„Pentru a cunoaște pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi,
ci numai de SMERENIE.”
Sf. Siluan Athonitul
Iar suntem doar noi 2.
TU și eu…pe patul durerilor mele, în vâltoarea întrebărilor mele.
Citește în continuare „În zgomotul adâncului meu, adierea Cuvintelor Tale…”
Puiul meu drag, veghez lângă tine…cu dragoste și rugăciuni, acum când tu treci prin boală. Dorința ta de a bucura pe cei din jurul tău e inconfundabilă, chiar și în nopțile însoțite de febră. După insistențele mele de-a bea ceai, tu ai adormit. Când te-ai trezit ai acceptat să bei. Iar după înghițitura de infuzie de mușețel ai întrebat cu puteri puține:
– Mami, te bucuri?
– Da, om minunat, mă bucur tare că ai băut! În înghițitura aceea e cuprinsă lupta ta cu mândria, cu neascultarea, în ea se află smerirea ta și dragostea ta pentru mine.
Citește în continuare „Scrisoare adresată celui mai mic dintre pruncii mei (săptămâna 2)”
E prima săptămână dintr-un nou Post și după obiceiul anilor trecuți mi-am impus să las cuvinte scrise, ca dar. Să slujesc prin cuvinte, fotografii și trăiri într-o vreme a liniștirii, a însingurării, a retragerii. Să fac din solitudinea acestor zile izvor…
Și am găsit ca și cale forma scrisorilor, cu destinatari reali.
Azi, vă scriu vouă, copiilor mei. Și tare mult aș vrea să găsiți printre cuvinte și fotografii fărâme de CER. Că toate cele ce nu au un sens veșnic rămân gunoaie, indiferent de forma și culoarea în care vin spre voi.
Citește în continuare „Scrisoare destinată pruncilor mei (săptămâna 1)”
E al 8 -lea an aici… Sunt sute de zile adunate, mii și mii de clipe, grămezi de emoții, cutii și saci mutați din casă în casă, pierderi, câștiguri, vise făcute cenușă, anotimpuri interioare. Toate aici, în acest loc pe care Dumnezeu l-a rânduit ca să ne lucreze.
Pare un sat și pe de o parte e un sat, dar înainte de a fi sat e un atelier al Celui PreaÎnalt, în care suntem lucrați, modelați, adânc sculptați prin dureri și văi, suntem trecuți prin cuptor, slefuiți…pentru o destinație ce nu aparține timpului și putrezirii.
Aici, pe un petic mic de pământ, într-un peisaj trecător, lutul nostru a primit șansa să lucreze mântuirea sufletului, a nevăzutului ce suntem…
Citește în continuare „O altă fereastră spre viața la țară…”
Omul n-a știut că cele în care își investește puterea vor fi și cele care îi vor sufoca ființa.
Pentru că toată aglomerarea de zgomote și beton îi înabușă vederea…
N-a știut că îndepărtarea de pomi, de râuri, de drumuri, de pământ, îi va țese în inimă împietrirea. Și omul deși are în adânc un dor după cele pe care le-a lăsat nu mai gasește locul de ieșire, poteca către locuri de odihnă. Si se învârte amețit printr-un amestec de stimuli…căutându-se pe el, cel pierdut.
Urechile lui înfundate cu sunete fără viață și ochii astupați cu peisaje artificiale îl mint continuu și îi nasc pofte noi…de lume.
Citește în continuare „Scurte rânduri…despre liniște și liniștire”
„Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior,
ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.”
Dimineață!
Glasul pârâului astupă zgomote.
În farfurii ace de brad.
Turma de oi împlinește sub raze proaspete ritualul zilnic…trece, urmându-și păstorul, printre mașini și oameni, căutând pășuni verzi și ape de odihnă.
„Prea iubiților,
vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători,
să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.”
(Biblia)
Într-un amestec de vânt rece și miros de brad dăruiesc adâncului meu forma cuvintelor scrise.
