Un șirag de brazi ne înconjoară cortul.
Deasupra cer, doar cer senin.
Ochii mușcă cu lăcomie din albastrul cerului. Nu se pot sătura.
Le era foame…de tot ce au uitat să privească.
Sunt un om nebun de fiecare dată când pun granițe între mine și prezența lui Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Răcătău (august 2019)”
E cald.
Zilele sunt lungi.
Prin fața soarelui se plimbă câteodată nori și vânt.
Stropi mari pătrund în pământul însetat.
Toate florile și frunzele sunt îmbibate cu bucurie. Citește în continuare „Filă a unui iunie scăldat în zâmbet”
Seară de mai.
Pe cer nori. În inimă: SOARE. Citește în continuare „Scrisoare cu doi destinatari (pruncilor mei…)”
A venit tip til…așa cum vin hoții.
A înconjurat de câteva ori ființa mea și după ce a găsit intrarea mi-a răpit toate culorile.
N-am știut de la început CINE e… N-am știut cum se stă în fața ei.
Mi-a anesteziat simțurile. Mi-a înțepenit voința. A legat puterile trupului meu.
A acoperit viitorul meu în deznădejde și mi-a derulat imagini cu trecutul meu. În tot acest timp striga fără milă: NIMIC NU ARE SENS! Citește în continuare „DEPRESIA – hoțul culorilor mele”
…
Iarna s-a dus.
Primăvara descoase norii și soarele are loc să inunde pământul…
Sunt zile în care ne scăldăm ochii în lumină ca să fim tămăduiți de toată absența ei. Celule absorb, buzele nasc zâmbet, buclele tale aurii sunt purtate de adieri noi.
Croiesc cu litere haine pentru inima ta veșnică. Cos cu iubire fâșii din timpul nostru împreună pentru vremurile ce azi par îndepărtate. Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )”
Cer albastru, stropit cu raze de soare, într-un sfârșit de februarie.
Urme de zăpadă proaspătă. Citește în continuare „Fiecare zi – o alegere”
Când frica vrea să te înghită,
Când deznădejdea vrea să te acopere,
Când durerea vrea să te nimicească,
Și Tristețea vrea să-și înfigă ghearele în toate gândurile tale… Citește în continuare „Te simți singur? Infinit de singur…?”
Inima omului e sensibilă. Ea tremură de durere și rănile ei pot sângera mult. Inima nu e un punct fix, nu e un loc vizibil…nu poate fi măsurată, nici cântărită. Chipul și gesturile pot trăda conținutul ei, dar ea ca întreg poate fi cunoscută doar de Ziditorul ei.
E lumea plină de inimi tremurânde, de inimi răpuse de foame și sete după Veșnicie.
Căci în definitiv ce poate însemna această goană după mai mult? Cum se pot traduce toate orele trăite pentru agonisirea materialului? De ce suntem tot mai flămânzi după ce roadem putrezirea? De ce acolo, în locul invizibil al ființelor noastre e frig și pustiu? Citește în continuare „Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă”
Iată că inima noastră poate fi făcută iesle…
Iată că Hristos poate fi primit ÎN NOI!
Nimic din cele de sub soare nu poate umple golul cu formă de Dumnezeu din adâncul ființei umane.
(Ann Voskamp – Cel mai mare Dar)
Acum știu ce așteptau toți pomii, toate casele, toate drumurile!
Știu ce așteptau dealurile, pădurile și odată cu ele toți ochii noștri! Citește în continuare „Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)”
Dragă inimă, ție ți-e mereu foame de Dumnezeu și eu te hrănesc cu lucruri trecătoare.
Tu rămâi verde când înghiți Lumină, când absorbi cu toate rădăcinile tale din veșnicie, iar eu te păcălesc cu surogate ieftine, cu lucruri ce par mari în ochii acestei lumi, dar care în final vor fi cenușă.
În multele clipe în care mă dedic umplerii hambarelor, tu începi să te ofilești…pentru că materialul din care ai fost tu zidită nu poate fi înșelat. Citește în continuare „Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)”
(Biblia)
E prima zi a unui nou decembrie. Prima zi de iarnă. E frig. Citește în continuare „Iarna e aici. În palmele ei s-a cuibărit frigul… (săptămâna 3)”
Stau grămadă gândurile și imaginile la poarta inimii mele și devin gălăgioase încercând să vină la lumină. Le-am ținut acolo mult și orice lucru neîmpărtășit devine povară sărăcind ființa.
