Iarna e aici. În palmele ei s-a cuibărit frigul… (săptămâna 3)

”Cine este din Dumnezeu, ascultă cuvintele lui Dumnezeu;
voi de aceea n-ascultați, pentru că nu sunteți din Dumnezeu.”

(Biblia)

2

E prima zi a unui nou decembrie. Prima zi de iarnă. E frig. Citește în continuare „Iarna e aici. În palmele ei s-a cuibărit frigul… (săptămâna 3)”

Fragment al sfârșitului de toamnă (săptămâna 2)

”Predați-vă cu totul în mâinile lui Dumnezeu și nu vă neliniștiți. Ce va fi mai de folos vouă și de mântuire, aceea vă va trimite vouă Domnul.”

(Starețul Ieronim Apostolidis)

Câteodată mă aflu singură în casa de la poala dealului de piatră. Sunt aici, cu gândurile toate, cu trăirile mele…aici, la capăt de lume parcă. În vecinătatea mea stau înșirați pomi bătrâni, dezbrăcați de frunze, un nor gri și câteva dealuri. Decorul acesta mă obligă să fac săpături în adâncimile inimii mele, să redescopăr că pustiul poate deveni cel mai sigur loc de întâlnire cu Dumnezeu. E un punct stabil în universul vieții mele, nu e perturbat de voci, nici de mersul grăbit al lumii.

Îmi obligă gândul să se prindă cu putere de Dumnezeu. Să cheme numele Lui și puterea Lui și bunătățile Lui… Doar când rămân singură pot să măsor cât de aproape sau cât de departe sunt de Creator. Nu mă pot îmbăta cu deșertăciuni, nici cu alte realități. Devin transparentă … Citește în continuare „Fragment al sfârșitului de toamnă (săptămâna 2)”

Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)

Stau grămadă gândurile și imaginile la poarta inimii mele și devin gălăgioase încercând să vină la lumină. Le-am ținut acolo mult și orice lucru neîmpărtășit devine povară sărăcind ființa.

(ascultăm în timp ce citim…) Citește în continuare „Dragului meu, Rafael… (săptămâna 1 – o scrisoare)”

Toamnă…toamnă în satul din mine

Dimineață.

Mi se descâlcesc gândurile în raza răsăritului.

b10Cu sufletul amorțit îmi iau pruncul în brațe și în timp ce descifrez belșugul de frumusețe al acestei zile simt dezmorțire. Buzele primesc forma zâmbetului, ochii își lărgesc vederea, inima află sensul unei zile noi.

E toamnă. Ies în grabă pe ușă purtând în mână un coș de nuiele. În el îmi strâng nucile din fața casei și odată cu acestea încep să număr binecuvântările zilei. Citește în continuare „Toamnă…toamnă în satul din mine”

O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald

O liniște vie îmi locuia grădina.

Copiii se jucau în tihnă și din când în când depănau povești și vise sub nucul din mijloc.

Oaia rumega fără repaus în micul ei grajd.

b13

Dinspre dealuri a venit un nor negru care acum revarsă apă în picuri mari peste împrejurimile casei.

Eu privesc spectacolul acesta splendid din spatele ferestrelor largi.

Efraim, copilul cu cer în ochi, doarme pe patul cel mare…care odinioară a fost un stejar. Citește în continuare „O ploaie de gânduri șoptite, dintr-un anotimp cald”

Lacrimi pentru Dumnezeu

Am nevoie să plâng Doamne.

Să plâng până vei auzi lacrima mea îndurerată, să plâng de dorul Tău, de dorul nostru.

Mă ustură durerea și toată neputința de a mă ridica din mine și a păși spre alții, mă ustură înstrăinarea de inima Ta caldă.

Mă simt singură fără Tine locuind în mine, singură și uscată pe un teren abrupt…ca și cum aș cădea într-un gol întunecat. Citește în continuare „Lacrimi pentru Dumnezeu”

Dor de soare, inimii mele

Plouă iute, direct pe inima mea fără acoperiș.

Și cum vin fugăriți toți picurii străpung…lăsând fisuri în urmă.

Fisurile inimii sunt ca niște vulcani din care dragostea se pregătește să erupă, să se verse, să se metamorfozeze într-un traseu clar.

IMG_0669 Citește în continuare „Dor de soare, inimii mele”

Bună Andreea…ești bine?

