Cand visele incep sa se astearna la picioarele Soarelui

Cateodata, in toiul noptii imi aud pruncul vorbind…pe secvente. Atunci stiu ca viseaza. Unele vise sunt atat de grele incat el incepe sa planga in hohote. Oricat de adanc mi-ar fi somnul imi deschid bratele si il cuprind intre ele, ii mangai fata si ii vorbesc in soapta…despre linistire. Nu mai conteaza oboseala mea, nici caldura sau frigul, nimic in afara de respiratia lui neintrerupta de hohote si spaima.

Si pruncul meu gaseste incet cuib pentru sufletul lui…in noapte.

Asa mi-am gasit si eu cuibul dupa o noapte lunga de cosmaruri…si acum imi odihnesc visele in bratele Celui ce m-a modelat, si inima, si gandul …

Aici respiratia grea si hohotele mute au gasit eliberare intr-o lacrima lunga, care inca curge pe obrajii mei inverzindu-mi sufletul dupa lunga seceta prin care a trecut.

Era noapte si cosmarurile nu se mai opreau. Dintr-o data am auzit o voce..Am recunoscut-o!

Era Vocea care m-a tesut in pantecele mamei mele.

Era Vocea care m-a leganat, care m-a adapostit, care m-a insotit mereu (uneori muta).

Vocea pe care uneori am negat-o, pe care alteori am cautat-o…

Vocea care m-a gasit mereu! oricat de ascunsa as fi fost.

Vocea care mi-a spus ca vaile isi gasesc finalul pe o culme. Vocea care m-a insotit si acolo unde m-am pierdut de mine.

Da, am recunoscut-o cand suspinam! De atunci ma simt in siguranta.

Unde ai fost Domnul meu atata vreme? Unde ai fost cand te strigam, cand te cautam, cand credeam ca nu te mai pot gasi? …Stii Doamne? Cred ca cel mai mult conteaza ca ACUM esti AICI!

Visele mele stau acum asternute inaintea Soarelui.