ISIHIA – episodul 2

Am fost provocată să încep să transmit și în acest fel…

Așa se face că azi vă așez în dar un nou video.

Vă mărturisesc că tare mult aș fi vrut să scriu, dar pentru că nu am găsit cuvinte am ales această formă de a veni spre voi…

Îmi doresc mult să împart hrana sufletească pe care eu o primesc în ISIHIA mea și cu voi, cei ce faceți din blogul meu popas.

Sus! Sus s-avem inimile!

Scrisoare adresată celui mai mic dintre pruncii mei (săptămâna 2)

Puiul meu drag, veghez lângă tine…cu dragoste și rugăciuni, acum când tu treci prin boală. Dorința ta de a bucura pe cei din jurul tău e inconfundabilă, chiar și în nopțile însoțite de febră. După insistențele mele de-a bea ceai, tu ai adormit. Când te-ai trezit ai acceptat să bei. Iar după înghițitura de infuzie de mușețel ai întrebat cu puteri puține:

– Mami, te bucuri?

– Da, om minunat, mă bucur tare că ai băut! În înghițitura aceea e cuprinsă lupta ta cu mândria, cu neascultarea, în ea se află smerirea ta și dragostea ta pentru mine.

Citește în continuare „Scrisoare adresată celui mai mic dintre pruncii mei (săptămâna 2)”

Casa lui Costică

Dragi prieteni, au trecut săptămâni multe de când nu v-am mai scris nimic despre Costică și casa lui. În această vreme, lucrurile au înaintat timid și lent, dar cu dorința de a duce la bun sfârșit lucrul început acolo.

Când am pornit, încăperea arăta în acest fel:

În imaginea din stânga e faza inițială, iar în dreapta modul în care arăta după prima vizită cu echipa care a muncit.

Acum, după ultima vizită arată așa:

Citește în continuare „Casa lui Costică”

Scrisoare destinată pruncilor mei (săptămâna 1)

E prima săptămână dintr-un nou Post și după obiceiul anilor trecuți mi-am impus să las cuvinte scrise, ca dar. Să slujesc prin cuvinte, fotografii și trăiri într-o vreme a liniștirii, a însingurării, a retragerii. Să fac din solitudinea acestor zile izvor…

Și am găsit ca și cale forma scrisorilor, cu destinatari reali.

Azi, vă scriu vouă, copiilor mei. Și tare mult aș vrea să găsiți printre cuvinte și fotografii fărâme de CER. Că toate cele ce nu au un sens veșnic rămân gunoaie, indiferent de forma și culoarea în care vin spre voi.

Citește în continuare „Scrisoare destinată pruncilor mei (săptămâna 1)”

O altă fereastră spre viața la țară…

E al 8 -lea an aici… Sunt sute de zile adunate, mii și mii de clipe, grămezi de emoții, cutii și saci mutați din casă în casă, pierderi, câștiguri, vise făcute cenușă, anotimpuri interioare. Toate aici, în acest loc pe care Dumnezeu l-a rânduit ca să ne lucreze.

Pare un sat și pe de o parte e un sat, dar înainte de a fi sat e un atelier al Celui PreaÎnalt, în care suntem lucrați, modelați, adânc sculptați prin dureri și văi, suntem trecuți prin cuptor, slefuiți…pentru o destinație ce nu aparține timpului și putrezirii.

Aici, pe un petic mic de pământ, într-un peisaj trecător, lutul nostru a primit șansa să lucreze mântuirea sufletului, a nevăzutului ce suntem…

Citește în continuare „O altă fereastră spre viața la țară…”

Scurte rânduri…despre liniște și liniștire

Omul n-a știut că cele în care își investește puterea vor fi și cele care îi vor sufoca ființa.

