Dor de soare, inimii mele

Plouă iute, direct pe inima mea fără acoperiș.

Și cum vin fugăriți toți picurii străpung…lăsând fisuri în urmă.

Fisurile inimii sunt ca niște vulcani din care dragostea se pregătește să erupă, să se verse, să se metamorfozeze într-un traseu clar.

IMG_0669 Citește în continuare „Dor de soare, inimii mele”

Bună Andreea…ești bine?

E o dimineață rece…de martie.

În jur zăpadă îngropată în raze de soare. Prin grădina albă fiecare animal se plimbă pe cărarea poftelor lui.

IMG_0590

Eu îmi croiesc în singurătate și pustiu o cărare, propria cărare a acestei dimineți. Soarele îmi face o chemare suavă, clipește cu lumină inimii mele și mă îndeamnă să-mi fac curaj să ies din închisoarea gândurilor mele. Las casa, hainele ce așteaptă să fie așezate, vasele ce așteaptă să fie spălate și pe toate celelalte ce mă mint că sunt o urgență și fac pași.

Pași în pijamaua mea pufoasă, cu o cană cu cicoare în mână…pași care mă conduc spre leagănul din lemn. De luni de zile stă proptit în fața casei și iată că azi a venit vremea lui, vremea să mă sprijine în timp ce sorb cicoarea și vântul, în timp ce gust ca un copil din frumusețea acestui loc, a acestei zile.

Dealurile înalte, cu copaci crescuți din ele sunt clătinate de un vânt cald. Se aud păsări. Unele păsări vestesc bucuria, reînvierea verdelui, vestesc vremuri mai bune.  Cele de azi au vestit timpanelor mele bucuria. Pentru câteva clipe mi se dăruiește senzația abandonării la marginea mării…cu briza prin firele de gând pribeag. Citește în continuare „Bună Andreea…ești bine?”

5. Dragului meu Efraim…scrisoare

Puiul meu mic, aș plânge în hohote în dimineața aceasta…dacă nu m-aș îneca în propriul plâns.

Aș plânge pentru greșeli, pentru erori, pentru clipe în șir pe care le-am trăit fără să am inima învelită în dragoste. Aș plânge pentru toate clipelea acelea în care plânsul tău m-a condus la disperare și oboseala m-a împins să exclam mizerii, să văd trupul tău mic o mare piedică ce stă în calea liniștii mele.

Aș plânge de bucurie totodată: bucurie cî în toată nebunia firii mele păcătoase se scrie ca un susur pe pereții timpanelor o Șoaptă:

„E pruncul Meu. Ți l-am încredințat pentru o vreme.”

Când cuprind realitatea aceasta mă trece un fior din creștet în tălpi și mâinile care vor să te scuture cu ură te cuprind brusc cu drag și te aduc lângă pieptul meu, spre acel centru al ființei umane în care trăiesc emoțiile. Atunci te strîng ca pe o comoară fără seamăn și închid ochii ca să plămădesc cererea de iertare: Tatălui tău, Celui căruia Îi aparții de fapt, Celui care te-a pus pentru o vreme în casa mea: ca să fac din tine ucenic al Luminii.

s7.jpg

Ah puiule! aș plânge o viață de durerea păcătoșeniei mele împletită cu bucuria Harului Său.

Efraim iubit, chipul tău e aproape mereu un zîmbet larg. Parcă te-ai născut cu bucuria cusută pe el. Iar eu parcă nu pot, mereu șchiopătez în a pășii pe calea bucuriei reale care nu are nevoie de motive repetate ca să fie… acea bucurie care există pentru că existăm, pentru neasemuitul motiv că ne suntem unii altora însoțitori pe drumul mântuirii.

s2.jpg

Sunt adesea obosită, dar ce m-aș face cu această oboseală dacă nu aș fi îndrăgostită de chipul tău, energizată, încurajată? Ce m-aș face dacă nu mi s-ar topi egoismul de dragul trupului tău mic care explorează lumea aceasta mare? cum m-aș mai ridica din patul neputințelor mele dacă aș uita că ești ucenic, că ești cea mai înaltă formă de slujire pe care o pot avea în această etapă? Cum aș putea continua când mă dor toate încheieturile, când îmi ard ochii de nesomn, când amețesc, când nu mai aud clar?