E o dimineață rece…de martie.

În jur zăpadă îngropată în raze de soare. Prin grădina albă fiecare animal se plimbă pe cărarea poftelor lui.

IMG_0590

Eu îmi croiesc în singurătate și pustiu o cărare, propria cărare a acestei dimineți. Soarele îmi face o chemare suavă, clipește cu lumină inimii mele și mă îndeamnă să-mi fac curaj să ies din închisoarea gândurilor mele. Las casa, hainele ce așteaptă să fie așezate, vasele ce așteaptă să fie spălate și pe toate celelalte ce mă mint că sunt o urgență și fac pași.

Pași în pijamaua mea pufoasă, cu o cană cu cicoare în mână…pași care mă conduc spre leagănul din lemn. De luni de zile stă proptit în fața casei și iată că azi a venit vremea lui, vremea să mă sprijine în timp ce sorb cicoarea și vântul, în timp ce gust ca un copil din frumusețea acestui loc, a acestei zile.

Dealurile înalte, cu copaci crescuți din ele sunt clătinate de un vânt cald. Se aud păsări. Unele păsări vestesc bucuria, reînvierea verdelui, vestesc vremuri mai bune.  Cele de azi au vestit timpanelor mele bucuria. Pentru câteva clipe mi se dăruiește senzația abandonării la marginea mării…cu briza prin firele de gând pribeag. Citește în continuare „Bună Andreea…ești bine?”

Zenit 5

Iată cum Anca m-a provocat să scriu despre Mulțumire pentru revista ei…

Nu-i ușor să scrii tocmai despre ea, când te simți obosit, frânt, confuz.

Dar e întotdeauna vindecător…

Vă invit să răsfoiți paginile atent lucrate, să le citiți de veți simți și să luați ceea ce vă poate fi de folos zilelor voastre…

„E iarnă și e soare.

În lumina aceasta proaspătă picură de pe acoperișul casei zăpadă topită.  Citește în continuare „Zenit 5”

3. Dorul de Dumnezeu

Câteodată dorul de Dumnezeu e o simplă șoaptă.

Alteori e un strigăt disperat.

Adâncimea depărtării de El nu se măsoară întotdeauna în clipe.

În mâinile mele o carte. Sub ochii mei cuvintele unui om care a iubit mult pe Dumnezeu. Rândurile ei îmi vin ca răspunsuri la multe frământări.

Câteva rânduri presar aici. Să ne fie semințe de eliberare din neputința de a ne ruga… Citește în continuare „3. Dorul de Dumnezeu”

2. Toate…cu Dumnezeu

„A te baza pe Dumnezeu trebuie să înceapă din nou în fiecare zi

ca și cum nimic nu s-ar fi făcut încă.”

C. S. Lewis

q19

Zile lungi, nopți fragmentate, provocări după provocări, decizii de luat…

Ispite începute în gând, gata gata să răstoarne toată pacea casei mele.

Da, sunt obosită…mă trezesc de multe ori pe noapte. Îmi amintesc cât de greu îmi purtam trupul prin zi după una sau două astfel de nopți. Acum s-au strâns cu zecile. Citește în continuare „2. Toate…cu Dumnezeu”

Cuvinte…pentru inimă

IMG_8207Isus le-a mai zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Eu sunt Uşa oilor. 

Toţi cei ce au venit înainte de Mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile n-au ascultat de ei.

Eu sunt Uşa. Citește în continuare „Cuvinte…pentru inimă”

1. Exercițiu de mulțumire

Tată din Cer, am atâtea…atâtea pentru care uit să îți mulțumesc.

Ai lăsat să ningă peste viața mea cu belșug de frumusețe strecurată în oameni, animale, lucruri, în tot ce stă împrejurul meu. Sunt strânse în horă frumuseți, legate toate cu prezența Ta, risipite de dragul meu…

b25

Eu, flămândă după sens arunc pivirea mea dincolo de acestea, lăsând să cadă perdeaua peste ochi. Strâng tare pleoapele ca să nu văd în timp ce Tu adaugi clipă de clipă minuni…

Oare Sensul nu se află în cele mărunte, în detalii? Citește în continuare „1. Exercițiu de mulțumire”

Decorarea inimii mele (restanță)

Mulțumesc tuturor celor care m-au așteptat să vin cu gândurile aici. Am întârziat pentru că a fost nevoie de încheierea șantierului ca să pot începe decorarea inimii.