Pentru că toată aglomerarea de zgomote și beton îi înabușă vederea…

N-a știut că îndepărtarea de pomi, de râuri, de drumuri, de pământ, îi va țese în inimă împietrirea. Și omul deși are în adânc un dor după cele pe care le-a lăsat nu mai gasește locul de ieșire, poteca către locuri de odihnă. Si se învârte amețit printr-un amestec de stimuli…căutându-se pe el, cel pierdut.

Urechile lui înfundate cu sunete fără viață și ochii astupați cu peisaje artificiale îl mint continuu și îi nasc pofte noi…de lume.

Citește în continuare „Scurte rânduri…despre liniște și liniștire”

Scrisoare…pentru un om ce a trecut de granița morții (sora Sâia)

Draga mea soră,

îți scriu de aici, de pe pământ.

Îți scriu din satul de unde ai plecat de puțină vreme, ție celei ce ai ajuns în Patria Adevărată, ție, celei care nu mai ești străin și călător…

Citește în continuare „Scrisoare…pentru un om ce a trecut de granița morții (sora Sâia)”

Cu lupa pe inimă (Padiș, august 2020)

„Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior,

ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.”

Dimineață!

Glasul pârâului astupă zgomote.

În farfurii ace de brad.

Turma de oi împlinește sub raze proaspete ritualul zilnic…trece, urmându-și păstorul, printre mașini și oameni, căutând pășuni verzi și ape de odihnă.


Citește în continuare „Cu lupa pe inimă (Padiș, august 2020)”

Filă a inimii mele (Padiș – august 2020)

„Prea iubiților,

vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători,

să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.”

(Biblia)

Într-un amestec de vânt rece și miros de brad dăruiesc adâncului meu forma cuvintelor scrise.

Respir aerul tare al munților în timp ce copiii mei construiesc din piese colorate o căsuță. Citește în continuare „Filă a inimii mele (Padiș – august 2020)”

Scrisoare la sfârșit de vară…către Dumnezeu

Neputincioasă în a scrie și a rosti, am pus în Lumina Ta furtuna de frământări, șirul de întrebări la care aștept răspunsul Tău, toate rănile săpate de suferința ultimelor luni.

a4 Citește în continuare „Scrisoare la sfârșit de vară…către Dumnezeu”

Despre pustiul vieții

În visul din noaptea trecută am plâns. Acolo, sub așternut, absentă de la realitatea exterioară, cu luna strecurată printre găurile perdelei, lacrimile mele curgeau intens. Cred că plângeam de dorul Lui, pentru că n-am alt motiv să plâng.

Am continuat să plâng și după ce m-am deșteptat din somnul profund. Rugăciunile mi se scaldă în lacrimi calde.

Știu, acolo, în adâncul meu, am stins șoapta Duhului Sfânt și fără călăuzirea Lui sunt cel dintâi dintre orbi. Citește în continuare „Despre pustiul vieții”

Continuarea unei povești ce se numește SEVRAJ de antidepresive… de la poala unui deal de Piatră

„Scoate-mă la loc larg, când sunt la strâmtorare!”

e4

Azi, port doar o așchie din cârja (antidepresivul Cymbalta) pe care am avut-o luni la rând, pe care mi-am sprijinit gânduri și simțiri. Reînvăț…să cuprind universul exterior și interior fără de ea.

Câteodată urletul ființei mă duce la disperare, încercările eșuate de-a rămâne stabilă mă fac să trăiesc în dizarmonie cu principiile mele. Citește în continuare „Continuarea unei povești ce se numește SEVRAJ de antidepresive… de la poala unui deal de Piatră”

10 ani lângă tine. Gânduri pentru Rafael.

Acum 10 ani, la apusul soarelui, am privit întâia oară chipul tău.

Atunci am atins ființa ta printr-o sărutare. N-o înțelegeam deplin, așa cum nici acum n-o înțeleg și nu pot cuprinde ceea ce ești tu de fapt.

