De ce îmi port copilul…

 

UPDATE: 13 iunie 2017

Tot ce am scris în acest articol a rămas valabil pentru mine și acum, când cresc un nou prunc, o nouă veșnicie.

Cu Efraim legat de mine pot să alerg, să dansez, să gătesc, să mă plimb, să lucrez prin grădină și în același timp să se împlinească nevoia lui de a sta conectat cu mine.

Ca sistem de purtat recomand din tot sufletul sistemul pe care l-au creat cei de la http://marsupi.ro/

Cât despre Rafael, el s-a făcut mare acum. Are 7 ani și cu greu îl mai pot ține câteva minute în brațe. E independent, mult prea independent raportat la mine ca mama grijulie…Mi-e dor de el legat de mine, dar accept că el nu a fost creat pentru mine, că el are drumul lui și eu pot să îl însoțesc pe acest drum cu iubire și binecuvântare.

 

f.jpg

……………………………………………

Experiența de azi m-a provocat să scriu acest articol.  Nu simțeam pănă acum nevoia să motivez  de ce în unele zile îl iau pe Rafael în port bebe și merg cu el așa…deși el are aproape 13 kg si eu 46. El e lung și eu am doar 1,58 m înalțime.

Toată vara am fost nemulțumită de faptul că nu petrec suficient timp cu el. Mi-am regândit viața și prioritățile și am luat noi decizii…ca să îi dau mai mult timp, cât mai mult!

A venit toamna și am mai mult timp liber. Așa se face că nimic nu mă grabește si astfel nu port povara de a grăbi pe alții. Mă plimb cu Rafael, am timp să stau 20 de minute să privesc o gaură într-un gard pentru că el iși dorește asta, am timp să îl iau cu mine în bucătărie și să gătim împreună (fără pic de glumă! are 2 ani și 4 luni și mă ajută cu adevărat…taie dovleceii, castraveții cubulețe cu un cuțit de plastic, frământă aluatul împreună cu mine, îsi pune mâncare în farfurie, spală vasele mai mici, udă vlăstarii, ii taie cu forfecuța,..), am timp să fac curățenie cu el, să îi spun povești, să îi răspund la întrebări, să îl ascult, să îl mângâi, să îi explic…să îl las să aleagă fără să impun cu furie niște reguli (uneori absurde).

Am timp și putere (slava Domnului) să îl port uneori în brațe, aproape de inima mea, aproape de respirația mea, ..să îi vorbesc șoptit, să îl adorm cântându-i la ureche despre Isus, despre dragoste…pe străzi, prin frig..ocrotiți de o lumina blândă în care Dumnezeu Își pune Puterea.

Rafael nu prea doarme la amiază. Uneori vara îl adormeam in cărucior, îmi părea mai comod. Acum e frig..îl cuibăresc în marsupiu și îl adorm așa. Nu mereu..Aș face asta mai des dar câteodată nu am timp. O fac pentru el și pentru mine. Ador sa îl privesc ațipind în palmele mele dupa ce și-a epuizat întrebările, să îl aud răsuflând ușurat, să îl simt abandonat în brațele mele. Atunci mă simt Mamă, atunci simt că truda mea e pentru ceva ce poarta veșnicia în fiecare celulă a sufletului.

Imaginați-vă că într-un moment din acesta, de intimitate cu fiul meu, de bucurie că am timp să îl port (conștientă de faptul că el crește și că nu mai pot face asta mult timp) întâlnesc trei persoane. Doua dintre ele urcau împreună pe strada mea și exclamă cu putere „rușine, rușine!” înspre Rafael.