(ascultăm în timp ce citim…) Citește în continuare „Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)”
Dimineață.
Mi se descâlcesc gândurile în raza răsăritului.
Cu sufletul amorțit îmi iau pruncul în brațe și în timp ce descifrez belșugul de frumusețe al acestei zile simt dezmorțire. Buzele primesc forma zâmbetului, ochii își lărgesc vederea, inima află sensul unei zile noi.
E toamnă. Ies în grabă pe ușă purtând în mână un coș de nuiele. În el îmi strâng nucile din fața casei și odată cu acestea încep să număr binecuvântările zilei. Citește în continuare „Toamnă…toamnă în satul din mine”
O liniște vie îmi locuia grădina.
Copiii se jucau în tihnă și din când în când depănau povești și vise sub nucul din mijloc.
Oaia rumega fără repaus în micul ei grajd.
Dinspre dealuri a venit un nor negru care acum revarsă apă în picuri mari peste împrejurimile casei.
Eu privesc spectacolul acesta splendid din spatele ferestrelor largi.
Efraim, copilul cu cer în ochi, doarme pe patul cel mare…care odinioară a fost un stejar. Citește în continuare „O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald”
Am nevoie să plâng Doamne.
Să plâng până vei auzi lacrima mea îndurerată, să plâng de dorul Tău, de dorul nostru.
Mă ustură durerea și toată neputința de a mă ridica din mine și a păși spre alții, mă ustură înstrăinarea de inima Ta caldă.
Mă simt singură fără Tine locuind în mine, singură și uscată pe un teren abrupt…ca și cum aș cădea într-un gol întunecat. Citește în continuare „Lacrimi pentru Dumnezeu”
Geamurile sunt închise.
Nu pot auzi de data aceasta corul păsărilor, dar pot auzi silabele rostite de pruncul meu cel mic. Sunt amestecate, încâlcite, dar sunt rostiri ce își au izvor în inimă. Într-o zi vor fi rostiri clare.
Efraim, acest copil e un miracol sădit în pântecul meu…
Din acel punct ți-ai început viața, Efraim.
Nu pot uita ziua nașterii tale. E gravată în miezul ființei mele. Citește în continuare „La mulți ani, minune!”
Plouă iute, direct pe inima mea fără acoperiș.
Și cum vin fugăriți toți picurii străpung…lăsând fisuri în urmă.
Fisurile inimii sunt ca niște vulcani din care dragostea se pregătește să erupă, să se verse, să se metamorfozeze într-un traseu clar.
Citește în continuare „Dor de soare, inimii mele”
E o dimineață rece…de martie.
În jur zăpadă îngropată în raze de soare. Prin grădina albă fiecare animal se plimbă pe cărarea poftelor lui.
Eu îmi croiesc în singurătate și pustiu o cărare, propria cărare a acestei dimineți. Soarele îmi face o chemare suavă, clipește cu lumină inimii mele și mă îndeamnă să-mi fac curaj să ies din închisoarea gândurilor mele. Las casa, hainele ce așteaptă să fie așezate, vasele ce așteaptă să fie spălate și pe toate celelalte ce mă mint că sunt o urgență și fac pași.
Pași în pijamaua mea pufoasă, cu o cană cu cicoare în mână…pași care mă conduc spre leagănul din lemn. De luni de zile stă proptit în fața casei și iată că azi a venit vremea lui, vremea să mă sprijine în timp ce sorb cicoarea și vântul, în timp ce gust ca un copil din frumusețea acestui loc, a acestei zile.
Dealurile înalte, cu copaci crescuți din ele sunt clătinate de un vânt cald. Se aud păsări. Unele păsări vestesc bucuria, reînvierea verdelui, vestesc vremuri mai bune. Cele de azi au vestit timpanelor mele bucuria. Pentru câteva clipe mi se dăruiește senzația abandonării la marginea mării…cu briza prin firele de gând pribeag. Citește în continuare „Bună Andreea…ești bine?”