De atunci ne intersectăm intens dorințele, chemarea, neputințele, bucuriile, durerile, biruințele și înfrângerile. De atunci eu încerc să te povățuiesc pe Calea cea strâmtă și tu încerci din răsputeri să o urmezi. Te văd cum cazi, cum te îndoiești, cum te revolți…cum întrebi, cum ai vrea să dai cu picioarele în toate principiile care îți pun garduri în jurul firii tale. Știu că și tu asemeni mie și asemeni tuturor celor ce calcă pe urmele Lui, treci prin lupte și războaie. Sunt parte din proces.

a8

Citește în continuare „10 ani lângă tine. Gânduri pentru Rafael.”

Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele

„Alergați la Domnul și la sprijinul Lui, căutați necurmat fața Lui! ”

Sunt câteva zile…doar câteva adunate de când a început ca o furtună neanuțată, sevrajul.

După 2 ani de tratament cu antidepresive (Cymbalta), am decis că a venit vremea să renunț la ele. În acest timp ne-am adâncit ca să aflăm care au fost cauzele depresiei care m-a locuit luni de zile. După ce le-am aflat am vrut să las cârja care îmi sprijinea de atâta vreme creierul și funcțiile lui. Citește în continuare „Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele”

E Mai la noi în sat…mai mult din Dumnezeu în toate rănile mele

Câteodată Dumnezeu ne invită în prezența Lui prin pustiu, ne cheamă să gustăm din dulceața Vieții după ce am fost trudiți, morți, singuri… și abia după ce ne vărsăm inima înaintea Lui înțelegem clar că nu este stare prea neagră și moarte prea veche pentru harul Lui și pentru toate mângâierile calde pe care El le păstrează pentru noi. Citește în continuare „E Mai la noi în sat…mai mult din Dumnezeu în toate rănile mele”

Pocăință (într-o zi înnorată de primăvară)

Domnul meu, mă întorc cu inima fărămițată, împrăștiată mulțimilor de plăceri pe care ființa mea le gustă.

Vin obosită și risipită, nădăjduid că Tu mă vei aduna și mă vei locui. Citește în continuare „Pocăință (într-o zi înnorată de primăvară)”

Scrisoare pentru Efraim (3 ani)

Se împlinesc azi 3 ani, un cumul de clipe lungi și grele încununate de o bucurie ce nu se poate descrie, de o nădejde fără capăt…

Au crescut pereți verzi împrejurul ochilor mei și în toate cămările nevăzute vlăstari de sens.

Acest cadru mă împinge să alcătuiesc o scrisoare. Amintirile amestecate laolaltă cu acest timp prezent mă îmbie la a dărui viitorului un buchet de cuvinte prin care zburdă azi multă viață.

Le scriu pentru tine, om mic, pentru omul care vei fi, pentru întregul potențial ascuns azi într-o ființă măruntă.

Chem să vină în ele prezența Creatorului tău, mireasma veșniciei, ca să nu rămână goale și fără de putere. Citește în continuare „Scrisoare pentru Efraim (3 ani)”

Iată cum pot schimba lumea! (săptămâna 6)

„Cândva a fost găsită o inscripție în închisoarea din Schliselbourg:

Cu Hristos suntem liberi și aici, iar fără El și libertatea este închisoare.”

(Antonie Bloom – Despre credință și îndoială) Citește în continuare „Iată cum pot schimba lumea! (săptămâna 6)”

Scrisoare…cu dor și dragoste pentru frații și surorile mele în Hristos (săptămâna 5)

Stau…soarele m-a îmbrățisat.

Lumina lui alunecă prin celulele trupului meu cuprins de dor.

Maro, câinele nostru s-a întins lângă banca de lemn, și-a abandonat și el planurile și se scaldă în lumină și căldură.

Adierea vântului a provocat un dans pe sfoara cu haine umede. Citește în continuare „Scrisoare…cu dor și dragoste pentru frații și surorile mele în Hristos (săptămâna 5)”

Întâlnirea mea cu orașul…și cu măștile

Am fost nevoită să ajung la oraș în zilele acestea.