Rușine? de ce rușine? „rușine că stai la mama ta în brațe așa baiat mare si ca nu mergi singur”…Aceasta replica vine după câteva ore în care am alergat și am mers cot la cot cu el. Am spus doar atât: „noua nu ne e rușine!” Am încercat să nu fiu răutacioasă…Puțin mai jos întâlnesc o mama. O respect…a crescut mulți copii. Ea imi spune „de ce îl duci așa?”. Eu răspund: „ca sa il adorm”. Ea continua: „Nu așa trebuie sa faci. Dacă îl înveți așa doar așa va vrea. Trebuie dragoste cu măsura. Copilul trebuie să știe să stea singur, să înțeleagă că nu ai timp de el, să asculte.” Cred ca are dreptate si respect felul în care a ales ea să își crească copiii, dar în ceea ce ține de mine, de structura mea..NU cred ca asta e soluția!

Cred cu tărie că dragostea nu are măsura.  Cred ca acolo nu se cere măsura….

Cred că un copil are nevoi emoționale care își găsesc împlinirea în brațele mamei și nu într-un pat așezat într-o cameră alăturat. Copiii nu au nevoie doar de laptele nostru. Ei nu trăiesc doar cu hrană fizică. Ei cresc și sunt sănătoși atunci când li se oferă iubire, multă iubire.

Cred și văd cu ochii mei ca iubirea mea și răbdarea mea il disciplineaza pe Rafael mai mult decat orice nuia, decat orice cuvânt dur, decât orice mânie vărsata peste el.

L-am purtat mult (nu destul) și e independent, nu vrea mereu in brațe dar știe ca brațele sunt acolo pentru când are nevoie. Încerc să îl incurajez deși nu îmi vine natural. Natural imi vine sa zic: „ai grijă! o sa cazi! nu poti!”…Ma educ sa îl încurajez, sa îl ascult, sa îl înteleg.

Știti când e Rafael obraznic, rebel, răutacios? Când sunt eu așa!

Știti când dăruiește cu drag din ale lui?  Când eu fac asta cu ale mele!

Știti când îmbrațișează, zâmbește, explică cu răbdare când nu îi convine ceva? Când eu sunt așa!

Știti când trântește lucruri, când vorbește dur, când loveste? Când mă vede pe mine plină de mânie!

Nimic nu ne educa copiii mai bine decât iubirea, răbdarea, propriul exemplu. E absurd să am așteptări mai mari de la el decât de la mine. E incorect să pretind de la el să fie altfel decât sunt eu. Înainte de cuvintele mele sunt faptele mele, pașii mei, cărarea pe care o croiesc inaintea lui si pe care el o urmeaza  natural. Asa suntem creati..sa urmam pasii celor de langa noi, sa imitam.

Am mai scris ca îl vreau pe Rafael prieten al nostru. Vreau să simtă că îl iubim! Aceasta e calea pe care o consider cea mai înțeleaptă în momentul de față. Calea Iubirii!…cu limitele ei, cu condiționări uneori, cu reguli, cu atribuții…alteori cu pedepse, cu disciplinare.

„Nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua certării o va dezlipi de el.”

(BIBLIA)

„Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a zămislit mama mea.”

(BIBLIA)

Pentru că iubirea lui pentru alții va însemna multă jertfă, va însemna frustrare, va însemna renunțare, iar toate acestea se educă dacă nu vin ca dar al trudei celor ce au trăit înaintea noastră, al strămoșilor noștri.

Rafael e cea mai puternică dovadă în momentul de față! Ce e el și ce devine el in fiecare zi îmi dovedește ca nici o cale nu e mai buna decat Calea Iubirii, jertfa fiecărei zile, iertarea mai mult decat pedeapsa.

Ce har! …toate mă conduc și îmi arată că Dumnezeu înainte de orice e DRAGOSTE!

„Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții; căci dragostea este de la Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și cunoaște pe Dumnezeu.

Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

Și dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci in faptul ca El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.

Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu;

dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi,

și dragostea Lui a ajuns desăvârșită în noi.

Cunoaștem că rămânem în El și că El rămâne în noi prin faptul ca ne-a dat din Duhul Său.

 Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

 Cine va mărturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el,

și el în Dumnezeu.

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi.

Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el.

