O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald

O liniște vie îmi locuia grădina.

Copiii se jucau în tihnă și din când în când depănau povești și vise sub nucul din mijloc.

Oaia rumega fără repaus în micul ei grajd.

b13

Dinspre dealuri a venit un nor negru care acum revarsă apă în picuri mari peste împrejurimile casei.

Eu privesc spectacolul acesta splendid din spatele ferestrelor largi.

Efraim, copilul cu cer în ochi, doarme pe patul cel mare…care odinioară a fost un stejar. Citește în continuare „O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald”

Lacrimi pentru Dumnezeu

Am nevoie să plâng Doamne.

Să plâng până vei auzi lacrima mea îndurerată, să plâng de dorul Tău, de dorul nostru.

Mă ustură durerea și toată neputința de a mă ridica din mine și a păși spre alții, mă ustură înstrăinarea de inima Ta caldă.

Mă simt singură fără Tine locuind în mine, singură și uscată pe un teren abrupt…ca și cum aș cădea într-un gol întunecat. Citește în continuare „Lacrimi pentru Dumnezeu”

La mulți ani, minune!

Geamurile sunt închise.

Nu pot auzi de data aceasta corul păsărilor, dar pot auzi silabele rostite de pruncul meu cel mic. Sunt amestecate, încâlcite, dar sunt rostiri ce își au izvor în inimă. Într-o zi vor fi rostiri clare.

Efraim, acest copil e un miracol sădit în pântecul meu…

IMG_2398.jpg

Din acel punct ți-ai început viața, Efraim.

Nu pot uita ziua nașterii tale. E gravată în miezul ființei mele. Citește în continuare „La mulți ani, minune!”

Dor de soare, inimii mele

Plouă iute, direct pe inima mea fără acoperiș.

Și cum vin fugăriți toți picurii străpung…lăsând fisuri în urmă.

Fisurile inimii sunt ca niște vulcani din care dragostea se pregătește să erupă, să se verse, să se metamorfozeze într-un traseu clar.

IMG_0669 Citește în continuare „Dor de soare, inimii mele”

Bună Andreea…ești bine?

E o dimineață rece…de martie.

În jur zăpadă îngropată în raze de soare. Prin grădina albă fiecare animal se plimbă pe cărarea poftelor lui.

IMG_0590

Eu îmi croiesc în singurătate și pustiu o cărare, propria cărare a acestei dimineți. Soarele îmi face o chemare suavă, clipește cu lumină inimii mele și mă îndeamnă să-mi fac curaj să ies din închisoarea gândurilor mele. Las casa, hainele ce așteaptă să fie așezate, vasele ce așteaptă să fie spălate și pe toate celelalte ce mă mint că sunt o urgență și fac pași.

Pași în pijamaua mea pufoasă, cu o cană cu cicoare în mână…pași care mă conduc spre leagănul din lemn. De luni de zile stă proptit în fața casei și iată că azi a venit vremea lui, vremea să mă sprijine în timp ce sorb cicoarea și vântul, în timp ce gust ca un copil din frumusețea acestui loc, a acestei zile.

Dealurile înalte, cu copaci crescuți din ele sunt clătinate de un vânt cald. Se aud păsări. Unele păsări vestesc bucuria, reînvierea verdelui, vestesc vremuri mai bune.  Cele de azi au vestit timpanelor mele bucuria. Pentru câteva clipe mi se dăruiește senzația abandonării la marginea mării…cu briza prin firele de gând pribeag. Citește în continuare „Bună Andreea…ești bine?”

Zenit 5

Iată cum Anca m-a provocat să scriu despre Mulțumire pentru revista ei…

Nu-i ușor să scrii tocmai despre ea, când te simți obosit, frânt, confuz.

Dar e întotdeauna vindecător…

Vă invit să răsfoiți paginile atent lucrate, să le citiți de veți simți și să luați ceea ce vă poate fi de folos zilelor voastre…

„E iarnă și e soare.

