Category: 5. Meditații…din adâncul inimii mele

Despre pustiul vieții

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

În visul din noaptea trecută am plâns. Acolo, sub așternut, absentă de la realitatea exterioară, cu luna strecurată printre găurile perdelei, lacrimile mele curgeau intens. Cred că plângeam de dorul Lui, pentru că n-am alt motiv să plâng.

Am continuat să plâng și după ce m-am deșteptat din somnul profund. Rugăciunile mi se scaldă în lacrimi calde.

Știu, acolo, în adâncul meu, am stins șoapta Duhului Sfânt și fără călăuzirea Lui sunt cel dintâi dintre orbi. Citește în continuare „Despre pustiul vieții” →

Continuarea unei povești ce se numește SEVRAJ de antidepresive… de la poala unui deal de Piatră

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu
„Scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtorare!”

e4

Azi, port doar o așchie din cârja (antidepresivul Cymbalta) pe care am avut-o luni la rând, pe care mi-am sprijinit gânduri și simțiri. Reînvăț…să cuprind universul exterior și interior fără de ea.

Câteodată urletul ființei mă duce la disperare, încercările eșuate de-a rămâne stabilă mă fac să trăiesc în dizarmonie cu principiile mele. Citește în continuare „Continuarea unei povești ce se numește SEVRAJ de antidepresive… de la poala unui deal de Piatră” →

10 ani lângă tine. Gânduri pentru Rafael.

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

Acum 10 ani, la apusul soarelui, am privit întâia oară chipul tău.

Atunci am atins ființa ta printr-o sărutare. N-o înțelegeam deplin, așa cum nici acum n-o înțeleg și nu pot cuprinde ceea ce ești tu de fapt.

De atunci ne intersectăm intens dorințele, chemarea, neputințele, bucuriile, durerile, biruințele și înfrângerile. De atunci eu încerc să te povățuiesc pe Calea cea strâmtă și tu încerci din răsputeri să o urmezi. Te văd cum cazi, cum te îndoiești, cum te revolți…cum întrebi, cum ai vrea să dai cu picioarele în toate principiile care îți pun garduri în jurul firii tale. Știu că și tu asemeni mie și asemeni tuturor celor ce calcă pe urmele Lui, treci prin lupte și războaie. Sunt parte din proces.

a8

Citește în continuare „10 ani lângă tine. Gânduri pentru Rafael.” →

Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele

Publicat pe de Andreea Stanciu14 comentarii
„Alergați la Domnul și la sprijinul Lui, căutați necurmat fața Lui! ”

Sunt câteva zile…doar câteva adunate de când a început ca o furtună neanuțată, sevrajul.

După 2 ani de tratament cu antidepresive (Cymbalta), am decis că a venit vremea să renunț la ele. În acest timp ne-am adâncit ca să aflăm care au fost cauzele depresiei care m-a locuit luni de zile. După ce le-am aflat am vrut să las cârja care îmi sprijinea de atâta vreme creierul și funcțiile lui. Citește în continuare „Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele” →

E Mai la noi în sat…mai mult din Dumnezeu în toate rănile mele

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Câteodată Dumnezeu ne invită în prezența Lui prin pustiu, ne cheamă să gustăm din dulceața Vieții după ce am fost trudiți, morți, singuri… și abia după ce ne vărsăm inima înaintea Lui înțelegem clar că nu este stare prea neagră și moarte prea veche pentru harul Lui și pentru toate mângâierile calde pe care El le păstrează pentru noi. Citește în continuare „E Mai la noi în sat…mai mult din Dumnezeu în toate rănile mele” →

Pocăință (într-o zi înnorată de primăvară)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Domnul meu, mă întorc cu inima fărămițată, împrăștiată mulțimilor de plăceri pe care ființa mea le gustă.

Vin obosită și risipită, nădăjduid că Tu mă vei aduna și mă vei locui. Citește în continuare „Pocăință (într-o zi înnorată de primăvară)” →

Scrisoare pentru Efraim (3 ani)

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

Se împlinesc azi 3 ani, un cumul de clipe lungi și grele încununate de o bucurie ce nu se poate descrie, de o nădejde fără capăt…

Au crescut pereți verzi împrejurul ochilor mei și în toate cămările nevăzute vlăstari de sens.

Acest cadru mă împinge să alcătuiesc o scrisoare. Amintirile amestecate laolaltă cu acest timp prezent mă îmbie la a dărui viitorului un buchet de cuvinte prin care zburdă azi multă viață.