Cum aș putea să alerg cu tine, pentru tine, de dragul tău când picioarele îmi sunt bolovani?

Cum aș reuși să privesc ore în șir jocul tău, mâinile tale firave cum ating obiecte, mersul de-a bușilea printr-un spațiu închis…cum?

Cum…cum, dacă n-aș știi ce ești tu în esență?

Ah! cum trebuie să mă jertfesc, să mă frâng, să mă abandonez…ca să pot fi susținător al începutului tău în această lume.

s8.jpg

Și da! recunosc…

Adesea cârtesc, strig, plâng.

Nu o dată am privit cerul înstelat având strigătul mut în inimă: „Unde ești Doamne? Mă prăbușesc.”

s1.jpg

Puiul meu mic, ești atât de mult!

Oricât m-ar durea jertfirea aceasta (a pasiunilor, a timpului meu) în adânc de mine știu că ești mai prețios decât orice album creat, decât orice articol scris, decât orice diplomă sau promovare în carieră. Podiumul invizibil al caselor noastre poate să pară o prăpastie a frîngerii…dar el rămâne podium, poate singurul podium real.

Sângerez…orice cruce pe care o ducem, orice clipă răstignită pentru alții te face să sângerezi pe dinăuntru. Orice scutec schimbat, orice hrană pregătită, orice obicei repetat prin care faci ceva pentru alții (mai ales pentru cei din casa ta) rupe din tine și doare, rupe ca să te întregească în esență.

E nespus mai ușor să faci fără consecvență lucruri pentru cei din afara casei tale, dar adevărata mea devenire are loc aici, în casa noastră aflată la poala dealului de piatră, cu tine agățat de mine, cu plânsul tău în timpanele mele.

s4.jpg

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce sculptează în mine prin tine. De câteva luni mă lucrează intens în atelierul Iubirii Lui pentru mine.

Ah! Ah cât te iubesc. Da, pe tine, cel ce ești ucenic și unealtă a devenirii mele…

Vreau să știi că mi se topesc toate neputințele când tu întinzi mâinile spre mine cu disperarea de-a primi iubire și eu te iau sus de pe podea și te ridic. Atunci cuprind parcă tot cerul în brațe, iar tu te scalzi cu fața și cu toate mădularele în a mea îmbrățișare.În acest gest al întîlnirii noastre se evaporă tot ce frânt și se sădesc în mine noi puteri.

Ești prețios!

s3.jpg

Și deși eu mă simt nevrednică în a modela firavul tău început Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit cu un așa mare DAR, înviorându-mă cu Puterea Lui care se desăvârșește în toate slăbiciunile mele.

Te iubesc!!!!!!!!!!!

Zenit 5

Iată cum Anca m-a provocat să scriu despre Mulțumire pentru revista ei…

Nu-i ușor să scrii tocmai despre ea, când te simți obosit, frânt, confuz.

Dar e întotdeauna vindecător…

Vă invit să răsfoiți paginile atent lucrate, să le citiți de veți simți și să luați ceea ce vă poate fi de folos zilelor voastre…

„E iarnă și e soare.

În lumina aceasta proaspătă picură de pe acoperișul casei zăpadă topită.  Citește în continuare „Zenit 5”

4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL

E una din zilele lunii febrauarie. Afară ninge. Un strat de un alb curat acoperă orice urmă de mizerie, se lasă domol peste fâșiile de gri și maro. E un dar pentru ochii mei acest dans la care privesc prin perdeaua transparentă a dormitorului.

Tu ai fost cel care a tăbărât azi în liniștea dimineții mele, ai călcat cu bucuria ta în timpul meu cu Dumnezeu, ai dat lacrimile toate la o parte și ai strigat:

„ – Mami, ninge! Mami, ai văzut cum ninge?

