Călătoria noastră „Tree Arcade”

Daca cumva o cunoasteti pe Bia si gentile ei, atunci sunt sigura ca va veti bucura sa vedeti fotografiile ei si ale lui Ionut si sa cititi gandurile incarcate cu sensibilitate.
Daca nu o cunoasteti pe Bia…atunci va invit sa-i vizitati blogul si sunt sigura ca veti reveni pentru ca e incarcat cu talent si frumusete. 🙂

Bianca Runcan

Ne luăm de mână și începem să cutreierăm. Munți, dealuri, văi, orașe. Aproape, departe… Pornim să Te găsim, în toate și în tot.

Cutreierăm încet, și ne oprim des.. ne oprim ca să oprim timpul, și să-l umplem. Să-l umplem cu zâmbete, cu atenție, cu uimire, cu înțelegere, cu admirație, cu mulțumire.

Ne oprim să ne bucurăm, să ne amimtim că ne avem unul pe celălalt, că suntem unul al celuilalt și că suntem ai Tăi.

Ai Tăi.. din Tine, Doamne, și spre Tine venim. De noi depinde doar cum ne construim călătoria între destinații.

„Singurul lucru pe care stă în puterea noastră să-l hotărâm este cum ne folosim timpul ce ni s-a dat.”

Așa ne spune J.R.R. Tolkien, iar noi suntem de acord.

Ne luăm de mână, ne ținem strâns și la fel de strâns ținem și timpul.

Ținem toate strâns și le legăm în fotografii pline de timp…

Vezi articol original 101 cuvinte mai mult

Azi Dumnezeu m-a răsfățat

cu un film, cu o poveste…după care nu mai poți fi cum ai fost înainte de vedea, de a auzi…

cu ochii imposibil de oprit din a lăcrima am lăsat în inima loc acestei povești, cu nădejdea că mă va ajuta să fiu cu un gram mai dăruită oamenilor și lui Dumnezeu…

Fac loc în mine acestui om minunat și îmi devine model de viețuire. O vreme tânjeam să am ca modele oameni bogați, celebrii, oameni de carieră, oameni citiți.

1296

De o vreme ..Dumnezeu mă răsfață cu povești de oameni încercați, bolnavi, chinuiți…dar biruitori, vindecați, plini de iertare și dragoste. Citește în continuare „Azi Dumnezeu m-a răsfățat”

Ești astăzi gândul tău de ieri

Printr-un zâmbet oamenii devin pur şi simplu mai frumoşi. Fii motivul pentru care cineva zâmbeşte astăzi. Bucurați-vă de oamenii din jurul vostru, de voi cei compleţi și frumoși, de clipele minunate care nu se mai întorc niciodată! Povestea de iubire e sfântă și nu are sfârșit. E tot ce contează în viaţă. Iubiți mult și fiți ambasadorii iubirii acolo unde sunteți! Un om poate iubi de cel puțin atâtea ori cât spune că nu mai poate iubi. Astăzi am învățat că Iubirea niciodată nu se sfârșește, ci se transformă…

Hrisostom Filipescu

20141228_202338 Iubiți mult și fiți ambasadorii iubirii acolo unde sunteți!

Unora le mai cade pălăria. O scutură de praf și o pun înapoi pe cap ca și cum nimic nu s-a întâmplat. În general trebuie să te loveşti cu capul de pragul de sus ca să-l vezi pe cel de jos. Aşa e viaţa, aşa e evoluţia personală a fiecăruia. Greşelile altora ne impresionează, greşelile noastre ne schimbă. Fiecare zi din viaţa noastră are o poveste, o lecţie.

S-a tot vorbit recent despre violenţă. Cred că violența psihică este mai puternică decât cea fizică și se manifestă prima. Astăzi nu ne mai lovim cu pumnii sau picioarele, ci din cuvinte și priviri. Sau prin tăceri de mormânt. Uneori poți ucide pe celălalt cu o singură privire plină de venin care îi taie respirația și îl paralizează. Rămâne rănit ca și cum ar fi fost împușcat cu gloanțe. Măcinaţi de griji, greşind…

Vezi articol original 478 de cuvinte mai mult

Din „Jurnalul fericirii”…a lui Steinhardt

3

Din „Jurnalul fericirii”…a lui Steinhardt

 

Seară.

Linişte şi lemne  ard calm în sobă.

Soţul meu îmi citeşte printre lacrimi un pasaj al carţii pe care o citeşte de zile multe.

Mişcător, profund, plin de sens.

Acest pasaj trebuie împărţit şi cu alţii: Citește în continuare „Din „Jurnalul fericirii”…a lui Steinhardt”

Cu gandul la copiii abandonati

In perioada studentiei am facut voluntariat intr-un centru de copii cu dizabilitati psihice severe…

Cred ca pentru mine timpul de voluntariat a dat sens anilor de facultate. Imi amintesc cu fiori prima intalnire cu copiii, teama din mine, bucuria manifestata de ei prin gesturi straine de mine pana atunci.