În lumina aceasta proaspătă picură de pe acoperișul casei zăpadă topită.  Citește în continuare „Zenit 5”

4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL

E una din zilele lunii febrauarie. Afară ninge. Un strat de un alb curat acoperă orice urmă de mizerie, se lasă domol peste fâșiile de gri și maro. E un dar pentru ochii mei acest dans la care privesc prin perdeaua transparentă a dormitorului.

Tu ai fost cel care a tăbărât azi în liniștea dimineții mele, ai călcat cu bucuria ta în timpul meu cu Dumnezeu, ai dat lacrimile toate la o parte și ai strigat:

„ – Mami, ninge! Mami, ai văzut cum ninge?

– N-am văzut până acum când mi-ai arătat tu. Mulțumesc!” Citește în continuare „4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL”

3. Dorul de Dumnezeu

Câteodată dorul de Dumnezeu e o simplă șoaptă.

Alteori e un strigăt disperat.

Adâncimea depărtării de El nu se măsoară întotdeauna în clipe.

În mâinile mele o carte. Sub ochii mei cuvintele unui om care a iubit mult pe Dumnezeu. Rândurile ei îmi vin ca răspunsuri la multe frământări.

Câteva rânduri presar aici. Să ne fie semințe de eliberare din neputința de a ne ruga… Citește în continuare „3. Dorul de Dumnezeu”

2. Toate…cu Dumnezeu

„A te baza pe Dumnezeu trebuie să înceapă din nou în fiecare zi

ca și cum nimic nu s-ar fi făcut încă.”

C. S. Lewis

q19

Zile lungi, nopți fragmentate, provocări după provocări, decizii de luat…

Ispite începute în gând, gata gata să răstoarne toată pacea casei mele.

Da, sunt obosită…mă trezesc de multe ori pe noapte. Îmi amintesc cât de greu îmi purtam trupul prin zi după una sau două astfel de nopți. Acum s-au strâns cu zecile. Citește în continuare „2. Toate…cu Dumnezeu”

1. Exercițiu de mulțumire

Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.

Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…

b25

Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…

Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii? Citește în continuare „1. Exercițiu de mulțumire”

Decorarea inimii mele (restanță)

Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.

Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut. Citește în continuare „Decorarea inimii mele (restanță)”

O viață în șantier…(saptămâna 4)

315

Pentru ca razele de lumină să poată aluneca fără opreliște peste viața mea, ea trebuie să treacă prin șantier.

Dumnezeu nu m-a întrebat niciodată dacă mă simt pregătită pentru asta. Citește în continuare „O viață în șantier…(saptămâna 4)”

Remodelată de pustiu (săptămâna 3)

De 8 luni locuiesc pe o uliță retrasă a unui sat. E un loc magic, cu o putere extraordinară de-a deveni potecă către inima lui Dumnezeu.

Un om venit în vizită a plecat șoptind: „voi trăiți în sihăstrie aici ”…

Vă spun o taină grea: sihăstria te poate înnebuni dacă nu faci din ea loc de întâlnire cu Dumnezeu.  Poate să te frângă. să te înghită într-un abis al tăcerii, al nonsensului.

Suntem obișnuiți cu aglomerația, cu stimulii puternici, cu zumzetul. Am crescut modelați de acestea. În pustiu ești redefinit, remodelat, aici nu poți supraviețui cu vechile obiceiuri. De aici îți vine să fugi dacă nu te refugiezi în brațele Creatorului.

Întâlnirea cu tine e zguduitoare atunci când nu e intermediată de alte elemente care distrag. Liniștea îți zgârie retina. Ochii se plimbă haotic în căutarea altor entități. Sunt adesea bulversați de absența acesteia. Ar încerca să construiască imaginar oameni, căruțe, cai…dar acest lucru ar fi halucinație, îmbătare cu apă rece, ar fi minciună.

