Mijloc de toamnă

 

E toamnă iar.

Întâia toamnă petrecută aici.

Dimineață după dimineață m-am ridicat din așternuturi cu un voal de neputință… neputință de a găsi minunile înșirate pe poteca vieții mele. Citește în continuare „Mijloc de toamnă”

„Dacă dragoste nu e, NIMIC nu e…”

UN ARTICOL DEDICAT PRIETENILOR MEI DRAGI (GRUPUL TERAPEUTIC)

IUBIREA LOR MĂ VINDECĂ.

Suntem goi.

Ne-a golit mândria,

invidia,

bârfa,

competiția afirmării de sine.

Ne-a golit superficialitatea,

egoismul.

Ne-au golit diplomele

și avuțiile. Citește în continuare „„Dacă dragoste nu e, NIMIC nu e…””

Din nou…mamă

Poate că în gândurile mele această nouă realitate ar fi vrut să rămână taină, dar inima mă mână cu putere spre a scrie. Și o ascult.

Cum să taci? Cum să nu strigi cu litere că o nouă veșnicie crește în tine?

1380

Cum să te faci că ești mut când toată ființa ta a primit în dar noi slove?…când în adânc de mine s-a suflat cu viață fără de sfârșit? când sunt iar mamă…pentru o nouă fărâmă ruptă din gândul lui Dumnezeu și așezată în mine? Citește în continuare „Din nou…mamă”

Gânduri despre o grădină

Dragii mei mi-e dor să scriu, să vorbesc despre minuni.
….

Viața noastră e într-un proces intens de schimbare. Cuibul mi-e în cutii și saci, iar sufletul încearcă să păstreze visele fără granițe.

Da, mai e o săptămână până la schimbarea cuibului în care viața ne-a devenit poveste. Și eu parcă am nevoie de timp în care să plâng tare. Să plâng de mulțumire pentru această etapă fără seamăn în lume, pentru toți vecinii noștri, pentru toate cărările și animalele din jur, pentru toți pomii … Să plâng… Citește în continuare „Gânduri despre o grădină”

Gânduri dintr-o cameră

Stau rezemată de peretele dinspre răsărit al camerei noastre. E peretele pe care cu mai bine de doi ani în urmă am desenat un copac. Pe atunci nu știam că îl voi găsi în mijlocul unui teren, pe un deal… și că va fi real, că va avea frunze verzi și umbră deasă. Acum știu. Citește în continuare „Gânduri dintr-o cameră”

Călătorie (partea 1)

Azi plouă.

Plouă lung și norii par a nu avea capăt, dar noi știm că au.

Pentru că „nu norul este veșnic/ci soarele-i acel Ce-nvinge si ramane stapan in urma el.”

Și cu acest gând adânc ne începem zilele și tot cu el ar fi bine să le sfârșim..

IMG_8152.jpg

Dacă n-ar fi norii aceștia gri deasupra satului nu v-aș scrie pentru că sunt multe de făcut pe afară. Cei ce locuiesc la sat știu. Și aceasta poveste e despre un sat, ce se află în noi și unde liniștea inundă când Soarele cântă.

Călătoria ce va curge pe sub ochii voștri a fost atât de bogată în lucruri care nu pier, încât nu pot să o păstrez doar pentru noi, nu pot să o las să fie doar material de umplere al unui hard de plastic. Lucrurilor frumoase trebuie sa le căutăm ca destinație: inimile.

E cu noi, dar nu e despre noi. Citește în continuare „Călătorie (partea 1)”

La vânat de frumusețe (1)

Luminătorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. (Biblia)

S-a alcătuit un anotimp nou. Prin el zboară adieri calde și florile colorate își plimbă petalele pe toate drumurile satului. E întreg. Nu-i lipsește nimic. Dumnezeu locuiește în el.

5635

În inima mea s-a clădit din bucăți de lumină coborâte de Sus o dorință: să vânez frumusețe. Citește în continuare „La vânat de frumusețe (1)”

Tată drag,

De-aș putea pricepe că toate vin de la Tine aș sta liniștită, mereu liniștită.

g2.jpg

De-aș pricepe clar că nu truda mâinilor și a gândului sunt cele care clădesc și adună atunci nu m-aș irosi întru acestea,

ci m-aș urca cu rugăciunea la poala inimii Tale și m-aș îngriji de cele ale Împărăției Tale, Citește în continuare „Tată drag,”

Bună dimineața INIMĂ !

(PENTRU ORICE INIMĂ DE OM)

S-a așternut o zi nouă peste bucata de lume pe care o locuiesc…

b6.jpg

Puterea cu care Îi cântă toate Creatorului naște dorul de-a cânta și eu cu ele, de-a da slavă pentru ce sunt, pentru unde sunt, pentru tot ce am și ce nu am.

În diminețile postului deștept sufletul meu citindu-i cuvintele din Isaia: Citește în continuare „Bună dimineața INIMĂ !”

