Toamnă…toamnă în satul din mine

Dimineață.

Mi se descâlcesc gândurile în raza răsăritului.

Cu sufletul amorțit îmi iau pruncul în brațe și în timp ce descifrez belșugul de frumusețe al acestei zile simt dezmorțire. Buzele primesc forma zâmbetului, ochii își lărgesc vederea, inima află sensul unei zile noi.

E toamnă. Ies în grabă pe ușă purtând în mână un coș de nuiele. În el îmi strâng nucile din fața casei și odată cu acestea încep să număr binecuvântările zilei.

Fiecare zi e unică. Niciodată nu o voi reîntâlni.

Privesc frunzele nucului cum se îngălbenesc și apoi vântul le răpește și le poartă. Printre ele se scurg raze din lumina răsăritului. Sunt și toamnă păsări care ciripesc în voie.

Eu sunt bucuroasă că mi s-a dat șansa unei noi zile și odată cu aceasta șansa să devin mai bună, să zâmbesc mai larg, să cânt, să pornesc cu pruncii pe dealuri, șansa să gust mere zemoase și mure de pe câmp.

Sunt atâtea gânduri îngălbenite pe care vreau să le eliberez! Atâtea cămări sufletești pregătite să primească povești și oameni.

Dumnezeu a fost și a rămas bun. Dacă omul nu poate vedea asta mereu e pentru că e neputincios și robit și orb…

Dar deși suntem orbi câteodată, Mâna Lui ne redă vederea.

În toamna aceasta mi-am amintit de ce suntem aici…

Suntem dintre oamenii satului de mai bine de 5 ani.  Atunci am decis că vrem o altfel de viață, un alt mod de a ne trăi clipele, un alt ritm pentru pașii noștri. Ne-am luat lucrurile agonisite sub soare, am âncărcat o mașină cu ele și am venit să le descărcăm într-o casă de piatră pe care am închiriat-o. Am venit la poala acestui deal de piatră pentru că purtam în suflet sute de amintiri ale copilăriei mele.

Aici, pe bucata aceasta de lume mi-a depănat bunica istoria ei, mi-a dăruit-o și a devenit parte din istoria mea.

Ah! au fost atâtea dimineți cu cântec de cocoși în timpane, atâtea clipe cu miros de plăcinte și pâine coaptă în tăpșii negre, atâtea nuci sparte cu melancolia că vacanța mea se termină și trebuie să părăsesc satul pentru a merge la școală.

Cele mai vii momente erau cele în care vacanța începea. Când atingeam pământul satului cobora vindecarea peste toate bolile mele și alergam su sufletul înaintea picioarelor la prietena mea, Delia…ca să începem aventura în libertate.

Pentru că da, aici, doar aici mă simțeam cu adevărat liberă.

Aici bucuria mea nu avea garduri.

Reîntoarcerea la copilăria petrecută aici îmi inundă celulele cu lacrimi. Da, chiar aici, pe drumurile acestea prăfuite de căruțe și de tălpile copiilor.

Și cum să nu-mi doresc să le las copiilor mei…

…această scumpă avere: a jocului liber, a ulițelor pe care încă îi mai avem pe bătrânii noștri, pe cei cărunți care duc cu ei înțelepciunea și tot trecutul cu care ne-au zidit nouă prezentul.

Cum să nu vrei să le lași imprimat în nări mirosul oilor, în timpane lătratul câinilor, cotcodăcitul găinilor, vocile sătenilor, în ochi lumina stelelor și anotimpurile toate?

Să culeagă amintiri reale așa cum culeg fructele copate și florile câmpului, să poată face baie în ploaie îmbrăcați în bucurie, să guste din bunătațile Domnului de la răsărit până la apus…

Și dacă toate acestea nu v-au convins că locul nostru e aici aș vrea să vă șoptesc:

LINIȘTEA

GREIERII

OCEANUL DE VERDE ÎNTINS

IERNILE NINSE

APUSURILE

FRĂGUȚELE

ALUNELE DE PĂDURE

SOCUL, MENTA, SUNĂTOAREA…

DEALURILE

PIATRA

OAMENI TINERI ȘI OAMENI BĂTRÂNI

COPII VESELI

CEAȚA

OGOARELE CULTIVATE

PĂDURILE

TURMELE DE OI…

Toate acestea sunt ferestre prin care dragostea lui Dumnezeu ajunge mai ușor la noi.

„Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv.

Bun este Domnul cu toţi şi îndurările Lui peste toate lucrurile Lui.”

(Psalmi)