28

Hai să ascultăm în timp ce citim…

Când în miez de iarnă ai un singur vecin care urmează să plece în câteva zile, când pe uliță nu trece nimeni pentru că a ta casă se află la capăt de drum, la granița dintre sat și sălbăticie, când te descoperi mai singur ca oricând altcândva în istoria vieții tale, atunci nu ai decât două variante: să părăsești un vis construit cu Dumnezeu sau să rămâi în el și să accepți remodelarea. Citește în continuare „Remodelată de pustiu (săptămâna 3)”

Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)

 

A nins, a nins din nou cu bucurie pe umerii unui suflet prabusit sub proprile-i temeri.

A nins cu gânduri noi pe cărarea minții mele, pe bolovanii aceia ce ingreunau mersul.

A nins! Citește în continuare „Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)”

Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)

Agale, agale a venit un nou post peste viețile noastre, să le înmoaie că au devenit pietre.

I-am spus inimii mele că tare bine i-ar face să scrie câte o filă de blog în fiecare săptămână a acestui post. Ea a tresărit la această provocare deși știe că va fi un efort pentru că de vreme lungă a abandonat scrierea, a abandonat visele și imaginația.

A fost silită să tacă în timp ce e modelată.

Cuvintele ce vor răsări în acestă iarnă au rădăcinile înfipte într-o vale, în zbateri, într-o depresie lungă, în zile cu ceață pe ochi, în ore nenumărate de tristețe.  Am nădejdea largă că va ninge peste ele cu fărâme din Dumnezeu și astfel voi regăsi sensul pierdut.

Știu că sunt mulți asemeni mie, cuprinși în neputința de a mai găsi bucuria. Acest post va fi locul prin care zidesc poduri către inimi ce nu se mai pot bucura. Și lângă toate cuvintele voi sădi câte o rugăciune.

IMG_5589

Citește în continuare „Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)”

Scumpul și prețiosul meu Efraim

Suntem la mare.

E prima ta călătorie, sunt primele tale nopți petrecute într-un cort, primele zile scăldate într-o altfel de rutină

q19

Bucuria s-a strecurat nespus de repede în inimile noastre.

Conturul ființei tale se încadrează perfect în acest peisaj natural, mâinile tale căutând se potrivesc cu nisipul purtat de vânt, picioarele tale aparent firave au putere să se scalde în apa aceasta ce pare a avea început, dar nu și sfârșit. Citește în continuare „Scumpul și prețiosul meu Efraim”

„Dacă dragoste nu e, NIMIC nu e…”

UN ARTICOL DEDICAT PRIETENILOR MEI DRAGI (GRUPUL TERAPEUTIC)

IUBIREA LOR MĂ VINDECĂ.

Suntem goi.

Ne-a golit mândria,

invidia,

bârfa,

competiția afirmării de sine.

Ne-a golit superficialitatea,

egoismul.

Ne-au golit diplomele

și avuțiile. Citește în continuare „„Dacă dragoste nu e, NIMIC nu e…””

Răni vindecate

(foto: http://treearcade.com/portfolio/familia-stanciu-viata-la-sat )

 

Rănile toate le vindecă Dumnezeu.

Nu timpul…

Nici oamenii…

Întotdeauna Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu este DRAGOSTE.

O Dragoste jertfitoare…întinsă pe o cruce. Citește în continuare „Răni vindecate”

Suntem bogați…

(foto: TREE ARCADE)

când împărțim clipele și viața noastră cu alții…

suntem bogați când bucata de pâine o rupem în două și o lăsăm să plece spre alții…

suntem bogați când realizăm că timpul nostru nu e al nostru…ci e un dar de la Dumnezeu pe care noi îl administrăm… Citește în continuare „Suntem bogați…”

Lecții pe un drum nou (2)

O altă zi de vară.

Un îndemn….să scriu.


