Scrisoare destinată pruncilor mei (săptămâna 1)

E prima săptămână dintr-un nou Post și după obiceiul anilor trecuți mi-am impus să las cuvinte scrise, ca dar. Să slujesc prin cuvinte, fotografii și trăiri într-o vreme a liniștirii, a însingurării, a retragerii. Să fac din solitudinea acestor zile izvor…

Și am găsit ca și cale forma scrisorilor, cu destinatari reali.

Azi, vă scriu vouă, copiilor mei. Și tare mult aș vrea să găsiți printre cuvinte și fotografii fărâme de CER. Că toate cele ce nu au un sens veșnic rămân gunoaie, indiferent de forma și culoarea în care vin spre voi.

Deși îmi simt cuvintele închise în temniță și toate emoțiile blocate, aleg să vă aștern drum prin neputința mea, prin acest exercițiu ce pare o nebunie.

Zi de zi, stăm laolaltă și uneori pare că am spus totul, că am repetat la nesfârșit ceea ce cred și am umplut simțurile voastre cu mine, așa cum ale mele sunt pline cu voi. Când plecați pentru câteva ore din casă, am senzația vie că mădularele vecine mie au dispărut și reînvăț funcționarea în plan material și spiritual fără de voi. Așa e și acum. Sunteți la oraș, cu tatăl vostru, iar eu încerc să vă mai spun ceva…încă ceva, deși v-am spus atât de multe azi…

Am intervenit de zeci de ori în conflicte, în priviri întunecate, în dorința de a vă umili unul pe celălalt. Am încercat să vă mut privirea spre voia lui Dumnezeu în mijlocul erupțiilor păcătoase, să vă strecor printre atitudinile întunecate o viziune plină cu lumină… Și ah, de câte ori am obosit făcând asta…Și de câte ori, abandonată de puteri am închis ochii și am cerut mila LUI peste voi, peste noi.

Copiii mei, băieții mei dragi…vă iubesc și pentru voi nu știu o cale mai bună decât cea pe care o fredonez zi de zi în casa noastră. Nu știu cuvinte mai vii decât Cuvintele lui Dumnezeu și vindecare mai reală decât cea care se varsă în noi când stăm lipiți de inima Lui. N-am nimic mai bun decât Aceasta, nimic mai prețios, mai real, nimic mai sfânt.

Și chiar dacă asemeni unui nebun voi fi prin Calea asta, eu nu pot și nu vreau să trăiesc altfel.

---

Văd în voi păcatul și pornirea spre el, așa cum îl văd în mine. Văd în voi mânie, mândrie, revoltă, văd cum ați vrea să faceți binele, dar răul stă lipit de voi. Și totodată mi-e dat să vă văd și ochii pictați cu părerea de rău, cu pocăință, cu durere pentru că nu puteți fi așa cum vi se cere să fiți. Aici, exact în acest punct e locul în care aveți nevoie de Hristos. Nu putem singuri! Nu vom putea niciodată singuri…

El e Cel care când locuiește în noi ne transformă. Și când vine El în voi are loc o naștere…de data aceasta de Sus, nu din pântec de femeie. Iar când El e acolo, nu mai trăiți voi ci El trăiește în voi. E un proces viu, atât de viu încât inundă ființa cu pace și coboară înlăuntrul vostru Împărăția LUI, încă de aici, de pe pământ și pornește în voi sfințirea.

Eu nu sunt doar un spectator al zbaterilor voastre, al conflictelor, al neputințelor. Sunt implicată total, cu trupul, mintea și inima mea în devenirea voastră. Pentru că nu e o joacă această poveste. E de-a veșnicia…

Prin faptul că am ales să rămân acasă cu voi, conștient și dedicat, vreau să știți că nu am căutat să vă modelez doar pentru aici și acum. Conștientizare faptului că sunteți eterni m-a cutremurat… și sub ea am ales să croiesc cărare prin locul acesta, prin hrana pe care o pregătesc, prin jocuri, prin ce vă las în timpane zi de zi spre EL, spre Voia LUI.

Așa că, viitori bărbați ce sunteți, aici, în această casă de la țară, înconjurați de pomi bătrâni și animale, învățăm a lupta pentru CER, pentru lumină, pentru a trăi veșnic cu Dumnezeu. Aici ne antrenăm nu doar trupul văzut ci și mădularele nevăzute pentru adevăratul război (cel dinlăuntrul nostru).

Iar acest post al Crăciunului e un cadru fascinant în care putem învăța acest lucru.

„Nu un astfel de post am ales Eu, zice Domnul;
ci tu dezleagă orice legatură a nedreptății,
dezleagă nodurile cu silnicie innodate,
lasă-i liberi pe cei striviți in legături
și rupe toate inscrisurile cu socoteli nedrepte.

Frănge păinea pentru cel flămând
și adu-i în casa ta pe săracii fără adăpost;
dacă vezi pe cineva gol, îmbracă-l
și nu-i trece cu vederea pe cei de un neam cu tine.

Atunci lumina ta se va deschide ca o dimineață
și sănătatea ta curând va răsări
și dreptatea ta iți va merge înainte
și slava lui Dumnezeu te va înconjura.”

(Biblia)

Mama voastră,

cea căreia i-ați fost încredințați pentru o vreme

și cea care vă dorește de-a pururi lângă Dumnezeu