Le scriu pentru tine, om mic, pentru omul care vei fi, pentru întregul potențial ascuns azi într-o ființă măruntă.

Chem să vină în ele prezența Creatorului tău, mireasma veșniciei, ca să nu rămână goale și fără de putere. Citește în continuare „Scrisoare pentru Efraim (3 ani)” →

Iată cum pot schimba lumea! (săptămâna 6)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

„Cândva a fost găsită o inscripție în închisoarea din Schliselbourg:

Cu Hristos suntem liberi și aici, iar fără El și libertatea este închisoare.”

(Antonie Bloom – Despre credință și îndoială) Citește în continuare „Iată cum pot schimba lumea! (săptămâna 6)” →

Scrisoare…cu dor și dragoste pentru frații și surorile mele în Hristos (săptămâna 5)

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

Stau…soarele m-a îmbrățisat.

Lumina lui alunecă prin celulele trupului meu cuprins de dor.

Maro, câinele nostru s-a întins lângă banca de lemn, și-a abandonat și el planurile și se scaldă în lumină și căldură.

Adierea vântului a provocat un dans pe sfoara cu haine umede. Citește în continuare „Scrisoare…cu dor și dragoste pentru frații și surorile mele în Hristos (săptămâna 5)” →

Întâlnirea mea cu orașul…și cu măștile

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Am fost nevoită să ajung la oraș în zilele acestea.

În toate ungherele ființei m-a izbit o imagine.

Oameni cu măști pe chip și mănuși pe mâini se plimbau singuri, la distanță de ceilalți.

Era înnorat.

Din spatele măștilor se ridica energia morții și învelea toată imaginea.

Oamenii aveau trupurile vii, dar moartea ca realitate izbea orice retină.

Ochii se puteau vedea. Ei nu aveau mască. Frica și deznădejdea îi locuia. Citește în continuare „Întâlnirea mea cu orașul…și cu măștile” →

„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (săptămâna 4)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

S-au topit zăpezile și de peste tot au răsărit muguri, frunze și flori colorate…

r14 Citește în continuare „„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (săptămâna 4)” →

O altă scrisoare…către Dumnezeu (săptămâna 3)

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

Ai lăsat să ningă peste noi…

E o zi de iarnă încărcată cu zăpadă, pe care Tu ai strecurat-o în primăvară. E o mireasmă rece, un cântec înghețat peste verdele ce răsărise, peste toți mugurii, peste toate dealurile satului nostru.

q5 Citește în continuare „O altă scrisoare…către Dumnezeu (săptămâna 3)” →

Scrisoare către Dumnezeu (săptămâna 2)

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

E o zi de duminică Domnul meu drag.

De la primele ore ale dimineții natura și-a început cântecul. Când am călcat desculță pământul rece m-au cuprins fiorii bunătății Tale.

Păsările au venit de departe și într-o împletire sfântă Te slăvesc împreună cu firele de iarbă și cu mugurii cei noi. Citește în continuare „Scrisoare către Dumnezeu (săptămâna 2)” →

Adevăratul Post (săptămâna 1)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

IMG_0360

M-am tot gândit ce să scriu în prima săptămână de post.

Și n-am găsit ceva mai potrivit decât un fragment decupat din Cuvântul lui Dumnezeu.

„ Iată postul plăcut Mie:

dezleagă lanţurile răutăţii,

deznoadă legăturile robiei,

dă drumul celor asupriţi

şi rupe orice fel de jug;

împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost;

dacă vezi pe un om gol, acoperă-l

şi nu întoarce spatele semenului† tău! Citește în continuare „Adevăratul Post (săptămâna 1)” →

Sorb…din bunătățile lui Dumnezeu

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

Un vânt cald a cuprins ograda mea.

Păsările și-au început trilurile.

Brațele senine ale primăverii ne primesc în dansul lor.

Creația lui Dumnezeu saltă de bucurie în așteptarea învierii. Citește în continuare „Sorb…din bunătățile lui Dumnezeu” →

Iarnă…a viscolit cu teamă prin mine

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

„Să facă ce dorește cu mine, așa cum dorește, atât timp cât dorește.

Dacă întunericul meu este lumină pentru vreun suflet, dar, chiar și dacă nu înseamnă nimic pentru nimeni, sunt cu totul fericită să fiu floarea de câmp a lui Dumnezeu.”