Mi-am agățat o dorință pe inimă:să împart Lumina ce mi se dă de Sus (Ziua 7 – 10 Februarie 2016)

Ziua aceasta e zi de oraș. Am luat jurnalul și aparatul și scopul meu…

5400.jpg

Poate fi zi de umplere sau de golire. Citește în continuare „Mi-am agățat o dorință pe inimă:să împart Lumina ce mi se dă de Sus (Ziua 7 – 10 Februarie 2016)”

Să mărturisim despre Lumină (ziua 6 – 9 februarie 2016)

,,Tu ești aici în pat? Ce faci tu aici? Compui, mami?”

Copilul meu cască tare și se-ntinde.

Îmi amintesc de prima zi când l-am privit, de primul lui căscat.

Dimineața copilul meu nu are nevoie de multe cuvinte. Îi e de ajuns să țină degetul meu mic în mâinile lui calde și să îl sărute, să îl mângâie.

Sunt nori pe cer și picură pe acoperiș  zgomotos.

În casă se-mbulzește bucuria prin pereții liniștii.

5179.jpg

Mi-s dragi, atât de dragi diminețile în care puiul meu mă caută. Pentru el sunt soarele dimineților, iar chipul meu naște zâmbet ochilor lui. El se liniștește mereu lângă mine și se adapă din ce sunt eu. Citește în continuare „Să mărturisim despre Lumină (ziua 6 – 9 februarie 2016)”

Familia, o biserică mai mică (Ziua 5 – 8 Februarie 2016)

12696298_982668898494619_1796286501_o

(imaginea va fi parte dintr-un proiect, nu sunt toți copiii noștri, deși vă mărturisesc că tare mi-ar plăcea)

Fac curat prin casă și în suflet. Spăl rufele muradare în mașină. Nu am putere să spăl cu mâinile așternuturi și haine groase.

Păcatele, nici pe acestea nu le pot spăla …sunt grele și lipite strâns de mine. Pentru ele a trebuit să moară Fiul lui Dumnezeu, pentru ele a fost crucificat și pironit în cuie. A luat asupra Lui durerea dezlipirii de fărădelegi și mie mi-a dat pacea. Citește în continuare „Familia, o biserică mai mică (Ziua 5 – 8 Februarie 2016)”

Sufletul meu…casă pentru Dumnezeu (ziua 4 – 7 februarie)

Să fac din sufletul meu…casă pentru Dumnezeu

Și când deschid spre cei din jur ferestre

Să-i înconjor cu ale Cerului miresme.

4426

Zi de duminică. Citește în continuare „Sufletul meu…casă pentru Dumnezeu (ziua 4 – 7 februarie)”

Pâine, pâine pentru multe zile! (Ziua 3 – 6 februarie 2016)

Pâine, pâine pentru zile-n care

picură cu Bine

din cămările cerești

s-ai putere să iubești!

4374

Într-o casă de la țară, un suflet de femeie puternică pregătește aluatul. Da, ea-l pregătește cu sufletul… Citește în continuare „Pâine, pâine pentru multe zile! (Ziua 3 – 6 februarie 2016)”

Cuib de Soare să fie inima ta! (Ziua 2 -5 februarie 2016)

Din suflet azi, un cuib de Soare voi clădi!

4265

Lumina e lină azi, de la primele ore ale dimineții. Ea pe toți, pe toți ne strigă să trăim. Chema păsările să se joace-nzbor și-i îndeamnă pe cocoși să cânte tare.

Pe noi ne strigă să ieșim sub cer,

să ne-mbătăm cu frumusețe,

să ne umplem buzunarele cu senin. Citește în continuare „Cuib de Soare să fie inima ta! (Ziua 2 -5 februarie 2016)”

Când am timp (Ziua 1 – 4 februarie 2016)

4214

Sub jocul fulgilor de nea, în îmbrățișarea irepetabilă a unei dimineți de februarie, sufletului i se revelează un lucru la care a meditat de nenumărate ori:

puterea faptului de a avea timp. Citește în continuare „Când am timp (Ziua 1 – 4 februarie 2016)”

Câteva rânduri despre…post

b4

Sub zăpada albă mult noroi…în noi.

Gânduri negre laolaltă, aer greu pătruns prin nări,

hrană toxică și ură,

stau ascunse după haine, după farduri …și din când în când răsuna:

prin dureri, tumori și teamă,

prin neliniști și-amorțeli.

Toate strigă: vreau zăpadă!

să ajungă pe cărări. Citește în continuare „Câteva rânduri despre…post”

Iubirea lui Dumnezeu

Anca mi-a oferit ocazia să scriu despre Iubirea lui Dumnezeu.

Eu am cotrobăit prin ființa mea, prin fotografiile noastre, și am conturat pentru Revista Zenit ceea ce așez mai jos.

Vă dăruiesc acum , la sfârșit de an ceea ce am scris și vă las să priviți modul în care Anca a împletit gândul cu imaginea….

https://zenitmagazine.wordpress.com/zenit-4/

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan,  3,15).
IMG_4047
 

Citește în continuare „Iubirea lui Dumnezeu”

Cu gândul la ei

Această grămadă de gânduri sincere e scrisă cu gândul la ei.