Puiul meu mic, aș plânge în hohote în dimineața aceasta…dacă nu m-aș îneca în propriul plâns.
Aș plânge pentru greșeli, pentru erori, pentru clipe în șir pe care le-am trăit fără să am inima învelită în dragoste. Aș plânge pentru toate clipelea acelea în care plânsul tău m-a condus la disperare și oboseala m-a împins să exclam mizerii, să văd trupul tău mic o mare piedică ce stă în calea liniștii mele.
Aș plânge de bucurie totodată: bucurie cî în toată nebunia firii mele păcătoase se scrie ca un susur pe pereții timpanelor o Șoaptă:
„E pruncul Meu. Ți l-am încredințat pentru o vreme.” Citește în continuare „5. Dragului meu Efraim…scrisoare”
Iată cum Anca m-a provocat să scriu despre Mulțumire pentru revista ei…
Nu-i ușor să scrii tocmai despre ea, când te simți obosit, frânt, confuz.
Dar e întotdeauna vindecător…
Vă invit să răsfoiți paginile atent lucrate, să le citiți de veți simți și să luați ceea ce vă poate fi de folos zilelor voastre…
„E iarnă și e soare.
În lumina aceasta proaspătă picură de pe acoperișul casei zăpadă topită. Citește în continuare „Zenit 5”
E una din zilele lunii febrauarie. Afară ninge. Un strat de un alb curat acoperă orice urmă de mizerie, se lasă domol peste fâșiile de gri și maro. E un dar pentru ochii mei acest dans la care privesc prin perdeaua transparentă a dormitorului.
Tu ai fost cel care a tăbărât azi în liniștea dimineții mele, ai călcat cu bucuria ta în timpul meu cu Dumnezeu, ai dat lacrimile toate la o parte și ai strigat:
„ – Mami, ninge! Mami, ai văzut cum ninge?
– N-am văzut până acum când mi-ai arătat tu. Mulțumesc!” Citește în continuare „4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL”
Câteodată dorul de Dumnezeu e o simplă șoaptă.
Alteori e un strigăt disperat.
Adâncimea depărtării de El nu se măsoară întotdeauna în clipe.
În mâinile mele o carte. Sub ochii mei cuvintele unui om care a iubit mult pe Dumnezeu. Rândurile ei îmi vin ca răspunsuri la multe frământări.
Câteva rânduri presar aici. Să ne fie semințe de eliberare din neputința de a ne ruga… Citește în continuare „3. Dorul de Dumnezeu”
C. S. Lewis
Zile lungi, nopți fragmentate, provocări după provocări, decizii de luat…
Ispite începute în gând, gata gata să răstoarne toată pacea casei mele.
Da, sunt obosită…mă trezesc de multe ori pe noapte. Îmi amintesc cât de greu îmi purtam trupul prin zi după una sau două astfel de nopți. Acum s-au strâns cu zecile. Citește în continuare „2. Toate…cu Dumnezeu”
Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.
Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…
Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…
Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii? Citește în continuare „1. Exercițiu de mulțumire”
Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.
Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut. Citește în continuare „Decorarea inimii mele (restanță)”
Pentru ca razele de lumină să poată aluneca fără opreliște peste viața mea, ea trebuie să treacă prin șantier.
Dumnezeu nu m-a întrebat niciodată dacă mă simt pregătită pentru asta. Citește în continuare „O viață în șantier…(saptămâna 4)”
De 8 luni locuiesc pe o uliță retrasă a unui sat. E un loc magic, cu o putere extraordinară de-a deveni potecă către inima lui Dumnezeu.
Un om venit în vizită a plecat șoptind: „voi trăiți în sihăstrie aici ”…
Vă spun o taină grea: sihăstria te poate înnebuni dacă nu faci din ea loc de întâlnire cu Dumnezeu. Poate să te frângă. să te înghită într-un abis al tăcerii, al nonsensului.
Suntem obișnuiți cu aglomerația, cu stimulii puternici, cu zumzetul. Am crescut modelați de acestea. În pustiu ești redefinit, remodelat, aici nu poți supraviețui cu vechile obiceiuri. De aici îți vine să fugi dacă nu te refugiezi în brațele Creatorului.
