Rezumat al inimii mele

A trecut cea mai grea iarnă a vieții mele.

Acum, pe toate ramurile inimii au crescut flori și în toate încăperile întunecate a pătruns lumina lui Dumnezeu.

Șapte luni de durere cruntă, zile nenumărate în care m-am simțit la marginea vieții, neputințe în lanț, suspine prelungite, chip spălat de lacrimi de deznădejde…Dar cea mai grea temere rămâne aceea că mă voi lepăda de Domnul meu, că după ce am mers cale lungă cu El voi pierde credința în vâltoarea suferinței și voi rămâne fară El.

 Iar m-a oprit Cel ce vrea să fie pe tronul inimii mele. Mi-a retezat planurile rând pe rând, mi-a zdrobit idolii și mi-a descoperit starea de om păcătos ce sunt…și eu am plâns tare și m-am zbătut mult. Mă țineam cu lacrimile de gunoaiele ce imi deveniseră comori și le vroiam inapoi pe toate. Imi cerșeam idolii inapoi.

Dumnezeu părea mut și surd.

Acum, in mijloc de primăvară, fără să mai pun întrebări, stau in mijlocul gradinii verzi si am timp mult…nu mă mai grăbesc și nu mai urlă nici o listă de responsabilități in timpane. Ore dupa ore mă odihnesc cu pruncii printre papadii si privim animalele. Nu mai urlă nici oalele, nici mizeria de pe geamuri, nici hainele…nu mai urlă nimic in primăvara asta.

Am timp!

Am timp …să mă pierd in ochii copiilor mei, sa-i plimb, sa vorbim lucruri foarte importante: despre găini si porumbei, despre râme și iarbă, despre fluturi si macriș. 

Am timp sa ii țin in brațe, să le mângâi mâinile murdare și chipul colorat de soare.

Iarna asta grea mi-a dat timp pentru lucruri de care nu aveam timp si mi-a luat din mâini lucruri cărora le dădusem prea mult din mine. 

N-am plecat de lângă Domnul meu, deși …  a fost cea mai cruntă temere…că nu voi reusi să rămân ancorată in Cel ce a ingăduit să fie iarnă în mine.

Acum prin vene se plimbă odată cu sângele un imn de slavă…

Dumnezeu merită toată slava! 

E primăvară in mine și in afara mea.

Am TIMP pentru că am mai primit timp și odată cu el un nou mod de a trăi.