Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)

 

A nins, a nins din nou cu bucurie pe umerii unui suflet prabusit sub proprile-i temeri.

A nins cu gânduri noi pe cărarea minții mele, pe bolovanii aceia ce ingreunau mersul.

A nins! Citește în continuare „Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)”

Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)

Agale, agale a venit un nou post peste viețile noastre, să le înmoaie că au devenit pietre.

I-am spus inimii mele că tare bine i-ar face să scrie câte o filă de blog în fiecare săptămână a acestui post. Ea a tresărit la această provocare deși știe că va fi un efort pentru că de vreme lungă a abandonat scrierea, a abandonat visele și imaginația.

A fost silită să tacă în timp ce e modelată.

Cuvintele ce vor răsări în acestă iarnă au rădăcinile înfipte într-o vale, în zbateri, într-o depresie lungă, în zile cu ceață pe ochi, în ore nenumărate de tristețe.  Am nădejdea largă că va ninge peste ele cu fărâme din Dumnezeu și astfel voi regăsi sensul pierdut.

Știu că sunt mulți asemeni mie, cuprinși în neputința de a mai găsi bucuria. Acest post va fi locul prin care zidesc poduri către inimi ce nu se mai pot bucura. Și lângă toate cuvintele voi sădi câte o rugăciune.

IMG_5589

Citește în continuare „Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)”

Mijloc de toamnă

 

E toamnă iar.

Întâia toamnă petrecută aici.

Dimineață după dimineață m-am ridicat din așternuturi cu un voal de neputință… neputință de a găsi minunile înșirate pe poteca vieții mele. Citește în continuare „Mijloc de toamnă”

Lecții pe un drum nou (2)

O altă zi de vară.

Un îndemn….să scriu.


De când m-am mutat în casa cea nouă, de când sunt înconjurată de atâta frumos, de când Efraim s-a născut și petrec multe clipe cu oameni din toată lumea simt cum trăiri multe se adună în mine ca să fie scrise și trimise spre voi. Lecțiile prețioase pe care le primesc de la alte ființe se cer a fi dăruite și altora…pentru că hai să recunoaștem că toți avem răni, boli, întrebări, neputințe. Citește în continuare „Lecții pe un drum nou (2)”

Garduri

Privesc deseori casa și ograda noastră. ele nu au garduri. I-am spus soțului meu că mi-ar plăcea să rămâna așa, fără granițe între noi și dealuri, între noi și toate animalele sălbatice care trec pe lângă noi: vulpi, iepuri, căprioare, veverițe. Gardul m-ar separa de frumusețea din jur.b6

Gardurile, delimitări…gardurile, separări…

Ne delimităm lucrurile ca mai apoi să facem asta și cu inima noastră, cu ființa noastră. Citește în continuare „Garduri”

Lecții… pe un drum nou (1)

Zi de vară…Întâia zi de vară.

Pe poteca sufletului meu e soare.

Răsăritul lui îmi unge ființa cu vindecare. În lumină ne vindecăm întotdeauna, dacă îi permitem să ne străpungă celulele cu blândețe și să înceapă să-și facă cuib în noi.

Da! pentru toate există vindecare. Azi nu mai încape îndoială în mine.

Cât despre frică, orice formă ar îmbrăca ea, e cea care ne îmbolnăvește, cea care ne face să trăim morți, să pășim fără să se miște inima, să privim fără să vedem cu adevărat, să fim închiși în trup ca într-un sicriu. Citește în continuare „Lecții… pe un drum nou (1)”

Ne-am mutat (o nouă etapă, o nouă aventură cu Dumnezeu)

Acum trei ani, într-o zi de aprilie, am pornit la o plimbare. Auzisem că undeva pe deal există un teren de vânzare. Mergând spre acesta am trecut printr-o altă grădină, care nu era de vânzare, dar care a avut o putere extraordinară de a capta inimile noastre. Energia acelui loc a pătruns în celulele noastre și nu ne-a dat voie să plecăm fără să provoace să visăm.

