Privesc un chip, e chipul fiicei mele.
A adormit lângă mine. Ochii și inima mi se unesc lângă alcătuirea ei.
Sub genele ei crește un întreg univers.
E ea, Anastasia.
Dintre toate fetele din lumea aceasta, ea e cea care mi-a fost incredințată mie.
Scap 2 lacrimi și pe celelalte le las să mă inunde pe dinăuntru.
Dragii mei,
sunteți două picături cu păr bălai scăldate în apa mării, doua ideei veșnice, doua modelaje unicate…
în fața ființei mele.
Eu vă privesc și îndes momentele acestea în străfundul meu.
Câteodată aș adăuga alcătuirii voastre din alcătuirea mea… Citește în continuare „Scrisoare de la mal de mare … (pruncilor mei)”
Andreea Stanciu 