Krista are sase pui

Intr-o nopte de vineri spre sambata din luna martie a anului 2010 au venit pe lume primii pui ai catelusei noatre iubite.

A fost o noapte grea si lunga, in care ochii nostri nu s-au inchis prea mult. Daniel a stat mult timp langa ea. A fost o experienta noua. Atat de noua incat noaptea a devenit ziua. In durere si-a nascut puii. Mai ales pe primul dintre ei. Am asistat la prima ei experienta de mama si lacrimi ma inunda la amintirea acelei nopti. In ziua dinainte a a avut un comportament mai ciudat, mai diferit. Era agitata dar totusi obosita. A mancat mai putin. A cautat toata ziua un loc adapostit. A scurmat printre sacii cu haine in cautarea unui colt ascuns de ochii nostri. Nu am inteles foarte bine ce e cu ea. Dupa calculele noastre mai avea o saptamana si ceva pana sa-i vina vremea. Seara starea ei s-a agravat. Plangea…Intra in cusca de afara..iesea…ne maraia cand ne apropiam de ea….Eu nu o mai intelegeam. Era peste puterile mintii mele sa inteleg ce e cu ea….

Daniel a observat o besica cu apa iesind din ea…Ii venise vremea….M-au trecut zeci de emotii, intrebari, fiori…. Am adus-o in hol, Am asternut rapid niste haine, i-am intins covorasul si am asteptat…Ii era cald, sufla greu…Noua ni se rupea inima de durere pentru ea. Ii sosise vremea si noi nu puteam schimba hotararea Creatorului. In durere a iesit primul pui. Krista scotea sunete inalte, de durere, plangea…. Atat de frumos a fost pusa in mintea animalelor ingrijirea puilor…A stiut ce sa faca…cum sa faca…mai bine decat ar fi explicat orice carte. Rupea cordonul fiecaruia, manca invelisul in care statea fiecare pui, ii lingea, ii incalzea…Daniel a ajutat-o sa rupa acel invelis. Era foarte obosita…

Pe primii doi pui i-a nascut la interval de vreo ora. Primul pui a iesit pe la ora 21. Pe urmatorii trei la interval de vreo 10 sau 15 minute…Pe ultimii catre ora 3 dimineata. Ultimul a ramas nescos din piele membrana in care era. Daniel l-a gasit rece. Nu mai respira aproape deloc. A simtit ca ii bate inima. L-a scos rapid. L-a adus in camera. L-a masat pe burtica si i-a tot deschis gurita ca sa il ajute sa respire. Dupa vreo 15 minute a inceput sa respire pe nasuc. Avea narile infundate cu lichid. Atata bucurie ne-a adus primul planset, primul semn al puterii si al renasterii….In cateva minute a inceput sa dea din labute…plangea cu putere….L-am dus langa mama lui si a trait. Traieste si azi….:) Nu stim care dintre cei sase pui e acela, dar poate fi oricare….

Mi-a venit in minte prima imagine cu krista si puiul numarul 1. L-a luat langa ea, langa capul ei…il tinea intre labute. Era atat de mic pe langa ea…:)..Ne-a marait cand am vrut sa ne apropiem. Si-a aratat coltii intr-un mod care ar tine la distanta orice potential rapitor ar puiului ei…A fost imaginea unei mame protective si iubitoare, imaginea care ma face sa strig: „Tata! Ce frumos ai creat lumea! Cata grija ai avut la fiecare amanunt! Nimic nu ti-a scapat! …Cum sa ma indoiesc de Tine, cand toate vorbesc despre Tine?”

 In acea noapte nu am dormit. Puii au plans mult in hol….Desi ne-am acoperit urechile i-am auzit intr-una. Dimineata i-am mutat afara, in casuta pregatita pentru ei… Primele zile a stat multa vreme cu ei. Iesea sa manance si sa isi faca nevoile. In rest…era in cuib langa ei. Slabita dar plina de lumina. Ii hranea, ii masa, ii spala, ii apara…Era Krista, in toata splendoarea ei. Era Krista jertfindu-se pentru puii ei. Dintr-o data ne-am vazut catelusa cautand binele puilor mai mult decat binele ei….

De atunci ne bucuram de ei in fiecare zi. Acum cred mai mult decat inainte in terapia cu ajutorul animalelor. Am citit intr-un articol ca un animal alunga stresul si nelinistea. Diferenta dintre acesta si un medicament e ca nu au reactii adverse si neplacute. In unele dimineti mi-a fost greu. Daniel mi-a adus un mic huskyuta langa mine. La inceput nu imi venea nici sa privesc spre el. Nelinistea si grijile nu ma lasau. L-am luat. L-am privit cum adoarme in palmele mele, cum viseaza in palmele mele, cum casca, cum se intinde.Incet m-a cuprins linistea si am inceput sa plang la umbra minunii..Cred ca Dumnezeu le-a creat cu un scop mare pentru sufletele noastre. Trebuie doar sa ne deschidem…

 Trebuie doar sa ne deschidem spre cer si soare, spre cer si stele, spre cantecul pasarilor, spre animale, spre flori si dealuri, spre izvoare si alte ape…Deschiderea spre cele create de El are putere vindecatoare, asa cum deschiderea spre cele atinse de diavol are putere distrugatoare. Va invit cu mult drag la noi. Va invit pentru terapie cu pui de husky, cu pasari ce canta in cor (pe diferite voci, in diferite limbi), cu pomi ce inmuguresc, cu un pamant negru ce nu se satura sa rodeasca, cu adieri calde de primavara, cu soare, cu urzici crude si glas de miei, oi, cocosi, caini, vaci, bivoli.

 De ce sa imi lipseasca orasul? Pentru ce? Oare pentru mall-urile obositoare si galagioase? Pentru strazile aglomerate de oameni pe care nu ajungi sa ii privesti in ochi, masini, magazine, reclame? La sat toate au suflet. Cand ma intorc prin oras am impresia ca ma plimb printre mecanisme fara suflet. Totul pare programat la alergare, la stres, la agitatie. Aici, orice om care trece prin fata casei spune un „Doamne ajuta!”. Nu mai par mecanisme, aceste minuni ale lui Dumnezeu.

Despre minunile de la sat voi mai scrie….Minunile se dau mai departe!            

                                                                                                                                                                        29 martie 1010