Înaintea ochilor mei se întinde un tărâm alb, o aglomerare, o împletire de fulgi proaspeți.
Satul meu pare un aluat de pâine care își așteaptă dospirea.
Bunul Tată cerne de câteva zile cerul și o face cu Mână largă.
„-Știu că ti-a fost dor! Ti-am auzit rugăciunea … ‘
M-am cocoțat pe vârful unui deal.
De aici se aude ecoul satului meu, voci, câini, viață.
Am venit aici ademenită de soare, am urmat urmele razelor lui, parfumul luminii calde.
Ascunsă, pitită cu totul între planurile mele, mă tem că nu Îi mai las loc Domnului meu să mă călăuzească.
Nu mai încap cuvintele Lui prin înghesuiala planurilor mele.
În această seară te-am lipit de inima mea și prin ceață, călcând frunze colorate, am străbătut satul.
Frigul umed a pătruns în amintiri și le-a răscolit. Inima întreagă a tresărit de dragul lor.
E 1 AN, un an întreg de când am încărcat bagajele în mașina noastră și am pornit spre maternitate.
E 1 AN, un an de când mă cauți și mă ai ca punct de sprijin, de alin, de odihnă.
Noapte după noapte respiri lângă urechea mea și crești, ți se lungesc mâinile, picioarele, îți cresc ochii și obrajii, buclele și dorințele, îți cresc silabe noi pe buze, puterile și zâmbetul.
În zilele acestui an au fost frânte porniri și dorințe prin toată dependența ta de mine. Aceasta m-a legat și m-a ținut când aș fi zburdat prin voia mea și m-a eliberat de prea multa dragoste de mine.
Ce legătură puternică e aceasta ce a început și a crescut între noi, mă ține din temelii, mă dezlipește și totuși mă face liberă.
Citește în continuare „Scrisoare pentru fiica mea… (1 an cu tine)”
Nori groși, liniște în odaia de sus, unde suntem cazați. Anastasia doarme și eu stau și mă gândesc la ziua de ieri.
Imi amintesc cum stând la intersecția dintre două universuri am avut timp să meditez la locul din care am venit, la mocirla în care m-am scăldat în tineretile mele, la deșertăciunea cu care mă adăpam si la tot golul ce se întindea împrejurul meu.
A venit vremea să ne deschidem ograda cea fără de porți pentru voi…
Aici, în liniștea noastră, am găsit o cale să ajungi și tu: prin ateliere și drumeții.
Prima invitație : 16 APRILIE!!
Privesc un chip, e chipul fiicei mele.
A adormit lângă mine. Ochii și inima mi se unesc lângă alcătuirea ei.
Sub genele ei crește un întreg univers.
E ea, Anastasia.
Dintre toate fetele din lumea aceasta, ea e cea care mi-a fost incredințată mie.
Scap 2 lacrimi și pe celelalte le las să mă inunde pe dinăuntru.
Seară.
Într-o casă de la sat stau aprinse lumini calde. În mijlocul lor un grup de fete, colorate și vesele, cu ochii strălucitori. Au venit să gătim împreună…
Eu uimită de unicitatea lor, ascult cu inima cuvintele lor, care curg și cuprind casa.
Citește în continuare „Atelier creativ de gătit”
Zilele acestei ierni au o altă formă, un alt conținut. Curgerea lor sculptează în mine înțelesuri noi: ale acestei lumi și ale Cerului.
Prin mintea mea se plimbă scutece, dureri de burta, muci, jucării împrăștiate, retete de prăjituri cu care îmi indulcesc imaginația la orele dimineții…inainte să apară lumina, jocuri de băieți încărcați cu energie și un șir lung de „mami”. Da, acel „mami” pe care fiecare mamă îl aude de sute de ori într-o zi, acea chemare a puterilor neștiute, a răspunsurilor liniștitoare și a altor resurse ce au stat îngropate până să primească chipuri în noi suflarea lui Dumnezeu.
Citește în continuare „Cum se vede Cerul din inima lui Efraim (4 ani și 8 luni)”
„Nimeni să nu-și caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.”
Biblia
Celulele gândului îmi sunt îmbibate cu aceste cuvinte…vii și lucrătoare.
Am adormit fredonându-le în timp ce vegheam la somnul neliniștit, cuprins de durere, al fetiței mele; în timp ce am pus în tigaia cea veghe un pumn plin cu boabe de pop corn ca să-i bucur pe băieți.
Iar peste noapte, trezită din somn ca să alăptez le-am auzit din nou.
Citește în continuare „Filă de jurnal – o zi de iarnă la țară”
„Astfel dar, cine crede că stă în picioare
să ia seama să nu cadă.”
Iată-mă!
Sunt aici, neadăpată din Tine, hrănită doar cu plăcerile acestei lumi, înșelată de proprile-mi pofte.
Iată-mă!
Citește în continuare „Cuvinte pentru Creatorul meu…la ceas de seară”
Seară de Noiembrie.
Mă găsesc într-un oraș străin, departe de cuibul meu, departe de respirația copiilor mei. Sunt aici, adusă de durerile unui început de travaliu.
Obrajii mi se inundă în lacrimi, un amestec de emoții și dor îmi provoacă suspine, aici, pe cărările înfrunzite ale unui parc. Pașii îmi sunt grei, lacrimile eliberatoare.
…
Citește în continuare „Scrisoare. Despre cum ai venit, despre nașterea ta…”
Privesc chipul ei.
Respirația ei e șoaptă caldă în care mă odihnesc: ” Eu, Eu am suflat viață peste ea.”
Domnul meu, ziua aceea în care ai adus voia Ta peste planurile mele și peste decizia mea de-a nu mai lăsa pântecul meu să rodească…ziua aceea…
Citește în continuare „Gânduri lângă ea…”
Draga mea, în timp ce eu scriu tu exiști și devii.
Ascunsă în pântecul meu și cetățean al inimii mele, ocupi mult și tot mai mult din universul meu.
Ai venit cum vin minunile și ai adus pace acolo unde demult era război. Odată cu tine Dumnezeu a presărat liniște împrejurul celulelor mele și bucurie cum nu credeam că mai există aici pe pământ.
Anastasia, învierea nădejdii mele și totodată a ascultării mele de Dumnezeu, tu ai venit ca răspuns al rugăciunilor și al temerilor abandonate în Dumnezeu.
Citește în continuare „Scrisoare pentru Anastasia”Azi îți vorbesc despre mulțumire,
despre acel obicei dobândit prin exercițiu,
care ridică ceața și ne dăruiește un ospăț necurmat….
Te invit la mine în grădină…printre fire proaspete de iarbă, într-o primăvară nouă.
Eu îți spun în cuvinte sărace ce înseamnă rugăciunea pentru mine….
Dincolo de toate… Dumnezeu să ne fie desfătarea!
E o vreme în care petrecem încă mult timp în casă.
Așa se face că scoatem la vânzare obiecte noi, create în casa noastră…în așteptarea anotimpurilor calde…
Cei care doriți să cumpărați produsele noastre îmi puteți lăsa mesaj pe
whatsapp 0753075724 sau
la adresa andreea_only_a_soul@yahoo.com
2. Suport chei: Dăruind vei dobândi – 35 lei (DISPONIBIL)
Citește în continuare „Suporturi pentru chei – modele unicat (35 lei/buc)”
Am creat o nouă serie de rame din lemn.
Modelele sunt unicat.
Culori, pirogravură, bucăți de piele colorată sunt cuvintele pe care le folosesc pentru a le descrie.
Dacă dorești una sau mai multe rame lasa-mi un mesaj pe whatsapp (0743075724)….
Citește în continuare „Rame (pentru fotografii sau mesaje) – 35 lei/buc”
Raze proaspete de soare se scurg printre dealuri.
Ele croiesc potecă spre ochii mei, spre inima mea.
Aici, în liniștea aceasta e atelierul devenirii mele.
Te invit la cel de-al 11-lea episod al isihiei mele:
„Pentru a cunoaște pe Dumnezeu nu e nevoie nici de bani, nici de averi,
ci numai de SMERENIE.”
Sf. Siluan Athonitul
Iar suntem doar noi 2.
TU și eu…pe patul durerilor mele, în vâltoarea întrebărilor mele.
Citește în continuare „În zgomotul adâncului meu, adierea Cuvintelor Tale…”Te invit la cel de-al 9-lea episod al isihiei mele…
Acum, când zăpada s-a topit și vântul suflă cu putere, trimit spre tine mireasmă de Cer.
Am primit-o de data aceasta lângă cartea lui Thomas Merton….
Am cules pentru tine: imagini cu viața la sat și cuvinte…cu aceeași nădejde:
că împreună vom deveni mai buni.
gânduri cu mireasmă de iarnă
o călătorie prin zăpadă și prin inimă
cu aceeași nădejde: că împreună vom deveni mai buni!
Un nou episod al ishiei mele.