De când m-am mutat în casa cea nouă, de când sunt înconjurată de atâta frumos, de când Efraim s-a născut și petrec multe clipe cu oameni din toată lumea simt cum trăiri multe se adună în mine ca să fie scrise și trimise spre voi. Lecțiile prețioase pe care le primesc de la alte ființe se cer a fi dăruite și altora…pentru că hai să recunoaștem că toți avem răni, boli, întrebări, neputințe. Citește în continuare „Lecții pe un drum nou (2)”

Garduri

Privesc deseori casa și ograda noastră. ele nu au garduri. I-am spus soțului meu că mi-ar plăcea să rămâna așa, fără granițe între noi și dealuri, între noi și toate animalele sălbatice care trec pe lângă noi: vulpi, iepuri, căprioare, veverițe. Gardul m-ar separa de frumusețea din jur.b6

Gardurile, delimitări…gardurile, separări…

Ne delimităm lucrurile ca mai apoi să facem asta și cu inima noastră, cu ființa noastră. Citește în continuare „Garduri”

Lecții… pe un drum nou (1)

Zi de vară…Întâia zi de vară.

Pe poteca sufletului meu e soare.

Răsăritul lui îmi unge ființa cu vindecare. În lumină ne vindecăm întotdeauna, dacă îi permitem să ne străpungă celulele cu blândețe și să înceapă să-și facă cuib în noi.

Da! pentru toate există vindecare. Azi nu mai încape îndoială în mine.

Cât despre frică, orice formă ar îmbrăca ea, e cea care ne îmbolnăvește, cea care ne face să trăim morți, să pășim fără să se miște inima, să privim fără să vedem cu adevărat, să fim închiși în trup ca într-un sicriu. Citește în continuare „Lecții… pe un drum nou (1)”

Despre nașterea ta, dragul meu Efraim…

…pentru că Dumnezeu își ține promisiunile…

Copil iubit,

e întâia scrisoare pe care o scriu inimii tale de când ai părăsit pântecul meu și respiri fără de ajutor aerul proaspăt ce ne înconjoară viața,

sunt primele rânduri scrise.

Alte câteva sute se comupun în fiecare zi…în inima mea.

(in timp ce citim …ascultam…) Citește în continuare „Despre nașterea ta, dragul meu Efraim…”

Rătăcire

peisaj.jpg

Ni s-au rătăcit gândurile pe cărarea poftelor de lume. Inima le ia urma …și iată că deși vorbim despre Dumnezeu nu am mai stat de multă vreme să ascultăm ce are să ne spună.

Pășim din inerție. Le luăm pe toate ca bune fără să adăugăm un semn de întrebare traseului nostru. Oare mai suntem pe calea veșniciei? Oare ceea ce rostim și facem vine din apropierea inimii noastre de Dumnezeu sau din firea noastră îmbibată cu pământ? Citește în continuare „Rătăcire”

Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)

 

Copleșită…de-atâta minune ce vine de la Dumnezeu spre noi…

Privesc în urmă. Mă zăresc în bucătăria primei case de la țară în care am locuit. Cu mâinile ude curățam vasele adunate în chiuvetă.

q14.jpg

Citește în continuare „Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)”

Neiertarea

„Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.”

Coloseni 3:13

IMG_6133.jpg

Când nu iert sunt greu apăsată, celulă cu celulă viața mi-e contaminată cu neliniște.

Neiertarea mă doare mai tare decât răul provocat de cineva vieții mele. Citește în continuare „Neiertarea”

De ce post de facebook?

Noi, oamenii…hoinari prin lume, uituci totodată, crezând că aceasta ne e ultima destinație.

Ne desprindem de Dumnezeu căutânt să construim legi noi, potrivite voii noastre. Suntem tot mai singuri, greu apăsați, epuizați. Ni se confirmă de propriile stări că lumea cu toate ale ei e un refugiu înșelător, incapabil să împlinească ființa umană. Agățați de ea ridicăm bariere care ne împiedică să mai ajungem la ceea ce împlinește cu adevărat viața noastră.