În toate ungherele ființei m-a izbit o imagine.

Oameni cu măști pe chip și mănuși pe mâini se plimbau singuri, la distanță de ceilalți.

Era înnorat.

Din spatele măștilor se ridica energia morții și învelea toată imaginea.

Oamenii aveau trupurile vii, dar moartea ca realitate izbea orice retină.

Ochii se puteau vedea. Ei nu aveau mască. Frica și deznădejdea îi locuia. Citește în continuare „Întâlnirea mea cu orașul…și cu măștile”

„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (săptămâna 4)

S-au topit zăpezile și de peste tot au răsărit muguri, frunze și flori colorate…

r14 Citește în continuare „„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (săptămâna 4)”

O altă scrisoare…către Dumnezeu (săptămâna 3)

Ai lăsat să ningă peste noi…

E o zi de iarnă încărcată cu zăpadă, pe care Tu ai strecurat-o în primăvară. E o mireasmă rece, un cântec înghețat peste verdele ce răsărise, peste toți mugurii, peste toate dealurile satului nostru.

q5 Citește în continuare „O altă scrisoare…către Dumnezeu (săptămâna 3)”

Scrisoare către Dumnezeu (săptămâna 2)

E o zi de duminică Domnul meu drag.

De la primele ore ale dimineții natura și-a început cântecul. Când am călcat desculță pământul rece m-au cuprins fiorii bunătății Tale.

Păsările au venit de departe și într-o împletire sfântă Te slăvesc împreună cu firele de iarbă și cu mugurii cei noi. Citește în continuare „Scrisoare către Dumnezeu (săptămâna 2)”

Adevăratul Post (săptămâna 1)

IMG_0360

M-am tot gândit ce să scriu în prima săptămână de post.

Și n-am găsit ceva mai potrivit decât un fragment decupat din Cuvântul lui Dumnezeu.

Iată postul plăcut Mie:

dezleagă lanţurile răutăţii,

deznoadă legăturile robiei,

dă drumul celor asupriţi

şi rupe orice fel de jug;

împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost;

dacă vezi pe un om gol, acoperă-l

şi nu întoarce spatele semenului tău! Citește în continuare „Adevăratul Post (săptămâna 1)”

Sorb…din bunătățile lui Dumnezeu

Un vânt cald a cuprins ograda mea.

Păsările și-au început trilurile.

Brațele senine ale primăverii ne primesc în dansul lor.

Creația lui Dumnezeu saltă de bucurie în așteptarea învierii. Citește în continuare „Sorb…din bunătățile lui Dumnezeu”

Iarnă…a viscolit cu teamă prin mine

„Să facă ce dorește cu mine, așa cum dorește, atât timp cât dorește.

Dacă întunericul meu este lumină pentru vreun suflet, dar, chiar și dacă nu înseamnă nimic pentru nimeni, sunt cu totul fericită să fiu floarea de câmp a lui Dumnezeu.”

(Maica Tereza)

b2

Eu nu pot rosti asta, încă n-am curajul acesta și încrederea aceasta nealterată…dar în miezul ființei mele am lacrimi când citesc cuvintele Maicii Tereza. Ah! ce privilegiu că ajung la noi taine din umblarea sfinților cu Dumnezeu. Că dintr-o dată suntem iar ridicați din mocirla deznădejdii și a trăirii superficiale.

În satul meu s-a topit zăpada.

În inima mea e soare acum.

…. Citește în continuare „Iarnă…a viscolit cu teamă prin mine”

Întâlnirea cu Marele Stres…la oraș

„Simplificați-vă viața și stresul  va fugi….