Respir aerul tare al munților în timp ce copiii mei construiesc din piese colorate o căsuță. Citește în continuare „Filă a inimii mele (Padiș – august 2020)”
Neputincioasă în a scrie și a rosti, am pus în Lumina Ta furtuna de frământări, șirul de întrebări la care aștept răspunsul Tău, toate rănile săpate de suferința ultimelor luni.
Citește în continuare „Scrisoare la sfârșit de vară…către Dumnezeu”
În visul din noaptea trecută am plâns. Acolo, sub așternut, absentă de la realitatea exterioară, cu luna strecurată printre găurile perdelei, lacrimile mele curgeau intens. Cred că plângeam de dorul Lui, pentru că n-am alt motiv să plâng.
Am continuat să plâng și după ce m-am deșteptat din somnul profund. Rugăciunile mi se scaldă în lacrimi calde.
Știu, acolo, în adâncul meu, am stins șoapta Duhului Sfânt și fără călăuzirea Lui sunt cel dintâi dintre orbi. Citește în continuare „Despre pustiul vieții”
Azi, port doar o așchie din cârja (antidepresivul Cymbalta) pe care am avut-o luni la rând, pe care mi-am sprijinit gânduri și simțiri. Reînvăț…să cuprind universul exterior și interior fără de ea.
Câteodată urletul ființei mă duce la disperare, încercările eșuate de-a rămâne stabilă mă fac să trăiesc în dizarmonie cu principiile mele. Citește în continuare „Continuarea unei povești ce se numește SEVRAJ de antidepresive… de la poala unui deal de Piatră”
Acum 10 ani, la apusul soarelui, am privit întâia oară chipul tău.
Atunci am atins ființa ta printr-o sărutare. N-o înțelegeam deplin, așa cum nici acum n-o înțeleg și nu pot cuprinde ceea ce ești tu de fapt.
De atunci ne intersectăm intens dorințele, chemarea, neputințele, bucuriile, durerile, biruințele și înfrângerile. De atunci eu încerc să te povățuiesc pe Calea cea strâmtă și tu încerci din răsputeri să o urmezi. Te văd cum cazi, cum te îndoiești, cum te revolți…cum întrebi, cum ai vrea să dai cu picioarele în toate principiile care îți pun garduri în jurul firii tale. Știu că și tu asemeni mie și asemeni tuturor celor ce calcă pe urmele Lui, treci prin lupte și războaie. Sunt parte din proces.
Citește în continuare „10 ani lângă tine. Gânduri pentru Rafael.”
Sunt câteva zile…doar câteva adunate de când a început ca o furtună neanuțată, sevrajul.
După 2 ani de tratament cu antidepresive (Cymbalta), am decis că a venit vremea să renunț la ele. În acest timp ne-am adâncit ca să aflăm care au fost cauzele depresiei care m-a locuit luni de zile. După ce le-am aflat am vrut să las cârja care îmi sprijinea de atâta vreme creierul și funcțiile lui. Citește în continuare „Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele”
Câteodată Dumnezeu ne invită în prezența Lui prin pustiu, ne cheamă să gustăm din dulceața Vieții după ce am fost trudiți, morți, singuri… și abia după ce ne vărsăm inima înaintea Lui înțelegem clar că nu este stare prea neagră și moarte prea veche pentru harul Lui și pentru toate mângâierile calde pe care El le păstrează pentru noi. Citește în continuare „E Mai la noi în sat…mai mult din Dumnezeu în toate rănile mele”
Domnul meu, mă întorc cu inima fărămițată, împrăștiată mulțimilor de plăceri pe care ființa mea le gustă.
Vin obosită și risipită, nădăjduid că Tu mă vei aduna și mă vei locui. Citește în continuare „Pocăință (într-o zi înnorată de primăvară)”
Se împlinesc azi 3 ani, un cumul de clipe lungi și grele încununate de o bucurie ce nu se poate descrie, de o nădejde fără capăt…
Au crescut pereți verzi împrejurul ochilor mei și în toate cămările nevăzute vlăstari de sens.