Mergem orbi înainte. Nu mai putem vedea Sensul.

w1

Gustăm din multe devenind dependenți de senzații trecătoare, ne îmbuibăm cu informații nefolositoare și mai apoi inimile noastre scuipă întuneric încercând să elibereze apăsarea și disconfortul. Ochii își abandonează lumina treptat captând și împărțind celulelor invidie, mândrie, nemulțumire, judecată. Citește în continuare „De ce post de facebook?”

Zile scumpe, zile prețioase

nu v-aș da pentru nimic…

Chipul pruncului nostru, întâiului născut, stă pictat cu lumină sub ochii mei, dimineață după dimineață. Obrajii lui sunt înviorați de dezmierdările mele. Întâmpinăm ziua împreună rostind amortiț dar cu nădejde câte o rugăciune.  Citește în continuare „Zile scumpe, zile prețioase”

În sat la noi a nins cu bucurie

(Scurt rezumat al unui an bogat)

Când bucuria se așterne în inimi de om ea preschimbă structura casei sufletești. Trupul devine mai ușor, iar gândurile nu mai sunt sugrumate în temeri. Atunci pășești mai sigur prin propria ta poveste fără să fi robul unui trecut îndepărat ori al unui viitor visat.

De ce să nu ne reamintim că singurul timp ce-l avem e cel prezent?

Azi… o filă a poveștii dintr-un sat ce părea uitat.

w26

Citește în continuare „În sat la noi a nins cu bucurie”

Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)

a11

Cald în inima mea, cald de bucurie!

Pruncul din mine se mișcă prin mine. Mișcările lui vin spre a întâlni degetele mele care se plimbă pe pielea întinsă. Vine spre ele ca și cum ar fi strigat, ca și cum l-aș chema pe nume spre a-l îmbrățișa cu bucuria ce s-a strâns în mine de mai bine de 5 luni, vine să-i cânt cu iubire despre cum a apărut el în mine, despre cât de mult înseamnă pentru noi viața lui. Citește în continuare „Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)

Mi-e dragă lumina și mi-e drag să scriu despre ea.

Mă simt îndrăgostită de razele soarelui care pătrund în camera noastră și traverseză într-un dans fantastic prin frumul tămâii. Ele duc inima mea pe potecile începutului ei.

Azi aș vrea să las doar câteva înșiruiri de litere și mult loc gândurilor voastre.

blog-1

Voi știți că celulele noastre conțin lumină? Citește în continuare „Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)

Iată că a sosit iar vremea despletirii gândurilor mele. Cu zecile stau încâlcite prin mine, amestecându-și conținuturile și tînjind după o ordine care să le statornicească.

Azi am decis să-i scriu unui copil, locuitor al tărâmului de sub soare. Îi scriu pentru că îl iubesc, pentru că e întâia floare a iubirii noastre, un canal prin care Harul lui Dumnezeu mă modelează zi după zi.

E o pagină a jurnalului meu pentru el, o altă îmbrățișare dăruită inimii lui veșnice și totodată dăruită inimilor de om care caută.

q1

Citește în continuare „Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)

bl5

E seară.

În camera noastră e cald. Miroase a copilărie, a propria-mi copilărie. Acel timp în care nu purtam haina groasă a grijilor și îmi scăldam inima în bucurie, o bucurie căruia nu-i vedeam marginile.

Cu vremea am pierdut acest obicei pentru că am exersat sute de mii de clipe: teama, neîncrederea, obsesia de a controla. Acum reînvăț ceea ce odată aveam.

E Postul Crăciunului. Toate colindele ce se strecoară în mine și merg spre pântecul meu îmi reamintesc continuu de nașterea Mîntuitorului meu și de Mama Lui, de cea care L-a purtat, cea căreia i-a gâdilat pântecul Dumnezeu. …așa cum mie îmi gâdile pântecul această veșnicie,  cutremurându-mă. Țesuturile mele sunt atinse de o minune și eu…eu nu găsesc cuvinte ca să pictez tabloul ce există în mine. Citește în continuare „Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)

Azi aveam în inimă gânduri. Am zis că le voi scrie…

Și mi-am propus mie un exercițiu pentru acest post: să scriu din cugetele inimii mele în fiecare săptămână a acestui post, să ating corzile ființei mele ca să vibreze spre voi din bunătățile lui Dumnezeu…bunătăți ce se revarsă din plin în viața noastră ascunsă într-un sat mic al acestei lumi mari.