Vreau să mă întorc prin imagini în urmă…să merg pe urme înapoi cu trei ani, exact 3 ani. Citește în continuare „Ne-am mutat (o nouă etapă, o nouă aventură cu Dumnezeu)”

Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)

 

Copleșită…de-atâta minune ce vine de la Dumnezeu spre noi…

Privesc în urmă. Mă zăresc în bucătăria primei case de la țară în care am locuit. Cu mâinile ude curățam vasele adunate în chiuvetă.

q14.jpg

Citește în continuare „Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)”

În sat la noi a nins cu bucurie

(Scurt rezumat al unui an bogat)

Când bucuria se așterne în inimi de om ea preschimbă structura casei sufletești. Trupul devine mai ușor, iar gândurile nu mai sunt sugrumate în temeri. Atunci pășești mai sigur prin propria ta poveste fără să fi robul unui trecut îndepărat ori al unui viitor visat.

De ce să nu ne reamintim că singurul timp ce-l avem e cel prezent?

Azi… o filă a poveștii dintr-un sat ce părea uitat.

w26

Citește în continuare „În sat la noi a nins cu bucurie”

Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)

a11

Cald în inima mea, cald de bucurie!

Pruncul din mine se mișcă prin mine. Mișcările lui vin spre a întâlni degetele mele care se plimbă pe pielea întinsă. Vine spre ele ca și cum ar fi strigat, ca și cum l-aș chema pe nume spre a-l îmbrățișa cu bucuria ce s-a strâns în mine de mai bine de 5 luni, vine să-i cânt cu iubire despre cum a apărut el în mine, despre cât de mult înseamnă pentru noi viața lui. Citește în continuare „Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)

Mi-e dragă lumina și mi-e drag să scriu despre ea.

Mă simt îndrăgostită de razele soarelui care pătrund în camera noastră și traverseză într-un dans fantastic prin frumul tămâii. Ele duc inima mea pe potecile începutului ei.

Azi aș vrea să las doar câteva înșiruiri de litere și mult loc gândurilor voastre.

blog-1

Voi știți că celulele noastre conțin lumină? Citește în continuare „Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)

Iată că a sosit iar vremea despletirii gândurilor mele. Cu zecile stau încâlcite prin mine, amestecându-și conținuturile și tînjind după o ordine care să le statornicească.

Azi am decis să-i scriu unui copil, locuitor al tărâmului de sub soare. Îi scriu pentru că îl iubesc, pentru că e întâia floare a iubirii noastre, un canal prin care Harul lui Dumnezeu mă modelează zi după zi.

E o pagină a jurnalului meu pentru el, o altă îmbrățișare dăruită inimii lui veșnice și totodată dăruită inimilor de om care caută.

q1

Citește în continuare „Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)

bl5

E seară.

În camera noastră e cald. Miroase a copilărie, a propria-mi copilărie. Acel timp în care nu purtam haina groasă a grijilor și îmi scăldam inima în bucurie, o bucurie căruia nu-i vedeam marginile.

Cu vremea am pierdut acest obicei pentru că am exersat sute de mii de clipe: teama, neîncrederea, obsesia de a controla. Acum reînvăț ceea ce odată aveam.

E Postul Crăciunului. Toate colindele ce se strecoară în mine și merg spre pântecul meu îmi reamintesc continuu de nașterea Mîntuitorului meu și de Mama Lui, de cea care L-a purtat, cea căreia i-a gâdilat pântecul Dumnezeu. …așa cum mie îmi gâdile pântecul această veșnicie,  cutremurându-mă. Țesuturile mele sunt atinse de o minune și eu…eu nu găsesc cuvinte ca să pictez tabloul ce există în mine. Citește în continuare „Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)

Azi aveam în inimă gânduri. Am zis că le voi scrie…

Și mi-am propus mie un exercițiu pentru acest post: să scriu din cugetele inimii mele în fiecare săptămână a acestui post, să ating corzile ființei mele ca să vibreze spre voi din bunătățile lui Dumnezeu…bunătăți ce se revarsă din plin în viața noastră ascunsă într-un sat mic al acestei lumi mari.

Citește în continuare „Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)”

Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)

Nu am uitat de voi, nici de jurnalul meu deschis, nici de mesajele profunde ce mi-au fost trimise, de toate avânturile, de toate motivele de a continua să scriu…despre frumusețea Creatorului nostru.

De El, Cel ce mă inspiră neîncetat șoptind inimii mele dragoste fară măsură, iertare, pace… Citește în continuare „Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)”

Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!

În care Tu mă mângâi cu soare și din mine se topesc toate grijile,

se topesc temerile,

se topesc întrebările toate…

Și hrana ființei mele devine prezența Ta.

a11

a10... Citește în continuare „Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!”

