1. Exercițiu de mulțumire

Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.

Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…

Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…

Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii?

Iartă-mă!

Mă știi mai bine ca oricine. Sunt dintre călătorii uituci, dintre aceia care rătăcesc prin amnezie, dintre cei care devin piatră.

E seară și e iarnă. Un prilej irepetabil în care pot aduce slavă, pot pune pe altarul rugăciunilor mele: muțumirea.

Privesc pe ferestrele largi, după care am tânjit ani după ani.

Ele pot adânci inima mea în belșugul de frumusețe pe care l-ai turnat fără frică în jurul casei mele. Poate că inima ta de Părinte a tresărit la gândul că eu voi vedea și mă voi bucura, că eu voi înțelege prin acest mod al Tău cât de dragă îți sunt, cât de mult vrei să îmi remodelezi chipul și toate celulele lui: în zâmbet larg.

Azi am înțeles din nou că mă iubești fără măsură. Am deschis ochii tare, am împins ceața de pe ei și am privit în jur. Am deschis și urechile ca să pătrundă pe cât mai multe căi darurile tale, spre inima mea.

Mi-e rușine de cât m-am plâns, de cât m-am revoltat…că nu sunt în locul potrivit. Am crezut că acest greu e o consecință a plasării mele în univers și m-am încăpățânat cu putere să cred asta. Dar iată, că tainice sunt căile Șoaptelor Tale…

Andra, oaia noastră, stă și privește spre mine, prin largile ferestre.

Maro, câinele hoinar care s-a lipit de noi, latră cu putere privind spre dealuri. Ceva îl neliniștește…Poate animalele sălbatice, pe care eu nu le pot vedea, cutreieră spațiul dimprejurul cuibului nostru. În jur zăpadă…

Dealurile îndepărtate ascunse în ceață.

Copaci fără frunze conturând spațiul alb.

Frig.

Nici un om pe o rază de jumătate de kilometru.

Casa e la limita dintre sat și dealuri.

Nu mi-e frică de pustiu. E evident locuit de Dumnezeu.

În schimb mi-e frică de orice clipă care poate fi trăită fără El, în voia firii mele păcătoase.

Eu stau și trimit spre un spațiu larg gânduri conturate în acest punct unic. Nu știu unde vor poposi, nu știu în ce casă, nici sub ce ochi se vor opri. Gândurile hoinare pot duce realitatea mea spre alții. Și mă rog mereu…să o ducă acolo unde ea e de folos, acolo unde poate da un impuls spre trăire cu Dumnezeu.

Orice om care a gustat din Dumnezeu a văzut că El este bun.

De bunătatea LUI îi e dor oricărei inimi, de orice formă în care aceasta se așează. Pentru că noi nu putem trăi doar cu pâine. Ființa umană poate fi săturată când mestecă și înghite Cuvintele lui Dumnezeu. Când digeră cu fiecare celulă adevărurile LUI. Când le caută și le absoarbe în țesuturi folosindu-le ca si combustibil pentru producerea faptelor, a gesturilor, a cuvintelor.

Pentru că frumusețea din jur poate fi umbrită de starea în care trupul se află cred că se cuvine să am grijă mai multă de acesta (dar despre aceasta în altă seară).

Acum se cuvine să tăc și să las fotografiile să spună mai departe povestea

despre Frumos,

despre Splendoare,

despre Minuni.

Să redevin privind în jur un călător senin, cu zâmbet sculptat dincolo de chipul obosit…

Să redevin copil uimit, să strig, să fug desculță prin zăpadă…

Să redevin tot ce-am uitat să fiu când am bătut cu pumnii furioși în CER.

Să am în palme bulgări de lumină pe care să-i arunc spre cei din jurul meu…

Să am capul învelit cu gânduri bune,

Și-n inimă o mare de iubire…

Să dorm mai mult, să sorb din fructe că sunt leac, să prind puteri…

Să mă scufund în valuri de râs fără motive mari…

Să-mi amintesc în fiecare zi:

„Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?

Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.”

(BIBLIA)