Acest cadru mă împinge să alcătuiesc o scrisoare. Amintirile amestecate laolaltă cu acest timp prezent mă îmbie la a dărui viitorului un buchet de cuvinte prin care zburdă azi multă viață.
Le scriu pentru tine, om mic, pentru omul care vei fi, pentru întregul potențial ascuns azi într-o ființă măruntă.
Chem să vină în ele prezența Creatorului tău, mireasma veșniciei, ca să nu rămână goale și fără de putere. Citește în continuare „Scrisoare pentru Efraim (3 ani)”
„Cândva a fost găsită o inscripție în închisoarea din Schliselbourg:
Cu Hristos suntem liberi și aici, iar fără El și libertatea este închisoare.”
(Antonie Bloom – Despre credință și îndoială) Citește în continuare „Iată cum pot schimba lumea! (săptămâna 6)”
Am fost nevoită să ajung la oraș în zilele acestea.
În toate ungherele ființei m-a izbit o imagine.
Oameni cu măști pe chip și mănuși pe mâini se plimbau singuri, la distanță de ceilalți.
Era înnorat.
Din spatele măștilor se ridica energia morții și învelea toată imaginea.
Oamenii aveau trupurile vii, dar moartea ca realitate izbea orice retină.
Ochii se puteau vedea. Ei nu aveau mască. Frica și deznădejdea îi locuia. Citește în continuare „Întâlnirea mea cu orașul…și cu măștile”
S-au topit zăpezile și de peste tot au răsărit muguri, frunze și flori colorate…
Citește în continuare „„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (săptămâna 4)”
Ai lăsat să ningă peste noi…
E o zi de iarnă încărcată cu zăpadă, pe care Tu ai strecurat-o în primăvară. E o mireasmă rece, un cântec înghețat peste verdele ce răsărise, peste toți mugurii, peste toate dealurile satului nostru.
Citește în continuare „O altă scrisoare…către Dumnezeu (săptămâna 3)”
E o zi de duminică Domnul meu drag.
De la primele ore ale dimineții natura și-a început cântecul. Când am călcat desculță pământul rece m-au cuprins fiorii bunătății Tale.
Păsările au venit de departe și într-o împletire sfântă Te slăvesc împreună cu firele de iarbă și cu mugurii cei noi. Citește în continuare „Scrisoare către Dumnezeu (săptămâna 2)”
Un vânt cald a cuprins ograda mea.
Păsările și-au început trilurile.
Brațele senine ale primăverii ne primesc în dansul lor.
Creația lui Dumnezeu saltă de bucurie în așteptarea învierii. Citește în continuare „Sorb…din bunătățile lui Dumnezeu”
„Să facă ce dorește cu mine, așa cum dorește, atât timp cât dorește.
Dacă întunericul meu este lumină pentru vreun suflet, dar, chiar și dacă nu înseamnă nimic pentru nimeni, sunt cu totul fericită să fiu floarea de câmp a lui Dumnezeu.”
(Maica Tereza)
Eu nu pot rosti asta, încă n-am curajul acesta și încrederea aceasta nealterată…dar în miezul ființei mele am lacrimi când citesc cuvintele Maicii Tereza. Ah! ce privilegiu că ajung la noi taine din umblarea sfinților cu Dumnezeu. Că dintr-o dată suntem iar ridicați din mocirla deznădejdii și a trăirii superficiale.
În satul meu s-a topit zăpada.
În inima mea e soare acum.
…. Citește în continuare „Iarnă…a viscolit cu teamă prin mine”
E o altă seară de decembrie. Una din acelea în care îmi așez trăirile în poala ochilor tăi.
Acest act al sufletului meu pleacă cu o nădejde vie: să ajungă acolo unde poate să fie o unealtă spre viață. Pleacă de la poala unui deal, dintr-o casă cu ferestre mari, dintr-o inimă îndrăgostită de Dumnezeu, spre tine.
Cum ți-e sufletul? E cald și bine în lăuntrul tău?
Cum ți-s gândurile? Fac lumină în jurul tău?
De ce ți-e dor? După ce însetează adâncul tău?
N-ai avea nevoie să te simți ascultat și-apoi iubit chiar dacă ești de neînțeles? Citește în continuare „”…și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (săptămâna 4)”
O ceață groasă mi-a împrejmuit casa.
Zăpada e încă aici.
Hotarele ei nu s-au topit…deși e cald, parcă prea cald penru o seară de decembrie.
Ziua aceasta e un dar, împachetat în fulgi de zăpadă și în zbor de păsări. Dumnezeu l-a așezat la poarta ființei mele și iată că eu îl primesc și îl las să cheme lacrimile ochilor mei.
Ninge tare! Ninge cum nu a mai nins de sute de zile. Ninge cald.
Și eu stau ca un mut căruia i-au pierit silabele nemaiputând să alcătuiesc frumusețea acestei ninsori.
Mi-am pironit ochii în acest cadru și tandrețea lui îmi duce gândurile spre Creator. Citește în continuare „Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui! (săptămâna 2)”
E aproape iarnă…deși e încă cald și mai sunt frunze verzi pe vlăstarii de corcoduș.
E aproape iarnă…deși țâșnesc muguri verzi prin ghivecele rătăcite prin grădină, pe straturile înălțate și pe tot teritoriul inimii mele.
De geamul dimineții se lovește o pasăre. Zborul ei e o alifie neașteptată care pătrunde dincolo de retina mea, trezindu-mi bucuria. Citește în continuare „„Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micșorez” (săptămâna 1)”
Ochii mei, ochii mei ating frumusețea acestei zile și inima mi se înmoaie …așa cum se înmoaie ceara când e atinsă de căldură. Oare și inima mea devine astfel modelabilă?
Conturul luminii e alcătuit din frunze galbene. Câte o pasăre neagră trece prin acest tablou…
Săgeți îmbibate în dragoste… Citește în continuare „E octombrie la noi în sat. Stau în loc ca să mi se poată roti inima în jurul voii lui Dumnezeu…”
Mă ustură ochii și mă dor mădularele. Am păcătuit!
Și păcatele mele au stins rând pe rând Duhul…și adierea Lui prin mine.
E secetă în mine. Mă arde foamea după Dumnezeu. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Colibița (septembrie 2019)”
Dragii mei,
sunteți două picături cu păr bălai scăldate în apa mării, doua ideei veșnice, doua modelaje unicate…
în fața ființei mele.
Eu vă privesc și îndes momentele acestea în străfundul meu.
Câteodată aș adăuga alcătuirii voastre din alcătuirea mea… Citește în continuare „Scrisoare de la mal de mare … (pruncilor mei)”
De retina mea se sparg valurile mării.
Lumina strălucește în oglinda apei, lumina îmbracă chipuri, lumina și-a țesut cărare spre inima mea însetată.
E o dimineață de iulie.
În mine stau înșirate clipe cu fața spre soare și ar vrea să alerge în afara mea, făcându-se cuvinte.
În dreapta mea o barcă verde, înfiptă în uscat. În stânga un copil care sapă în nisipul din apropierea apei și privește pierdut la munca lui înghițită de val. Citește în continuare „Filă a inimii mele – Corbu (iulie 2019)”
E cald.
Zilele sunt lungi.
Prin fața soarelui se plimbă câteodată nori și vânt.
Stropi mari pătrund în pământul însetat.
Toate florile și frunzele sunt îmbibate cu bucurie. Citește în continuare „Filă a unui iunie scăldat în zâmbet”
Seară de mai.
Pe cer nori. În inimă: SOARE. Citește în continuare „Scrisoare cu doi destinatari (pruncilor mei…)”
A venit tip til…așa cum vin hoții.
A înconjurat de câteva ori ființa mea și după ce a găsit intrarea mi-a răpit toate culorile.
N-am știut de la început CINE e… N-am știut cum se stă în fața ei.
Mi-a anesteziat simțurile. Mi-a înțepenit voința. A legat puterile trupului meu.