Pentru cei ce nu-i cunosc: ei sunt minunile zilelor mele, sunt coechipierii mei în lupta pentru frumos, sunt oglinzile mele și iar minunile mele. 🙂

Ei sunt … un dar nemeritat pe care vreau să-l tratez cu respect și responsabilitate fiind mereu conștientă că ne mântuim împreună…

355

Ascultăm… Citește în continuare „Cu gândul la ei”

E noiembrie la noi în sat…să-I cântăm lui Dumnezeu

M-am gândit zilele acestea la tot ceea ce se petrece în țara noastră…

Ah ce dor mi s-a făcut de Dumnezeu…pentru că în cele citite și văzute lipsea cu desăvârșire. Ce dor sfâșietor …

Sufletul striga mut: ”Unde mi Te-au ascuns Doamne?”

IMG_4685

Această postare e o încercare de a căuta urmele Lui, astupate cu mii de păreri omenești. Da, am fost într-o mare primejdie zilele acestea. Am confundat urmele Lui cu urmele acestei lumi și m-am pomenit secătuită, respirând parcă sacadat informații ce nu duc niciunde. Citește în continuare „E noiembrie la noi în sat…să-I cântăm lui Dumnezeu”

Drag suflet de mamă… (mie și celorlalte mame care trec pe aici)

q12

Noi știm în miezul inimii că nimic nu ne umple și nu ne împlinește așa cum o poate face familia și căminul nostru, ridicat prin jertfă, bucurie, răbdare.

Noi știm, acolo unde nimeni în afară de Dumnezeu nu poate ajunge, că nici biroul la care stăm ore lungi, nici cabinetul la care muncim, nici bijuteriile pe care le-am cumpărat și nici hainele nenumărate nu pot să se strecoare în miezul ființei noastre ca să aducă împlinire. Noi, da…noi știm și noi pe noi nu ne putem minți. Citește în continuare „Drag suflet de mamă… (mie și celorlalte mame care trec pe aici)”

ACUM și AICI … Minuni îmbrăcate în toamnă

Plouă sacadat…

Mijloc de toamnă în inima mea, în culori blânde, mirosuri de fructe și legume și cu fum ce se ridică.

Îmi arde Dumnezeu patimile ca să poată ninge cu binecuvântări peste o ființă împrospătată.IMG_2484

E liniște. Citește în continuare „ACUM și AICI … Minuni îmbrăcate în toamnă”

Răbdare! Răbdare! Răbdare…

„Gândul Tău să se-nplinească
Neştirbit în mine-oricând,
Chiar de-ar fi să se dărâme
Tot ce mi-am zidit în gând
Chiar de-ar fi să se dărâme ,
Chiar de-ar fi să se dărâme
Tot ce mi-am zidit în gând
jJohn a fost unul dintre cei mai dragi prieteni ai sufletului meu.

El se plimbă acum pe străzile Cerului și contemplă la frumusețea celor pe care noi nu le vedem, pas la pas cu Dumnezeu. Citește în continuare „Răbdare! Răbdare! Răbdare…”

Călătorie prin inima toamnei

 

Ne-a nins cu frunze în poala ochilor.

Ca un șir de pete colorate ne-am strecurat printre pomi, iar ei se prefăceau că nu ne simt, că nu ne aud.

Noi eram gălăgioși, ei tăceau. Își lăsau doar frunzele să fredoneze risipirea.

31a

 

Într-o zi de sărbătoare…am pornit…

Citește în continuare „Călătorie prin inima toamnei”

O familie mare – Portrete fără garduri

 

“ Femeia îi dă bărbatului ei încrederea, devotamentul și ascultarea sa. Iar bărbatul îi dă femeii siguranța că o va proteja. Femeia este doamna casei dar și o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar și hamalul ei.“

                              (Viața de familie – Paisie Aghioritul)

1

Oamenii, aceste modelaje atât de atent gândite, exclamă prin gesturi și priviri deschise că Dumnezeu și-a vărsat din frumusețea Lui peste ei.

Se făcea că eram doar un prunc pe ulițele unui sat de lângă o mare piatră. Printre prietenii mei de joacă se număra și L., un țigan. Colindam drumuri și dealuri împreună…într-un joc prelungit. Pentru mine nu a fost niciodată un țigan, a fost mereu un prieten…

Clipele care ne-au trăit au adus pentru fiecare dintre noi un alt drum. El are familia lui. Lucreză într-o țară străină, pe lângă apele albastre ale mării. Eu colind satul de lângă piatra cea mare cu familia mea.

De zile multe cântecul de dor al mamei lui a ajuns în casa noastră. E mamă de 10 copii și pentru fiecare păstrează un Dor, o lacrimă, un zâmbet larg și știrb:  Citește în continuare „O familie mare – Portrete fără garduri”

Un scurt vis…poate despre copiii noştri nenăscuţi

IMG_1953

Se făcea că era noaptea de 19 noiembrie spre 20. Un vis minunat îşi făcuse loc în mine… Era un fel de realitate izbitoare, ce îmi cuprindea sufletul pe de-antregul.

