Lecții… pe un drum nou (1)

Zi de vară…Întâia zi de vară.

Pe poteca sufletului meu e soare.

Răsăritul lui îmi unge ființa cu vindecare. În lumină ne vindecăm întotdeauna, dacă îi permitem să ne străpungă celulele cu blândețe și să înceapă să-și facă cuib în noi.

Da! pentru toate există vindecare. Azi nu mai încape îndoială în mine.

Cât despre frică, orice formă ar îmbrăca ea, e cea care ne îmbolnăvește, cea care ne face să trăim morți, să pășim fără să se miște inima, să privim fără să vedem cu adevărat, să fim închiși în trup ca într-un sicriu.

Am văzut oameni care au murit deși trăiesc. Pentru aceștia mă rog să fie înviați din împietrirea din care nu mai văd cum curg clipă de clipă minuni…spre ei.

E dimineață, Cu pruncul lipit de mine, cu respirația lui lipită de respirația mea, cu inima lui bătând lângă a mea, mă plimb…pe o potecă. E drumul nou ce trece prin fața casei noastre, drumul de pe care se văd dealuri și cer și copaci uriași.

Acest traseu e unul al liniștirii. Pe el mi-am presărat rugăciunile în ultima lună, pe el am eliberat pricesne din adâncimea mea, pe el am plâns de epuizare și tot pe el am înălțat zâmbete largi…de câtă minune mă înconjoară.

E drumul pe care mi-am legănat durerile și ele toate s-au risipit când și-au găsit odihna în Dumnezeu.

Orie om e flămând de Dumnezeu și Cer și rămâne nesăturat, urlând a foame pe drumuri când nu se hrănește cu El. Inima doare atunci, ulcerul îi roade rând pe rând celulele. Foamea de Dumnezeu nu o poate sătura nimic.

„Gustați și vedeți ce bun e Dumnezeu.”

Pentru că doar atunci ni se linișteșc durerile și ne vindecăm: când gustăm din El și vedem cât e de bun.

Miros de rouă, de fân cosit, de fum și soc…toate așezate în lumina răsăritului. Câte un melc rătăcit își plimbă cochilia printre pietre. Păsările cântă încet. Din vale se aud câini și un cocoș, din când în când roți de mașină, motoare rărăcite printre cântecele dimineții.

M-am oprit în locul de unde se vede biserica din sat. Crucea din vârful ei îmi amintește de Mântuitorul meu. Această imagine o păstrez pentru totdeauna în albumul ființei mele. Zi de zi am fotografiat biserica cu inima mea. am privit-o dimineața, pe caniculă, printre nori, având soare pe acoperiș, căzând ploaie pe trupul ei. Am privit-o de zeci și sute de ori în ultima lună pentru că traseul adormirii pruncului meu se oprea în dreptul ei…și îmi amintea de Hrana cea adevărată.

E prima oară când îmi scriu gândurile în mers. În maruspiu, legat de mine, stă Efraim. În mâna dreaptă țin pixul, iar în stânga caietul. La fiecare pas mai las un gând pe foaia alb, eliberez din mine lucruri adunate în ultimele luni. Niciodată nu mi-am în chipuit că voi scrie pășind, mângâiată până în adânc de soare și de cântecul păsării. O pasăre cântă cu putere în dreptul meu. Dumnezeu i-a șoptit: „tu acolo să șezi!” și ea l-a ascultat. Toate cele create de Dumnezeu ar trebui să asculte și să împlinească Cuvintele Lui. Această pasăre mi-e medicament și înviorare.

Nouă oamenilor ne e tare greu să ne dezlipim de așternutul trecutului nostru și să pășim prin răcoarea începutului nou, lăsându-l pe Dumnezeu să ne tămăduiască. Ne e drag mirosul îmbâcsit și patul, refuzând să facem pași noi, respirând Cer. Suntem lipiți de patimi, de frici, de deprimare, de nonsens și nu vrem, efectiv nu vrem să facem întâiul și cel mai greu pas…de unde își are începutul vindecarea.

Suntem dependenți…de oameni, nu de Dumnezeu. De ce spun ei, de verdictele lor, de vorbele lor, de ajutorul lor. Abia atunci când reușim să vedem și să acceptăm asta facem pași reali spre dependența de Dumnezeu.

Zumzăie albine…sunt flori în jurul meu. Câteodată ni-s ochii acoperiți cu neputința de a le vedea. Atunci trăim pierduți prin trecut sau viitor, inconștienți că tot ceea ce avem e de fapt clipa aceasta: o CLIPĂ PLINĂ de MINUNI, clipa PREZENTĂ.

Și e o clipă perfectă, la care nu îi lipsește nimic, dar pe care nu o putem, înțelege, nu o putem realiza decât atunci când conștient refuzăm să mai rătăcim prin trecut, ori prin presupusul viitor și ne agățăm de Dumnezeu toată ființa, înțelegând că Raiul își are început AICI și ACUM, că e o stare ce se poate căpăta, că se croiește și începe AICI, că nu e un tânjet și dor ci e prezența lui Dumnezeu și toată dragostea Lui așezate în fiecare clipă pentru mine…pentru mine, omul grăbit, încorsetat în continua alergare după altceva decât după ceea ce am.

Suntem neodihniți când insomniile ne mănâncă viața, când credem că suntem săraci și singuri și lipsiți, când ne pansăm rănile cu regret, cu neacceptare, cu reproș în loc a pune pe ele Apă Vie, în loc a deschide ochii inimii  spălându-i cu Cer și Soare, ca să vedem ce bogați suntem, ce mult avem, că Raiul începe de AICI și de ACUM.

Bună dimineața suflet de om!

Hai să ne trezim, să ne înviorăm viața cu Dumnezeu și să înțelegem experimentând: CĂ BUN ESTE DUMNEZEU și că Împărăția Lui poate fi trăită de aici și de acum.

„Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu,

numele cel sfânt al Lui.

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.

Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale;

Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează

cu milă şi cu îndurări;

Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.”

(Psalmi)

(1 iunie 2017 – Gânduri de pe drumul ce trece prin fața casei noastre)