Nu mai ştim a trăi pentru Cer

De-atâta alergare prin lume,

de-atăta trudă după a fi şi a avea am pierdut simţurile noastre.

Nu! Nu mai ştim cum miroase Cerul…

IMG_6307

Ne-am înconjurat cu atâtea lucruri pământeşti şi nu mai ştim cum e să stai cu inima deschisă ca să picure cu minuni bunul Dumnezeu. Am făcut din El un subiect al duminicilor şi refuzăm să ducem mântuirea ce ne-a fost dată mai departe . Citește în continuare „Nu mai ştim a trăi pentru Cer”

Gânduri despre o grădină

Dragii mei mi-e dor să scriu, să vorbesc despre minuni.
….

Viața noastră e într-un proces intens de schimbare. Cuibul mi-e în cutii și saci, iar sufletul încearcă să păstreze visele fără granițe.

Da, mai e o săptămână până la schimbarea cuibului în care viața ne-a devenit poveste. Și eu parcă am nevoie de timp în care să plâng tare. Să plâng de mulțumire pentru această etapă fără seamăn în lume, pentru toți vecinii noștri, pentru toate cărările și animalele din jur, pentru toți pomii … Să plâng… Citește în continuare „Gânduri despre o grădină”

Gânduri dintr-o cameră

Stau rezemată de peretele dinspre răsărit al camerei noastre. E peretele pe care cu mai bine de doi ani în urmă am desenat un copac. Pe atunci nu știam că îl voi găsi în mijlocul unui teren, pe un deal… și că va fi real, că va avea frunze verzi și umbră deasă. Acum știu. Citește în continuare „Gânduri dintr-o cameră”

Aceștia toți sunt veșnicii

În mine stau adunate clipe. Toate sunt încărcate cu putere.

Pe unele le-aș scrie, dar se întâmplă un lucru tare ciudat…Când mă așez să le fac litere realizez că această clipă pe care o am e plină, da…cu putere e plină și parcă nu aș vrea să o las să scape. Aș vrea să o trăiesc și pe aceasta, să gust cât mai mult din ea.

6943.jpg

Citește în continuare „Aceștia toți sunt veșnicii”

La vânat de frumusețe (1)

Luminătorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. (Biblia)

S-a alcătuit un anotimp nou. Prin el zboară adieri calde și florile colorate își plimbă petalele pe toate drumurile satului. E întreg. Nu-i lipsește nimic. Dumnezeu locuiește în el.

5635

În inima mea s-a clădit din bucăți de lumină coborâte de Sus o dorință: să vânez frumusețe. Citește în continuare „La vânat de frumusețe (1)”

Familia, o biserică mai mică (Ziua 5 – 8 Februarie 2016)

12696298_982668898494619_1796286501_o

(imaginea va fi parte dintr-un proiect, nu sunt toți copiii noștri, deși vă mărturisesc că tare mi-ar plăcea)

Fac curat prin casă și în suflet. Spăl rufele muradare în mașină. Nu am putere să spăl cu mâinile așternuturi și haine groase.

Păcatele, nici pe acestea nu le pot spăla …sunt grele și lipite strâns de mine. Pentru ele a trebuit să moară Fiul lui Dumnezeu, pentru ele a fost crucificat și pironit în cuie. A luat asupra Lui durerea dezlipirii de fărădelegi și mie mi-a dat pacea. Citește în continuare „Familia, o biserică mai mică (Ziua 5 – 8 Februarie 2016)”

Pâine, pâine pentru multe zile! (Ziua 3 – 6 februarie 2016)

Pâine, pâine pentru zile-n care

picură cu Bine

din cămările cerești

s-ai putere să iubești!

4374

Într-o casă de la țară, un suflet de femeie puternică pregătește aluatul. Da, ea-l pregătește cu sufletul… Citește în continuare „Pâine, pâine pentru multe zile! (Ziua 3 – 6 februarie 2016)”

Despre Dumnezeu, despre bogație și sărăcie…despre sat

Prietenul nostru drag, Mădălin Butiurcă, a realizat un videoclip.

Noi suntem parte din acest videoclip…

Munca lui, o colecție de sensibilitate și profunzime, o găsiți adunată AICI.

Împart cu voi …

Coborât-o coborât, Dumnezeu pe-acest pământ

În mijlocul satului…

 

Pentru când ți-e dor de sat…

Știu că tu, cel ce ai colindat ulițele satului vei purta mereu un dor …de sat.

Știu că tu, cel ce ai stat de vorbă cu bătrânii satului, tu cel ce ai privit la apus cum se apropie ciurda de sat sau tu cel ce ai mâncat pâine de casă cu silvoiță și groștior vei purta mereu un dor…de sat.

Și mai știu că pentru tine, cel ce ai alergat desculț prin iarbă și te-ai jucat prin colbul drumului până dincolo de lăsarea întnericului sau pentru tine, cel ce ai ascultat cum bat clopotele bisericii în mijloc de sat în zilele de duminică va exista mereu un dor…de sat.

2865

Eu cred că toți acei ce s-au hrănit cu frumusețea fără seamăn a satului își doresc uneori să mestece în tihnă cuprinsul așezat între cer și pământ al satului, să-i audă oile blânde venind de pe dealuri, că-i vadă copiii murdari încărcați de libertate și bucurie, să privească bătrânii ce stau pe bănci și frământă povești într-o neobosită încercare de a păstra satul viu. Citește în continuare „Pentru când ți-e dor de sat…”

E noiembrie la noi în sat…să-I cântăm lui Dumnezeu

M-am gândit zilele acestea la tot ceea ce se petrece în țara noastră…

Ah ce dor mi s-a făcut de Dumnezeu…pentru că în cele citite și văzute lipsea cu desăvârșire. Ce dor sfâșietor …

Sufletul striga mut: ”Unde mi Te-au ascuns Doamne?”

IMG_4685

Această postare e o încercare de a căuta urmele Lui, astupate cu mii de păreri omenești. Da, am fost într-o mare primejdie zilele acestea. Am confundat urmele Lui cu urmele acestei lumi și m-am pomenit secătuită, respirând parcă sacadat informații ce nu duc niciunde. Citește în continuare „E noiembrie la noi în sat…să-I cântăm lui Dumnezeu”

Andreea Stanciu. Oameni traindu-si vesnicia la sat (II)

Cu câteva zile în urmă am împărțit cu voi prima parte a unui interviu. Vă las acum a doua parte. În ea găsiți răspunsurile mele la căteva întrebări care țin de creșterea pruncului nostru, de boli, de credință…..

Liorisme: Stiu ca ai avut probleme de sanatate in trecut. Ce au insemnat ele pentru tine? Cum ai facut sa le depasesti: te-ai luptat cu ele sau le-ai imbratisat ca sa te vindeci?

Andreea: Da, am avut probleme de sănătate. Au fost căteva etape de boli fizice (extirparea unui ovar, …) de boli psihice: depresii, atacuri de panică, psihoze. Acestea au fost cele mai grele văi ale vieții mele. Am dus multă vreme cu mine amintirea cămășii de forță în care am stat legată și am urât nespus de mult medicii. I-am considerat criminalii copilului meu (dupa internare am pierdut sarcina). Am vrut să mă răzbun, să ridic arme…aveam multe arme….Una din ele era ecografia pruncului ce a murit in pântece. Am făcut din ea o icoană.

Am lăsat jos armele. Am ales să iert și Dumnezeu mi-a dat puterea…Eu nu aș fi avut puterea asta…Cămașa de forță cu care am stat legată de pat îmi ținea mâinile încrucișate și multă vreme mi-a ținut și sufletul așa. Până am înțeles ce se întâmpla, de fapt… Acum am iertat și fac din ea aripi de înger, ca să pot îmbrățisa pe toți, așa cum m-a îmbrațișat pe mine Dumnezeu. Acolo m-am simțit părăsită și abandonată de toți. Eu credeam că sunt legată…eram de fapt îmbrațisată strâns…de Dumnezeu. Și El mi-a spus că nu mă va părăsi niciodată.

Liorisme

12020457_10153209558468546_758247424_o „Nu ne putem vindeca dacă nu iubim, dacă nu iertăm, dacă nu ne bucurăm”. (Foto: Be Light)

12041521_10153209562663546_1050422976_oLiorisme: Rafael, baietelul vostru, are, cred, 5 ani acum. El cum s-a acomodat? Ii sunt de ajuns natura si tovarasii de joaca? Copiii de varsta lui se cam plictisesc fara tableta, televizor, calculator, mall. El nu tanjeste dupa asemenea tehnologii si distractii?