– N-am văzut până acum când mi-ai arătat tu. Mulțumesc!” Citește în continuare „4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL”

3. Dorul de Dumnezeu

Câteodată dorul de Dumnezeu e o simplă șoaptă.

Alteori e un strigăt disperat.

Adâncimea depărtării de El nu se măsoară întotdeauna în clipe.

În mâinile mele o carte. Sub ochii mei cuvintele unui om care a iubit mult pe Dumnezeu. Rândurile ei îmi vin ca răspunsuri la multe frământări.

Câteva rânduri presar aici. Să ne fie semințe de eliberare din neputința de a ne ruga… Citește în continuare „3. Dorul de Dumnezeu”

2. Toate…cu Dumnezeu

„A te baza pe Dumnezeu trebuie să înceapă din nou în fiecare zi

ca și cum nimic nu s-ar fi făcut încă.”

C. S. Lewis

q19

Zile lungi, nopți fragmentate, provocări după provocări, decizii de luat…

Ispite începute în gând, gata gata să răstoarne toată pacea casei mele.

Da, sunt obosită…mă trezesc de multe ori pe noapte. Îmi amintesc cât de greu îmi purtam trupul prin zi după una sau două astfel de nopți. Acum s-au strâns cu zecile. Citește în continuare „2. Toate…cu Dumnezeu”

Cuvinte…pentru inimă

IMG_8207Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. 

Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei.

Eu sunt Uşa. Citește în continuare „Cuvinte…pentru inimă”

1. Exercițiu de mulțumire

Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.

Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…

b25

Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…

Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii? Citește în continuare „1. Exercițiu de mulțumire”

Decorarea inimii mele (restanță)

Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.

Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut. Citește în continuare „Decorarea inimii mele (restanță)”

O viață în șantier…(saptămâna 4)

315

Pentru ca razele de lumină să poată aluneca fără opreliște peste viața mea, ea trebuie să treacă prin șantier.

Dumnezeu nu m-a întrebat niciodată dacă mă simt pregătită pentru asta. Citește în continuare „O viață în șantier…(saptămâna 4)”

Remodelată de pustiu (săptămâna 3)

De 8 luni locuiesc pe o uliță retrasă a unui sat. E un loc magic, cu o putere extraordinară de-a deveni potecă către inima lui Dumnezeu.

Un om venit în vizită a plecat șoptind: „voi trăiți în sihăstrie aici ”…

Vă spun o taină grea: sihăstria te poate înnebuni dacă nu faci din ea loc de întâlnire cu Dumnezeu.  Poate să te frângă. să te înghită într-un abis al tăcerii, al nonsensului.

Suntem obișnuiți cu aglomerația, cu stimulii puternici, cu zumzetul. Am crescut modelați de acestea. În pustiu ești redefinit, remodelat, aici nu poți supraviețui cu vechile obiceiuri. De aici îți vine să fugi dacă nu te refugiezi în brațele Creatorului.

Întâlnirea cu tine e zguduitoare atunci când nu e intermediată de alte elemente care distrag. Liniștea îți zgârie retina. Ochii se plimbă haotic în căutarea altor entități. Sunt adesea bulversați de absența acesteia. Ar încerca să construiască imaginar oameni, căruțe, cai…dar acest lucru ar fi halucinație, îmbătare cu apă rece, ar fi minciună.

28

Hai să ascultăm în timp ce citim…

Când în miez de iarnă ai un singur vecin care urmează să plece în câteva zile, când pe uliță nu trece nimeni pentru că a ta casă se află la capăt de drum, la granița dintre sat și sălbăticie, când te descoperi mai singur ca oricând altcândva în istoria vieții tale, atunci nu ai decât două variante: să părăsești un vis construit cu Dumnezeu sau să rămâi în el și să accepți remodelarea. Citește în continuare „Remodelată de pustiu (săptămâna 3)”

Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)

 

A nins, a nins din nou cu bucurie pe umerii unui suflet prabusit sub proprile-i temeri.

A nins cu gânduri noi pe cărarea minții mele, pe bolovanii aceia ce ingreunau mersul.

A nins! Citește în continuare „Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)”

Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)

Agale, agale a venit un nou post peste viețile noastre, să le înmoaie că au devenit pietre.

I-am spus inimii mele că tare bine i-ar face să scrie câte o filă de blog în fiecare săptămână a acestui post. Ea a tresărit la această provocare deși știe că va fi un efort pentru că de vreme lungă a abandonat scrierea, a abandonat visele și imaginația.

A fost silită să tacă în timp ce e modelată.

Cuvintele ce vor răsări în acestă iarnă au rădăcinile înfipte într-o vale, în zbateri, într-o depresie lungă, în zile cu ceață pe ochi, în ore nenumărate de tristețe.  Am nădejdea largă că va ninge peste ele cu fărâme din Dumnezeu și astfel voi regăsi sensul pierdut.

Știu că sunt mulți asemeni mie, cuprinși în neputința de a mai găsi bucuria. Acest post va fi locul prin care zidesc poduri către inimi ce nu se mai pot bucura. Și lângă toate cuvintele voi sădi câte o rugăciune.

IMG_5589

Citește în continuare „Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)”

Mijloc de toamnă

 

E toamnă iar.

Întâia toamnă petrecută aici.

Dimineață după dimineață m-am ridicat din așternuturi cu un voal de neputință… neputință de a găsi minunile înșirate pe poteca vieții mele. Citește în continuare „Mijloc de toamnă”

Scumpul și prețiosul meu Efraim

Suntem la mare.

E prima ta călătorie, sunt primele tale nopți petrecute într-un cort, primele zile scăldate într-o altfel de rutină

q19

Bucuria s-a strecurat nespus de repede în inimile noastre.

Conturul ființei tale se încadrează perfect în acest peisaj natural, mâinile tale căutând se potrivesc cu nisipul purtat de vânt, picioarele tale aparent firave au putere să se scalde în apa aceasta ce pare a avea început, dar nu și sfârșit. Citește în continuare „Scumpul și prețiosul meu Efraim”

ANUNȚ! MIERE…MIERE DIN MOLDOVA LA CLUJ :)

Prietenii noștri dragi, Dragoș, Cristina și cei 3 copii ai lor vor porni prin țară să vândă mierea lor minunată.

Povestea lor am scris-o acum ceva timp pe blogul nostru cu fotografii. Vă invit să-i cunoașteți.

http://silenceofphotography.com/o-familie-dintr-un-sat-prin-care-zboara-porumbei/

Între timp în casa lor s-a mai născut o veșnicie. Citește în continuare „ANUNȚ! MIERE…MIERE DIN MOLDOVA LA CLUJ :)”

„Dacă dragoste nu e, NIMIC nu e…”

UN ARTICOL DEDICAT PRIETENILOR MEI DRAGI (GRUPUL TERAPEUTIC)

IUBIREA LOR MĂ VINDECĂ.

Suntem goi.

Ne-a golit mândria,

invidia,

bârfa,

competiția afirmării de sine.

Ne-a golit superficialitatea,

egoismul.

Ne-au golit diplomele

și avuțiile. Citește în continuare „„Dacă dragoste nu e, NIMIC nu e…””

Răni vindecate

(foto: http://treearcade.com/portfolio/familia-stanciu-viata-la-sat )

 

Rănile toate le vindecă Dumnezeu.

Nu timpul…

Nici oamenii…

Întotdeauna Dumnezeu.

Pentru că Dumnezeu este DRAGOSTE.