Oamenii se grăbesc și aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo și așa mai departe. Iar ca să nu uite ce au de făcut și le notează pe toate. Cu atâta alergătură, tot este bine că își mai  duc aminte cum îi cheamă. Nici pe ei înșiși nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindești în apa tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viață, ci cer numai aici cât mai multe bunuri materiale.

De aceea nu află linște și aleargă mereu.”

(Cuviosul Paisie Aghiorâtul)

Europe these days

Se făcea că am petrecut căteva zile la oraș și acolo l-am întâlnit pe un fost tovarăș: Marele stres.

L-am găsit puțin mai gras…a început să mănânce și din cei ce altădată nu mânca, se hrănește cu tot ce prinde viu și nemuritor, chiar și cu copiii.

Vă spun pe scurt cum ne-am reîntâlnit. Obișnuită fiind la sat am cam uitat ce înseamnă să te plimbi prin oraș. Pentru asta e nevoie de o îndelungă pregătire. E ca și cum ai defila pe un podium uriaș, prin fața unui mare public. Citește în continuare „Întâlnirea cu Marele Stres…la oraș”

„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)

 

E o seară cuprinsă în ceață.

În centrul ființei mele stau tăcuți vlăstari ai bucuriei.

Postul acesta cu toate dezlipirile ce le-a adus în viața mea mi-a creionat o altă formă a bucuriei și sensului. Zilele legate prin felurite renunțări mi-au deschis celule noi ale vederii. Liniștea și limpezimea minții sunt daruri prețioase de care n-as vrea sa mă desprind. Citește în continuare „„Odinioară erați întuneric; dar acum sunteti lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (săptămâna 5)”

”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)

E o altă seară de decembrie. Una din acelea în care îmi așez trăirile în poala ochilor tăi.

Acest act al sufletului meu pleacă cu o nădejde vie: să ajungă acolo unde poate să fie o unealtă spre viață. Pleacă de la poala unui deal, dintr-o casă cu ferestre mari, dintr-o inimă îndrăgostită de Dumnezeu, spre tine.

Cum ți-e sufletul? E cald și bine în lăuntrul tău?

Cum ți-s gândurile? Fac lumină în jurul tău?

IMG_9124

De ce ți-e dor? După ce însetează adâncul tău?

N-ai  avea nevoie să te simți ascultat și-apoi iubit chiar dacă ești de neînțeles? Citește în continuare „”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)”

„…să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre…”(săptămâna 3)

O ceață groasă mi-a împrejmuit casa.

Zăpada e încă aici.

Hotarele ei nu s-au topit…deși e cald, parcă prea cald penru o seară de decembrie.

IMG_8929 Citește în continuare „„…să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre…”(săptămâna 3)”

Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (săptămâna 2)

Ziua aceasta e un dar, împachetat în fulgi de zăpadă și în zbor de păsări. Dumnezeu l-a așezat la poarta ființei mele și iată că eu îl primesc și îl las să cheme lacrimile ochilor mei.

IMG_8893

Ninge tare! Ninge cum nu a mai nins de sute de zile. Ninge cald.

Și eu stau ca un mut căruia i-au pierit silabele nemaiputând să alcătuiesc frumusețea acestei ninsori.

Mi-am pironit ochii în acest cadru și tandrețea lui îmi duce gândurile spre Creator. Citește în continuare „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (săptămâna 2)”

„Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micșorez” (săptămâna 1)

E aproape iarnă…deși e încă cald și mai sunt frunze verzi pe vlăstarii de corcoduș.

IMG_8774

E aproape iarnă…deși țâșnesc muguri verzi prin ghivecele rătăcite prin grădină, pe straturile înălțate și pe tot teritoriul inimii mele.

De geamul dimineții se lovește o pasăre. Zborul ei e o alifie neașteptată care pătrunde dincolo de retina mea, trezindu-mi bucuria. Citește în continuare „„Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micșorez” (săptămâna 1)”

E octombrie la noi în sat. Stau în loc ca să mi se poată roti inima în jurul voii lui Dumnezeu…

Ochii mei, ochii mei ating frumusețea acestei zile și inima mi se înmoaie …așa cum se înmoaie ceara când e atinsă de căldură. Oare și inima mea devine astfel modelabilă?

