Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )

Aceste rânduri s-au scris mai întâi fără litere.

Zile după zile și seri la rând am plămădit din trăiri , am compus din gânduri un șir de rânduri pe care mi le fredonam mie și lui Dumnezeu.  În această seară le pun în forma literelor ca să le trimit spre tine, spre omul mare ce se află acum într-un mărunțel.

Le scriu timid.

Știi, dragul meu? câteodată această formă nu poate să cuprindă ceea ce eu, mama ta, port pentru tine. Mă folosesc de cuvinte ca să las moștenire devenirii tale ceea ce ești tu azi, să-ți gâdil timpanele inimii cu acordurile începutului tău, să știi cum erai tu ca vlăstar, cum Dumnezeu căuta loc în tine. Să știi când vei fi om mare că ai fost mai întâi copil… Poate așa va fi puțin mai usor să te faci iar COPIL Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )”

Te simți singur? Infinit de singur…?

„Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte,
pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.”

img_1637

Când frica vrea să te înghită,

Când deznădejdea vrea să te acopere,

Când durerea vrea să te nimicească,

Și Tristețea vrea să-și înfigă ghearele în toate gândurile tale… Citește în continuare „Te simți singur? Infinit de singur…?”

Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă

Inima omului e sensibilă. Ea tremură de durere și rănile ei pot sângera mult. Inima nu e un punct fix, nu e un loc vizibil…nu poate fi măsurată, nici cântărită. Chipul și gesturile pot trăda conținutul ei, dar ea ca întreg poate fi cunoscută doar de Ziditorul ei.

img_1159

E lumea plină de inimi tremurânde, de inimi răpuse de foame și sete după Veșnicie.

Căci în definitiv ce poate însemna această goană după mai mult? Cum se pot traduce toate orele trăite pentru agonisirea materialului? De ce suntem tot mai flămânzi după ce roadem putrezirea? De ce acolo, în locul invizibil al ființelor noastre e frig și pustiu? Citește în continuare „Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă”