Fereastră spre inima de mamă (1)

Privesc un chip, e chipul fiicei mele.
A adormit lângă mine. Ochii și inima mi se unesc lângă alcătuirea ei.
Sub genele ei crește un întreg univers.

E ea, Anastasia.

Dintre toate fetele din lumea aceasta, ea e cea care mi-a fost incredințată mie.
Scap 2 lacrimi și pe celelalte le las să mă inunde pe dinăuntru.

Are mâinile unite, ca de rugăciune… doarme abandonată, căutându-mă din vreme în vreme.

Când ma găsește răsuflă ușurată și se liniștește la loc. Găsirea ființei mele e locul ei de adăpost…

Când locuia în mine plănuiam să o culc separată de mine. Acum o lipesc strâns în fiecare zi, de mine…și adormim împletite. Știu că timpul acesta e scurt, dependența ei vremelnică…

O las să se adape din mine fără să mă usture pe dinlăuntru nevoile ei. Știu că timpul acesta e scurt… O iau în brațe și o sorb.

Mă uit în ochii ei și văd inima ei, terenul proaspăt ce trebuie semănat cu viața mea, cu clipele mele.
O strâng tare, o mângâi și spun des: „Doamne, mulțumesc pentru ea.!”

Anastasia…un alt mod prin care Creatorul meu mă lucrează, o altă unealtă cu care sapă mai mult din Chipul Lui în mine.

Râd mult lângă ea, mai mult ca niciodată…Prezența ei înviorează celule imbătrânite și împovărate de răni…

N-am știut că bucuria mea are o Înviere..nu mi-am imaginat că tocmai renunțarea la voia mea si la planurile mele va rodi și va tămădui…va aduce tinerețe gândurilor. Ah …parca cu cât mai mult mă frâng și mă jertfesc cu atât puterile-mi cresc.

În economia Cerului valorile și tiparele lumii sunt răsturnate.

Acolo, în ea, belșugul crește prin dăruirea ta si a tot ce ti s-a incredințat, puterile se oțelesc când slujești, si bucuria înflorește în orice anotimp în care stai lipit de inima Tatălui si asculți cum toate vin ca să te facă sa-I semeni Lui .