Andreea: Pot să spun că îl văd cum înflorește aici. E împlinit și ochii îi strălucesc mereu. E trist când plecăm de acasă. Aici are prieteni, iar parcurile lui de plastic s-au transformat în dealuri pline de fructe, animale, pământ. Nu are timp să se plictisească. E atât de entuzismat de ceea ce îl înconjoară. E mult mai independent, mai curajos, mai curios, e fascinat! Inventează mereu cu prietenii lui tot felul de jocuri. Uneori mi se face dor de el. Petrece așa mult timp în joc liber…Se vindecă atât…

Vezi articol original 1.475 de cuvinte mai mult

Andreea Stanciu. Oameni traindu-si vesnicia la sat (I)

În vara aceasta am primit în dar un interviu.
De ce îl vad ca pe un dar? Pentru că am fost provocată să răspund unor întrebări …și ca să răspund am răscolit în mine. Mi-am amintit cine suntem și încotro mergem. Mi-am amintit cât de bogați suntem și ce mare avere am căștigat prin mutarea la sat: LINIȘTEA.
Lioara, un mare MULȚUMESC! 🙂
Vă las să citiți prima parte a interviului și vă reamintesc că ne dorim să fim primitori de oaspeți, să împărțim această mare Avere și cu alții…

Liorisme

12043796_10153209574943546_1320849322_o De mana cu Vesnicia. (Foto: Be Light)

In lumea asta, in care oamenii cauta aproape cu disperare confortul material, emotional si spiritual, cand comoditatea si dragostea pentru material si lux fac regulile acestei lumi, eu nu credeam ca mai exista oameni precum Andreea si familia ei. Acum cativa ani, Andreea si ai ei au ales sa se mute departe de “lumea dezlantuita”, la sat, intr-o casuta veche, dar insufletita atat de frumos de omenie, bucurie, tinerete, credinta si multa, multa rabdare.

Te invit sa citesti mai jos prima parte a povestii Andreei si a oamenilor dragi ei. Si pentru ca Andreea il iubeste pe Dumenzeu, iubind astfel toti oamenii, cred ca povestea ei ne cauta si ne gaseste, macar un pic, pe fiecare dintre noi. Iar daca vrei sa iti linistesti mintea, sa iti luminezi inima si sa iti colorezi ziua, citeste-i blogul minunat, plin de cuvinte si fotografii de lumina. In mine se misca ceva, ori de cate ori…

Vezi articol original 1.799 de cuvinte mai mult

E toamnă la noi în sat… în inimi se aud bătăi de vânt

Ploaia își așterne sunetul peste satul nostru. Este o pasăre care așteaptă mereu sunetul ploii și apoi începe să cânte de-mi scutură toate celulele.2155

Eu, din odaia luminată, mirosind a mentă și tămâie, mă încalț cu bucuria și ies cu gândul în ploaia rece…să mă răcorească, să mă spele de păcatele multe, de nemulțumire, de îndoială, de teamă. Citește în continuare „E toamnă la noi în sat… în inimi se aud bătăi de vânt”

Rezumat al verii… în satul nostru cresc minuni

Îngerii se țin de mână și-mi înconjoară inima, ființa, familia, casa…IMG_2511

Vom căuta neprihănirea …

,,Căci Tu binecuvintezi pe cel neprihănit, Doamne,

și-l înconjori cu bunăvoința Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.,, Citește în continuare „Rezumat al verii… în satul nostru cresc minuni”

E aprilie la noi în sat…mi-a înflorit inima cum înfloresc cireșii

E un verde crud fiecare zi, petecită cu flori albe și cusută cu fire de lumină. Mă scald în bucurie și când vreau să ies să-mi zvânt inima înflorită mă pomenesc tot în bucurie. S-ar părea că s-a lipit de viața mea cum se lipesc lipitorile de piele…

Viața mea arată așa? Viața mea…?

Înalț în strigăt întrebarea…către Cer: Viața mea?

5 Citește în continuare „E aprilie la noi în sat…mi-a înflorit inima cum înfloresc cireșii”

E martie la noi în sat…Pe inimi purtăm mărțisoare

S-ar părea că toate învie …E Primăvară!

Pe inima mea s-au cusut mărțișoare cu două fire răsucite: unul roșu (sângele Mântuitorului Meu) și unul alb (dovada că păcatele mele sunt spălate)….