Și pe când am crezut că pot decora o Șoaptă blândă mi-a încorsetat voia: încă nu…încă nu e vremea. Pe ritmul șuvoiului de lacrimi mi-a dărâmat încă un perete, a săpat în locuri căptușite. Eu credeam că mă va frânge. Șoapta m-a asigurat că va fi mult mai bine, că va pansa rana și va umple golul cu Prezența Sa. Eu aș fi vrut să lase loc și voii mele, dar de data aceasta a rostit un NU categoric. Am înțeles că voia mea nu lasă loc Planului și am continuat să înghit lacrimi. Doar atât am știut. Citește în continuare „Decorarea inimii mele (restanță)”

O viață în șantier…(saptămâna 4)

315

Pentru ca razele de lumină să poată aluneca fără opreliște peste viața mea, ea trebuie să treacă prin șantier.

Dumnezeu nu m-a întrebat niciodată dacă mă simt pregătită pentru asta. Citește în continuare „O viață în șantier…(saptămâna 4)”

Remodelată de pustiu (săptămâna 3)

De 8 luni locuiesc pe o uliță retrasă a unui sat. E un loc magic, cu o putere extraordinară de-a deveni potecă către inima lui Dumnezeu.

Un om venit în vizită a plecat șoptind: „voi trăiți în sihăstrie aici ”…

Vă spun o taină grea: sihăstria te poate înnebuni dacă nu faci din ea loc de întâlnire cu Dumnezeu.  Poate să te frângă. să te înghită într-un abis al tăcerii, al nonsensului.

Suntem obișnuiți cu aglomerația, cu stimulii puternici, cu zumzetul. Am crescut modelați de acestea. În pustiu ești redefinit, remodelat, aici nu poți supraviețui cu vechile obiceiuri. De aici îți vine să fugi dacă nu te refugiezi în brațele Creatorului.

Întâlnirea cu tine e zguduitoare atunci când nu e intermediată de alte elemente care distrag. Liniștea îți zgârie retina. Ochii se plimbă haotic în căutarea altor entități. Sunt adesea bulversați de absența acesteia. Ar încerca să construiască imaginar oameni, căruțe, cai…dar acest lucru ar fi halucinație, îmbătare cu apă rece, ar fi minciună.

28

Hai să ascultăm în timp ce citim…

Când în miez de iarnă ai un singur vecin care urmează să plece în câteva zile, când pe uliță nu trece nimeni pentru că a ta casă se află la capăt de drum, la granița dintre sat și sălbăticie, când te descoperi mai singur ca oricând altcândva în istoria vieții tale, atunci nu ai decât două variante: să părăsești un vis construit cu Dumnezeu sau să rămâi în el și să accepți remodelarea. Citește în continuare „Remodelată de pustiu (săptămâna 3)”

Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)

 

A nins, a nins din nou cu bucurie pe umerii unui suflet prabusit sub proprile-i temeri.

A nins cu gânduri noi pe cărarea minții mele, pe bolovanii aceia ce ingreunau mersul.

A nins! Citește în continuare „Mă simt onorată să fiu mamă de veșnicii (săptămâna 2)”

Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)

Agale, agale a venit un nou post peste viețile noastre, să le înmoaie că au devenit pietre.

I-am spus inimii mele că tare bine i-ar face să scrie câte o filă de blog în fiecare săptămână a acestui post. Ea a tresărit la această provocare deși știe că va fi un efort pentru că de vreme lungă a abandonat scrierea, a abandonat visele și imaginația.

A fost silită să tacă în timp ce e modelată.

Cuvintele ce vor răsări în acestă iarnă au rădăcinile înfipte într-o vale, în zbateri, într-o depresie lungă, în zile cu ceață pe ochi, în ore nenumărate de tristețe.  Am nădejdea largă că va ninge peste ele cu fărâme din Dumnezeu și astfel voi regăsi sensul pierdut.

Știu că sunt mulți asemeni mie, cuprinși în neputința de a mai găsi bucuria. Acest post va fi locul prin care zidesc poduri către inimi ce nu se mai pot bucura. Și lângă toate cuvintele voi sădi câte o rugăciune.

