Reteta am gasit-o in revista Viata + Sanatate.
Pentru ca sotul meu a cerut supliment m-am gandit sa o impart si cu voi. S-ar putea sa va placa :).
Uneori, in aceasta incercare de a manca sanatos ni se face pofta de gusturi din trecut. Aeasta reteta vegetariana inlocuieste cu succes hamburgerul (dupa parerea mea).
As fi preferat chifle din faina integrala dar pentru ca asta am gasit la magazin si pentru ca nu aveam timp sa fac altele acasa le-am folosit pe cele din faina alba.
Bun! Sa va spun de ce aveti nevoie ca sa-i preparati.
Pentru aproximativ 10 portii sunt necesare:
– 2 si jumatate cani grau fiert
– 3 cani fulgi de ovaz
-o jumatate cana de nuca macinata
-1 cana si jumatate de ceapa taiata marunt (eu am folosit doar doua cepe marisoare)
– 3 cani apa
– 2 linguri ulei presat la rece
– 1 lingura busuioc
– 1 lingura marar verde taiat marunt (am folosit marar uscat)
– 1 lingurita sovarv pudra (nu am avut, am folosit putin curry)
– 1 lingura sare
– 1 ardei rosu taiat marunt sau o lingura pasta de ardei.
Preparare: Se pune ceapa la calit intr-o cana de apa, apoi se adauga condimentele, celelalte doua cani de apa si ardeiul. Se mai adauga sarea si uleiul si se amesteca. Apoi se adauga: nuca, graul si fulgii de ovaz, amestecandu-se bine. Cu ajutorul unei forme sau manual), pregatim burgeri, care se coc in tava la cuptor, intorcandu-se pe ambele parti. Burgerii se pot servi cu ketchup si salata, impreuna cu chifle.
Eu am folosit hartie de copt si pentru ca burgerii s-au si imprastiat putin nu i-am mai intors. I-am copt doar pe o parte. 🙂
Cand s-au terminat chiflele am apelat la paine.
Te rog sa mai scrii retete..le-am facut pe toate si am fost tare incantata.
ApreciazăApreciază