Vânt.

Se mișcă copacii dezgoliți de frunze.

În casă e cald. Vuietul lovește ferestrele și pătrunde din când în când, printre colinde, în timpanele mele.

Stau pe o pernă și cos inimi în timp ce prin mine se mișcă delicat un prunc.

În pieptul meu arde iubirea de Dumnezeu. Din ea îmi trag toate puterile, tot curajul de a fi și a îndrăzni, toată puterea de a iubi.

Sunt tot aici, în atelierul devenirii mele, în casa cu ferestre mari și pruncii în jurul meu.

Citește în continuare „Rânduri la ceas de seară (3)” →