Am visat că eram însărcinată. M-am visat născând un băieţel şi o fetiţă…natural, fără prea multă durere, acasă. Citește în continuare „Un scurt vis…poate despre copiii noştri nenăscuţi”

O bucată de pământ locuită de câţiva oameni simplii, cu porţi clădite din zâmbet…

7

 

Ieri…o zi umedă şi plină de noroi… Ies din casă împreună cu Rafael şi zăresc alergarea unui ghem sur. Un şoarece destul de mărişor căuta să se ascundă de noi printre oalele de pe prag. L-am căutat cu privirea şi m-am pomenit privindu-l în ochi. Scârba şi teama s-au topit şi dintr-o dată vietatea din faţa mea s-a preschimbat într-un animal simpatic. Sub răsetele şi bucuria copilului meu am încercat să-l alung de lângă casă. În zadar….   A alergat grăbit în rama de la uşă, cu siguranţă spre locul unde îşi avea cuibul. Din nou s-a lăsat teama peste mine…pentru ca ochii mei nu mai priveau adânc în ochii lui, convingându-mă că nu-mi va face nici un rău. A devenit din nou un duşman care cotrobăie prin bucătăria mea, lăsând urme şi miros…. Citește în continuare „O bucată de pământ locuită de câţiva oameni simplii, cu porţi clădite din zâmbet…”

Pentru o sâmbătă cu miros de plăcinte

IMG_8289

Sub brumă mi-am deschis ochii în această zi şi calauzită de paşii ei am trecut clipele rând pe rând. O linişte largă îngrădeşte acest spaţiu locuit de Dumnezeu şi bucuria că suntem aici ne încălzeşte adesea. Nu ştiu ce ne lipseşte. Suntem întregi şi bogaţi lângă Dumnezeu. Ne umple, ne satură, ne invită adesea la dans cu creaţia Lui, ne povesteşte despre visele Lui pentru noi…si noi îndată căpătăm liniştirea. Citește în continuare „Pentru o sâmbătă cu miros de plăcinte”

Din mine… şirag de gânduri calde în miez de toamnă rece…de la sat

IMG_8224

Toamna aceasta rece a găsit de cuvinţă să mă provoace la a trăi modest. Cu toate că firea se opune adeseori acestui proces, făcându-l mai dificil, văd cum de la o zi la alta cad de acord cu sufletul meu asupra faptului că avem nevoie de puţin ca să fim fericiţi, că timpul pe pământ aleargă grăbit spre final şi singurele comori care rămân sunt cele strânse în Împărăţia de dincolo de timp.

Am ales satul pentru noi ca să avem timp să ne privim mai des in oglindă sufletul… Citește în continuare „Din mine… şirag de gânduri calde în miez de toamnă rece…de la sat”

Gânduri şi imagini dintr-o călătorie

b1Am pornit într-o noapte insoţiţi de gândul că Dumnezeu ne va însoţi la plecare şi la venire, cu o dorinţă largă de a petrece timp unii cu alţii, învătând despre Dumnezeu din experienţele ce le vom avea.

b2 Citește în continuare „Gânduri şi imagini dintr-o călătorie”

Coaja de paine, mainile pline de colb, caii de pe drum

14736_191610408545_2617954_nSatul, acest asternut mereu cald, ma indeamna mereu sa ma traiesc, sa-mi amintesc prin lucruri simple unde mi-am infipt radacinile…

Asa se face ca la sfarsitul zilelor imi simt sufletul odihnit dupa truda trupului, multumit. Il surprind dansand de bucurie intr-un trup murdar de colb…cu mainile-i uscate de la var, cu fruntea ridata de lumina puternica a soarelui, cu picioarele incremenite in ritmul pedalelor de la bicicleta.  Citește în continuare „Coaja de paine, mainile pline de colb, caii de pe drum”

Înflorirea…pe ramuri reci

noi3Azi, am urcat dealul. Îmi părea că sunt mai pustie…că pe undeva m-am prăpădit, că pe undeva m-am abandonat. Încercând să mă cunosc din nou m-am întâlnit cerşind înflorirea unor ramuri…încă reci. În mine se croşetează gandul libertăţii… Îmi doresc să alerg din nou fără să mă ţină lanţurile durerilor, ale pierderilor..ca într-o cămaşă de forţă, sufocându-mi bucuria.

Nu ştiu care lucruri din câte au fost au durut mai tare.  Citește în continuare „Înflorirea…pe ramuri reci”

De dragul a ceea ce creşte in mine

_MG_7214A fost o vreme în care eram singură. Apoi am găsit sau am fost găsită de Daniel. Împreună învăţam viaţa, escaladam munţi şi deseori ne trezeam în văi. Am fost impreuna pe vârful Soarelui şi în braţele norilor grei…

După o vreme a inceput să crească în mine Rafael. Numele Lui imi aminteşte mereu că Dumnezeu vindecă… Citește în continuare „De dragul a ceea ce creşte in mine”

O pagina…din jurnalul tau Minune

Swirl-Floral-and-Flower-Vector-Files-21

Esti a doua minune ce locuieste in mine. Emotiile ma locuiesc odata cu tine…

Dumnezeu a ingaduit sa te formezi, dintr-o iubire mare, fara margini. Asa vei fii si tu…din momentul in care te-ai format ai devenit parte din Vesnicia lui Dumnezeu. Citește în continuare „O pagina…din jurnalul tau Minune”

E din nou liniste

_MG_3444Unele povesti sunt scrise cu litere de suferinta si durere ca sa aiba putere…

Altele sunt scrise cu litere de bucurie si liniste…ca sa aiba putere.