Întâlnirea cu tine e zguduitoare atunci când nu e intermediată de alte elemente care distrag. Liniștea îți zgârie retina. Ochii se plimbă haotic în căutarea altor entități. Sunt adesea bulversați de absența acesteia. Ar încerca să construiască imaginar oameni, căruțe, cai…dar acest lucru ar fi halucinație, îmbătare cu apă rece, ar fi minciună.
Hai să ascultăm în timp ce citim…
Când în miez de iarnă ai un singur vecin care urmează să plece în câteva zile, când pe uliță nu trece nimeni pentru că a ta casă se află la capăt de drum, la granița dintre sat și sălbăticie, când te descoperi mai singur ca oricând altcândva în istoria vieții tale, atunci nu ai decât două variante: să părăsești un vis construit cu Dumnezeu sau să rămâi în el și să accepți remodelarea. Citește în continuare „Remodelată de pustiu (săptămâna 3)”
A nins, a nins din nou cu bucurie pe umerii unui suflet prabusit sub proprile-i temeri.
A nins cu gânduri noi pe cărarea minții mele, pe bolovanii aceia ce ingreunau mersul.
A nins! Citește în continuare „Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)”
Agale, agale a venit un nou post peste viețile noastre, să le înmoaie că au devenit pietre.
I-am spus inimii mele că tare bine i-ar face să scrie câte o filă de blog în fiecare săptămână a acestui post. Ea a tresărit la această provocare deși știe că va fi un efort pentru că de vreme lungă a abandonat scrierea, a abandonat visele și imaginația.
A fost silită să tacă în timp ce e modelată.
Cuvintele ce vor răsări în acestă iarnă au rădăcinile înfipte într-o vale, în zbateri, într-o depresie lungă, în zile cu ceață pe ochi, în ore nenumărate de tristețe. Am nădejdea largă că va ninge peste ele cu fărâme din Dumnezeu și astfel voi regăsi sensul pierdut.
Știu că sunt mulți asemeni mie, cuprinși în neputința de a mai găsi bucuria. Acest post va fi locul prin care zidesc poduri către inimi ce nu se mai pot bucura. Și lângă toate cuvintele voi sădi câte o rugăciune.
Citește în continuare „Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)”
Suntem la mare.
E prima ta călătorie, sunt primele tale nopți petrecute într-un cort, primele zile scăldate într-o altfel de rutină
Bucuria s-a strecurat nespus de repede în inimile noastre.
Conturul ființei tale se încadrează perfect în acest peisaj natural, mâinile tale căutând se potrivesc cu nisipul purtat de vânt, picioarele tale aparent firave au putere să se scalde în apa aceasta ce pare a avea început, dar nu și sfârșit. Citește în continuare „Scumpul și prețiosul meu Efraim”
Iată că am venit până la marginea mării ca să reaud liniștea Ta și
să mă lipesc cu inima mea de inima Ta. Citește în continuare „Scrisoare. Tatălui Ceresc…”
UN ARTICOL DEDICAT PRIETENILOR MEI DRAGI (GRUPUL TERAPEUTIC)
IUBIREA LOR MĂ VINDECĂ.
Suntem goi.
Ne-a golit mândria,
invidia,
bârfa,
competiția afirmării de sine.
Ne-a golit superficialitatea,
egoismul.
Ne-au golit diplomele
și avuțiile. Citește în continuare „„Dacă dragoste nu e, NIMIC nu e…””
(foto: http://treearcade.com/portfolio/familia-stanciu-viata-la-sat )
Rănile toate le vindecă Dumnezeu.
Nu timpul…
Nici oamenii…
Întotdeauna Dumnezeu.
Pentru că Dumnezeu este DRAGOSTE.
O Dragoste jertfitoare…întinsă pe o cruce. Citește în continuare „Răni vindecate”
(foto: TREE ARCADE)
când împărțim clipele și viața noastră cu alții…
suntem bogați când bucata de pâine o rupem în două și o lăsăm să plece spre alții…
suntem bogați când realizăm că timpul nostru nu e al nostru…ci e un dar de la Dumnezeu pe care noi îl administrăm… Citește în continuare „Suntem bogați…”
O altă zi de vară.