(Maica Tereza)

b2

Eu nu pot rosti asta, încă n-am curajul acesta și încrederea aceasta nealterată…dar în miezul ființei mele am lacrimi când citesc cuvintele Maicii Tereza. Ah! ce privilegiu că ajung la noi taine din umblarea sfinților cu Dumnezeu. Că dintr-o dată suntem iar ridicați din mocirla deznădejdii și a trăirii superficiale.

În satul meu s-a topit zăpada.

În inima mea e soare acum.

…. Citește în continuare „Iarnă…a viscolit cu teamă prin mine” →

„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

 

E o seară cuprinsă în ceață.

În centrul ființei mele stau tăcuți vlăstari ai bucuriei.

Postul acesta cu toate dezlipirile ce le-a adus în viața mea mi-a creionat o altă formă a bucuriei și sensului. Zilele legate prin felurite renunțări mi-au deschis celule noi ale vederii. Liniștea și limpezimea minții sunt daruri prețioase de care n-as vrea sa mă desprind. Citește în continuare „„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)” →

”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

E o altă seară de decembrie. Una din acelea în care îmi așez trăirile în poala ochilor tăi.

Acest act al sufletului meu pleacă cu o nădejde vie: să ajungă acolo unde poate să fie o unealtă spre viață. Pleacă de la poala unui deal, dintr-o casă cu ferestre mari, dintr-o inimă îndrăgostită de Dumnezeu, spre tine.

Cum ți-e sufletul? E cald și bine în lăuntrul tău?

Cum ți-s gândurile? Fac lumină în jurul tău?

IMG_9124

De ce ți-e dor? După ce însetează adâncul tău?

N-ai  avea nevoie să te simți ascultat și-apoi iubit chiar dacă ești de neînțeles? Citește în continuare „”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)” →

„…să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre…”(săptămâna 3)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

O ceață groasă mi-a împrejmuit casa.

Zăpada e încă aici.

Hotarele ei nu s-au topit…deși e cald, parcă prea cald penru o seară de decembrie.

IMG_8929 Citește în continuare „„…să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre…”(săptămâna 3)” →

Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (săptămâna 2)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Ziua aceasta e un dar, împachetat în fulgi de zăpadă și în zbor de păsări. Dumnezeu l-a așezat la poarta ființei mele și iată că eu îl primesc și îl las să cheme lacrimile ochilor mei.

IMG_8893

Ninge tare! Ninge cum nu a mai nins de sute de zile. Ninge cald.

Și eu stau ca un mut căruia i-au pierit silabele nemaiputând să alcătuiesc frumusețea acestei ninsori.

Mi-am pironit ochii în acest cadru și tandrețea lui îmi duce gândurile spre Creator. Citește în continuare „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (săptămâna 2)” →

„Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micșorez” (săptămâna 1)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

E aproape iarnă…deși e încă cald și mai sunt frunze verzi pe vlăstarii de corcoduș.

IMG_8774

E aproape iarnă…deși țâșnesc muguri verzi prin ghivecele rătăcite prin grădină, pe straturile înălțate și pe tot teritoriul inimii mele.

De geamul dimineții se lovește o pasăre. Zborul ei e o alifie neașteptată care pătrunde dincolo de retina mea, trezindu-mi bucuria. Citește în continuare „„Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micșorez” (săptămâna 1)” →

E octombrie la noi în sat. Stau în loc ca să mi se poată roti inima în jurul voii lui Dumnezeu…

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Ochii mei, ochii mei ating frumusețea acestei zile și inima mi se înmoaie …așa cum se înmoaie ceara când e atinsă de căldură. Oare și inima mea devine astfel modelabilă?

Conturul luminii e alcătuit din frunze galbene. Câte o pasăre neagră trece prin acest tablou…

IMG_8236

Săgeți îmbibate în dragoste… Citește în continuare „E octombrie la noi în sat. Stau în loc ca să mi se poată roti inima în jurul voii lui Dumnezeu…” →

Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Mă ustură ochii și mă dor mădularele. Am păcătuit!

Și păcatele mele au stins rând pe rând Duhul…și adierea Lui prin mine.

E secetă în mine. Mă arde foamea după Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)” →

Filă a inimii mele – Răcătău (august 2019)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Un șirag de brazi ne înconjoară cortul.

a23

Deasupra cer, doar cer senin.

a17

Ochii mușcă cu lăcomie din albastrul cerului. Nu se pot sătura.

Le era foame…de tot ce au uitat să privească.