In ritmul caldurii din casa, al parfumului de clementine si betigase parfumate, in ritmul prajiturilor si al mancarii de sarbatoare simt nevoia sa multumesc Cerului pentru linistea ce azi domneste in sufletul meu si in casa mea.

Multumesc lui Dumnezeu pentru ca a fost cu mine in cele doua saptamani de suferinta (in care spitalul mi-a fost desteptatorul si tot el mi-a insotit noptile, in care mi-am vazut fiul doar de doua ori..cateva clipe…., in care sotul meu a fost nevoit sa duca multe poveri).. Citește în continuare „E din nou liniste”

Cuvinte ale micului artist – prima incercare de a vorbi lumii despre boala psihica

Imi amintesc atat de clar primul meu contact cu un spital de psihiatrie. Eram in clasa a 11 a si in urma unor situatii stresante, pe un fond de oboseala cronica s-a declansat primul episod psihotic. La vremea aceea imi era extrem de rusine sa spun altora despre experienta mea. Stiam foarte clar cum e privit un bolnav psihic. Am vazut si simtit asta in propria casa. Tatal meu a fost unul din cei pe care imprejurarile l-au facut sa devina un „bolnav psihic” pentru ceilalti. Pentru mine a fost mereu tatal meu…si de asta ma durea felul in care apropiatii si strainii il tratau. Cand am ajuns si eu, silita de imprejurari, int-un astfel de spital credeam ca odata cu un diagnostic voi fi nevoita sa-mi asum etichetele puse de cei ce nu stiu nimic despre o astfel de boala…sau de unii care stiu prea putin.

Atunci nu stiam ca e modul lui Dumnezeu de a lucra la viata mea…

In spitalul de psihiatrie am intalnit un om cu Suflet. Era doamna Felicia Iftene… Citește în continuare „Cuvinte ale micului artist – prima incercare de a vorbi lumii despre boala psihica”

Postul Craciunului…sau cum reinvatam lipirea de Dumnezeu

Postul Craciunului l-am simtiti mereu mai special decat celelalte posturi de peste an. Nu am stiut sa asez in cuvinte de ce l-am simtit asa…

Azi, la inceput de post cred ca am definit in mintea si sufletul meu…acest sentiment. Postul acesta e in anotimul rece. Postul acesta e o soapta calda care imi cheama familia langa Hristos.

E o perioada in care Il asociez pe Dumnezeu cu aripa calda, sub care, eu si sotul meu ..si pruncul nostru  ne asezam dupa ce am umblat prin frig. Acolo ne dezmortim si invatam din nou sa ne miscam incheieturile ..cu speranta unui zbor mai inalt.  Citește în continuare „Postul Craciunului…sau cum reinvatam lipirea de Dumnezeu”

Psihoza postpartum (experienta care m-a ajutat sa inteleg drama copilului meu) (1)

Am invatat ca fiecare lucru greu prin care trecem ne poate fii treapta, ca fiecare durere si tragedie e vietii noastre isi va gasi odihna candva, undeva.

Cea mai dura experienta de pana acum…a fost pentru mine psihoza postpartum. O vreme am evitat sa vorbesc despre ea. Apoi am reusit sa vorbesc pastrand in mine o oarecare durere, a neintelegerii ei si o teama..a revenirii ei dupa o alta nastere. Am scris aici  cateva despre ea…

Am citit in statistici ca o femeie dintr-o mie are parte de ea si durerea mi-a fost si mai mare. Nu intelegeam de ce eu una din acele o mie. De ce a fost nevoie de depresie, insomii, pierderea contactului cu realitatea, halucinatii, internare intr-un spital de psihiatrie la sectia inchisa, privare de copilul meu la cateva zile dupa nasterea lui, singurartate, izolare de sotul meu drag…si apoi doi ani de tratament…

E un articol pe care il scriu pentru mame, pentru femei ce poarta copii in pantecele lor, pentru cele ce au trecut prin depresii si psihoze. Nu vreau sa revolutionez nimic, nici sa contrazic sau sa arunc cu pietre. Vreau sa va vorbesc despre aceasta experienta dupa doi ani si jumatate de la ea, privind-o ca pe o mare lectie a vietii mele, cu bucurie, cu credinta ca Dumnezeu are solutii pentru noi mamele…ca sa ne vindecam de lucrurile ce duc acolo si sa nu mai fim nevoite sa trecem prin ea. Citește în continuare „Psihoza postpartum (experienta care m-a ajutat sa inteleg drama copilului meu) (1)”

De ce îmi port copilul…

 

UPDATE: 13 iunie 2017

Tot ce am scris în acest articol a rămas valabil pentru mine și acum, când cresc un nou prunc, o nouă veșnicie.

Cu Efraim legat de mine pot să alerg, să dansez, să gătesc, să mă plimb, să lucrez prin grădină și în același timp să se împlinească nevoia lui de a sta conectat cu mine.