O Dragoste jertfitoare…întinsă pe o cruce. Citește în continuare „Răni vindecate”

Suntem bogați…

(foto: TREE ARCADE)

când împărțim clipele și viața noastră cu alții…

suntem bogați când bucata de pâine o rupem în două și o lăsăm să plece spre alții…

suntem bogați când realizăm că timpul nostru nu e al nostru…ci e un dar de la Dumnezeu pe care noi îl administrăm… Citește în continuare „Suntem bogați…”

Scrisoare adresată unui copil…martir al un sistem bolnav

Dragul meu copil,

tu locuiești azi în Cer, acolo unde nu e nici plâns nici durere, acolo unde Dumnezeu e în toate. Acolo unde te scalzi în Dragoste și nu ai nici o teamă, nici una….

d5

Știu că cei de acolo pot să vadă suferința celor ce încă locuiesc pământul, pot să vadă ceea ce noi pământenii încă nu putem. Pentru mine ești unul dintre sfinți. Port icoana ta în portmoneu de 5 ani. A fost o vreme când am vrut să fac din ea armă, ca să nimicesc pe cei ce te-au ucis în pântecul meu, dar cred că tu ai trimis spre mine energia iertării și cred că tu i-ai iertat și ai uitat tot și am ales și eu să iert, dar de uitat nu voi uita niciodată, decât Dincolo. Rănile s-au închis, dar au rămas urme….așa cum au rămas și în palmele Mântuitorului meu după răstignire.

Citește în continuare „Scrisoare adresată unui copil…martir al un sistem bolnav”

Lecții pe un drum nou (2)

O altă zi de vară.

Un îndemn….să scriu.


De când m-am mutat în casa cea nouă, de când sunt înconjurată de atâta frumos, de când Efraim s-a născut și petrec multe clipe cu oameni din toată lumea simt cum trăiri multe se adună în mine ca să fie scrise și trimise spre voi. Lecțiile prețioase pe care le primesc de la alte ființe se cer a fi dăruite și altora…pentru că hai să recunoaștem că toți avem răni, boli, întrebări, neputințe. Citește în continuare „Lecții pe un drum nou (2)”

Garduri

Privesc deseori casa și ograda noastră. ele nu au garduri. I-am spus soțului meu că mi-ar plăcea să rămâna așa, fără granițe între noi și dealuri, între noi și toate animalele sălbatice care trec pe lângă noi: vulpi, iepuri, căprioare, veverițe. Gardul m-ar separa de frumusețea din jur.b6

Gardurile, delimitări…gardurile, separări…

Ne delimităm lucrurile ca mai apoi să facem asta și cu inima noastră, cu ființa noastră. Citește în continuare „Garduri”

Lecții… pe un drum nou (1)

Zi de vară…Întâia zi de vară.

Pe poteca sufletului meu e soare.

Răsăritul lui îmi unge ființa cu vindecare. În lumină ne vindecăm întotdeauna, dacă îi permitem să ne străpungă celulele cu blândețe și să înceapă să-și facă cuib în noi.

Da! pentru toate există vindecare. Azi nu mai încape îndoială în mine.

Cât despre frică, orice formă ar îmbrăca ea, e cea care ne îmbolnăvește, cea care ne face să trăim morți, să pășim fără să se miște inima, să privim fără să vedem cu adevărat, să fim închiși în trup ca într-un sicriu. Citește în continuare „Lecții… pe un drum nou (1)”

Despre nașterea ta, dragul meu Efraim…

…pentru că Dumnezeu își ține promisiunile…

Copil iubit,

e întâia scrisoare pe care o scriu inimii tale de când ai părăsit pântecul meu și respiri fără de ajutor aerul proaspăt ce ne înconjoară viața,

sunt primele rânduri scrise.

Alte câteva sute se comupun în fiecare zi…în inima mea.

(in timp ce citim …ascultam…) Citește în continuare „Despre nașterea ta, dragul meu Efraim…”

Ne-am mutat (o nouă etapă, o nouă aventură cu Dumnezeu)

Acum trei ani, într-o zi de aprilie, am pornit la o plimbare. Auzisem că undeva pe deal există un teren de vânzare. Mergând spre acesta am trecut printr-o altă grădină, care nu era de vânzare, dar care a avut o putere extraordinară de a capta inimile noastre. Energia acelui loc a pătruns în celulele noastre și nu ne-a dat voie să plecăm fără să provoace să visăm.

