Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )

Iarna s-a dus.

Primăvara descoase norii și soarele are loc să inunde pământul…

9

Sunt zile în care ne scăldăm ochii în lumină ca să fim tămăduiți de toată absența ei. Celule absorb, buzele nasc zâmbet, buclele tale aurii sunt purtate de adieri noi.

Croiesc cu litere haine pentru inima ta veșnică. Cos cu iubire fâșii din timpul nostru împreună pentru vremurile ce azi par îndepărtate. Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 2 )”

Filă a unui februarie cuprins de Soare

 

Mi-am deschis în această dimineață ochii și Dumnezeu a turnat balsam cu soare în calea lor. Pe ferestre pătrunde de ore multe o lumină caldă.

Degetele mele se mișcă învelite cu ea. Farfuriile de pe masă au umbră, iar pe chipurile animaleleor din ogradă a răsărit odată cu această lumină, bucuria. Citește în continuare „Filă a unui februarie cuprins de Soare”

Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )

Aceste rânduri s-au scris mai întâi fără litere.

Zile după zile și seri la rând am plămădit din trăiri , am compus din gânduri un șir de rânduri pe care mi le fredonam mie și lui Dumnezeu.  În această seară le pun în forma literelor ca să le trimit spre tine, spre omul mare ce se află acum într-un mărunțel.

Le scriu timid.

Știi, dragul meu? câteodată această formă nu poate să cuprindă ceea ce eu, mama ta, port pentru tine. Mă folosesc de cuvinte ca să las moștenire devenirii tale ceea ce ești tu azi, să-ți gâdil timpanele inimii cu acordurile începutului tău, să știi cum erai tu ca vlăstar, cum Dumnezeu căuta loc în tine. Să știi când vei fi om mare că ai fost mai întâi copil… Poate așa va fi puțin mai usor să te faci iar COPIL Citește în continuare „Mărunțelul meu drag,… (o scrisoare – partea 1 )”

Te simți singur? Infinit de singur…?

„Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte,
pe când umblarea după lucrurile Duhului este viață și pace.”

img_1637

Când frica vrea să te înghită,

Când deznădejdea vrea să te acopere,

Când durerea vrea să te nimicească,

Și Tristețea vrea să-și înfigă ghearele în toate gândurile tale… Citește în continuare „Te simți singur? Infinit de singur…?”

Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă

Inima omului e sensibilă. Ea tremură de durere și rănile ei pot sângera mult. Inima nu e un punct fix, nu e un loc vizibil…nu poate fi măsurată, nici cântărită. Chipul și gesturile pot trăda conținutul ei, dar ea ca întreg poate fi cunoscută doar de Ziditorul ei.

img_1159

E lumea plină de inimi tremurânde, de inimi răpuse de foame și sete după Veșnicie.

Căci în definitiv ce poate însemna această goană după mai mult? Cum se pot traduce toate orele trăite pentru agonisirea materialului? De ce suntem tot mai flămânzi după ce roadem putrezirea? De ce acolo, în locul invizibil al ființelor noastre e frig și pustiu? Citește în continuare „Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă”

Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)

 

„Trebuie să-ți folosești viața care ți s-a dat pentru a le da altora viață.
Ai primit niște daruri pe care nu trebuie să le ții pentru tine, ele ți-au fost date ca să fie o ancoră de salvare pentru alții, în caz contrar îți vei pierde viața.
Mesajul vine ca un ecou de la Dumnezeu: dacă darurile tale nu oferă alinare altora, tu nu trăiești cu adevărat.
Ce-i folosește unui om să câștige toată lumea , dacă își pierde sufletul?”

(Ann Voskamp – Cel mai mare Dar)

IMG_0268

Acum știu ce așteptau toți pomii, toate casele, toate drumurile!

Știu ce așteptau dealurile, pădurile și odată cu ele toți ochii noștri! Citește în continuare „Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)”

Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)

”Singurul lucru care ne va satisface tânjirea după mai mult este foamea după Cel care se coboară în Betleem, Casa pâinii, Cel care ne caută și ni Se oferă ca Pâinea care ne satisface sufletele înfometate.”
(Ann Voskamp)
IMG_0056

Dragă inimă, ție ți-e mereu foame de Dumnezeu și eu te hrănesc cu lucruri trecătoare.

Tu rămâi verde când înghiți Lumină, când absorbi cu toate rădăcinile tale din veșnicie, iar eu te păcălesc cu surogate ieftine, cu lucruri ce par mari în ochii acestei lumi, dar care în final vor fi cenușă.

În multele clipe în care mă dedic umplerii hambarelor, tu începi să te ofilești…pentru că materialul din care ai fost tu zidită nu poate fi înșelat. Citește în continuare „Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)”

Când întâmpini gândul rău cu gândul cel bun (săptămâna 4)

 

„Orice lucru bun este darul lui Dumnezeu.
Deci, nicicând să crezi gândului care te laudă pe tine pentru lucrul cel bun.”

(Varsanufie cel Mare)

Da, e iarnă.

IMG_1197

Da, întunericul e mai larg.

Da, oboseala e adesea mare. Citește în continuare „Când întâmpini gândul rău cu gândul cel bun (săptămâna 4)”

Fragment al sfârșitului de toamnă (săptămâna 2)

”Predați-vă cu totul în mâinile lui Dumnezeu și nu vă neliniștiți. Ce va fi mai de folos vouă și de mântuire, aceea vă va trimite vouă Domnul.”

(Starețul Ieronim Apostolidis)

Câteodată mă aflu singură în casa de la poala dealului de piatră. Sunt aici, cu gândurile toate, cu trăirile mele…aici, la capăt de lume parcă. În vecinătatea mea stau înșirați pomi bătrâni, dezbrăcați de frunze, un nor gri și câteva dealuri. Decorul acesta mă obligă să fac săpături în adâncimile inimii mele, să redescopăr că pustiul poate deveni cel mai sigur loc de întâlnire cu Dumnezeu. E un punct stabil în universul vieții mele, nu e perturbat de voci, nici de mersul grăbit al lumii.

Îmi obligă gândul să se prindă cu putere de Dumnezeu. Să cheme numele Lui și puterea Lui și bunătățile Lui… Doar când rămân singură pot să măsor cât de aproape sau cât de departe sunt de Creator. Nu mă pot îmbăta cu deșertăciuni, nici cu alte realități. Devin transparentă … Citește în continuare „Fragment al sfârșitului de toamnă (săptămâna 2)”

Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)

Stau grămadă gândurile și imaginile la poarta inimii mele și devin gălăgioase încercând să vină la lumină. Le-am ținut acolo mult și orice lucru neîmpărtășit devine povară sărăcind ființa.

(ascultăm în timp ce citim…) Citește în continuare „Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)”

Dragilor mei…(scrisoare cu trei destinatari)

Suntem la mal de mare.

În spatele nostru se văd brațele calde ale apusului de soare. E un august blând, pe care briza mării îl scrie clar pe inima mea.

Vă privesc pe voi, cei trei ai mei. Sunteți tabloul perfect. Nu-i lipsește nimic acestei clipe. E întreagă prin frumusețe. Sunteți cu părul în vânt. Conturul vostru e aurit. Inimilie voastre strălucesc.

Sunteți tot ce poate fi mai real și mai mișcător pentru ființa mea din tot ce mi-a fost dat să văd sub soare.

Iată că stăm și ne bucurăm după o lungă și parcă fără capăt..vale. Citește în continuare „Dragilor mei…(scrisoare cu trei destinatari)”

O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald

O liniște vie îmi locuia grădina.

Copiii se jucau în tihnă și din când în când depănau povești și vise sub nucul din mijloc.

Oaia rumega fără repaus în micul ei grajd.

b13

Dinspre dealuri a venit un nor negru care acum revarsă apă în picuri mari peste împrejurimile casei.

Eu privesc spectacolul acesta splendid din spatele ferestrelor largi.

Efraim, copilul cu cer în ochi, doarme pe patul cel mare…care odinioară a fost un stejar. Citește în continuare „O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald”

La mulți ani, minune!

Geamurile sunt închise.

Nu pot auzi de data aceasta corul păsărilor, dar pot auzi silabele rostite de pruncul meu cel mic. Sunt amestecate, încâlcite, dar sunt rostiri ce își au izvor în inimă. Într-o zi vor fi rostiri clare.

Efraim, acest copil e un miracol sădit în pântecul meu…

IMG_2398.jpg

Din acel punct ți-ai început viața, Efraim.

Nu pot uita ziua nașterii tale. E gravată în miezul ființei mele. Citește în continuare „La mulți ani, minune!”

Dor de soare, inimii mele

Plouă iute, direct pe inima mea fără acoperiș.

Și cum vin fugăriți toți picurii străpung…lăsând fisuri în urmă.

Fisurile inimii sunt ca niște vulcani din care dragostea se pregătește să erupă, să se verse, să se metamorfozeze într-un traseu clar.

IMG_0669 Citește în continuare „Dor de soare, inimii mele”

Bună Andreea…ești bine?

E o dimineață rece…de martie.

În jur zăpadă îngropată în raze de soare. Prin grădina albă fiecare animal se plimbă pe cărarea poftelor lui.

IMG_0590

Eu îmi croiesc în singurătate și pustiu o cărare, propria cărare a acestei dimineți. Soarele îmi face o chemare suavă, clipește cu lumină inimii mele și mă îndeamnă să-mi fac curaj să ies din închisoarea gândurilor mele. Las casa, hainele ce așteaptă să fie așezate, vasele ce așteaptă să fie spălate și pe toate celelalte ce mă mint că sunt o urgență și fac pași.

Pași în pijamaua mea pufoasă, cu o cană cu cicoare în mână…pași care mă conduc spre leagănul din lemn. De luni de zile stă proptit în fața casei și iată că azi a venit vremea lui, vremea să mă sprijine în timp ce sorb cicoarea și vântul, în timp ce gust ca un copil din frumusețea acestui loc, a acestei zile.

Dealurile înalte, cu copaci crescuți din ele sunt clătinate de un vânt cald. Se aud păsări. Unele păsări vestesc bucuria, reînvierea verdelui, vestesc vremuri mai bune.  Cele de azi au vestit timpanelor mele bucuria. Pentru câteva clipe mi se dăruiește senzația abandonării la marginea mării…cu briza prin firele de gând pribeag. Citește în continuare „Bună Andreea…ești bine?”

5. Dragului meu Efraim…scrisoare

Puiul meu mic, aș plânge în hohote în dimineața aceasta…dacă nu m-aș îneca în propriul plâns.

Aș plânge pentru greșeli, pentru erori, pentru clipe în șir pe care le-am trăit fără să am inima învelită în dragoste. Aș plânge pentru toate clipelea acelea în care plânsul tău m-a condus la disperare și oboseala m-a împins să exclam mizerii, să văd trupul tău mic o mare piedică ce stă în calea liniștii mele.

Aș plânge de bucurie totodată: bucurie cî în toată nebunia firii mele păcătoase se scrie ca un susur pe pereții timpanelor o Șoaptă:

„E pruncul Meu. Ți l-am încredințat pentru o vreme.” Citește în continuare „5. Dragului meu Efraim…scrisoare”

Zenit 5

Iată cum Anca m-a provocat să scriu despre Mulțumire pentru revista ei…

Nu-i ușor să scrii tocmai despre ea, când te simți obosit, frânt, confuz.

Dar e întotdeauna vindecător…

Vă invit să răsfoiți paginile atent lucrate, să le citiți de veți simți și să luați ceea ce vă poate fi de folos zilelor voastre…

„E iarnă și e soare.

În lumina aceasta proaspătă picură de pe acoperișul casei zăpadă topită.  Citește în continuare „Zenit 5”

4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL

E una din zilele lunii febrauarie. Afară ninge. Un strat de un alb curat acoperă orice urmă de mizerie, se lasă domol peste fâșiile de gri și maro. E un dar pentru ochii mei acest dans la care privesc prin perdeaua transparentă a dormitorului.

Tu ai fost cel care a tăbărât azi în liniștea dimineții mele, ai călcat cu bucuria ta în timpul meu cu Dumnezeu, ai dat lacrimile toate la o parte și ai strigat:

„ – Mami, ninge! Mami, ai văzut cum ninge?

– N-am văzut până acum când mi-ai arătat tu. Mulțumesc!” Citește în continuare „4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL”

3. Dorul de Dumnezeu

Câteodată dorul de Dumnezeu e o simplă șoaptă.

Alteori e un strigăt disperat.

Adâncimea depărtării de El nu se măsoară întotdeauna în clipe.

În mâinile mele o carte. Sub ochii mei cuvintele unui om care a iubit mult pe Dumnezeu. Rândurile ei îmi vin ca răspunsuri la multe frământări.

Câteva rânduri presar aici. Să ne fie semințe de eliberare din neputința de a ne ruga… Citește în continuare „3. Dorul de Dumnezeu”

2. Toate…cu Dumnezeu

„A te baza pe Dumnezeu trebuie să înceapă din nou în fiecare zi

ca și cum nimic nu s-ar fi făcut încă.”

C. S. Lewis

q19

Zile lungi, nopți fragmentate, provocări după provocări, decizii de luat…

Ispite începute în gând, gata gata să răstoarne toată pacea casei mele.

Da, sunt obosită…mă trezesc de multe ori pe noapte. Îmi amintesc cât de greu îmi purtam trupul prin zi după una sau două astfel de nopți. Acum s-au strâns cu zecile. Citește în continuare „2. Toate…cu Dumnezeu”

1. Exercițiu de mulțumire

Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.

Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…

b25

Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…

Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii? Citește în continuare „1. Exercițiu de mulțumire”

Decorarea inimii mele (restanță)

Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.

Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut. Citește în continuare „Decorarea inimii mele (restanță)”

Remodelată de pustiu (săptămâna 3)

De 8 luni locuiesc pe o uliță retrasă a unui sat. E un loc magic, cu o putere extraordinară de-a deveni potecă către inima lui Dumnezeu.

Un om venit în vizită a plecat șoptind: „voi trăiți în sihăstrie aici ”…

Vă spun o taină grea: sihăstria te poate înnebuni dacă nu faci din ea loc de întâlnire cu Dumnezeu.  Poate să te frângă. să te înghită într-un abis al tăcerii, al nonsensului.

Suntem obișnuiți cu aglomerația, cu stimulii puternici, cu zumzetul. Am crescut modelați de acestea. În pustiu ești redefinit, remodelat, aici nu poți supraviețui cu vechile obiceiuri. De aici îți vine să fugi dacă nu te refugiezi în brațele Creatorului.

Întâlnirea cu tine e zguduitoare atunci când nu e intermediată de alte elemente care distrag. Liniștea îți zgârie retina. Ochii se plimbă haotic în căutarea altor entități. Sunt adesea bulversați de absența acesteia. Ar încerca să construiască imaginar oameni, căruțe, cai…dar acest lucru ar fi halucinație, îmbătare cu apă rece, ar fi minciună.

28

Hai să ascultăm în timp ce citim…

Când în miez de iarnă ai un singur vecin care urmează să plece în câteva zile, când pe uliță nu trece nimeni pentru că a ta casă se află la capăt de drum, la granița dintre sat și sălbăticie, când te descoperi mai singur ca oricând altcândva în istoria vieții tale, atunci nu ai decât două variante: să părăsești un vis construit cu Dumnezeu sau să rămâi în el și să accepți remodelarea. Citește în continuare „Remodelată de pustiu (săptămâna 3)”

Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)

 

A nins, a nins din nou cu bucurie pe umerii unui suflet prabusit sub proprile-i temeri.

A nins cu gânduri noi pe cărarea minții mele, pe bolovanii aceia ce ingreunau mersul.

A nins! Citește în continuare „Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)”

Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)

Agale, agale a venit un nou post peste viețile noastre, să le înmoaie că au devenit pietre.

I-am spus inimii mele că tare bine i-ar face să scrie câte o filă de blog în fiecare săptămână a acestui post. Ea a tresărit la această provocare deși știe că va fi un efort pentru că de vreme lungă a abandonat scrierea, a abandonat visele și imaginația.

A fost silită să tacă în timp ce e modelată.

Cuvintele ce vor răsări în acestă iarnă au rădăcinile înfipte într-o vale, în zbateri, într-o depresie lungă, în zile cu ceață pe ochi, în ore nenumărate de tristețe.  Am nădejdea largă că va ninge peste ele cu fărâme din Dumnezeu și astfel voi regăsi sensul pierdut.

Știu că sunt mulți asemeni mie, cuprinși în neputința de a mai găsi bucuria. Acest post va fi locul prin care zidesc poduri către inimi ce nu se mai pot bucura. Și lângă toate cuvintele voi sădi câte o rugăciune.

IMG_5589

Citește în continuare „Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)”

Scumpul și prețiosul meu Efraim

Suntem la mare.

E prima ta călătorie, sunt primele tale nopți petrecute într-un cort, primele zile scăldate într-o altfel de rutină

q19

Bucuria s-a strecurat nespus de repede în inimile noastre.

Conturul ființei tale se încadrează perfect în acest peisaj natural, mâinile tale căutând se potrivesc cu nisipul purtat de vânt, picioarele tale aparent firave au putere să se scalde în apa aceasta ce pare a avea început, dar nu și sfârșit. Citește în continuare „Scumpul și prețiosul meu Efraim”

Scrisoare adresată unui copil…martir al un sistem bolnav

Dragul meu copil,

tu locuiești azi în Cer, acolo unde nu e nici plâns nici durere, acolo unde Dumnezeu e în toate. Acolo unde te scalzi în Dragoste și nu ai nici o teamă, nici una….

d5

Știu că cei de acolo pot să vadă suferința celor ce încă locuiesc pământul, pot să vadă ceea ce noi pământenii încă nu putem. Pentru mine ești unul dintre sfinți. Port icoana ta în portmoneu de 5 ani. A fost o vreme când am vrut să fac din ea armă, ca să nimicesc pe cei ce te-au ucis în pântecul meu, dar cred că tu ai trimis spre mine energia iertării și cred că tu i-ai iertat și ai uitat tot și am ales și eu să iert, dar de uitat nu voi uita niciodată, decât Dincolo. Rănile s-au închis, dar au rămas urme….așa cum au rămas și în palmele Mântuitorului meu după răstignire.

Citește în continuare „Scrisoare adresată unui copil…martir al un sistem bolnav”

Lecții pe un drum nou (2)

O altă zi de vară.

Un îndemn….să scriu.


De când m-am mutat în casa cea nouă, de când sunt înconjurată de atâta frumos, de când Efraim s-a născut și petrec multe clipe cu oameni din toată lumea simt cum trăiri multe se adună în mine ca să fie scrise și trimise spre voi. Lecțiile prețioase pe care le primesc de la alte ființe se cer a fi dăruite și altora…pentru că hai să recunoaștem că toți avem răni, boli, întrebări, neputințe. Citește în continuare „Lecții pe un drum nou (2)”

Garduri

Privesc deseori casa și ograda noastră. ele nu au garduri. I-am spus soțului meu că mi-ar plăcea să rămâna așa, fără granițe între noi și dealuri, între noi și toate animalele sălbatice care trec pe lângă noi: vulpi, iepuri, căprioare, veverițe. Gardul m-ar separa de frumusețea din jur.b6

Gardurile, delimitări…gardurile, separări…

Ne delimităm lucrurile ca mai apoi să facem asta și cu inima noastră, cu ființa noastră. Citește în continuare „Garduri”

Lecții… pe un drum nou (1)

Zi de vară…Întâia zi de vară.

Pe poteca sufletului meu e soare.

Răsăritul lui îmi unge ființa cu vindecare. În lumină ne vindecăm întotdeauna, dacă îi permitem să ne străpungă celulele cu blândețe și să înceapă să-și facă cuib în noi.

Da! pentru toate există vindecare. Azi nu mai încape îndoială în mine.

Cât despre frică, orice formă ar îmbrăca ea, e cea care ne îmbolnăvește, cea care ne face să trăim morți, să pășim fără să se miște inima, să privim fără să vedem cu adevărat, să fim închiși în trup ca într-un sicriu. Citește în continuare „Lecții… pe un drum nou (1)”

Ne-am mutat (o nouă etapă, o nouă aventură cu Dumnezeu)

Acum trei ani, într-o zi de aprilie, am pornit la o plimbare. Auzisem că undeva pe deal există un teren de vânzare. Mergând spre acesta am trecut printr-o altă grădină, care nu era de vânzare, dar care a avut o putere extraordinară de a capta inimile noastre. Energia acelui loc a pătruns în celulele noastre și nu ne-a dat voie să plecăm fără să provoace să visăm.

Vreau să mă întorc prin imagini în urmă…să merg pe urme înapoi cu trei ani, exact 3 ani. Citește în continuare „Ne-am mutat (o nouă etapă, o nouă aventură cu Dumnezeu)”

Rătăcire

peisaj.jpg

Ni s-au rătăcit gândurile pe cărarea poftelor de lume. Inima le ia urma …și iată că deși vorbim despre Dumnezeu nu am mai stat de multă vreme să ascultăm ce are să ne spună.

Pășim din inerție. Le luăm pe toate ca bune fără să adăugăm un semn de întrebare traseului nostru. Oare mai suntem pe calea veșniciei? Oare ceea ce rostim și facem vine din apropierea inimii noastre de Dumnezeu sau din firea noastră îmbibată cu pământ? Citește în continuare „Rătăcire”

Dragul meu…Efraim

Iată că acum știm cu toții că ești băiat.

Inima mea știa de multă vreme acest lucru…

Să știi drag prunc că Dumnezeu are un mod tainic prin care vorbește inimii de mamă…dacă nu aș fi auzit vorbele Lui aș fi fost nimicită de vorbele oamenilor, de părerile lor, de temerile lor. Vorbele Lui mă ridică, mă vindecă, mă alină…. Vorbele Lui ți-au fost și ție leagănul liniștit în aceste luni.

Da, numele tău e Efraim.

Am vrut să alegem un nume cu semnificație pentru tine, conștienți de faptul că vom rosti numele tău de mii de ori…cuvintele rostite au putere asupra noastră. De-am știi asta, noi oamenii, am avea mai multă grijă atunci când rostim.

Numele tău e legat de rodire.

Efraim = rodnic

e1

Citește în continuare „Dragul meu…Efraim”

Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)

 

Copleșită…de-atâta minune ce vine de la Dumnezeu spre noi…

Privesc în urmă. Mă zăresc în bucătăria primei case de la țară în care am locuit. Cu mâinile ude curățam vasele adunate în chiuvetă.

q14.jpg

Citește în continuare „Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)”

Neiertarea

„Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.”

Coloseni 3:13

IMG_6133.jpg

Când nu iert sunt greu apăsată, celulă cu celulă viața mi-e contaminată cu neliniște.

Neiertarea mă doare mai tare decât răul provocat de cineva vieții mele. Citește în continuare „Neiertarea”

De ce post de facebook?

Noi, oamenii…hoinari prin lume, uituci totodată, crezând că aceasta ne e ultima destinație.

Ne desprindem de Dumnezeu căutânt să construim legi noi, potrivite voii noastre. Suntem tot mai singuri, greu apăsați, epuizați. Ni se confirmă de propriile stări că lumea cu toate ale ei e un refugiu înșelător, incapabil să împlinească ființa umană. Agățați de ea ridicăm bariere care ne împiedică să mai ajungem la ceea ce împlinește cu adevărat viața noastră.

Mergem orbi înainte. Nu mai putem vedea Sensul.

w1

Gustăm din multe devenind dependenți de senzații trecătoare, ne îmbuibăm cu informații nefolositoare și mai apoi inimile noastre scuipă întuneric încercând să elibereze apăsarea și disconfortul. Ochii își abandonează lumina treptat captând și împărțind celulelor invidie, mândrie, nemulțumire, judecată. Citește în continuare „De ce post de facebook?”

Zile scumpe, zile prețioase

nu v-aș da pentru nimic…

Chipul pruncului nostru, întâiului născut, stă pictat cu lumină sub ochii mei, dimineață după dimineață. Obrajii lui sunt înviorați de dezmierdările mele. Întâmpinăm ziua împreună rostind amortiț dar cu nădejde câte o rugăciune.  Citește în continuare „Zile scumpe, zile prețioase”

Drag prunc ce crești…în mine

colaj.jpg

Mi se scaldă toată inima în bucurie când am gândul la tine.

Iată că am parcurs împreună până acum 27 de săptămâni, 27 de săptămâni de minuni în lanț.

Erai asemeni unui bob de mac și acum greutatea ta ajunge în jurul unui kilogram. Această minune nu găsește cuvinte…să se scrie. Alcătuirea ei e un cumul de iubire venită direct de la Dumnezeu, vărsată strop cu strop în cupa inimii mele, e mângâierea unor răni adânci ce au aparținut trecutului meu și totodată vindecare. Citește în continuare „Drag prunc ce crești…în mine”

În sat la noi a nins cu bucurie

(Scurt rezumat al unui an bogat)

Când bucuria se așterne în inimi de om ea preschimbă structura casei sufletești. Trupul devine mai ușor, iar gândurile nu mai sunt sugrumate în temeri. Atunci pășești mai sigur prin propria ta poveste fără să fi robul unui trecut îndepărat ori al unui viitor visat.

De ce să nu ne reamintim că singurul timp ce-l avem e cel prezent?

Azi… o filă a poveștii dintr-un sat ce părea uitat.

w26

Citește în continuare „În sat la noi a nins cu bucurie”

Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)

a11

Cald în inima mea, cald de bucurie!

Pruncul din mine se mișcă prin mine. Mișcările lui vin spre a întâlni degetele mele care se plimbă pe pielea întinsă. Vine spre ele ca și cum ar fi strigat, ca și cum l-aș chema pe nume spre a-l îmbrățișa cu bucuria ce s-a strâns în mine de mai bine de 5 luni, vine să-i cânt cu iubire despre cum a apărut el în mine, despre cât de mult înseamnă pentru noi viața lui. Citește în continuare „Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)

Mi-e dragă lumina și mi-e drag să scriu despre ea.

Mă simt îndrăgostită de razele soarelui care pătrund în camera noastră și traverseză într-un dans fantastic prin frumul tămâii. Ele duc inima mea pe potecile începutului ei.

Azi aș vrea să las doar câteva înșiruiri de litere și mult loc gândurilor voastre.

blog-1

Voi știți că celulele noastre conțin lumină? Citește în continuare „Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)”

Albume foto „despre iarnă”

Aceste albume sunt plămădite într-o cameră a unei case dintr-un sat.

În cameră e cald, căci o sobă de taracotă stă în colțul ei. În sobă lemnele ard cu trosnet.

Pereții au absorbit mirosul tămâii și ecoul colindelor.

Inima mea se bucură și pe acest ritm mâinilor li se dictează următorul pas.

(pentru detalii sau comenzi las adresa mea: andreea_only_a_soul@yahoo.com)

Album „Casa gândurilor mele” (indisponibil)

dimensiune A4, preț 85 lei

album-iarna-3

Album „Iarnă într-un sat” (indisponibil) Citește în continuare „Albume foto „despre iarnă””

Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)

bl5

E seară.

În camera noastră e cald. Miroase a copilărie, a propria-mi copilărie. Acel timp în care nu purtam haina groasă a grijilor și îmi scăldam inima în bucurie, o bucurie căruia nu-i vedeam marginile.

Cu vremea am pierdut acest obicei pentru că am exersat sute de mii de clipe: teama, neîncrederea, obsesia de a controla. Acum reînvăț ceea ce odată aveam.

E Postul Crăciunului. Toate colindele ce se strecoară în mine și merg spre pântecul meu îmi reamintesc continuu de nașterea Mîntuitorului meu și de Mama Lui, de cea care L-a purtat, cea căreia i-a gâdilat pântecul Dumnezeu. …așa cum mie îmi gâdile pântecul această veșnicie,  cutremurându-mă. Țesuturile mele sunt atinse de o minune și eu…eu nu găsesc cuvinte ca să pictez tabloul ce există în mine. Citește în continuare „Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)

Azi aveam în inimă gânduri. Am zis că le voi scrie…

Și mi-am propus mie un exercițiu pentru acest post: să scriu din cugetele inimii mele în fiecare săptămână a acestui post, să ating corzile ființei mele ca să vibreze spre voi din bunătățile lui Dumnezeu…bunătăți ce se revarsă din plin în viața noastră ascunsă într-un sat mic al acestei lumi mari.

Citește în continuare „Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)”

Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)

Nu am uitat de voi, nici de jurnalul meu deschis, nici de mesajele profunde ce mi-au fost trimise, de toate avânturile, de toate motivele de a continua să scriu…despre frumusețea Creatorului nostru.

De El, Cel ce mă inspiră neîncetat șoptind inimii mele dragoste fară măsură, iertare, pace… Citește în continuare „Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)”

O primă scrisoare…pentru inima ce bate în mine

Dragă inimă,

azi am văzut bătăile tale și ele au fost balsam pentru inima mea,

pentru rănile trecutului ei.

IMG_1635

În mine s-au întipărit clar sunetele vieții tale. Ecoul lor îmi inundă timpanele.

Te iubesc. Citește în continuare „O primă scrisoare…pentru inima ce bate în mine”