Aceste mărțisoare sunt vii și adevărate. Sunt chipuri, locuri…

IMG_1517

După zile întregi de încercări, ispite, boli…după un început de post în care sufletul mi-a fosat aruncat la pâmănt și aripile tăiate m-am trezit căzând în gol. Nu știam când mă voi opri, nu știam când tălpile inimii vor găsi uscatul …și nici nu știam când voi respira din nou liberă aerul viu al simplității. Citește în continuare „E martie la noi în sat…Pe inimi purtăm mărțisoare”

Viata noastra (prin ochii si inima celor de la Be-Light)

NOILa sfarsitul toamnei am avut o zi speciala, in care Dragos si Laura de la Be-Light ne-au facut fotografii. Eu sunt fascinata de talentul lor si de felul minunat in care au vazut viata noastra. Citește în continuare „Viata noastra (prin ochii si inima celor de la Be-Light)”

E februarie la noi în sat…frumusețea colindă ulițele sufletelor noastre când îi dăm voie

 „Puii de leu duc lipsă, și li-i foame, dar cei ce cauta pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine.

Veniți, fiilor, și ascultați-mă căci vă voi învăța frica de Domnul.

Cine este omul care dorește viața, și vrea să aibă parte de zile fericite?

Ferește-ți limba de rău, și buzele de cuvinte înșelătoare!

Depărtează-te de rău, și fă binele,

Caută pacea, și aleargă după ea!

Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, și urechile Lui iau aminte la strigătele lor.”

b11

 

E o dimineață îmbrăcată în soare. Deschid ușa casei și păsările ce se hrănesc cu miez de pâine din zăpadă se ridică și zboară. Închid ochii și las clipa să pășească prin mine. Citește în continuare „E februarie la noi în sat…frumusețea colindă ulițele sufletelor noastre când îi dăm voie”

„Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli” – Ann Voskamp

„Singurul lucru care stă în puterea noastră să-l hotărâm este cum folosim timpul ce ni sa dat. ” – J. R. R. Tolkien

Cred că ultimii ani cu tot ce cuprind ei sunt pentru mine cea mai reală mărturie a citatului găsit azi în cartea O mie de daruri.

Cred că fără ei aș fi crezut că cele ce stau azi  sub ochii mei sunt inchipuiri ale unei minți visătoare și nu au de-a face cu realitatea.

b1

Am mărturisit celor ce mă vizitează în acest spațiu virtual că port o dorință și mi-am făcut un scop din a fi mulțumitoare, din a mulțumi. Citește în continuare „„Îndrăznește să trăiești din plin acolo unde te afli” – Ann Voskamp”

O poveste

cam1

 

A fost odată un gând mare mare…de Teamă.

Acest gând și-a făcut cuib în sufletul a doi oameni veniți de la oraș, într-o casă veche…la Țară. Ei nu știau că atunci când apune soarele se face noapte. Veneau dintr-un oraș mare. În orașul lor nu se făcea niciodată noapte. Acolo era plin de lumini și acest lucru era primejdios pentru că niciodată nu se vedeau stelele. Citește în continuare „O poveste”

E ianuarie la noi în sat…vântul frământă zăpada. În liniște o lasă la dospit…sub soare.

b38

În satul nostru e frig și a nins. Noi am crezut că ninge cu fulgi de zapadă, dar a nins cu bucurie…

Cerul de un albastru puternic stă ca o oglindă să cuprindă bucuria satului…și n-o cuprinde. Atunci începe să frământe zăpada. O lasă sub soarele rece…la dospit. Apoi o modelează, o împletește cu noi, o aruncă în sus, o lasă la pământ, o face culcuș pentru animale, o despletește…și seara o lasă să doarmă sub stele. Se joacă și el …că e copil. 🙂 Citește în continuare „E ianuarie la noi în sat…vântul frământă zăpada. În liniște o lasă la dospit…sub soare.”

E decembrie la noi în sat…ne pregătim cuibul și inima pentru Crăciun

1

În seara asta mă așez să scriu după ce mi-am adormit puiul. E un obicei special acesta de a-ți adormi puii fără a purta teamă de asta, fără a fi împovărat de asta. O vreme mi-am dorit mult ca Rafael să se obișnuiască să adoarmă singur. Acum îmi doresc să nu se stingă prea curînd această nevoie… din inima lui.

Ce binecuvîntare să fie seară în cuib și puiul să te cheme șoptit: ,,Mami, vii te rog lîngă mine!,, Apoi după câteva întrebări, după câteva poveri mărturisite să-ți spună: ,,Poți să pleci după ce adorm.,, Are nevoie să fie legănat de prezența mea în timp ce adoarme.