Azi, un amestec de animale, zăpadă, copii…
și cuvinte din adânc de inimă.
Toate, cu aceeași nădejde: că împreună vom deveni mai buni!
Am adus aici cel de-al 6-lea episod al Isihiei mele…
Acum, la început de an, trimit spre tine imagini și cuvinte cu nădejdea că te vei putea odihni în ele…
În prag de sărbătoare câteva gânduri…dintr-o zi în care afară plouă și înlăuntru e război între două lumi nevăzute. Sper să te găsesc însetat de Cer!
La ceas de seară ești din nou în ograda mea și în casa mea, într-un sat din România.
Am ales să îți citesc despre post, despre adevăratul post…
Sper să te găsesc bine, cu inima plină de pace.
Dragi și prețioși prieteni, azi vin înaintea voastră cu lucrarea la care mulți dintre voi sunteți parte, la acest mod în care ați fost mădulare vii, a unui Trup nepieritor….
Azi am fost împreună cu prietenii noștri la casa lui Costică…și i-am găsit mutați în camera la care ați contribuit și voi… Și vreau să vă fac parte și vouă de imaginea aceasta, de fărâma aceasta din Univers…
E fărâma în care v-ați lăsat folosiți de Dumnezeu… și deși pare că investiția e în materie m-aș bucura să simțiti laolaltă cu mine, prin aceste imagini, că e în suflete…în suflete de om.
Vă dau o veste. Cristina, soția lui Costică e însărcinată și după sărbători ar trebui să nască cel de-al 11 -lea copil. Ea are 36 de ani…
Am întrebat-o ce nevoi ar mai avea…Așa mai urgente. Îi lipsește o mașină de spalat și niște dulapuri. În acest moment nu are dulap pentru haine și nici pentru vase…
Citește în continuare „VEȘTI…despre casa lui Costică”
E aici…
Cel de-al treilea episod al Isihiei mele…
Am ales rânduri prețioase, din Biblia mea. Le aduc prin acest mijloc în spațiul inimii tale și sper că vei gasi folosc duhovnices în timpul petrecut în ograda mea…în casa mea…în universul meu de gândire și simțire.
Citește în continuare „ISIHIA – episodul 3”
Am fost provocată să încep să transmit și în acest fel…
Așa se face că azi vă așez în dar un nou video.
Vă mărturisesc că tare mult aș fi vrut să scriu, dar pentru că nu am găsit cuvinte am ales această formă de a veni spre voi…
Îmi doresc mult să împart hrana sufletească pe care eu o primesc în ISIHIA mea și cu voi, cei ce faceți din blogul meu popas.
Sus! Sus s-avem inimile!
Azi vă dăruiesc un prim episod…
în el, fărâme din viața la sat și câteva cuvinte din cartea starețului Tadei…
Puiul meu drag, veghez lângă tine…cu dragoste și rugăciuni, acum când tu treci prin boală. Dorința ta de a bucura pe cei din jurul tău e inconfundabilă, chiar și în nopțile însoțite de febră. După insistențele mele de-a bea ceai, tu ai adormit. Când te-ai trezit ai acceptat să bei. Iar după înghițitura de infuzie de mușețel ai întrebat cu puteri puține:
– Mami, te bucuri?
– Da, om minunat, mă bucur tare că ai băut! În înghițitura aceea e cuprinsă lupta ta cu mândria, cu neascultarea, în ea se află smerirea ta și dragostea ta pentru mine.
Citește în continuare „Scrisoare adresată celui mai mic dintre pruncii mei (săptămâna 2)”
Dragi prieteni, au trecut săptămâni multe de când nu v-am mai scris nimic despre Costică și casa lui. În această vreme, lucrurile au înaintat timid și lent, dar cu dorința de a duce la bun sfârșit lucrul început acolo.
Când am pornit, încăperea arăta în acest fel:
În imaginea din stânga e faza inițială, iar în dreapta modul în care arăta după prima vizită cu echipa care a muncit.
Acum, după ultima vizită arată așa:
Citește în continuare „Casa lui Costică”
E prima săptămână dintr-un nou Post și după obiceiul anilor trecuți mi-am impus să las cuvinte scrise, ca dar. Să slujesc prin cuvinte, fotografii și trăiri într-o vreme a liniștirii, a însingurării, a retragerii. Să fac din solitudinea acestor zile izvor…
Și am găsit ca și cale forma scrisorilor, cu destinatari reali.
