Ieri am luat o pauza de casa si am plecat prin oras…hai-hui, de sufletul meu, prin orasul aglomerat si cald.
Mi-am cautat trecutul pe strazile din centrul orasului.
Daca am gasit ceva ce apartinea trecutului dar care apartine si prezentului, acel ceva e un suflet drag. Sufletul prietenei mele, Oana.
Duceam pe umerii nostri oboseala zilelor si a noptilor, sudoarea sufletelor incercate, avantul obosit al mintilor…Le duceam senin, cu zambetul in priviri.
Am mancat inghetata :). Am vorbit sprijinite de pereti. Am gasit doi pui de vrabiuta (si vrabiutele pot deveni prietenele noastre). L-am revazut pe Tomita (pisicul oanei). Tomita a crescut…
Am alunecat incet prin realitatea ce azi imi pare vis. Am pasit incetosat prin parcul cel mare al orasului, intalnind alte doua suflete cunoscute…Daniel era cu noi. Ne fotografia rasetele, clipirile, ezitarile, pasii.. Cateodata clipa incetineste in noi si ne lasa sa traim fara grija urmatoarei clipe…
Asez fotografiile zilei de ieri, pentru a vorbi, pentru a tacea, pentru a da culorile pe care ele le doresc, zilei de ieri.
Andreea Stanciu 
ce m am bucurat sa vad din nou vrabiutele!mi s a facut dor de ele!
ApreciazăApreciază