Eu am stat cu ochii închiși lîngă el. Din când în când ridicam câte o pleoapă, să-i pândesc frumusețea. Făceam acest lucru cu mare grijă…ca să nu-i tulbur ființa. Mă hrăneam cu imaginea lui după ce închideam pleoapele și lăcrimam. Puteam doar să exclam: ,,Ce minune! Doamne ce minune!,, Citește în continuare „E decembrie la noi în sat…ne pregătim cuibul și inima pentru Crăciun”

La noi e iarnă

și e atât de cald …și miroase a cuib în inimile noastrehari si rafaelNu știu cum e la oraș

la sat e totul alb… chiciura stă nemișcată pe pomi, pe rămășițele de iarbă.

În casă e loc pentru multe suflete

În noi crește bucuria că suntem aici, că trăim ca în povești. Citește în continuare „La noi e iarnă”

E noiembrie la noi în sat. Lemnele ard în sobă, ceața îmbracă drumurile…

 

b22

 

Dimineața mă aruncă din așternuturi calde în hainele drumului: în ceață deasă cusută cu fire de soare. Cocoșii cântă. E frig! E noiembrie!

Pisica aleargă spre mine. Se oprește în dreptul meu. Se întinde și miaună de bucurie că mă vede. Citește în continuare „E noiembrie la noi în sat. Lemnele ard în sobă, ceața îmbracă drumurile…”

Călătorie prin inima toamnei

 

Ne-a nins cu frunze în poala ochilor.

Ca un șir de pete colorate ne-am strecurat printre pomi, iar ei se prefăceau că nu ne simt, că nu ne aud.

Noi eram gălăgioși, ei tăceau. Își lăsau doar frunzele să fredoneze risipirea.

31a

 

Într-o zi de sărbătoare…am pornit…

Citește în continuare „Călătorie prin inima toamnei”

E octombrie la noi în sat…vântul cântă frunzelor și ele dansează

b8

A fost odată… că de n-ar fi nu s-ar povesti.

E un an de când trăim ca în poveștile pe care mi le spunea bunica in serile de vară. Privindu-și mâinile în mișcare ne vorbea despre viața la sat, despre ierni, despre pământ, despre copiii ei. Atunci credeam că e o realitate stinsă pe care o pot gusta puțin în vacanța de vară, dar care va muri deodată cu bunica mea. Citește în continuare „E octombrie la noi în sat…vântul cântă frunzelor și ele dansează”

E Iunie la noi în sat. Adie vacanța. Cireșele zâmbesc.

b1

 

Mi-am zis că ar fi frumos să scriu câte o filă de jurnal al vieții la sat…în fiecare lună. Dacă în luna mai frunzele erau de un verde crud și socul era pretutindeni, acum natura e învelită cu alte culori și roade.

Primele zile ale acestei luni ne-au prins în diferite călătorii. Acum, așezați din nou, cu timp din belșug, încercăm să cuprindem în ființele noastre Frumusețea. Mă surprind adesea resprând liniște și nu-mi vine a crede că nu mai suntem robii unui sistem grăbit spre Niciunde. Port în fiecare mădular mulțumirea că suntem aici, că ne avem unul pe altul și toți pe Dumnezeu. Pentru că toată povestea noastră am vrea să fie despre El. Aceasta ne e lupta zilnică…să-I semănăm, să-L ascultăm…pentru ca nimic să nu mai fie despre noi, ci totul despre El. Citește în continuare „E Iunie la noi în sat. Adie vacanța. Cireșele zâmbesc.”

E Mai la noi în sat. Aerul poartă cu el miros de soc.

b1

M-a vizitat zilele acestea un dor de a scrie despre viața la sat.

Pentru că e luna Mai și pentru că socul își împrăștie mireasma prin ogradă, prin grădină, pentru că e Mai și grădina e învelită cu frunze crude, pentru că cireșii stau drepți, cu crengile pline…și pentru multe altele cred că merită să sculptez câteva litere in peticul meu de internet…de dragul celor care își doresc să plece la sat, dar încă nu au curaj.

Clipele se măsoară diferit. Ticăitul ceasului e mult mai lung. Îți dăruiește răgaz să te mai uiți prin tine, să vezi câți baobabi au mai crescut, să îți măsori dragostea și să o ceri … Citește în continuare „E Mai la noi în sat. Aerul poartă cu el miros de soc.”