Conturul luminii e alcătuit din frunze galbene. Câte o pasăre neagră trece prin acest tablou…

IMG_8236

Săgeți îmbibate în dragoste… Citește în continuare „E octombrie la noi în sat. Stau în loc ca să mi se poată roti inima în jurul voii lui Dumnezeu…”

Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)

Mă ustură ochii și mă dor mădularele. Am păcătuit!

Și păcatele mele au stins rând pe rând Duhul…și adierea Lui prin mine.

E secetă în mine. Mă arde foamea după Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)”

Filă a inimii mele – Răcătău (august 2019)

Un șirag de brazi ne înconjoară cortul.

a23

Deasupra cer, doar cer senin.

a17

Ochii mușcă cu lăcomie din albastrul cerului. Nu se pot sătura.

Le era foame…de tot ce au uitat să privească.

Sunt un om nebun de fiecare dată când pun granițe între mine și prezența lui Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Răcătău (august 2019)”

Scrisoare de la mal de mare … (pruncilor mei)

Dragii mei,

sunteți  două picături cu păr bălai scăldate în apa mării, doua ideei veșnice, doua modelaje unicate…

în fața ființei mele.

Eu vă privesc și îndes momentele acestea în străfundul meu.

8

Câteodată aș adăuga alcătuirii voastre din alcătuirea mea… Citește în continuare „Scrisoare de la mal de mare … (pruncilor mei)”

Filă a inimii mele – Corbu (iulie 2019)

„Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme,
lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.”

De retina mea se sparg valurile mării.

30

Lumina strălucește în oglinda apei, lumina îmbracă chipuri, lumina și-a țesut cărare spre inima mea însetată.

E o dimineață de iulie.

În mine stau înșirate clipe cu fața spre soare și ar vrea să alerge în afara mea, făcându-se cuvinte.

În dreapta mea o barcă verde, înfiptă în uscat. În stânga un copil care sapă în nisipul din apropierea apei și privește pierdut la munca lui înghițită de val. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Corbu (iulie 2019)”

Filă a unui iunie scăldat în zâmbet

E cald.

Zilele sunt lungi.

Prin fața soarelui se plimbă câteodată nori și vânt.

Stropi mari pătrund în pământul însetat.

Toate florile și frunzele sunt îmbibate cu bucurie. Citește în continuare „Filă a unui iunie scăldat în zâmbet”

DEPRESIA – hoțul culorilor mele

A venit tip til…așa cum vin hoții.

A înconjurat de câteva ori ființa mea și după ce a găsit intrarea mi-a răpit toate culorile.

N-am știut de la început CINE e… N-am știut cum se stă în fața ei.

Mi-a anesteziat simțurile. Mi-a înțepenit voința. A legat puterile trupului meu.

A acoperit viitorul meu în deznădejde și mi-a derulat imagini cu trecutul meu. În tot acest timp striga fără milă: NIMIC NU ARE SENS! Citește în continuare „DEPRESIA – hoțul culorilor mele”

Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )

Iarna s-a dus.

Primăvara descoase norii și soarele are loc să inunde pământul…

9

Sunt zile în care ne scăldăm ochii în lumină ca să fim tămăduiți de toată absența ei. Celule absorb, buzele nasc zâmbet, buclele tale aurii sunt purtate de adieri noi.

Croiesc cu litere haine pentru inima ta veșnică. Cos cu iubire fâșii din timpul nostru împreună pentru vremurile ce azi par îndepărtate. Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )”

Filă a unui februarie cuprins de Soare

 

Mi-am deschis în această dimineață ochii și Dumnezeu a turnat balsam cu soare în calea lor. Pe ferestre pătrunde de ore multe o lumină caldă.