IMG_5589

Citește în continuare „Drumul ce trece prin vale duce pe stâncă (săptămâna 1)”

Mijloc de toamnă

 

E toamnă iar.

Întâia toamnă petrecută aici.

Dimineață după dimineață m-am ridicat din așternuturi cu un voal de neputință… neputință de a găsi minunile înșirate pe poteca vieții mele. Citește în continuare „Mijloc de toamnă”

Lecții pe un drum nou (2)

O altă zi de vară.

Un îndemn….să scriu.


De când m-am mutat în casa cea nouă, de când sunt înconjurată de atâta frumos, de când Efraim s-a născut și petrec multe clipe cu oameni din toată lumea simt cum trăiri multe se adună în mine ca să fie scrise și trimise spre voi. Lecțiile prețioase pe care le primesc de la alte ființe se cer a fi dăruite și altora…pentru că hai să recunoaștem că toți avem răni, boli, întrebări, neputințe. Citește în continuare „Lecții pe un drum nou (2)”

Garduri

Privesc deseori casa și ograda noastră. ele nu au garduri. I-am spus soțului meu că mi-ar plăcea să rămâna așa, fără granițe între noi și dealuri, între noi și toate animalele sălbatice care trec pe lângă noi: vulpi, iepuri, căprioare, veverițe. Gardul m-ar separa de frumusețea din jur.b6

Gardurile, delimitări…gardurile, separări…

Ne delimităm lucrurile ca mai apoi să facem asta și cu inima noastră, cu ființa noastră. Citește în continuare „Garduri”

Lecții… pe un drum nou (1)

Zi de vară…Întâia zi de vară.

Pe poteca sufletului meu e soare.

Răsăritul lui îmi unge ființa cu vindecare. În lumină ne vindecăm întotdeauna, dacă îi permitem să ne străpungă celulele cu blândețe și să înceapă să-și facă cuib în noi.

Da! pentru toate există vindecare. Azi nu mai încape îndoială în mine.

Cât despre frică, orice formă ar îmbrăca ea, e cea care ne îmbolnăvește, cea care ne face să trăim morți, să pășim fără să se miște inima, să privim fără să vedem cu adevărat, să fim închiși în trup ca într-un sicriu. Citește în continuare „Lecții… pe un drum nou (1)”

Ne-am mutat (o nouă etapă, o nouă aventură cu Dumnezeu)

Acum trei ani, într-o zi de aprilie, am pornit la o plimbare. Auzisem că undeva pe deal există un teren de vânzare. Mergând spre acesta am trecut printr-o altă grădină, care nu era de vânzare, dar care a avut o putere extraordinară de a capta inimile noastre. Energia acelui loc a pătruns în celulele noastre și nu ne-a dat voie să plecăm fără să provoace să visăm.

Vreau să mă întorc prin imagini în urmă…să merg pe urme înapoi cu trei ani, exact 3 ani. Citește în continuare „Ne-am mutat (o nouă etapă, o nouă aventură cu Dumnezeu)”

Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)

 

Copleșită…de-atâta minune ce vine de la Dumnezeu spre noi…

Privesc în urmă. Mă zăresc în bucătăria primei case de la țară în care am locuit. Cu mâinile ude curățam vasele adunate în chiuvetă.

q14.jpg

Citește în continuare „Casa de oaspeți ISIHIA (noutăți)”

În sat la noi a nins cu bucurie

(Scurt rezumat al unui an bogat)

Când bucuria se așterne în inimi de om ea preschimbă structura casei sufletești. Trupul devine mai ușor, iar gândurile nu mai sunt sugrumate în temeri. Atunci pășești mai sigur prin propria ta poveste fără să fi robul unui trecut îndepărat ori al unui viitor visat.

De ce să nu ne reamintim că singurul timp ce-l avem e cel prezent?

Azi… o filă a poveștii dintr-un sat ce părea uitat.

w26

Citește în continuare „În sat la noi a nins cu bucurie”

Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)

a11

Cald în inima mea, cald de bucurie!

