(Marcu 4: 37-41)S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia
Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat, şi I-au zis: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”
El S-a sculat, a certat vântul, şi a zis mării: „Taci! Fără gură!” Vântul a stat, şi s-a făcut o linişte mare.
Apoi le-a zis: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”
I-a apucat o mare frică, şi ziceau unii către alţii: „Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?”
Andreea Stanciu 
Lasă un răspuns