…când în adânc de mine s-a suflat cu viață fără de sfârșit? când sunt iar mamă…pentru o nouă fărâmă ruptă din gândul lui Dumnezeu și așezată în mine?

Să tac chiar acum? după ani de lacrimi și suspine la poala inimii lui Dumnezeu…după ce am bătut cu pumnii în Cer și am lovit cu picioarele în Soare, după ce m-am zvârcolit în dignostice date de oameni și am crezut că s-a sfârșit, că eu nu mai am voie să fiu mamă. Să tac? Ar fi drept să tac în fața unei minuni care întrece toate capacitățile ființei mele de a pricepe…Căci e taină. Totdeuna s-a auzit strigătul meu și sfinții au plâns din Cer când sângeram în durerea dorințelor neîmplinite…și eu am văzut lacrimile lor pe mâna mea stângă.

O liniște căreia nici o unitate de măsură nu-i găsește marginea îmi locuiește celulele. Sunt fericită!…dar n-am cuvinte să descriu această nouă fericire. noile slove ce le-am primit sunt spre lauda Creatorului meu.

Mamă devii din clipa concepției…de fapt chiar dinainte de asta. Și veșnicia cea noua o crești și o educi din clipa formării ei. Când devii conștientă de asta și îți asumi această imensă responsabilitate de a crește ceea ce nu vezi, de a forma o ființă nouă, ascunsă în pântecul tău, nu mai poți trăi oricum.

Acum mi-e bine să stau la adăpost, în Dumnezeu. Să mă ascund în cuvintele Lui și în toate promisiunile Lui, care răstoarnă cuvintele lumii acesteia. Mi-e bine să mă analizez, să mă cunosc, să mă descopăr în această etapă. Mă modific pe toate planurile ca să fac loc bobului de lumină, minunii…. Nu stau de vorbă cu îngrijorările, nu las temerile să se cuibărească în mine. Ori teama, ori Dumnezeu. acestea două nu pot locui împreună. Nu mai privesc sarcina ca pe o boală. Și nu mă gândesc cu teamă la viitorul veșniciei ce crește în mine. Închid orice informație menită a aduce îngrijorare. Eu cresc o veșnicie și tot ceea ce sunt se transmite ei.

Vreau să o hrănesc cu bucurie, cu nădejde, cu liniște… aceasta e rolul meu acum.

Toți suntem la adăpost în Dumnezeu!

 

„Tu mă înconjuri pe dinapoi şi pe dinainte şi-Ţi pui mâna peste mine.

 O ştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele:

este prea înaltă, ca s-o pot prinde.”  

(Biblia)