Stiu ca atunci am asternut gandurile mele pe hartie. Daca le voi gasi intr-o zi le voi aduce si aici.

Dupa una din intalnirile cu ei am scris cateva randuri… Aici le puteti vedea https://andreeastanciu.wordpress.com/2009/07/24/ganduri-de-demult-despre-ceea-ce-am-trait-la-jucu/.

Azi am gasit aceste secvente dintr-o realitate la care am luat parte.

De data aceasta privesc totul prin sufletul de mama si lucrurile par mai grele, mai insangerate…

Nu cred ca e un timp potrivit ca sa astern trairile de atunci, dar ma rog Tatalui din cer sa aduca o zi in care sa pot elibera din mine ce am trait acolo, la Jucu.

.. marea tragedie e ceea ce traieste sufletul unui copil intr-o astfel de institutie…

Citește în continuare „Cu gandul la copiii abandonati”

Romania Te Iubesc – Oamenii sunt lumina

In Duminica de Pasti a fost difuzat la Pro Tv un reportaj despre oamenii ce cauta Lumina. Cautarea ii transforma in lumina pe ei…

Eu mi-am amintit cu drag de calugarii pe care i-am vazut acum cativa ani, cand am vizitat Manastirea Rohia…Mi-am amintit de clopotele mari langa care am sezut, de linistea padurii si mai ales de linistea ce se coboara in tine in astfel de locuri pentru a se auzi cum bate inima Cerului.

Merita vazut….

Fragment pentru o altfel de vineri. Traian Dorz …

„Cu foarte mare greutate am urcat scările. Picioarele îmi erau atât de slăbite, încât îmitremurau gata să nu mă mai ,ţină. Inima mi se strângea în piept, îmi ardea, îmi şchiopăta. În cap mi se făceau goluri ca şi când aş cădea în vid. Ochii îmi umblau numai prin ceaţă şi urechile îmi ţiuiau metalic…Am ajuns în faţa chinuitorului a cărui faţă şi a cărui privire erau astăzi mai cumplite şi mai ameninţătoare ca oricând.
Întrebările rămase de ieri fără răspunsul dorit reveniră din nou scrâşnind. Sufletul îmi era întotul liniştit, dar trupul simţeam că nu mai poate. Nu mai mâncasem nimic nici dimineaţă – era Vinerea Patimilor Domnului şi Mântuitorului nostru. Citește în continuare „Fragment pentru o altfel de vineri. Traian Dorz …”

Cuvinte pentru suflarea de viata din mine

Din dorinta de a adapa sufletul meu din cele nevazute am deschis o carte scrisa de Traian Dorz.

Voi scrie si aici o parte din fragmentul care s-a potrivit formei mele…o parte din ceea ce m-a imbracat si imbarbatat.

Lucrurile  frumoase se impartasesc…

„Nu-mi ramane in urma, suflete al meu,

nu te uita inapoi,

nu te aseza nici sa te odihnesti. Citește în continuare „Cuvinte pentru suflarea de viata din mine”

Ostrov (Insula)

~~~”Mi se pare că scopul artei este de a pregăti spiritul uman să perceapă binele.”

Andrei Tarkovski

„Un pelerinaj la cinematograf… Cam aşa ar putea fi rezumată vizionarea Ostrovului, în spaţiile în care filmul rulează pe marile ecrane. Pentru ceilalţi, e un fel de pelerinaj în faţa monitorului sau a micului ecran. De ce? Pentru că filmul ne oferă nu doar secvenţe din viaţa unui imaginar nebun pentru Hristos contemporan cu noi, ci ne oferă pur şi simplu fragmente de linişte… La limită, se poate spune că nu avem de-a face cu un film, ci cu un antifilm. Pentru că dacă, de exemplu, filmele pe teme sociale, şi chiar şi unele religioase, reuşesc să împrăştie minţile spectatorilor, Ostrovul e un film rugăciune.

Şi face asta nu prin secvenţele în care, în biserică sau în afara ei, se rostesc rugăciuni. Ci prin celelalte, în care spectatorul este introdus în Împărăţia liniştii iubitoare, în afara frământărilor obişnuite. Există o avalanşă de predici care au drept scop îndepărtarea credincioşilor de influenţa filmelor, întrucât acestea promovează modele îndoielnice, ironizează credinţa, batjocoresc virtutea. Nici una din criticile de acest gen nu se poate aplica Ostrovului. De altfel, filmul circulă chiar şi în spaţiul monahal, arătând că monahii nu fug de filme, de calculatoare şi de aparatura audio video pentru că ar fi rele în sine. Nu e nevoie de filme în mănăstiri, nu e nevoie de un aggiornamento prin care spaţiul monahal să fie reeducat cu ajutorul produselor în serie ale cinematografiei. Dar Ostrovul este altceva…”

intoarcerea-filmului.php~~~~~~~~

Citește în continuare „Ostrov (Insula)”