A acoperit viitorul meu în deznădejde și mi-a derulat imagini cu trecutul meu. În tot acest timp striga fără milă: NIMIC NU ARE SENS! Citește în continuare „DEPRESIA – hoțul culorilor mele”
Cer albastru, stropit cu raze de soare, într-un sfârșit de februarie.
Urme de zăpadă proaspătă. Citește în continuare „Fiecare zi – o alegere”
Mi-am deschis în această dimineață ochii și Dumnezeu a turnat balsam cu soare în calea lor. Pe ferestre pătrunde de ore multe o lumină caldă.
Degetele mele se mișcă învelite cu ea. Farfuriile de pe masă au umbră, iar pe chipurile animaleleor din ogradă a răsărit odată cu această lumină, bucuria. Citește în continuare „Filă a unui februarie cuprins de Soare”
Când frica vrea să te înghită,
Când deznădejdea vrea să te acopere,
Când durerea vrea să te nimicească,
Și Tristețea vrea să-și înfigă ghearele în toate gândurile tale… Citește în continuare „Te simți singur? Infinit de singur…?”
Inima omului e sensibilă. Ea tremură de durere și rănile ei pot sângera mult. Inima nu e un punct fix, nu e un loc vizibil…nu poate fi măsurată, nici cântărită. Chipul și gesturile pot trăda conținutul ei, dar ea ca întreg poate fi cunoscută doar de Ziditorul ei.
E lumea plină de inimi tremurânde, de inimi răpuse de foame și sete după Veșnicie.
Căci în definitiv ce poate însemna această goană după mai mult? Cum se pot traduce toate orele trăite pentru agonisirea materialului? De ce suntem tot mai flămânzi după ce roadem putrezirea? De ce acolo, în locul invizibil al ființelor noastre e frig și pustiu? Citește în continuare „Filă a unui ianuarie ascuns sub zăpadă”
(Ann Voskamp – Cel mai mare Dar)
Acum știu ce așteptau toți pomii, toate casele, toate drumurile!
Știu ce așteptau dealurile, pădurile și odată cu ele toți ochii noștri! Citește în continuare „Zăpadă! Zăpadă pe toate potecile inimii mele…(săptămâna 6)”
Dragă inimă, ție ți-e mereu foame de Dumnezeu și eu te hrănesc cu lucruri trecătoare.
Tu rămâi verde când înghiți Lumină, când absorbi cu toate rădăcinile tale din veșnicie, iar eu te păcălesc cu surogate ieftine, cu lucruri ce par mari în ochii acestei lumi, dar care în final vor fi cenușă.
În multele clipe în care mă dedic umplerii hambarelor, tu începi să te ofilești…pentru că materialul din care ai fost tu zidită nu poate fi înșelat. Citește în continuare „Când inima pornește să caute urmele dragostei LUI (săptămâna 5)”
(Biblia)
E prima zi a unui nou decembrie. Prima zi de iarnă. E frig. Citește în continuare „Iarna e aici. În palmele ei s-a cuibărit frigul… (săptămâna 3)”
(Starețul Ieronim Apostolidis)
Câteodată mă aflu singură în casa de la poala dealului de piatră. Sunt aici, cu gândurile toate, cu trăirile mele…aici, la capăt de lume parcă. În vecinătatea mea stau înșirați pomi bătrâni, dezbrăcați de frunze, un nor gri și câteva dealuri. Decorul acesta mă obligă să fac săpături în adâncimile inimii mele, să redescopăr că pustiul poate deveni cel mai sigur loc de întâlnire cu Dumnezeu. E un punct stabil în universul vieții mele, nu e perturbat de voci, nici de mersul grăbit al lumii.
Îmi obligă gândul să se prindă cu putere de Dumnezeu. Să cheme numele Lui și puterea Lui și bunătățile Lui… Doar când rămân singură pot să măsor cât de aproape sau cât de departe sunt de Creator. Nu mă pot îmbăta cu deșertăciuni, nici cu alte realități. Devin transparentă … Citește în continuare „Fragment al sfârșitului de toamnă (săptămâna 2)”
Dimineață.
