Când întâmpini gândul rău cu gândul cel bun (săptămâna 4)

 

„Orice lucru bun este darul lui Dumnezeu.

Deci, nicicând să crezi gândului care te laudă pe tine pentru lucrul cel bun.”

(Varsanufie cel Mare)

Da, e iarnă.

Da, întunericul e mai larg.

Da, oboseala e adesea mare.

Și da casa trebuie curățată zilnic, vasele stau ca un munte în chiuvetă, iar nevoile din inimile celor dragi sunt nesfârșite. .hainele murdare sunt înghesuite în coș după ce zile la rând nu am avut apă, oalele goale vor să fie pline cu mâncare caldă în acest anotimp rece…iar eu, eu mă simt depășită de toate acestea. Mă apasă strigătul lor.

Și da, cu cât ai mai multe responsabilități cu atât mai mult trebuie să ții inima Sus, strâns legată de cuvintele lui Dumnezeu, adâncită în voia Lui. Altfel te pomenești înecându-te, te pomenești captiv într-un vârtej al gândurilor întunecate.

Și da, chiar daca zilele par o goană nebună e nădejde în Dumnezeu că ne putem opri să măsurăm clipa cu toată inima, să o primim cu mulțumire, să îi contemplăm frumusețea.

Dacă la poarta ființei noastre punem dis de dimineață un gând bun primit în rugăciune, doar unul…plin de putere, atunci vom întâmpina ispitele și gândurile cu el și ne vom liniști în Dumnezeu frica, frigul, tulburarea.

Mintea noastră trebuie educată, trebuie supusă, trebuie corectată!

Gândurile noastre toate trebuie făcute rob ascultării de Dumnezeu!

Dacă mintea noastră se coboară în inimă, și dacă inima se roagă neîncetat atunci suntem ascunși în Dumnezeu și El dăruiește leacuri neputințelor noastre.

În universul meu colorat se furișează câte un râs de copil, câte o pasăre în zbor, câte un fulg rătăcit și veverița aceea neagră care prin jocul ei îmi gâdilă retina. Ea apare din senin, stă câteva minute în părul bătrân, apoi pleacă printre frunzele uscate. E o taină de unde vine și spre ce loc se duce, dar e fascinant că Cel care o trimite calculează clipa vizitei. Mi-o aduce când uit să mă bucur. E ca un clinchet mut pe care l-am primit de îndată ce m-am mutat aici, unul care mă provoacă de fiecare dată la zâmbet. Ca o secvență venită dintr-o altă lume să mă atenționeze că viața e frumoasă, că eu sunt doar uitucă, că oricât mă doare și oricât de frântă sunt există lucruri pentru care să mulțumesc.

Miros de pâine coaptă pe foc de lemne, colinde. Timpul trece altfel aici. Și oamenii sunt rari pe ulița mea. Când am venit aici n-am știut că acest pustiu va fi o daltă, că va săpa mult în mine.

M-am obișnuit să privesc dealurile îndepărtate, să văd pomii dansând. Acest mod de viață mă obligă să mă întâlnesc cu mine zi de zi, să-mi vorbesc mie, să mă cunosc cum nu m-am cunoscut până acum. Da, e adevărat! Noi nu mai știm cum suntem noi, cum e în noi și când ne descoperim am vrea să fugim și nu avem unde. Așa se întâmplă și cu mine.

Stau în casa ce a fost doar vis. Aici e cald. Fiecare colț are o istorie. Între pereții albi,tencuiți cu mâna, pe o masă (deobicei) mă așteaptă biblia mea dragă. Dacă n-ar fi ea și toată puterea ei ce aș fi eu? Dacă n-ar fi Dumnezeu și toată frumusețea Lui cum aș arăta eu? Dacă n-ar fi sfaturile Lui înmuiate în dragoste încotro m-aș duce eu? cum m-aș ridica din toate căderile mele dacă n-ar fi Mâna Lui întinsă tare spre mine?

 „Spune că femeile în vârstă trebuie să aibă o purtare cuviincioasă, să nu fie nici clevetitoare, nici dedate la vin, să înveţe pe alţii ce este bine, 

ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii, 

să fie cumpătate, cu viaţa curată, să-şi vadă de treburile casei, să fie bune, supuse bărbaţilor lor, pentru ca să nu se vorbească de rău Cuvântul lui Dumnezeu.”

Uh! Ce apăsător poate să fie acest îndemn când visele noastre se întind spre alte orizonturi…și ce eliberator poate să devină când știi că e trimis spre noi de Cel care ne-a plămădit.

Să ne iubim bărbații și copiii,

să fim cumpătate așadar

și viața să ne fie curată.

Să ne vedem de treburile casei

și să nu uităm să fim bune (cu cei ai casei și cu cei ce nu sunt ai casei).

Să fim supuse bărbaților noștri.

pentru  strălucirea Cuvântului … pentru ca acesta să nu fie vorbit de rău.

Ce chemare! Ce provocare!

Și ca nu cumva să uităm să avem inima mulțumită vă las un scurt video.

:)…și vă îmbrățișez până săptămâna viitoare.