Pruncul din mine se mișcă prin mine. Mișcările lui vin spre a întâlni degetele mele care se plimbă pe pielea întinsă. Vine spre ele ca și cum ar fi strigat, ca și cum l-aș chema pe nume spre a-l îmbrățișa cu bucuria ce s-a strâns în mine de mai bine de 5 luni, vine să-i cânt cu iubire despre cum a apărut el în mine, despre cât de mult înseamnă pentru noi viața lui. Citește în continuare „Săptămâna 5 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)

Mi-e dragă lumina și mi-e drag să scriu despre ea.

Mă simt îndrăgostită de razele soarelui care pătrund în camera noastră și traverseză într-un dans fantastic prin frumul tămâii. Ele duc inima mea pe potecile începutului ei.

Azi aș vrea să las doar câteva înșiruiri de litere și mult loc gândurilor voastre.

blog-1

Voi știți că celulele noastre conțin lumină? Citește în continuare „Săptămâna 4 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)

Iată că a sosit iar vremea despletirii gândurilor mele. Cu zecile stau încâlcite prin mine, amestecându-și conținuturile și tînjind după o ordine care să le statornicească.

Azi am decis să-i scriu unui copil, locuitor al tărâmului de sub soare. Îi scriu pentru că îl iubesc, pentru că e întâia floare a iubirii noastre, un canal prin care Harul lui Dumnezeu mă modelează zi după zi.

E o pagină a jurnalului meu pentru el, o altă îmbrățișare dăruită inimii lui veșnice și totodată dăruită inimilor de om care caută.

q1

Citește în continuare „Săptămâna 3 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)

bl5

E seară.

În camera noastră e cald. Miroase a copilărie, a propria-mi copilărie. Acel timp în care nu purtam haina groasă a grijilor și îmi scăldam inima în bucurie, o bucurie căruia nu-i vedeam marginile.

Cu vremea am pierdut acest obicei pentru că am exersat sute de mii de clipe: teama, neîncrederea, obsesia de a controla. Acum reînvăț ceea ce odată aveam.

E Postul Crăciunului. Toate colindele ce se strecoară în mine și merg spre pântecul meu îmi reamintesc continuu de nașterea Mîntuitorului meu și de Mama Lui, de cea care L-a purtat, cea căreia i-a gâdilat pântecul Dumnezeu. …așa cum mie îmi gâdile pântecul această veșnicie,  cutremurându-mă. Țesuturile mele sunt atinse de o minune și eu…eu nu găsesc cuvinte ca să pictez tabloul ce există în mine. Citește în continuare „Săptămâna 2 (din cugetele inimii mele)”

Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)

Azi aveam în inimă gânduri. Am zis că le voi scrie…

Și mi-am propus mie un exercițiu pentru acest post: să scriu din cugetele inimii mele în fiecare săptămână a acestui post, să ating corzile ființei mele ca să vibreze spre voi din bunătățile lui Dumnezeu…bunătăți ce se revarsă din plin în viața noastră ascunsă într-un sat mic al acestei lumi mari.

Citește în continuare „Săptămâna 1 (din cugetele inimii mele)”

Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)

Nu am uitat de voi, nici de jurnalul meu deschis, nici de mesajele profunde ce mi-au fost trimise, de toate avânturile, de toate motivele de a continua să scriu…despre frumusețea Creatorului nostru.

De El, Cel ce mă inspiră neîncetat șoptind inimii mele dragoste fară măsură, iertare, pace… Citește în continuare „Viața noastră e purtată de inima lui Dumnezeu (toamnă colorată)”

Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!

În care Tu mă mângâi cu soare și din mine se topesc toate grijile,

se topesc temerile,

se topesc întrebările toate…

Și hrana ființei mele devine prezența Ta.

a11

a10... Citește în continuare „Doamne drag,ce toamnă…ce toamnă!”

Nu mai ştim a trăi pentru Cer

De-atâta alergare prin lume,

de-atăta trudă după a fi şi a avea am pierdut simţurile noastre.

Nu! Nu mai ştim cum miroase Cerul…

IMG_6307

Ne-am înconjurat cu atâtea lucruri pământeşti şi nu mai ştim cum e să stai cu inima deschisă ca să picure cu minuni bunul Dumnezeu. Am făcut din El un subiect al duminicilor şi refuzăm să ducem mântuirea ce ne-a fost dată mai departe . Citește în continuare „Nu mai ştim a trăi pentru Cer”

Gânduri despre o grădină

Dragii mei mi-e dor să scriu, să vorbesc despre minuni.
….