Mi se descâlcesc gândurile în raza răsăritului.
Cu sufletul amorțit îmi iau pruncul în brațe și în timp ce descifrez belșugul de frumusețe al acestei zile simt dezmorțire. Buzele primesc forma zâmbetului, ochii își lărgesc vederea, inima află sensul unei zile noi.
E toamnă. Ies în grabă pe ușă purtând în mână un coș de nuiele. În el îmi strâng nucile din fața casei și odată cu acestea încep să număr binecuvântările zilei. Citește în continuare „Toamnă…toamnă în satul din mine”
O liniște vie îmi locuia grădina.
Copiii se jucau în tihnă și din când în când depănau povești și vise sub nucul din mijloc.
Oaia rumega fără repaus în micul ei grajd.
Dinspre dealuri a venit un nor negru care acum revarsă apă în picuri mari peste împrejurimile casei.
Eu privesc spectacolul acesta splendid din spatele ferestrelor largi.
Efraim, copilul cu cer în ochi, doarme pe patul cel mare…care odinioară a fost un stejar. Citește în continuare „O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald”
Plouă iute, direct pe inima mea fără acoperiș.
Și cum vin fugăriți toți picurii străpung…lăsând fisuri în urmă.
Fisurile inimii sunt ca niște vulcani din care dragostea se pregătește să erupă, să se verse, să se metamorfozeze într-un traseu clar.
Citește în continuare „Dor de soare, inimii mele”
E una din zilele lunii febrauarie. Afară ninge. Un strat de un alb curat acoperă orice urmă de mizerie, se lasă domol peste fâșiile de gri și maro. E un dar pentru ochii mei acest dans la care privesc prin perdeaua transparentă a dormitorului.
Tu ai fost cel care a tăbărât azi în liniștea dimineții mele, ai călcat cu bucuria ta în timpul meu cu Dumnezeu, ai dat lacrimile toate la o parte și ai strigat:
„ – Mami, ninge! Mami, ai văzut cum ninge?
– N-am văzut până acum când mi-ai arătat tu. Mulțumesc!” Citește în continuare „4. Scrisoare…dragului meu, RAFAEL”
C. S. Lewis
Zile lungi, nopți fragmentate, provocări după provocări, decizii de luat…
Ispite începute în gând, gata gata să răstoarne toată pacea casei mele.
Da, sunt obosită…mă trezesc de multe ori pe noapte. Îmi amintesc cât de greu îmi purtam trupul prin zi după una sau două astfel de nopți. Acum s-au strâns cu zecile. Citește în continuare „2. Toate…cu Dumnezeu”
„Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor.
Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei.
Eu sunt Uşa. Citește în continuare „Cuvinte…pentru inimă”
Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.
Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…
Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…
Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii? Citește în continuare „1. Exercițiu de mulțumire”
Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.
Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut. Citește în continuare „Decorarea inimii mele (restanță)”
Pentru ca razele de lumină să poată aluneca fără opreliște peste viața mea, ea trebuie să treacă prin șantier.
Dumnezeu nu m-a întrebat niciodată dacă mă simt pregătită pentru asta. Citește în continuare „O viață în șantier…(saptămâna 4)”
Dăruind vei dobândi
Cand noaptea isi numara ultimele stele, sa ne deschidem ochii si sufletele si sa urcam impreuna ca sa vedem Rasaritul.
Just another WordPress.com site
Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona -Albert Einstein
Broken angel wings
Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat!
Despre copilarie, cu folos si bucurie
Delicii culinare ayurvedice
Joacă, şcoală şi terapie...acasă
by Daniela Delibaș
Cuvinte pentru suflet, familie, casă...
jurnal homeschooling
Pe faţă despre viaţă
Autor, Raw Chef, Consultant în Nutriție
Life is an adventure. Take just a bag of things and go explore.
...fără cravată
Blog ultrafeminin
Andreea Stanciu 