Degetele mele se mișcă învelite cu ea. Farfuriile de pe masă au umbră, iar pe chipurile animaleleor din ogradă a răsărit odată cu această lumină, bucuria. Citește în continuare „Filă a unui februarie cuprins de Soare”

Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )

Aceste rânduri s-au scris mai întâi fără litere.

Zile după zile și seri la rând am plămădit din trăiri , am compus din gânduri un șir de rânduri pe care mi le fredonam mie și lui Dumnezeu.  În această seară le pun în forma literelor ca să le trimit spre tine, spre omul mare ce se află acum într-un mărunțel.

Le scriu timid.

Știi, dragul meu? câteodată această formă nu poate să cuprindă ceea ce eu, mama ta, port pentru tine. Mă folosesc de cuvinte ca să las moștenire devenirii tale ceea ce ești tu azi, să-ți gâdil timpanele inimii cu acordurile începutului tău, să știi cum erai tu ca vlăstar, cum Dumnezeu căuta loc în tine. Să știi când vei fi om mare că ai fost mai întâi copil… Poate așa va fi puțin mai usor să te faci iar COPIL Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )”

Te simți singur? Infinit de singur…?

„Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte,
pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.”

img_1637

Când frica vrea să te înghită,

Când deznădejdea vrea să te acopere,

Când durerea vrea să te nimicească,

Și Tristețea vrea să-și înfigă ghearele în toate gândurile tale… Citește în continuare „Te simți singur? Infinit de singur…?”

Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă

Inima omului e sensibilă. Ea tremură de durere și rănile ei pot sângera mult. Inima nu e un punct fix, nu e un loc vizibil…nu poate fi măsurată, nici cântărită. Chipul și gesturile pot trăda conținutul ei, dar ea ca întreg poate fi cunoscută doar de Ziditorul ei.

img_1159

E lumea plină de inimi tremurânde, de inimi răpuse de foame și sete după Veșnicie.

Căci în definitiv ce poate însemna această goană după mai mult? Cum se pot traduce toate orele trăite pentru agonisirea materialului? De ce suntem tot mai flămânzi după ce roadem putrezirea? De ce acolo, în locul invizibil al ființelor noastre e frig și pustiu? Citește în continuare „Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă”

Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)

 

„Trebuie să-ți folosești viața care ți s-a dat pentru a le da altora viață.
Ai primit niște daruri pe care nu trebuie să le ții pentru tine, ele ți-au fost date ca să fie o ancoră de salvare pentru alții, în caz contrar îți vei pierde viața.
Mesajul vine ca un ecou de la Dumnezeu: dacă darurile tale nu oferă alinare altora, tu nu trăiești cu adevărat.
Ce-i folosește unui om să câștige toată lumea , dacă își pierde sufletul?”

(Ann Voskamp – Cel mai mare Dar)

IMG_0268

Acum știu ce așteptau toți pomii, toate casele, toate drumurile!

Știu ce așteptau dealurile, pădurile și odată cu ele toți ochii noștri! Citește în continuare „Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)”

Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)

”Singurul lucru care ne va satisface tânjirea după mai mult este foamea după Cel care se coboară în Betleem, Casa pâinii, Cel care ne caută și ni Se oferă ca Pâinea care ne satisface sufletele înfometate.”
(Ann Voskamp)
IMG_0056

Dragă inimă, ție ți-e mereu foame de Dumnezeu și eu te hrănesc cu lucruri trecătoare.

Tu rămâi verde când înghiți Lumină, când absorbi cu toate rădăcinile tale din veșnicie, iar eu te păcălesc cu surogate ieftine, cu lucruri ce par mari în ochii acestei lumi, dar care în final vor fi cenușă.

În multele clipe în care mă dedic umplerii hambarelor, tu începi să te ofilești…pentru că materialul din care ai fost tu zidită nu poate fi înșelat. Citește în continuare „Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)”