Azi, vă scriu vouă, copiilor mei. Și tare mult aș vrea să găsiți printre cuvinte și fotografii fărâme de CER. Că toate cele ce nu au un sens veșnic rămân gunoaie, indiferent de forma și culoarea în care vin spre voi.
Citește în continuare „Scrisoare destinată pruncilor mei (săptămâna 1)”
E al 8 -lea an aici… Sunt sute de zile adunate, mii și mii de clipe, grămezi de emoții, cutii și saci mutați din casă în casă, pierderi, câștiguri, vise făcute cenușă, anotimpuri interioare. Toate aici, în acest loc pe care Dumnezeu l-a rânduit ca să ne lucreze.
Pare un sat și pe de o parte e un sat, dar înainte de a fi sat e un atelier al Celui PreaÎnalt, în care suntem lucrați, modelați, adânc sculptați prin dureri și văi, suntem trecuți prin cuptor, slefuiți…pentru o destinație ce nu aparține timpului și putrezirii.
Aici, pe un petic mic de pământ, într-un peisaj trecător, lutul nostru a primit șansa să lucreze mântuirea sufletului, a nevăzutului ce suntem…
Citește în continuare „O altă fereastră spre viața la țară…”
Omul n-a știut că cele în care își investește puterea vor fi și cele care îi vor sufoca ființa.
Pentru că toată aglomerarea de zgomote și beton îi înabușă vederea…
N-a știut că îndepărtarea de pomi, de râuri, de drumuri, de pământ, îi va țese în inimă împietrirea. Și omul deși are în adânc un dor după cele pe care le-a lăsat nu mai gasește locul de ieșire, poteca către locuri de odihnă. Si se învârte amețit printr-un amestec de stimuli…căutându-se pe el, cel pierdut.
Urechile lui înfundate cu sunete fără viață și ochii astupați cu peisaje artificiale îl mint continuu și îi nasc pofte noi…de lume.
Citește în continuare „Scurte rânduri…despre liniște și liniștire”
Draga mea soră,
îți scriu de aici, de pe pământ.
Îți scriu din satul de unde ai plecat de puțină vreme, ție celei ce ai ajuns în Patria Adevărată, ție, celei care nu mai ești străin și călător…
Citește în continuare „Scrisoare…pentru un om ce a trecut de granița morții (sora Sâia)”
„Rugăciunea nu este ceva ce schimbă lucrurile în exterior,
ci ceva care face minuni în starea lăuntrică a omului.”
Dimineață!
Glasul pârâului astupă zgomote.
În farfurii ace de brad.
Turma de oi împlinește sub raze proaspete ritualul zilnic…trece, urmându-și păstorul, printre mașini și oameni, căutând pășuni verzi și ape de odihnă.
„Prea iubiților,
vă sfătuiesc ca pe niște străini și călători,
să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul.”
(Biblia)
Într-un amestec de vânt rece și miros de brad dăruiesc adâncului meu forma cuvintelor scrise.
Respir aerul tare al munților în timp ce copiii mei construiesc din piese colorate o căsuță. Citește în continuare „Filă a inimii mele (Padiș – august 2020)”
Neputincioasă în a scrie și a rosti, am pus în Lumina Ta furtuna de frământări, șirul de întrebări la care aștept răspunsul Tău, toate rănile săpate de suferința ultimelor luni.
Citește în continuare „Scrisoare la sfârșit de vară…către Dumnezeu”
În visul din noaptea trecută am plâns. Acolo, sub așternut, absentă de la realitatea exterioară, cu luna strecurată printre găurile perdelei, lacrimile mele curgeau intens. Cred că plângeam de dorul Lui, pentru că n-am alt motiv să plâng.
Am continuat să plâng și după ce m-am deșteptat din somnul profund. Rugăciunile mi se scaldă în lacrimi calde.
Știu, acolo, în adâncul meu, am stins șoapta Duhului Sfânt și fără călăuzirea Lui sunt cel dintâi dintre orbi. Citește în continuare „Despre pustiul vieții”
Azi, port doar o așchie din cârja (antidepresivul Cymbalta) pe care am avut-o luni la rând, pe care mi-am sprijinit gânduri și simțiri. Reînvăț…să cuprind universul exterior și interior fără de ea.
Câteodată urletul ființei mă duce la disperare, încercările eșuate de-a rămâne stabilă mă fac să trăiesc în dizarmonie cu principiile mele. Citește în continuare „Continuarea unei povești ce se numește SEVRAJ de antidepresive… de la poala unui deal de Piatră”
Acum 10 ani, la apusul soarelui, am privit întâia oară chipul tău.