Viața noastră e într-un proces intens de schimbare. Cuibul mi-e în cutii și saci, iar sufletul încearcă să păstreze visele fără granițe.

Da, mai e o săptămână până la schimbarea cuibului în care viața ne-a devenit poveste. Și eu parcă am nevoie de timp în care să plâng tare. Să plâng de mulțumire pentru această etapă fără seamăn în lume, pentru toți vecinii noștri, pentru toate cărările și animalele din jur, pentru toți pomii … Să plâng… Citește în continuare „Gânduri despre o grădină”

Gânduri dintr-o cameră

Stau rezemată de peretele dinspre răsărit al camerei noastre. E peretele pe care cu mai bine de doi ani în urmă am desenat un copac. Pe atunci nu știam că îl voi găsi în mijlocul unui teren, pe un deal… și că va fi real, că va avea frunze verzi și umbră deasă. Acum știu. Citește în continuare „Gânduri dintr-o cameră”

Aceștia toți sunt veșnicii

În mine stau adunate clipe. Toate sunt încărcate cu putere.

Pe unele le-aș scrie, dar se întâmplă un lucru tare ciudat…Când mă așez să le fac litere realizez că această clipă pe care o am e plină, da…cu putere e plină și parcă nu aș vrea să o las să scape. Aș vrea să o trăiesc și pe aceasta, să gust cât mai mult din ea.

6943.jpg

Citește în continuare „Aceștia toți sunt veșnicii”

La vânat de frumusețe (1)

Luminătorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. (Biblia)

S-a alcătuit un anotimp nou. Prin el zboară adieri calde și florile colorate își plimbă petalele pe toate drumurile satului. E întreg. Nu-i lipsește nimic. Dumnezeu locuiește în el.

5635

În inima mea s-a clădit din bucăți de lumină coborâte de Sus o dorință: să vânez frumusețe. Citește în continuare „La vânat de frumusețe (1)”

Familia, o biserică mai mică (Ziua 5 – 8 Februarie 2016)

12696298_982668898494619_1796286501_o

(imaginea va fi parte dintr-un proiect, nu sunt toți copiii noștri, deși vă mărturisesc că tare mi-ar plăcea)

Fac curat prin casă și în suflet. Spăl rufele muradare în mașină. Nu am putere să spăl cu mâinile așternuturi și haine groase.

Păcatele, nici pe acestea nu le pot spăla …sunt grele și lipite strâns de mine. Pentru ele a trebuit să moară Fiul lui Dumnezeu, pentru ele a fost crucificat și pironit în cuie. A luat asupra Lui durerea dezlipirii de fărădelegi și mie mi-a dat pacea. Citește în continuare „Familia, o biserică mai mică (Ziua 5 – 8 Februarie 2016)”

Pâine, pâine pentru multe zile! (Ziua 3 – 6 februarie 2016)

Pâine, pâine pentru zile-n care

picură cu Bine

din cămările cerești

s-ai putere să iubești!

4374

Într-o casă de la țară, un suflet de femeie puternică pregătește aluatul. Da, ea-l pregătește cu sufletul… Citește în continuare „Pâine, pâine pentru multe zile! (Ziua 3 – 6 februarie 2016)”

Despre Dumnezeu, despre bogație și sărăcie…despre sat

Prietenul nostru drag, Mădălin Butiurcă, a realizat un videoclip.

Noi suntem parte din acest videoclip…

Munca lui, o colecție de sensibilitate și profunzime, o găsiți adunată AICI.

Împart cu voi …

Coborât-o coborât, Dumnezeu pe-acest pământ

În mijlocul satului…

 

Pentru când ți-e dor de sat…

Știu că tu, cel ce ai colindat ulițele satului vei purta mereu un dor …de sat.

Știu că tu, cel ce ai stat de vorbă cu bătrânii satului, tu cel ce ai privit la apus cum se apropie ciurda de sat sau tu cel ce ai mâncat pâine de casă cu silvoiță și groștior vei purta mereu un dor…de sat.

Și mai știu că pentru tine, cel ce ai alergat desculț prin iarbă și te-ai jucat prin colbul drumului până dincolo de lăsarea întnericului sau pentru tine, cel ce ai ascultat cum bat clopotele bisericii în mijloc de sat în zilele de duminică va exista mereu un dor…de sat.