Un îndemn….să scriu.
De când m-am mutat în casa cea nouă, de când sunt înconjurată de atâta frumos, de când Efraim s-a născut și petrec multe clipe cu oameni din toată lumea simt cum trăiri multe se adună în mine ca să fie scrise și trimise spre voi. Lecțiile prețioase pe care le primesc de la alte ființe se cer a fi dăruite și altora…pentru că hai să recunoaștem că toți avem răni, boli, întrebări, neputințe. Citește în continuare „Lecții pe un drum nou (2)”
Privesc deseori casa și ograda noastră. ele nu au garduri. I-am spus soțului meu că mi-ar plăcea să rămâna așa, fără granițe între noi și dealuri, între noi și toate animalele sălbatice care trec pe lângă noi: vulpi, iepuri, căprioare, veverițe. Gardul m-ar separa de frumusețea din jur.
Gardurile, delimitări…gardurile, separări…
Ne delimităm lucrurile ca mai apoi să facem asta și cu inima noastră, cu ființa noastră. Citește în continuare „Garduri”
Zi de vară…Întâia zi de vară.
Pe poteca sufletului meu e soare.
Răsăritul lui îmi unge ființa cu vindecare. În lumină ne vindecăm întotdeauna, dacă îi permitem să ne străpungă celulele cu blândețe și să înceapă să-și facă cuib în noi.
Da! pentru toate există vindecare. Azi nu mai încape îndoială în mine.
Cât despre frică, orice formă ar îmbrăca ea, e cea care ne îmbolnăvește, cea care ne face să trăim morți, să pășim fără să se miște inima, să privim fără să vedem cu adevărat, să fim închiși în trup ca într-un sicriu. Citește în continuare „Lecții… pe un drum nou (1)”
…pentru că Dumnezeu își ține promisiunile…
Copil iubit,
e întâia scrisoare pe care o scriu inimii tale de când ai părăsit pântecul meu și respiri fără de ajutor aerul proaspăt ce ne înconjoară viața,
sunt primele rânduri scrise.
Alte câteva sute se comupun în fiecare zi…în inima mea.
(in timp ce citim …ascultam…) Citește în continuare „Despre nașterea ta, dragul meu Efraim…”
Ni s-au rătăcit gândurile pe cărarea poftelor de lume. Inima le ia urma …și iată că deși vorbim despre Dumnezeu nu am mai stat de multă vreme să ascultăm ce are să ne spună.
Pășim din inerție. Le luăm pe toate ca bune fără să adăugăm un semn de întrebare traseului nostru. Oare mai suntem pe calea veșniciei? Oare ceea ce rostim și facem vine din apropierea inimii noastre de Dumnezeu sau din firea noastră îmbibată cu pământ? Citește în continuare „Rătăcire”
Copleșită…de-atâta minune ce vine de la Dumnezeu spre noi…
Privesc în urmă. Mă zăresc în bucătăria primei case de la țară în care am locuit. Cu mâinile ude curățam vasele adunate în chiuvetă.
Citește în continuare „Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)”
Coloseni 3:13
Când nu iert sunt greu apăsată, celulă cu celulă viața mi-e contaminată cu neliniște.
Neiertarea mă doare mai tare decât răul provocat de cineva vieții mele. Citește în continuare „Neiertarea”
Noi, oamenii…hoinari prin lume, uituci totodată, crezând că aceasta ne e ultima destinație.
Ne desprindem de Dumnezeu căutânt să construim legi noi, potrivite voii noastre. Suntem tot mai singuri, greu apăsați, epuizați. Ni se confirmă de propriile stări că lumea cu toate ale ei e un refugiu înșelător, incapabil să împlinească ființa umană. Agățați de ea ridicăm bariere care ne împiedică să mai ajungem la ceea ce împlinește cu adevărat viața noastră.
Mergem orbi înainte. Nu mai putem vedea Sensul.