Sunt un om nebun de fiecare dată când pun granițe între mine și prezența lui Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Răcătău (august 2019)” →

Filă a unui iunie scăldat în zâmbet

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

E cald.

Zilele sunt lungi.

Prin fața soarelui se plimbă câteodată nori și vânt.

Stropi mari pătrund în pământul însetat.

Toate florile și frunzele sunt îmbibate cu bucurie. Citește în continuare „Filă a unui iunie scăldat în zâmbet” →

DEPRESIA – hoțul culorilor mele

Publicat pe de Andreea Stanciu16 comentarii

A venit tip til…așa cum vin hoții.

A înconjurat de câteva ori ființa mea și după ce a găsit intrarea mi-a răpit toate culorile.

N-am știut de la început CINE e… N-am știut cum se stă în fața ei.

Mi-a anesteziat simțurile. Mi-a înțepenit voința. A legat puterile trupului meu.

A acoperit viitorul meu în deznădejde și mi-a derulat imagini cu trecutul meu. În tot acest timp striga fără milă: NIMIC NU ARE SENS! Citește în continuare „DEPRESIA – hoțul culorilor mele” →

Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

…

Iarna s-a dus.

Primăvara descoase norii și soarele are loc să inunde pământul…

9

Sunt zile în care ne scăldăm ochii în lumină ca să fim tămăduiți de toată absența ei. Celule absorb, buzele nasc zâmbet, buclele tale aurii sunt purtate de adieri noi.

Croiesc cu litere haine pentru inima ta veșnică. Cos cu iubire fâșii din timpul nostru împreună pentru vremurile ce azi par îndepărtate. Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )” →

Te simți singur? Infinit de singur…?

Publicat pe de Andreea Stanciu14 comentarii
„Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte,
pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.”

img_1637

Când frica vrea să te înghită,

Când deznădejdea vrea să te acopere,

Când durerea vrea să te nimicească,

Și Tristețea vrea să-și înfigă ghearele în toate gândurile tale… Citește în continuare „Te simți singur? Infinit de singur…?” →

Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă

Publicat pe de Andreea Stanciu6 comentarii

Inima omului e sensibilă. Ea tremură de durere și rănile ei pot sângera mult. Inima nu e un punct fix, nu e un loc vizibil…nu poate fi măsurată, nici cântărită. Chipul și gesturile pot trăda conținutul ei, dar ea ca întreg poate fi cunoscută doar de Ziditorul ei.

img_1159

E lumea plină de inimi tremurânde, de inimi răpuse de foame și sete după Veșnicie.

Căci în definitiv ce poate însemna această goană după mai mult? Cum se pot traduce toate orele trăite pentru agonisirea materialului? De ce suntem tot mai flămânzi după ce roadem putrezirea? De ce acolo, în locul invizibil al ființelor noastre e frig și pustiu? Citește în continuare „Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă” →

Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)

Publicat pe de Andreea Stanciu8 comentarii

 

„Trebuie să-ți folosești viața care ți s-a dat pentru a le da altora viață.
Ai primit niște daruri pe care nu trebuie să le ții pentru tine, ele ți-au fost date ca să fie o ancoră de salvare pentru alții, în caz contrar îți vei pierde viața.
Mesajul vine ca un ecou de la Dumnezeu: dacă darurile tale nu oferă alinare altora, tu nu trăiești cu adevărat.
Ce-i folosește unui om să câștige toată lumea , dacă își pierde sufletul?”

(Ann Voskamp – Cel mai mare Dar)

IMG_0268

Acum știu ce așteptau toți pomii, toate casele, toate drumurile!

Știu ce așteptau dealurile, pădurile și odată cu ele toți ochii noștri! Citește în continuare „Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)” →

Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)

Publicat pe de Andreea Stanciu9 comentarii
”Singurul lucru care ne va satisface tânjirea după mai mult este foamea după Cel care se coboară în Betleem, Casa pâinii, Cel care ne caută și ni Se oferă ca Pâinea care ne satisface sufletele înfometate.”
(Ann Voskamp)
IMG_0056

Dragă inimă, ție ți-e mereu foame de Dumnezeu și eu te hrănesc cu lucruri trecătoare.

Tu rămâi verde când înghiți Lumină, când absorbi cu toate rădăcinile tale din veșnicie, iar eu te păcălesc cu surogate ieftine, cu lucruri ce par mari în ochii acestei lumi, dar care în final vor fi cenușă.