Despre un pârș care și-a făcut cuib în blenderul nostru

parspc5

imagine preluată de pe http://www.cono.ro/wp-content/uploads/2008/05/parspc5.jpg

Era o zi de aprilie. În zilele de aprilie corcodușii vorbesc cu lumea prin flori…și iarba e verde.

În această lună, pe planeta noastră ies la lumină fire de ceapă și usturoi, frunze de mazăre și de salată, spanacul și florile de soare.

Ne ridicăm din așternuturi și explorăm grădina…din cele dintâi ore ale dimineții până la apus de lumină. Suntem liberi și uimiți:

de felul în care zboară fluturii albi

de zumzetul albinelor

de puterea cu care semințele mărunte aruncate în pâmânt ies la suprafață Citește în continuare „Despre un pârș care și-a făcut cuib în blenderul nostru”

Câteva gânduri despre viața la sat

IMG_5203

 

Acest articol e o culegere de lecții pe care le-am primit în șederea la sat.  Vor urma și alte lecții cu ajutorul Domnului.

Pentru că drumurile nu sunt asfaltate e mult noroi. Așa se explică că preșul de la ușă va fi în câteva zile mai murdar decât un preș nespalat timp de un an de la oraș.

Pereții și geamurile…si fiecare colț va fi îmbracat în pânze de paianjen. Așa că adesea m-am pomenit luând pânzele si peste noapte erau țesute la loc….cu harnicie. Paianjenii sunt mai harnici decât mine.

Cât despre praful din casă….e asemeni pânzelor.

Dacă e un sezon cald și scapi din greșeală mâncare pe jos dimineța vei găsi o cărare de furnici prin mijlocul camerei tale și vei vedea cu mirare cum mâncarea a dispărut. Citește în continuare „Câteva gânduri despre viața la sat”

Despre oameni care au ales să trăiasca la sat ( preluat din Formula-As)

„Ciudaţii” din Munţii Poiana Ruscăi

Doar cine pierde câştigă 

„Iahtul s-a zdrobit de stânci ca şi cum ar fi fost făcut din chibrituri. Ancorasem într-un mic golf de lân­gă Monaco şi coborâsem cu soţia şi copiii ca să ne plim­băm un pic pe faleză. Nici nu ştiu când s-a pornit fur­tuna. Am văzut doar cum va­sul se face ţăndări, cu an­cora târâtă prin nisip. Eram împreună pe mal, ne ţineam de mână şi nu ne venea să credem. Brusc, am realizat că dacă sar, totuşi, în apă, am timp să ajung la ambarca­ţiune şi s-o salvez. N-am fă­cut-o. Ceva m-a oprit. În min­­tea mea s-a produs un declic. În aceeaşi secundă în care mi-am dat seama că o pot salva, am înţeles că nu trebuie să o salvez, că nu are rost. Am simţit că se întâmplă ceea ce trebuia să se întâm­ple. Şi am lăsat-o să piară. Să se lovească şi să se zdrobească. Singurul gând care mi-a străfulgerat atunci mintea a fost cel cu care por­nisem la drum să fac bani în Irlanda, în urmă cu zece ani: dacă vrei să câştigi, trebuie să ştii să pierzi. Pierderea să fie un arc care să te propulseze. Să o iei mereu de la început. Ăsta fusese principiul cu care ajun­sesem să fac un milion de dolari, pe pieţele finan­ciare”, spune Florin, aşezat pe prispa casei sale din lemn, aflată pe-un deal albăstriu, pierdut printre cul­mile Ţinutului Pădurenilor. E îmbrăcat într-un tricou lălâu, cu blugii suflecaţi şi încălţat cu nişte galoşi. Citește în continuare „Despre oameni care au ales să trăiasca la sat ( preluat din Formula-As)”

De inspirat..pentru cei ce iubesc viata la tara

adelaparvu_com-despre-Jolinkowo-29poza preluata de aici

Locuim la tară. Am închiriat o casă de piatră într-un sat din Ardeal. În casa aceasta se țes gândurile noastre, visele noastre, pasiunile…

Dacă Dumnezeu ne va ajuta am vrea să cumparăm un teren și să ridicăm o casă de lemn. Ne pare mai caldă…mai pe sufletul nostru care gândește adesea viața în maro, bej, crem… Citește în continuare „De inspirat..pentru cei ce iubesc viata la tara”