Vreau să mă întorc prin imagini în urmă…să merg pe urme înapoi cu trei ani, exact 3 ani. Citește în continuare „Ne-am mutat (o nouă etapă, o nouă aventură cu Dumnezeu)”

Rătăcire

peisaj.jpg

Ni s-au rătăcit gândurile pe cărarea poftelor de lume. Inima le ia urma …și iată că deși vorbim despre Dumnezeu nu am mai stat de multă vreme să ascultăm ce are să ne spună.

Pășim din inerție. Le luăm pe toate ca bune fără să adăugăm un semn de întrebare traseului nostru. Oare mai suntem pe calea veșniciei? Oare ceea ce rostim și facem vine din apropierea inimii noastre de Dumnezeu sau din firea noastră îmbibată cu pământ? Citește în continuare „Rătăcire”

Dragul meu…Efraim

Iată că acum știm cu toții că ești băiat.

Inima mea știa de multă vreme acest lucru…

Să știi drag prunc că Dumnezeu are un mod tainic prin care vorbește inimii de mamă…dacă nu aș fi auzit vorbele Lui aș fi fost nimicită de vorbele oamenilor, de părerile lor, de temerile lor. Vorbele Lui mă ridică, mă vindecă, mă alină…. Vorbele Lui ți-au fost și ție leagănul liniștit în aceste luni.

Da, numele tău e Efraim.

Am vrut să alegem un nume cu semnificație pentru tine, conștienți de faptul că vom rosti numele tău de mii de ori…cuvintele rostite au putere asupra noastră. De-am știi asta, noi oamenii, am avea mai multă grijă atunci când rostim.

Numele tău e legat de rodire.

Efraim = rodnic

e1

Citește în continuare „Dragul meu…Efraim”

Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)

 

Copleșită…de-atâta minune ce vine de la Dumnezeu spre noi…

Privesc în urmă. Mă zăresc în bucătăria primei case de la țară în care am locuit. Cu mâinile ude curățam vasele adunate în chiuvetă.

q14.jpg

Citește în continuare „Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)”

Neiertarea

„Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.”

Coloseni 3:13

IMG_6133.jpg

Când nu iert sunt greu apăsată, celulă cu celulă viața mi-e contaminată cu neliniște.

Neiertarea mă doare mai tare decât răul provocat de cineva vieții mele. Citește în continuare „Neiertarea”

De ce post de facebook?

Noi, oamenii…hoinari prin lume, uituci totodată, crezând că aceasta ne e ultima destinație.

Ne desprindem de Dumnezeu căutânt să construim legi noi, potrivite voii noastre. Suntem tot mai singuri, greu apăsați, epuizați. Ni se confirmă de propriile stări că lumea cu toate ale ei e un refugiu înșelător, incapabil să împlinească ființa umană. Agățați de ea ridicăm bariere care ne împiedică să mai ajungem la ceea ce împlinește cu adevărat viața noastră.

Mergem orbi înainte. Nu mai putem vedea Sensul.

w1

Gustăm din multe devenind dependenți de senzații trecătoare, ne îmbuibăm cu informații nefolositoare și mai apoi inimile noastre scuipă întuneric încercând să elibereze apăsarea și disconfortul. Ochii își abandonează lumina treptat captând și împărțind celulelor invidie, mândrie, nemulțumire, judecată. Citește în continuare „De ce post de facebook?”

Zile scumpe, zile prețioase

nu v-aș da pentru nimic…

Chipul pruncului nostru, întâiului născut, stă pictat cu lumină sub ochii mei, dimineață după dimineață. Obrajii lui sunt înviorați de dezmierdările mele. Întâmpinăm ziua împreună rostind amortiț dar cu nădejde câte o rugăciune.  Citește în continuare „Zile scumpe, zile prețioase”

Drag prunc ce crești…în mine

colaj.jpg

Mi se scaldă toată inima în bucurie când am gândul la tine.