În multele clipe în care mă dedic umplerii hambarelor, tu începi să te ofilești…pentru că materialul din care ai fost tu zidită nu poate fi înșelat. Citește în continuare „Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)” →

Iarna e aici. În palmele ei s-a cuibărit frigul… (săptămâna 3)

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu
”Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu;
voi de aceea n-ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.”

(Biblia)

2

E prima zi a unui nou decembrie. Prima zi de iarnă. E frig. Citește în continuare „Iarna e aici. În palmele ei s-a cuibărit frigul… (săptămâna 3)” →

Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

Stau grămadă gândurile și imaginile la poarta inimii mele și devin gălăgioase încercând să vină la lumină. Le-am ținut acolo mult și orice lucru neîmpărtășit devine povară sărăcind ființa.

(ascultăm în timp ce citim…) Citește în continuare „Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)” →

Toamnă…toamnă în satul din mine

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

Dimineață.

Mi se descâlcesc gândurile în raza răsăritului.

b10Cu sufletul amorțit îmi iau pruncul în brațe și în timp ce descifrez belșugul de frumusețe al acestei zile simt dezmorțire. Buzele primesc forma zâmbetului, ochii își lărgesc vederea, inima află sensul unei zile noi.

E toamnă. Ies în grabă pe ușă purtând în mână un coș de nuiele. În el îmi strâng nucile din fața casei și odată cu acestea încep să număr binecuvântările zilei. Citește în continuare „Toamnă…toamnă în satul din mine” →

O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

O liniște vie îmi locuia grădina.

Copiii se jucau în tihnă și din când în când depănau povești și vise sub nucul din mijloc.

Oaia rumega fără repaus în micul ei grajd.

b13

Dinspre dealuri a venit un nor negru care acum revarsă apă în picuri mari peste împrejurimile casei.

Eu privesc spectacolul acesta splendid din spatele ferestrelor largi.

Efraim, copilul cu cer în ochi, doarme pe patul cel mare…care odinioară a fost un stejar. Citește în continuare „O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald” →

Lacrimi pentru Dumnezeu

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Am nevoie să plâng Doamne.

Să plâng până vei auzi lacrima mea îndurerată, să plâng de dorul Tău, de dorul nostru.

Mă ustură durerea și toată neputința de a mă ridica din mine și a păși spre alții, mă ustură înstrăinarea de inima Ta caldă.

Mă simt singură fără Tine locuind în mine, singură și uscată pe un teren abrupt…ca și cum aș cădea într-un gol întunecat. Citește în continuare „Lacrimi pentru Dumnezeu” →

La mulți ani, minune!

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Geamurile sunt închise.

Nu pot auzi de data aceasta corul păsărilor, dar pot auzi silabele rostite de pruncul meu cel mic. Sunt amestecate, încâlcite, dar sunt rostiri ce își au izvor în inimă. Într-o zi vor fi rostiri clare.

Efraim, acest copil e un miracol sădit în pântecul meu…

IMG_2398.jpg

Din acel punct ți-ai început viața, Efraim.

Nu pot uita ziua nașterii tale. E gravată în miezul ființei mele. Citește în continuare „La mulți ani, minune!” →

Dor de soare, inimii mele

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

Plouă iute, direct pe inima mea fără acoperiș.

Și cum vin fugăriți toți picurii străpung…lăsând fisuri în urmă.

Fisurile inimii sunt ca niște vulcani din care dragostea se pregătește să erupă, să se verse, să se metamorfozeze într-un traseu clar.

IMG_0669 Citește în continuare „Dor de soare, inimii mele” →

Bună Andreea…ești bine?

Publicat pe de Andreea Stanciu6 comentarii

E o dimineață rece…de martie.

În jur zăpadă îngropată în raze de soare. Prin grădina albă fiecare animal se plimbă pe cărarea poftelor lui.

IMG_0590

Eu îmi croiesc în singurătate și pustiu o cărare, propria cărare a acestei dimineți. Soarele îmi face o chemare suavă, clipește cu lumină inimii mele și mă îndeamnă să-mi fac curaj să ies din închisoarea gândurilor mele. Las casa, hainele ce așteaptă să fie așezate, vasele ce așteaptă să fie spălate și pe toate celelalte ce mă mint că sunt o urgență și fac pași.

Pași în pijamaua mea pufoasă, cu o cană cu cicoare în mână…pași care mă conduc spre leagănul din lemn. De luni de zile stă proptit în fața casei și iată că azi a venit vremea lui, vremea să mă sprijine în timp ce sorb cicoarea și vântul, în timp ce gust ca un copil din frumusețea acestui loc, a acestei zile.