Citește în continuare „Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)”

Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)

Nu am uitat de voi, nici de jurnalul meu deschis, nici de mesajele profunde ce mi-au fost trimise, de toate avânturile, de toate motivele de a continua să scriu…despre frumusețea Creatorului nostru.

De El, Cel ce mă inspiră neîncetat șoptind inimii mele dragoste fară măsură, iertare, pace… Citește în continuare „Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)”

Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!

În care Tu mă mângâi cu soare și din mine se topesc toate grijile,

se topesc temerile,

se topesc întrebările toate…

Și hrana ființei mele devine prezența Ta.

a11

a10... Citește în continuare „Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!”

Hai să fim buni! Să fim o lumină…o lumină sa fim!

„Avva Veniamin, când avea să moară, a zis fiilor săi: acestea faceți și puteți și vă mântuiți. Totdeauna bucurați-vă, neîncetat vă rugați, pentru toate mulțumiți!
Același a zis: pe calea cea împărătească să umblați și milele să numărați și
să nu defaimați!” (Pateric)

q1

S-ar părea că un val negru se plimbă pe deasupra noastră. E încărcat cu ură, cu mândrie, cu aroganță, cu bolovani grei aruncați spre suflete de om…și e atât de plin de putere încât s-ar părea că nu mai poate avea sfârșit.  Citește în continuare „Hai să fim buni! Să fim o lumină…o lumină sa fim!”

Nu mai ştim a trăi pentru Cer

De-atâta alergare prin lume,

de-atăta trudă după a fi şi a avea am pierdut simţurile noastre.

Nu! Nu mai ştim cum miroase Cerul…

IMG_6307

Ne-am înconjurat cu atâtea lucruri pământeşti şi nu mai ştim cum e să stai cu inima deschisă ca să picure cu minuni bunul Dumnezeu. Am făcut din El un subiect al duminicilor şi refuzăm să ducem mântuirea ce ne-a fost dată mai departe . Citește în continuare „Nu mai ştim a trăi pentru Cer”

Dragă femeie…„ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui.”

IMG_1512

Aceste rânduri sunt frământate de vreme lungă în inima mea. O oarecare teamă mi-a dat târcoale și ea a fost cauza amânării mele. Dar azi, când plouă, când din nori cad stropi mari m-am oprit și am simțtit că e vremea lor.

Azi scriu sufletului de femeie, scriu mamelor, adolescentelor, femeilor căsătorite și celor necăsătorite. Acesastă scriere își are izvor într-o durere ce o port. E într-un fel o scrisoare. Citește în continuare „Dragă femeie…„ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui.””

Gânduri dintr-o cameră

Stau rezemată de peretele dinspre răsărit al camerei noastre. E peretele pe care cu mai bine de doi ani în urmă am desenat un copac. Pe atunci nu știam că îl voi găsi în mijlocul unui teren, pe un deal… și că va fi real, că va avea frunze verzi și umbră deasă. Acum știu. Citește în continuare „Gânduri dintr-o cameră”

Bună dimineața INIMĂ !

(PENTRU ORICE INIMĂ DE OM)

S-a așternut o zi nouă peste bucata de lume pe care o locuiesc…

b6.jpg

Puterea cu care Îi cântă toate Creatorului naște dorul de-a cânta și eu cu ele, de-a da slavă pentru ce sunt, pentru unde sunt, pentru tot ce am și ce nu am.

În diminețile postului deștept sufletul meu citindu-i cuvintele din Isaia: Citește în continuare „Bună dimineața INIMĂ !”