Iată că am parcurs împreună până acum 27 de săptămâni, 27 de săptămâni de minuni în lanț.

Erai asemeni unui bob de mac și acum greutatea ta ajunge în jurul unui kilogram. Această minune nu găsește cuvinte…să se scrie. Alcătuirea ei e un cumul de iubire venită direct de la Dumnezeu, vărsată strop cu strop în cupa inimii mele, e mângâierea unor răni adânci ce au aparținut trecutului meu și totodată vindecare. Citește în continuare „Drag prunc ce crești…în mine”

În sat la noi a nins cu bucurie

(Scurt rezumat al unui an bogat)

Când bucuria se așterne în inimi de om ea preschimbă structura casei sufletești. Trupul devine mai ușor, iar gândurile nu mai sunt sugrumate în temeri. Atunci pășești mai sigur prin propria ta poveste fără să fi robul unui trecut îndepărat ori al unui viitor visat.

De ce să nu ne reamintim că singurul timp ce-l avem e cel prezent?

Azi… o filă a poveștii dintr-un sat ce părea uitat.

w26

Citește în continuare „În sat la noi a nins cu bucurie”

Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)

a11

Cald în inima mea, cald de bucurie!

Pruncul din mine se mișcă prin mine. Mișcările lui vin spre a întâlni degetele mele care se plimbă pe pielea întinsă. Vine spre ele ca și cum ar fi strigat, ca și cum l-aș chema pe nume spre a-l îmbrățișa cu bucuria ce s-a strâns în mine de mai bine de 5 luni, vine să-i cânt cu iubire despre cum a apărut el în mine, despre cât de mult înseamnă pentru noi viața lui. Citește în continuare „Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)

Mi-e dragă lumina și mi-e drag să scriu despre ea.

Mă simt îndrăgostită de razele soarelui care pătrund în camera noastră și traverseză într-un dans fantastic prin frumul tămâii. Ele duc inima mea pe potecile începutului ei.

Azi aș vrea să las doar câteva înșiruiri de litere și mult loc gândurilor voastre.

blog-1

Voi știți că celulele noastre conțin lumină? Citește în continuare „Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)”

Albume foto „despre iarnă”

Aceste albume sunt plămădite într-o cameră a unei case dintr-un sat.

În cameră e cald, căci o sobă de taracotă stă în colțul ei. În sobă lemnele ard cu trosnet.

Pereții au absorbit mirosul tămâii și ecoul colindelor.

Inima mea se bucură și pe acest ritm mâinilor li se dictează următorul pas.

(pentru detalii sau comenzi las adresa mea: andreea_only_a_soul@yahoo.com)

Album „Casa gândurilor mele” (indisponibil)

dimensiune A4, preț 85 lei

album-iarna-3

Album „Iarnă într-un sat” (indisponibil) Citește în continuare „Albume foto „despre iarnă””

Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)

Iată că a sosit iar vremea despletirii gândurilor mele. Cu zecile stau încâlcite prin mine, amestecându-și conținuturile și tînjind după o ordine care să le statornicească.

Azi am decis să-i scriu unui copil, locuitor al tărâmului de sub soare. Îi scriu pentru că îl iubesc, pentru că e întâia floare a iubirii noastre, un canal prin care Harul lui Dumnezeu mă modelează zi după zi.

E o pagină a jurnalului meu pentru el, o altă îmbrățișare dăruită inimii lui veșnice și totodată dăruită inimilor de om care caută.

q1

Citește în continuare „Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)

bl5

E seară.

În camera noastră e cald. Miroase a copilărie, a propria-mi copilărie. Acel timp în care nu purtam haina groasă a grijilor și îmi scăldam inima în bucurie, o bucurie căruia nu-i vedeam marginile.

Cu vremea am pierdut acest obicei pentru că am exersat sute de mii de clipe: teama, neîncrederea, obsesia de a controla. Acum reînvăț ceea ce odată aveam.