Ca sistem de purtat recomand din tot sufletul sistemul pe care l-au creat cei de la http://marsupi.ro/

Cât despre Rafael, el s-a făcut mare acum. Are 7 ani și cu greu îl mai pot ține câteva minute în brațe. E independent, mult prea independent raportat la mine ca mama grijulie…Mi-e dor de el legat de mine, dar accept că el nu a fost creat pentru mine, că el are drumul lui și eu pot să îl însoțesc pe acest drum cu iubire și binecuvântare.

 

f.jpg

……………………………………………

Experiența de azi m-a provocat să scriu acest articol.  Nu simțeam pănă acum nevoia să motivez  de ce în unele zile îl iau pe Rafael în port bebe și merg cu el așa…deși el are aproape 13 kg si eu 46. El e lung și eu am doar 1,58 m înalțime.

Toată vara am fost nemulțumită de faptul că nu petrec suficient timp cu el. Mi-am regândit viața și prioritățile și am luat noi decizii…ca să îi dau mai mult timp, cât mai mult!

A venit toamna și am mai mult timp liber. Așa se face că nimic nu mă grabește si astfel nu port povara de a grăbi pe alții. Mă plimb cu Rafael, am timp să stau 20 de minute să privesc o gaură într-un gard pentru că el iși dorește asta, am timp să îl iau cu mine în bucătărie și să gătim împreună (fără pic de glumă! are 2 ani și 4 luni și mă ajută cu adevărat…taie dovleceii, castraveții cubulețe cu un cuțit de plastic, frământă aluatul împreună cu mine, îsi pune mâncare în farfurie, spală vasele mai mici, udă vlăstarii, ii taie cu forfecuța,..), am timp să fac curățenie cu el, să îi spun povești, să îi răspund la întrebări, să îl ascult, să îl mângâi, să îi explic…să îl las să aleagă fără să impun cu furie niște reguli (uneori absurde).

Am timp și putere (slava Domnului) să îl port uneori în brațe, aproape de inima mea, aproape de respirația mea, ..să îi vorbesc șoptit, să îl adorm cântându-i la ureche despre Isus, despre dragoste…pe străzi, prin frig..ocrotiți de o lumina blândă în care Dumnezeu Își pune Puterea.

Rafael nu prea doarme la amiază. Uneori vara îl adormeam in cărucior, îmi părea mai comod. Acum e frig..îl cuibăresc în marsupiu și îl adorm așa. Nu mereu..Aș face asta mai des dar câteodată nu am timp. O fac pentru el și pentru mine. Ador sa îl privesc ațipind în palmele mele dupa ce și-a epuizat întrebările, să îl aud răsuflând ușurat, să îl simt abandonat în brațele mele. Atunci mă simt Mamă, atunci simt că truda mea e pentru ceva ce poarta veșnicia în fiecare celulă a sufletului.

Imaginați-vă că într-un moment din acesta, de intimitate cu fiul meu, de bucurie că am timp să îl port (conștientă de faptul că el crește și că nu mai pot face asta mult timp) întâlnesc trei persoane. Doua dintre ele urcau împreună pe strada mea și exclamă cu putere „rușine, rușine!” înspre Rafael.

Rușine? de ce rușine? „rușine că stai la mama ta în brațe așa baiat mare si ca nu mergi singur”…Aceasta replica vine după câteva ore în care am alergat și am mers cot la cot cu el. Am spus doar atât: „noua nu ne e rușine!” Am încercat să nu fiu răutacioasă…Puțin mai jos întâlnesc o mama. O respect…a crescut mulți copii. Ea imi spune „de ce îl duci așa?”. Eu răspund: „ca sa il adorm”. Ea continua: „Nu așa trebuie sa faci. Dacă îl înveți așa doar așa va vrea. Trebuie dragoste cu măsura. Copilul trebuie să știe să stea singur, să înțeleagă că nu ai timp de el, să asculte.” Cred ca are dreptate si respect felul în care a ales ea să își crească copiii, dar în ceea ce ține de mine, de structura mea..NU cred ca asta e soluția!

Cred cu tărie că dragostea nu are măsura.  Cred ca acolo nu se cere măsura….

Cred că un copil are nevoi emoționale care își găsesc împlinirea în brațele mamei și nu într-un pat așezat într-o cameră alăturat. Copiii nu au nevoie doar de laptele nostru. Ei nu trăiesc doar cu hrană fizică. Ei cresc și sunt sănătoși atunci când li se oferă iubire, multă iubire.

Cred și văd cu ochii mei ca iubirea mea și răbdarea mea il disciplineaza pe Rafael mai mult decat orice nuia, decat orice cuvânt dur, decât orice mânie vărsata peste el.

L-am purtat mult (nu destul) și e independent, nu vrea mereu in brațe dar știe ca brațele sunt acolo pentru când are nevoie. Încerc să îl incurajez deși nu îmi vine natural. Natural imi vine sa zic: „ai grijă! o sa cazi! nu poti!”…Ma educ sa îl încurajez, sa îl ascult, sa îl înteleg.

Știti când e Rafael obraznic, rebel, răutacios? Când sunt eu așa!

Știti când dăruiește cu drag din ale lui?  Când eu fac asta cu ale mele!

Știti când îmbrațișează, zâmbește, explică cu răbdare când nu îi convine ceva? Când eu sunt așa!

