Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )

Aceste rânduri s-au scris mai întâi fără litere.

Zile după zile și seri la rând am plămădit din trăiri , am compus din gânduri un șir de rânduri pe care mi le fredonam mie și lui Dumnezeu.  În această seară le pun în forma literelor ca să le trimit spre tine, spre omul mare ce se află acum într-un mărunțel.

Le scriu timid.

Știi, dragul meu? câteodată această formă nu poate să cuprindă ceea ce eu, mama ta, port pentru tine. Mă folosesc de cuvinte ca să las moștenire devenirii tale ceea ce ești tu azi, să-ți gâdil timpanele inimii cu acordurile începutului tău, să știi cum erai tu ca vlăstar, cum Dumnezeu căuta loc în tine. Să știi când vei fi om mare că ai fost mai întâi copil… Poate așa va fi puțin mai usor să te faci iar COPIL Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )”