Din „Jurnalul fericirii” – Nicolae Steinhardt

“ – Ni se cere sa avem simtul tragic si eroic al existentei.

Si sa nu le luam in tragic.

Sa iesim din noi, sa nu ne gandim la noi.

Si sa fim nepasatori la ale lumii.

Sa consideram fericirea drept prima noastra datorie.

Si sa nu uitam ca prima datorie a crestinului este sa stie a suferi.

Si sa fim curajosi si indrazneti.

Si sa fim blanzi si smeriti cu inima.

Sa nu scoatem sabia.

Si totusi sa fim ai Ununia care n-a venit sa aduca pace pe pamant ci sabie si foc; dihonie si despartire intre fiu si tata, intre fiica si mama, intre nora si soacra.

Sa nu tinem la viata, sa fim oricand gata s-o jertfim, defaimand desertaciunile.

Si sa avem drept scop suprem dobandirea vietii vesnice.

Sa nu cautam mantuirea in moarte sau neant, ci pastrand modesta conditie luptatoare a omului.

Si sa ne purtam ca printii, sa fim desavarsiti, sa ne indumnezeim.

Sa vedem in crestinism reteta perfectei fericiri.

Si totodata doctrina torturarii finite de catre un Creator hotarat sa ne vindece de ale lumii.

Sa nu ne mai miram de Kierkegaard si de Chesterton ca din paradox fac temeiul filosofiei lor?”