Știti când trântește lucruri, când vorbește dur, când loveste? Când mă vede pe mine plină de mânie!

Nimic nu ne educa copiii mai bine decât iubirea, răbdarea, propriul exemplu. E absurd să am așteptări mai mari de la el decât de la mine. E incorect să pretind de la el să fie altfel decât sunt eu. Înainte de cuvintele mele sunt faptele mele, pașii mei, cărarea pe care o croiesc inaintea lui si pe care el o urmeaza  natural. Asa suntem creati..sa urmam pasii celor de langa noi, sa imitam.

Am mai scris ca îl vreau pe Rafael prieten al nostru. Vreau să simtă că îl iubim! Aceasta e calea pe care o consider cea mai înțeleaptă în momentul de față. Calea Iubirii!…cu limitele ei, cu condiționări uneori, cu reguli, cu atribuții…alteori cu pedepse, cu disciplinare.

„Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.”

(BIBLIA)

„Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.”

(BIBLIA)

Pentru că iubirea lui pentru alții va însemna multă jertfă, va însemna frustrare, va însemna renunțare, iar toate acestea se educă dacă nu vin ca dar al trudei celor ce au trăit înaintea noastră, al strămoșilor noștri.

Rafael e cea mai puternică dovadă în momentul de față! Ce e el și ce devine el in fiecare zi îmi dovedește ca nici o cale nu e mai buna decat Calea Iubirii, jertfa fiecărei zile, iertarea mai mult decat pedeapsa.

Ce har! …toate mă conduc și îmi arată că Dumnezeu înainte de orice e DRAGOSTE!

„Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.

Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu;

dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi,

și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.

Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul ca ne-a dat din Duhul Său.

 Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

 Cine va mărturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el,

și el în Dumnezeu.

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi.

Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.

 Cum este El, așa suntem și noi in lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplina încredere în ziua judecății.

 În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit in dragoste.

 Noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit intâi.

 Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, si urăste pe fratele său, este un mincinos;

căci, cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?

Și aceasta este porunca pe care o avem de la El:

cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.”

(BIBLIA)

PS: Când am spus ca Rafael face așa multe prin casă nu am spus-o ca să îl laud pe el ca fiind un copil mai special sau mai capabil decat alții. Cred ca orice copil sănătos poate face aceste lucruri. Activitățile cu copiii noștri nu se rezuma la jucării și parc. A implica copiii in munca ta face viața ta mai ușoară și ceea ce faci nu devine o piedică în a petrece timp cu copilul ci o alta oportunitate. Aș vrea să îndrăznesc să îl implic în și mai multe lucruri pentru ca mi s-a dovedit că ai noștri copii sunt capabili de mult mai mult decât credem noi.

Sper că cei pe care i-am fotografiat vara aceasta nu s-au supărat prea tare că  l-am dus și pe Rafael la ședintele foto. 🙂

„Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.

Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi

„ca un prinos și ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.”

(BIBLIA)

 

Cand Lumina imi infloreste sufletul – ganduri de sotie si mama

Nu stiu cum sunt alte mame, alte sotii…

Stiu doar ca uneori zilele mele sunt incarcate cu o povara ce poarta numele de „prea multe”. Dimineata ma trezesc cu forte proaspete si imi pare ca am energie sa fac toate lucrurile pe care mi le-am propus. Ma trezesc la mijlocul zilei ca desi am facut o multime de lucruri s-au adunat altele pe langa si parca am mai multe decat la inceputul zilei.

In fiecare zi curatenia trebuie luata de la inceput.   Citește în continuare „Cand Lumina imi infloreste sufletul – ganduri de sotie si mama”

4 ani – o Lectie

ganduri asternute in cimitirul din Sighisoara (27 sept 2012)

Din inima mea de fiica iti multumesc pentru felul in care imi decorezi viata. Iti multumesc pentru ca in aceste zile, ne-ai condus in afara timpului si ne-ai aratat cum putem sa urmam pasii Tai fara sa cartim.

Iti multumesc pentru ca la implinirea acestor 4 ani de casnicie ai asezat in trenul ce ne aducea spre Sighisoara o fiinta…o lectie, un impuls spre a trai mai frumos.

Ne-ai spus prin cuvinte putine ca cel mai pretios lucru e iubirea. Ca in ea crestem si inflorim, ca in ea putem trai si in ea sufletul nostru e frumos. Citește în continuare „4 ani – o Lectie”

Cand avem suficient de mult ca sa fim fericiti?

Avem nevoie de atat de putin ca sa fim fericiti! Si totusi alergam dupa mult, tot mai mult !
Cu o inima multumitoare nimic nu e prea putin…
…in casa unui om care nu se grabeste… (20 sept 2012)

Citește în continuare „Cand avem suficient de mult ca sa fim fericiti?”

Dumnezeu!

Era seara. Intunericul acoperise orasul nostru. In camera se strecurau fasii de lumina de la becul de pe stalp.

Ne-am asezat in pat dupa cum fiecare om se aseaza la sfarsitul zilei ca sa isi adune puterile, sa se linisteasca din alergarea de sub soare.  Am inceput  sa ii vorbim Domnului nostru. Cand am terminat i-am spus lui Rafael: „Acum e randul tau, Rafael. Ce ii spui lui Dumnezeu?”