Atunci am atins ființa ta printr-o sărutare. N-o înțelegeam deplin, așa cum nici acum n-o înțeleg și nu pot cuprinde ceea ce ești tu de fapt.
De atunci ne intersectăm intens dorințele, chemarea, neputințele, bucuriile, durerile, biruințele și înfrângerile. De atunci eu încerc să te povățuiesc pe Calea cea strâmtă și tu încerci din răsputeri să o urmezi. Te văd cum cazi, cum te îndoiești, cum te revolți…cum întrebi, cum ai vrea să dai cu picioarele în toate principiile care îți pun garduri în jurul firii tale. Știu că și tu asemeni mie și asemeni tuturor celor ce calcă pe urmele Lui, treci prin lupte și războaie. Sunt parte din proces.
Citește în continuare „10 ani lângă tine. Gânduri pentru Rafael.”
Sunt câteva zile…doar câteva adunate de când a început ca o furtună neanuțată, sevrajul.
După 2 ani de tratament cu antidepresive (Cymbalta), am decis că a venit vremea să renunț la ele. În acest timp ne-am adâncit ca să aflăm care au fost cauzele depresiei care m-a locuit luni de zile. După ce le-am aflat am vrut să las cârja care îmi sprijinea de atâta vreme creierul și funcțiile lui. Citește în continuare „Despre sevrajul meu…o bucată a drumului meu cu antidepresivele”
Câteodată Dumnezeu ne invită în prezența Lui prin pustiu, ne cheamă să gustăm din dulceața Vieții după ce am fost trudiți, morți, singuri… și abia după ce ne vărsăm inima înaintea Lui înțelegem clar că nu este stare prea neagră și moarte prea veche pentru harul Lui și pentru toate mângâierile calde pe care El le păstrează pentru noi. Citește în continuare „E Mai la noi în sat…mai mult din Dumnezeu în toate rănile mele”
Domnul meu, mă întorc cu inima fărămițată, împrăștiată mulțimilor de plăceri pe care ființa mea le gustă.
Vin obosită și risipită, nădăjduid că Tu mă vei aduna și mă vei locui. Citește în continuare „Pocăință (într-o zi înnorată de primăvară)”
Se împlinesc azi 3 ani, un cumul de clipe lungi și grele încununate de o bucurie ce nu se poate descrie, de o nădejde fără capăt…
Au crescut pereți verzi împrejurul ochilor mei și în toate cămările nevăzute vlăstari de sens.
Acest cadru mă împinge să alcătuiesc o scrisoare. Amintirile amestecate laolaltă cu acest timp prezent mă îmbie la a dărui viitorului un buchet de cuvinte prin care zburdă azi multă viață.
Le scriu pentru tine, om mic, pentru omul care vei fi, pentru întregul potențial ascuns azi într-o ființă măruntă.
Chem să vină în ele prezența Creatorului tău, mireasma veșniciei, ca să nu rămână goale și fără de putere. Citește în continuare „Scrisoare pentru Efraim (3 ani)”
„Cândva a fost găsită o inscripție în închisoarea din Schliselbourg:
Cu Hristos suntem liberi și aici, iar fără El și libertatea este închisoare.”
(Antonie Bloom – Despre credință și îndoială) Citește în continuare „Iată cum pot schimba lumea! (săptămâna 6)”
Stau…soarele m-a îmbrățisat.
Lumina lui alunecă prin celulele trupului meu cuprins de dor.
Maro, câinele nostru s-a întins lângă banca de lemn, și-a abandonat și el planurile și se scaldă în lumină și căldură.
Adierea vântului a provocat un dans pe sfoara cu haine umede. Citește în continuare „Scrisoare…cu dor și dragoste pentru frații și surorile mele în Hristos (săptămâna 5)”
Am fost nevoită să ajung la oraș în zilele acestea.
În toate ungherele ființei m-a izbit o imagine.
Oameni cu măști pe chip și mănuși pe mâini se plimbau singuri, la distanță de ceilalți.
Era înnorat.
Din spatele măștilor se ridica energia morții și învelea toată imaginea.
Oamenii aveau trupurile vii, dar moartea ca realitate izbea orice retină.
Ochii se puteau vedea. Ei nu aveau mască. Frica și deznădejdea îi locuia. Citește în continuare „Întâlnirea mea cu orașul…și cu măștile”
S-au topit zăpezile și de peste tot au răsărit muguri, frunze și flori colorate…
Citește în continuare „„Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (săptămâna 4)”
Andreea Stanciu 