2865

Eu cred că toți acei ce s-au hrănit cu frumusețea fără seamăn a satului își doresc uneori să mestece în tihnă cuprinsul așezat între cer și pământ al satului, să-i audă oile blânde venind de pe dealuri, că-i vadă copiii murdari încărcați de libertate și bucurie, să privească bătrânii ce stau pe bănci și frământă povești într-o neobosită încercare de a păstra satul viu. Citește în continuare „Pentru când ți-e dor de sat…”

E noiembrie la noi în sat…să-I cântăm lui Dumnezeu

M-am gândit zilele acestea la tot ceea ce se petrece în țara noastră…

Ah ce dor mi s-a făcut de Dumnezeu…pentru că în cele citite și văzute lipsea cu desăvârșire. Ce dor sfâșietor …

Sufletul striga mut: ”Unde mi Te-au ascuns Doamne?”

IMG_4685

Această postare e o încercare de a căuta urmele Lui, astupate cu mii de păreri omenești. Da, am fost într-o mare primejdie zilele acestea. Am confundat urmele Lui cu urmele acestei lumi și m-am pomenit secătuită, respirând parcă sacadat informații ce nu duc niciunde. Citește în continuare „E noiembrie la noi în sat…să-I cântăm lui Dumnezeu”

Andreea Stanciu. Oameni traindu-si vesnicia la sat (II)

Cu câteva zile în urmă am împărțit cu voi prima parte a unui interviu. Vă las acum a doua parte. În ea găsiți răspunsurile mele la căteva întrebări care țin de creșterea pruncului nostru, de boli, de credință…..

Liorisme: Stiu ca ai avut probleme de sanatate in trecut. Ce au insemnat ele pentru tine? Cum ai facut sa le depasesti: te-ai luptat cu ele sau le-ai imbratisat ca sa te vindeci?

Andreea: Da, am avut probleme de sănătate. Au fost căteva etape de boli fizice (extirparea unui ovar, …) de boli psihice: depresii, atacuri de panică, psihoze. Acestea au fost cele mai grele văi ale vieții mele. Am dus multă vreme cu mine amintirea cămășii de forță în care am stat legată și am urât nespus de mult medicii. I-am considerat criminalii copilului meu (dupa internare am pierdut sarcina). Am vrut să mă răzbun, să ridic arme…aveam multe arme….Una din ele era ecografia pruncului ce a murit in pântece. Am făcut din ea o icoană.

Am lăsat jos armele. Am ales să iert și Dumnezeu mi-a dat puterea…Eu nu aș fi avut puterea asta…Cămașa de forță cu care am stat legată de pat îmi ținea mâinile încrucișate și multă vreme mi-a ținut și sufletul așa. Până am înțeles ce se întâmpla, de fapt… Acum am iertat și fac din ea aripi de înger, ca să pot îmbrățisa pe toți, așa cum m-a îmbrațișat pe mine Dumnezeu. Acolo m-am simțit părăsită și abandonată de toți. Eu credeam că sunt legată…eram de fapt îmbrațisată strâns…de Dumnezeu. Și El mi-a spus că nu mă va părăsi niciodată.

Liorisme

12020457_10153209558468546_758247424_o „Nu ne putem vindeca dacă nu iubim, dacă nu iertăm, dacă nu ne bucurăm”. (Foto: Be Light)

12041521_10153209562663546_1050422976_oLiorisme: Rafael, baietelul vostru, are, cred, 5 ani acum. El cum s-a acomodat? Ii sunt de ajuns natura si tovarasii de joaca? Copiii de varsta lui se cam plictisesc fara tableta, televizor, calculator, mall. El nu tanjeste dupa asemenea tehnologii si distractii?

Andreea: Pot să spun că îl văd cum înflorește aici. E împlinit și ochii îi strălucesc mereu. E trist când plecăm de acasă. Aici are prieteni, iar parcurile lui de plastic s-au transformat în dealuri pline de fructe, animale, pământ. Nu are timp să se plictisească. E atât de entuzismat de ceea ce îl înconjoară. E mult mai independent, mai curajos, mai curios, e fascinat! Inventează mereu cu prietenii lui tot felul de jocuri. Uneori mi se face dor de el. Petrece așa mult timp în joc liber…Se vindecă atât…

Vezi articolul original 1.475 de cuvinte mai mult

Andreea Stanciu. Oameni traindu-si vesnicia la sat (I)

În vara aceasta am primit în dar un interviu.
De ce îl vad ca pe un dar? Pentru că am fost provocată să răspund unor întrebări …și ca să răspund am răscolit în mine. Mi-am amintit cine suntem și încotro mergem. Mi-am amintit cât de bogați suntem și ce mare avere am căștigat prin mutarea la sat: LINIȘTEA.
Lioara, un mare MULȚUMESC! 🙂
Vă las să citiți prima parte a interviului și vă reamintesc că ne dorim să fim primitori de oaspeți, să împărțim această mare Avere și cu alții…

Liorisme

12043796_10153209574943546_1320849322_o De mana cu Vesnicia. (Foto: Be Light)

In lumea asta, in care oamenii cauta aproape cu disperare confortul material, emotional si spiritual, cand comoditatea si dragostea pentru material si lux fac regulile acestei lumi, eu nu credeam ca mai exista oameni precum Andreea si familia ei. Acum cativa ani, Andreea si ai ei au ales sa se mute departe de “lumea dezlantuita”, la sat, intr-o casuta veche, dar insufletita atat de frumos de omenie, bucurie, tinerete, credinta si multa, multa rabdare.

Te invit sa citesti mai jos prima parte a povestii Andreei si a oamenilor dragi ei. Si pentru ca Andreea il iubeste pe Dumenzeu, iubind astfel toti oamenii, cred ca povestea ei ne cauta si ne gaseste, macar un pic, pe fiecare dintre noi. Iar daca vrei sa iti linistesti mintea, sa iti luminezi inima si sa iti colorezi ziua, citeste-i blogul minunat, plin de cuvinte si fotografii de lumina. In mine se misca ceva, ori de cate ori…

Vezi articolul original 1.799 de cuvinte mai mult

E toamnă la noi în sat… în inimi se aud bătăi de vânt

Ploaia își așterne sunetul peste satul nostru. Este o pasăre care așteaptă mereu sunetul ploii și apoi începe să cânte de-mi scutură toate celulele.2155

Eu, din odaia luminată, mirosind a mentă și tămâie, mă încalț cu bucuria și ies cu gândul în ploaia rece…să mă răcorească, să mă spele de păcatele multe, de nemulțumire, de îndoială, de teamă. Citește în continuare „E toamnă la noi în sat… în inimi se aud bătăi de vânt”

Rezumat al verii… în satul nostru cresc minuni

Îngerii se țin de mână și-mi înconjoară inima, ființa, familia, casa…IMG_2511

Vom căuta neprihănirea …

,,Căci Tu binecuvintezi pe cel neprihănit, Doamne,

și-l înconjori cu bunăvoința Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.,, Citește în continuare „Rezumat al verii… în satul nostru cresc minuni”

E aprilie la noi în sat…mi-a înflorit inima cum înfloresc cireșii

E un verde crud fiecare zi, petecită cu flori albe și cusută cu fire de lumină. Mă scald în bucurie și când vreau să ies să-mi zvânt inima înflorită mă pomenesc tot în bucurie. S-ar părea că s-a lipit de viața mea cum se lipesc lipitorile de piele…

Viața mea arată așa? Viața mea…?

Înalț în strigăt întrebarea…către Cer: Viața mea?

5 Citește în continuare „E aprilie la noi în sat…mi-a înflorit inima cum înfloresc cireșii”

E martie la noi în sat…Pe inimi purtăm mărțisoare

S-ar părea că toate învie …E Primăvară!

Pe inima mea s-au cusut mărțișoare cu două fire răsucite: unul roșu (sângele Mântuitorului Meu) și unul alb (dovada că păcatele mele sunt spălate)….

Aceste mărțisoare sunt vii și adevărate. Sunt chipuri, locuri…

IMG_1517

După zile întregi de încercări, ispite, boli…după un început de post în care sufletul mi-a fosat aruncat la pâmănt și aripile tăiate m-am trezit căzând în gol. Nu știam când mă voi opri, nu știam când tălpile inimii vor găsi uscatul …și nici nu știam când voi respira din nou liberă aerul viu al simplității. Citește în continuare „E martie la noi în sat…Pe inimi purtăm mărțisoare”