A inchis ochii si a inceput asa : „Dumnezeu! Dumnezeu!” Citește în continuare „Dumnezeu!”

Cand visele incep sa se astearna la picioarele Soarelui

Cateodata, in toiul noptii imi aud pruncul vorbind…pe secvente. Atunci stiu ca viseaza. Unele vise sunt atat de grele incat el incepe sa planga in hohote. Oricat de adanc mi-ar fi somnul imi deschid bratele si il cuprind intre ele, ii mangai fata si ii vorbesc in soapta…despre linistire. Nu mai conteaza oboseala mea, nici caldura sau frigul, nimic in afara de respiratia lui neintrerupta de hohote si spaima.

Si pruncul meu gaseste incet cuib pentru sufletul lui…in noapte.

Asa mi-am gasit si eu cuibul dupa o noapte lunga de cosmaruri…si acum imi odihnesc visele in bratele Celui ce m-a modelat, si inima, si gandul … Citește în continuare „Cand visele incep sa se astearna la picioarele Soarelui”

S-au implinit 6 ani


S-au implinit 6 ani de cand eu si sotul meu ne cunoastem…in 13 noiembrie…

Am sarbatorit impreuna cu fiul nostru, cu intaiul nostru nascut….cu rodul nostru, cu modelajul unic ce ne-a fost daruit, cu mostenirea noastra…. Citește în continuare „S-au implinit 6 ani”

sa ma visez…

sa ma visez printesa …cu stelele la picioare si soarele mereu deasupra

sa ma visez traind mereu cu picioarele in flori si mainile in fire crude de iarba

sa ma visez avand apele si curgerea lor in grija mea

sa ma visez traind ca fluturii, zburand…

sa ma visez purtata pe aripi de berze…

sa ma visez impletind cununi din lumina si alergand pe deasupra marilor…

sa ma visez….

si oricat m-as visa nu as reusi sa cuprind mareata realitate: de a fi sotia unui barbat special, Daniel si mama unui copil minunat, Rafael…

Cum mai e viata noastra sub soare…

foto: Sergiu  Andrusca

Din ianuarie am revenit la oras. Tot timpul petrecut la tara a  fost o sfanta respiratie de vesnicie. Cu toate acestea, spre finalul timpului petrecut acolo am simtit nevoia respiratiei la oras. Mi-a fost dor de prieteni si strazi, de  pietele largi cu tarabele lor, de dealul din spatele cartierului, de livada, de plimbari prin parcuri.

Satul m-a invatat multe. Cred ca cel mai mult am invatat acolo renuntarea si confortul prin truda mainilor. Azi ma intreb daca as mai putea sa o iau de la inceput la sat. Azi ma intreb daca mi-ar fi la fel de usor sa traiesc fara apa curenta, fara baie, fara bucatarie, cu o camera care sa serveasca la toate…si care sa fie suficienta.

Cred ca dorul de oras s-a nascut din lipsa timpului in acre stateam si meditam la cele ce nu se vad. De cand a venit Rafael citesc putin, scriu putin, meditez putin :)…Nu cred ca am pierdut nimic. Cred ca am castigat adevarata viata in schimbul unei vieti ce imi parea intreaga. Citește în continuare „Cum mai e viata noastra sub soare…”

Familia mea …e tot ce am mai scump

Cu voi nu e niciodata prea mult, cu voi as sta mereu…

Iubitul meu sot si fiul nostru sunt azi cele mai de pret comori. Langa ei infloresc, langa ei devin mereu primavara, langa ei e implinirea mea.

Nimic din ce fac sub soare nu poate egala ceea ce primesc prin ei.

De cand a poposit sufletul lui Rafael in viata noastra radem mai mult. Casa noastra are intiparit zambetul pe toti peretii. Si cand e greu…noi stim ca va fi iar susur bland si dans …

Am ales sa locuim la umbra Celui ce ne-a creat. Aici, tot raul si tot binele au sens. Aici greul are sfarsit…mereu si mereu.

Cele ce au venit au macinat sufletul meu. Cateodata nu il mai recunosc. Nu e mai frumos, nu asta vreau sa spun…E parca impietrit cateodata…Acesta e lucrul pe care as vrea sa il schimbe Creatorul meu…sa ma despietreasca. Nu stiu daca are legatura cu venirea lui Rafael. Cred ac mai degraba are legatura cu experienta dramatica prin care am trecut dupa nasterea lui. Intr-o zi voi scrie despre aceea experienta. Pana acum am tinut-o ascunsa in mine…am crezut ca acolo ii e locul. Azi, cred ca mi-a fost data pentru a fi impartita….Dupa nasterea lui Rafael am trecut prin cele mai cumplite clipe….au fost pentru susurul si dansul de zi…Pe acolo trebuiau trasati pasii nostri…Intr-o zi voi scrie….voi alege cuvintele potrivite ca sa ma vorbesc. Poate a mai trecut cineva pe acolo…si ii va fi de folos sa vada ca nu e singura….

Pana atunci…ramane zambetul si bucuria implinirii prin roade..