E Postul Crăciunului. Toate colindele ce se strecoară în mine și merg spre pântecul meu îmi reamintesc continuu de nașterea Mîntuitorului meu și de Mama Lui, de cea care L-a purtat, cea căreia i-a gâdilat pântecul Dumnezeu. …așa cum mie îmi gâdile pântecul această veșnicie,  cutremurându-mă. Țesuturile mele sunt atinse de o minune și eu…eu nu găsesc cuvinte ca să pictez tabloul ce există în mine. Citește în continuare „Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)

Azi aveam în inimă gânduri. Am zis că le voi scrie…

Și mi-am propus mie un exercițiu pentru acest post: să scriu din cugetele inimii mele în fiecare săptămână a acestui post, să ating corzile ființei mele ca să vibreze spre voi din bunătățile lui Dumnezeu…bunătăți ce se revarsă din plin în viața noastră ascunsă într-un sat mic al acestei lumi mari.

Citește în continuare „Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)”

Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)

Nu am uitat de voi, nici de jurnalul meu deschis, nici de mesajele profunde ce mi-au fost trimise, de toate avânturile, de toate motivele de a continua să scriu…despre frumusețea Creatorului nostru.

De El, Cel ce mă inspiră neîncetat șoptind inimii mele dragoste fară măsură, iertare, pace… Citește în continuare „Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)”

Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!

În care Tu mă mângâi cu soare și din mine se topesc toate grijile,

se topesc temerile,

se topesc întrebările toate…

Și hrana ființei mele devine prezența Ta.

a11

a10... Citește în continuare „Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!”

Hai să fim buni! Să fim o lumină…o lumină sa fim!

„Avva Veniamin, când avea să moară, a zis fiilor săi: acestea faceți și puteți și vă mântuiți. Totdeauna bucurați-vă, neîncetat vă rugați, pentru toate mulțumiți!
Același a zis: pe calea cea împărătească să umblați și milele să numărați și
să nu defaimați!” (Pateric)

q1

S-ar părea că un val negru se plimbă pe deasupra noastră. E încărcat cu ură, cu mândrie, cu aroganță, cu bolovani grei aruncați spre suflete de om…și e atât de plin de putere încât s-ar părea că nu mai poate avea sfârșit.  Citește în continuare „Hai să fim buni! Să fim o lumină…o lumină sa fim!”

O primă scrisoare…pentru inima ce bate în mine

Dragă inimă,

azi am văzut bătăile tale și ele au fost balsam pentru inima mea,

pentru rănile trecutului ei.

IMG_1635

În mine s-au întipărit clar sunetele vieții tale. Ecoul lor îmi inundă timpanele.

Te iubesc. Citește în continuare „O primă scrisoare…pentru inima ce bate în mine”

Din nou…mamă

Poate că în gândurile mele această nouă realitate ar fi vrut să rămână taină, dar inima mă mână cu putere spre a scrie. Și o ascult.

Cum să taci? Cum să nu strigi cu litere că o nouă veșnicie crește în tine?

1380

Cum să te faci că ești mut când toată ființa ta a primit în dar noi slove?…când în adânc de mine s-a suflat cu viață fără de sfârșit? când sunt iar mamă…pentru o nouă fărâmă ruptă din gândul lui Dumnezeu și așezată în mine? Citește în continuare „Din nou…mamă”

Nu mai ştim a trăi pentru Cer

De-atâta alergare prin lume,

de-atăta trudă după a fi şi a avea am pierdut simţurile noastre.

Nu! Nu mai ştim cum miroase Cerul…

IMG_6307

Ne-am înconjurat cu atâtea lucruri pământeşti şi nu mai ştim cum e să stai cu inima deschisă ca să picure cu minuni bunul Dumnezeu. Am făcut din El un subiect al duminicilor şi refuzăm să ducem mântuirea ce ne-a fost dată mai departe . Citește în continuare „Nu mai ştim a trăi pentru Cer”