Dealurile înalte, cu copaci crescuți din ele sunt clătinate de un vânt cald. Se aud păsări. Unele păsări vestesc bucuria, reînvierea verdelui, vestesc vremuri mai bune.  Cele de azi au vestit timpanelor mele bucuria. Pentru câteva clipe mi se dăruiește senzația abandonării la marginea mării…cu briza prin firele de gând pribeag. Citește în continuare „Bună Andreea…ești bine?” →

5. Dragului meu Efraim…scrisoare

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

Puiul meu mic, aș plânge în hohote în dimineața aceasta…dacă nu m-aș îneca în propriul plâns.

Aș plânge pentru greșeli, pentru erori, pentru clipe în șir pe care le-am trăit fără să am inima învelită în dragoste. Aș plânge pentru toate clipelea acelea în care plânsul tău m-a condus la disperare și oboseala m-a împins să exclam mizerii, să văd trupul tău mic o mare piedică ce stă în calea liniștii mele.

Aș plânge de bucurie totodată: bucurie cî în toată nebunia firii mele păcătoase se scrie ca un susur pe pereții timpanelor o Șoaptă:

„E pruncul Meu. Ți l-am încredințat pentru o vreme.” Citește în continuare „5. Dragului meu Efraim…scrisoare” →

Zenit 5

Publicat pe de Andreea StanciuLasă un comentariu

Iată cum Anca m-a provocat să scriu despre Mulțumire pentru revista ei…

Nu-i ușor să scrii tocmai despre ea, când te simți obosit, frânt, confuz.

Dar e întotdeauna vindecător…

Vă invit să răsfoiți paginile atent lucrate, să le citiți de veți simți și să luați ceea ce vă poate fi de folos zilelor voastre…

„E iarnă și e soare.

În lumina aceasta proaspătă picură de pe acoperișul casei zăpadă topită.  Citește în continuare „Zenit 5” →

4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL

Publicat pe de Andreea Stanciu6 comentarii

E una din zilele lunii febrauarie. Afară ninge. Un strat de un alb curat acoperă orice urmă de mizerie, se lasă domol peste fâșiile de gri și maro. E un dar pentru ochii mei acest dans la care privesc prin perdeaua transparentă a dormitorului.

Tu ai fost cel care a tăbărât azi în liniștea dimineții mele, ai călcat cu bucuria ta în timpul meu cu Dumnezeu, ai dat lacrimile toate la o parte și ai strigat:

„ – Mami, ninge! Mami, ai văzut cum ninge?

– N-am văzut până acum când mi-ai arătat tu. Mulțumesc!” Citește în continuare „4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL” →

3. Dorul de Dumnezeu

Publicat pe de Andreea Stanciu2 comentarii

Câteodată dorul de Dumnezeu e o simplă șoaptă.

Alteori e un strigăt disperat.

Adâncimea depărtării de El nu se măsoară întotdeauna în clipe.

În mâinile mele o carte. Sub ochii mei cuvintele unui om care a iubit mult pe Dumnezeu. Rândurile ei îmi vin ca răspunsuri la multe frământări.

Câteva rânduri presar aici. Să ne fie semințe de eliberare din neputința de a ne ruga… Citește în continuare „3. Dorul de Dumnezeu” →

2. Toate…cu Dumnezeu

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

„A te baza pe Dumnezeu trebuie să înceapă din nou în fiecare zi

ca și cum nimic nu s-ar fi făcut încă.”

C. S. Lewis

q19

Zile lungi, nopți fragmentate, provocări după provocări, decizii de luat…

Ispite începute în gând, gata gata să răstoarne toată pacea casei mele.

Da, sunt obosită…mă trezesc de multe ori pe noapte. Îmi amintesc cât de greu îmi purtam trupul prin zi după una sau două astfel de nopți. Acum s-au strâns cu zecile. Citește în continuare „2. Toate…cu Dumnezeu” →

1. Exercițiu de mulțumire

Publicat pe de Andreea Stanciu4 comentarii

Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.

Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…

b25

Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…

Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii? Citește în continuare „1. Exercițiu de mulțumire” →

Decorarea inimii mele (restanță)

Publicat pe de Andreea StanciuUn comentariu

Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.

Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut. Citește în continuare „Decorarea inimii mele (restanță)” →