foto: Sergiu Andrusca
Din ianuarie am revenit la oras. Tot timpul petrecut la tara a fost o sfanta respiratie de vesnicie. Cu toate acestea, spre finalul timpului petrecut acolo am simtit nevoia respiratiei la oras. Mi-a fost dor de prieteni si strazi, de pietele largi cu tarabele lor, de dealul din spatele cartierului, de livada, de plimbari prin parcuri.
Satul m-a invatat multe. Cred ca cel mai mult am invatat acolo renuntarea si confortul prin truda mainilor. Azi ma intreb daca as mai putea sa o iau de la inceput la sat. Azi ma intreb daca mi-ar fi la fel de usor sa traiesc fara apa curenta, fara baie, fara bucatarie, cu o camera care sa serveasca la toate…si care sa fie suficienta.
Cred ca dorul de oras s-a nascut din lipsa timpului in acre stateam si meditam la cele ce nu se vad. De cand a venit Rafael citesc putin, scriu putin, meditez putin :)…Nu cred ca am pierdut nimic. Cred ca am castigat adevarata viata in schimbul unei vieti ce imi parea intreaga.
Prin Rafael s-a intregit toata fiinta mea in jurul luminii ce vine prin el. Nu mai am timp de multe din lucrurile vechi…dar ceea ce absoarbe acum tot timpul meu e ceva ce nu are sfarsit, e rodul iubirii…
Cateodata lasam aceasta fiinta in grija bunicilor si lucram la invitatiile de nunta. Am reinceput din primavara aceasta…
Nu vreau sa ma scriu in multe cuvinte. Am uitat cum e sa faci asta….De aceea multe din posturile mele sunt fara cuvinte. Voi lasa adesea imagini care sa ma vorbeasca…Imi adun cuvintele pentru clipele petrecute cu Daniel si Rafael…
Aleg sa ma desprind usor…sa imi dezlipesc mainile si picioarele gandurilor si sa caut a ma investi in ceea ce merita cu adevarat.
Mai un gand pentru dupa-masa aceasta. E un gand pentru tinerele care imi viziteaza blogul. E un gand ce m-a insotit si pe care as vrea sa il soptesc timid : nimic pe lume nu aduce mai multa lumina decat un rod al iubirii, nici un cuvant nu poate descrie mai bine iubirea, jertfa, inaltarea unei femei, ca si cuvantul mama. Toate durerile se sterg, toate chinurile, toate cosmarurile…cand porti in brate un rod al iubirii….
Doamne, invata-ma sa pronunt prin fapte cum vrei Tu sa fie o mama.
Andreea Stanciu 
Asa sa te ajute Dumnezeu! Ti-a binecuvantat mult viata, si nu te-a parasit niciodata, nici pe tine, nici pe cei ce au avut timp sa iti mai urmareasca pasii in timp. Personal iti multumesc din nou, pentru tot, si pentru gandul ultim scris in acest articol.
Multa rabdare si intelepciune in continuare! Dumnezeu va pune si de acum inainte frumosul in mainile tale.
ApreciazăApreciază
Hristos a înviat!
Dumnezeu să vă ajute să fiţi la fel de frumoşi toată viaţa, să mergeţi pe calea Lui!
Am descoperit blogul tău şi de atunci nu mă satur să te citesc, Doamne ajută!
ApreciazăApreciază