Gustăm din multe devenind dependenți de senzații trecătoare, ne îmbuibăm cu informații nefolositoare și mai apoi inimile noastre scuipă întuneric încercând să elibereze apăsarea și disconfortul. Ochii își abandonează lumina treptat captând și împărțind celulelor invidie, mândrie, nemulțumire, judecată. Citește în continuare „De ce post de facebook?”
nu v-aș da pentru nimic…
Chipul pruncului nostru, întâiului născut, stă pictat cu lumină sub ochii mei, dimineață după dimineață. Obrajii lui sunt înviorați de dezmierdările mele. Întâmpinăm ziua împreună rostind amortiț dar cu nădejde câte o rugăciune. Citește în continuare „Zile scumpe, zile prețioase”
(Scurt rezumat al unui an bogat)
Când bucuria se așterne în inimi de om ea preschimbă structura casei sufletești. Trupul devine mai ușor, iar gândurile nu mai sunt sugrumate în temeri. Atunci pășești mai sigur prin propria ta poveste fără să fi robul unui trecut îndepărat ori al unui viitor visat.
De ce să nu ne reamintim că singurul timp ce-l avem e cel prezent?
Azi… o filă a poveștii dintr-un sat ce părea uitat.
Citește în continuare „În sat la noi a nins cu bucurie”
Cald în inima mea, cald de bucurie!
Pruncul din mine se mișcă prin mine. Mișcările lui vin spre a întâlni degetele mele care se plimbă pe pielea întinsă. Vine spre ele ca și cum ar fi strigat, ca și cum l-aș chema pe nume spre a-l îmbrățișa cu bucuria ce s-a strâns în mine de mai bine de 5 luni, vine să-i cânt cu iubire despre cum a apărut el în mine, despre cât de mult înseamnă pentru noi viața lui. Citește în continuare „Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)”
Mi-e dragă lumina și mi-e drag să scriu despre ea.
Mă simt îndrăgostită de razele soarelui care pătrund în camera noastră și traverseză într-un dans fantastic prin frumul tămâii. Ele duc inima mea pe potecile începutului ei.
Azi aș vrea să las doar câteva înșiruiri de litere și mult loc gândurilor voastre.
Voi știți că celulele noastre conțin lumină? Citește în continuare „Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)”
Iată că a sosit iar vremea despletirii gândurilor mele. Cu zecile stau încâlcite prin mine, amestecându-și conținuturile și tînjind după o ordine care să le statornicească.
Azi am decis să-i scriu unui copil, locuitor al tărâmului de sub soare. Îi scriu pentru că îl iubesc, pentru că e întâia floare a iubirii noastre, un canal prin care Harul lui Dumnezeu mă modelează zi după zi.
E o pagină a jurnalului meu pentru el, o altă îmbrățișare dăruită inimii lui veșnice și totodată dăruită inimilor de om care caută.
Citește în continuare „Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)”
E seară.
În camera noastră e cald. Miroase a copilărie, a propria-mi copilărie. Acel timp în care nu purtam haina groasă a grijilor și îmi scăldam inima în bucurie, o bucurie căruia nu-i vedeam marginile.
Cu vremea am pierdut acest obicei pentru că am exersat sute de mii de clipe: teama, neîncrederea, obsesia de a controla. Acum reînvăț ceea ce odată aveam.
E Postul Crăciunului. Toate colindele ce se strecoară în mine și merg spre pântecul meu îmi reamintesc continuu de nașterea Mîntuitorului meu și de Mama Lui, de cea care L-a purtat, cea căreia i-a gâdilat pântecul Dumnezeu. …așa cum mie îmi gâdile pântecul această veșnicie, cutremurându-mă. Țesuturile mele sunt atinse de o minune și eu…eu nu găsesc cuvinte ca să pictez tabloul ce există în mine. Citește în continuare „Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)”
Dăruind vei dobândi
Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.
Just another WordPress.com site
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona -Albert Einstein
Broken angel wings
Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat!
Despre copilarie, cu folos si bucurie
Delicii culinare ayurvedice
Joacă, şcoală şi terapie...acasă
by Daniela Delibas
Cuvinte pentru suflet, familie, casă...
jurnal homeschooling
Pe faţă despre viaţă
Autor, Raw Chef, Consultant Nutriție
Life is an adventure. Take just a bag of things and go explore.
...fără cravată
Blog ultrafeminin
