Scrisoare de pe marginea văii

Domnul meu, pașii aceștia noi poartă urmele văii.

Tălpile sunt imbibate in suferință, suferință care nu poate fi definită si nici înțeleasă de mintea omului. 

Dezbrăcată de viața ce o aveam, îndepărtată de oamenii de care imi agățam fericirea,

cu răni deschise în centrul inimii învăț sa trăiesc liber.

Acum am un singur loc unde alerg cu suspinele mele: la umbra dragostei Tale.

Mă adun si plâng in hohote la picioarele Tale.

Și după fiecare plâns mai primesc o pereche de aripi.

Din zilele trecute mă bântuie tot răul intors spre mine, toate bârfele si rânjetul celor care își hrănesc bucuria cu durerea mea.

Dacă nu Te-aș avea pe Tine…pe Tine Cel ce esti Domnul meu si Dumnezeul meu…m-aș ascunde în mine ca sa nu mai fiu rănită … dar pentru că Te am pe Tine nu am nevoie sa ma ascund nicăieri.

 Dragostea Ta mă face un om liber…liber sa facă pași prin lume cu rănile la vedere.

Doamne, cine va locui în cortul Tău?
Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt?
 Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu
şi spune adevărul din inimă.
 Acela nu cleveteşte cu limba lui, nu face rău semenului său
şi nu aruncă ocară asupra aproapelui său.
 El priveşte cu dispreţ pe cel vrednic de dispreţuit,
dar cinsteşte pe cei ce se tem de Domnul.
El nu-şi ia vorba înapoi dacă face un jurământ în paguba lui.
 El nu-şi dă banii cu dobândă
nu ia mită împotriva celui nevinovat.
Cel ce se poartă aşa nu se clatină niciodată.

Psalmul 15