Erina

Ea a fost Erina…

E dimineata zilei de 20 aprilie si ochii mei scapa neincetat lacrimi de dor.

Pe Erina am gasit-o in data de 5 aprilie. O calcase o masina. Zacea pe strada cersind ajutorul trecatorilor grabiti spre biserica. Era o zi de duminica. Am trecut si noi pe acolo. Avea picioarele din spate rupte. Au urmat doua operatii si incercarile ei de a umbla din nou. Nu e important ce am facut noi pentru ea.  E important ce a facut ea pentru mine, pentru noi.

In fiecare dimineata ma astepta sa ii schimb asternutul si sa o hranesc. Torcea de bucurie si isi lipea capul de mana mea. Ma privea din patulu ei cand lucram prin casa si incerca uneori sa vina la mine. (dar inca nu putea sa umble…)…Adormea cand o mangaiam si sufla usurata dupa ce ii ofeream dragostea mea. Imi placea sa ii spun „Erinuca..Erinuca draga mea!” si apoi sa ii sarut fruntea. Ma privea cu ochii ei galbeni si mari si imi dadea senzatia ca intelege tot, absolut tot. Avea o privire adanca, meditativa. O indrageam nespus de mult. Asteptam primii ei pasi si puii ei. Era o pisica frumoasa! 

Iesea taras din patul ei ca sa isi fac nevoile afara..sa nu murdareasca asternutul…In ultimele 3 zile urina prea des ca sa mai aiba putere sa coboare din patul ei. Era o binecuvantare pentru mine sa ii pot spala asternutul si sa o hranesc.  De doua zile nu mai manca, refuza pana si apa, apa pe care o iubea atat de mult. Am dus-o la veterniarul ei. A primit antibiotice si vitamine si in dimineata asta ar fi trebuit sa fie bine…

Incepuse sa isi miste picioarele din spate. Reusea sa astupe nevoile ei si sa se tarasca in patut. Reusea sa se intoarca in patutul ei. In primele zile nu putea face asta…Ieri, am lasat-o prin gradina. Cauta umbra…

Azi noapte pe la ora 2 m-a trezit mieunatul ei. Ea nu mieuna noaptea. In noaptea asta suferinta ii era prea mare. Am gasit-o fara putere. Isi facuse nevoile in patut..nu mai avea putere sa coboare…avea multa saliva pe la gurita si nu putea sa mai toarca…respira greu…Aseara a tors putin cand am mangaiat-o…Torcea stins dar torcea…Cred ca se bucura ca sunt langa ea..se bucura cu ultimele ei respiratii… Am dus-o afara..cu patutul ei…Credeam ca i-ar face bine aerul curat. Am pus-o intr-o cusca mare si m-am intors in patul meu. Am mangaiat-o ..Intoarsa in patul meu ma gandeam ca poate va muri. Ma nelinistea gandul acesta dar vedeam ca nu mai am putere sa fac nimic pt ea. Am incredintat-o in mana Creatorului ei.

Dimineata imi era oarecum teama sa merg la ea. Am citit ceva dintr-o carte. Se vorbea de pierderea celor dragi…

Am mers la Erina. Nu se auzea nimic. Am strigat-o…Nu mi-a raspuns…M-am apropiat si am atins trupul ei. Era rece…

Tot in jur imi aminteste de ea azi…pana si soarele pe care ea il iubea atat de mult si sub care torcea lin…

Merg pe deal curand. O voi ingropa intr-un cearceaf, sub pamantul din care a fost modelata…Ramane un gol…Era parte din mine…E un gol pe care aleg sa il umplu cu EL, un gol ce il pot folosi ca treapta pt Cer sau treapta spre pieire. Aleg sa traiesc mai departe…Erina a plecat…Nu stiu ce se intampla cu sufletul animalelor dupa moarte  dar Il rog pe Creatorul meu drag si pe Creatorul ei sa faca posibila o intalnire cu ea, dincolo. Il rog sa o foloseasca si pe ea in construirea fericirii mele vesnice. Poate in cer va fi animalul din ograda mea…Erinuca mea va putea pasi in CER. Acolo picioarele nu ii vor fi rupte si va putea sa vina la mine cand va dori.

Ce bine Doamne, ca ma asculti si nu ma crezi exagerata in trairile mele! Ce bine Doamne, ca la Tine totul e posibil! Ce bine Doamne ca tu poti sa organizezi Cerul astfel incat sa  fie langa mine si acolo! Ce bine Tata ca esti si Creatorul ei…! Ce bine Tata ca pot sa-mi odihnesc durerea si golul in Bratele Tale!