Dragii mei cititori

Mi-am propus încă de ieri să vă scriu câteva rănduri, așa ca o scrisoare la sfârșit de an. Nu știu cât de conștienți sunteți fiecare dintre voi de faptul că acest blog există datorită vouă…:)

Fiecare gând care se odihnește aici s-a născut cu gândul la voi și a fost însoțit de rugăciunile mele. Dumnezeu e singurul care poate să umple de putere îmbulzeala literelor mele. Adesea mi-ați vorbit de puterea cuvintelor. Pentru mine acesta a fost semnul că Dumnezeu mă însoțește ,  că El se așează printre cuvintele mele și le împodobește cu frumusețe.

IMG_7160

Deși a  a fost anul cu cele mai multe rânduri primite de la voi, a fost un timp în care buzunarele sufletului îmi erau încărcate cu pietre de îndoială, de neputință, de deprimare, de întrebări. M-am întrebat ce sens au articolele mele într-un univers plin de lucruri frumoase, ce sens are viața mea și blogul meu în acestă fâșie de ogor. Citește în continuare „Dragii mei cititori”

Meditație …

Înainte de Crăciun am scris și am rostit despre sufletul meu …care s-a făcut iesle…

Așez aici gândurile mele. Le las scrise și rostite.

Au fost scrise pentru Crăciun, dar ele sunt valabile și în miez de vară.

3009

Adieri de nevăzut traversează ogorul meu de lut. Lut ce sunt.  Citește în continuare „Meditație …”

Tată!

Cum Ți-s Ochii când mă vezi că vin spre Tine cu genunchii juliți de-atâta rătăcire?

Cum Ți-e gândul când mă vezi că Te îmbrațișez cu mâinile murdare de propria-mi voie?

Cum Ți-e sufletul când mă vezi că spre Tine mă îndrept…șchiopătând?

IMG_6296

Tată, dacă nu aș cunoaște degetele Tale calde, Citește în continuare „Tată!”

Semințe

V-am promis fotorafia cu firul de zmeură crescut în camera în care am locuit …la oraș…

A trecut prin pereți groși și a învins….

Semințe…semințe…peste tot semințe….

de pace, de iubire, de adevăr…

IMG_1875

„Ieșit-a semănătorul să semene sămânța sa. Citește în continuare „Semințe”

Întâlnirea cu Marele Stres…la oraș

În timp ce citim ascultăm…

„Simplificați-vă viața și stresul  va fugi….

Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo și așa mai departe. Iar ca să nu uite ce au de făcut și le notează pe toate. Cu atâta alergătură, tot este bine că își mai  duc aminte cum îi cheamă. Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apa tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici cât mai multe bunuri materiale.

De aceea nu află linște și aleargă mereu.”

(Cuviosul Paisie Aghiorâtul)IMG_0858Se făcea că am petrecut căteva zile la oraș și acolo l-am întâlnit pe un fost tovarăș: Marele stres. Citește în continuare „Întâlnirea cu Marele Stres…la oraș”

Cristela Georgescu – un om vindecat, de la care mi-e drag să învăț pașii spre vindecare

Rafael nu a fost dintotdeuna un copil sănătos și fericit. Începuturile vieții cu el au fost grele și văile păreau fără margini. L-am alăptat vreo 7 zile, apoi din cauza unui tratament pe care am început să îl iau l-am crescut cu lapte praf. Locuiam la oraș și locul nostru de joacă era un parc de plastic. Eu eram mereu deprimată și mâncam foarte mult. Eu˛am devenit un mic butoiaș, care abia pășea. Mă jucam foarte greu și oboseam foarte repede. Iar copilașul meu cu chip senin se îmbolnăvea foarte foarte des. Răceli, enterocolite, tuse seacă…ieșeam dintr-o boală intram în alta.

25 Citește în continuare „Cristela Georgescu – un om vindecat, de la care mi-e drag să învăț pașii spre vindecare”