 Cum este El, așa suntem și noi in lumea aceasta; astfel se face că dragostea este desăvârșită în noi, pentru ca să avem deplina încredere în ziua judecății.

 În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârșită izgonește frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa; și cine se teme n-a ajuns desăvârșit in dragoste.

 Noi Il iubim, pentru ca El ne-a iubit intâi.

 Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu”, si urăste pe fratele său, este un mincinos;

căci, cine nu iubește pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?

Și aceasta este porunca pe care o avem de la El:

cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său.”

(BIBLIA)

PS: Când am spus ca Rafael face așa multe prin casă nu am spus-o ca să îl laud pe el ca fiind un copil mai special sau mai capabil decat alții. Cred ca orice copil sănătos poate face aceste lucruri. Activitățile cu copiii noștri nu se rezuma la jucării și parc. A implica copiii in munca ta face viața ta mai ușoară și ceea ce faci nu devine o piedică în a petrece timp cu copilul ci o alta oportunitate. Aș vrea să îndrăznesc să îl implic în și mai multe lucruri pentru ca mi s-a dovedit că ai noștri copii sunt capabili de mult mai mult decât credem noi.

Sper că cei pe care i-am fotografiat vara aceasta nu s-au supărat prea tare că  l-am dus și pe Rafael la ședintele foto. 🙂

„Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.

Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi

„ca un prinos și ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu.”

(BIBLIA)

 

12 gânduri despre „De ce îmi port copilul…

  1. Ce frumos Andreea..sa stii ca si eu azi cand te-am zarit pe strada fiindca erai in fata mea nu mi-am dat seama ca esti cu Rafael..numai cand la un moment dat vad doua picioruse..si apoi ne vedem…in gandul meu asa somnoroasa cum eram ma gandeam…,,ce putere pe tine sa il mai porti cu marsupiu fiind atat de mare”..dar apoi mergand pe drum incolo fugindu-mi gandurile tot la tine mi-am zis,,putere avem mai mult decat avem nevoie atunci cand cerem” deci eu una am apreciat plimbarea voastra si modul cum ai incercat sa il adormi…acest lucru chiar daca nu iti dai seama pe moment va apropie mai mult unul de altul..sa il tii langa inima ta mereu, sa vada Rafael ca de acolo vin izvoarele nesecate de iubire…asta va aprecia la tine pe viitor modul cum i-ai vorbit, cum v-ati jucat, cum ati petrecut timpul pe care Domnul vi l-a dat ca sa fie al vostru..asa ca fiecare minut conteaza ptr el…tu doar sa ai grija sa fie un minut special..ca de restul se ocupa Domnul..va doresc o seara placuta, impreuna cu o imbratisare calda.

    Apreciază

    1. Multumesc Diana pentru sinceritatea ta! Si da, puterea Lui e mare, nespus de mare. Cred ca El e de fapt puterea mea de-al mai purta pe Rafael:)

      Apreciază

  2. cat de frumos ai scris Andreea, esti asa o persoana cu suflet bun Rafael o sa creasca sanatos atat fizic cat si mental si spiritual. Eu am avut o relatie rece cu mama mea ea a stiut sa faca educatia doar cu reguli stricte fixe si mai mult i-am stiut de frica toata copilaria si adolescenta drept pr care acum sunt o pets foarte introvertita si pot sa spun ca niciodata nu am iubit-o pe mama doar am respectat-o, cred ca i-au lipsit exact calitatile astea pe care le ai tu acum ca mama a lui Rafael: iubirea, blandetea, rabdarea, nevoia de a fi aproape de copilul tau..nu doar sa ii spui ca gaseste mancare in frigider ci sa-l intrebi cum ii merge…dc are ceva pe suflet… daca vreodata voi avea copii stiu sigur ca imi doresc sa ii cresc asa cum o faci tu cu Rafael… Ma bucur cand primesc noutati de la tine in inbox. Te imbratisez, suflet frumos.

    Apreciază

    1. Mereu imi umplii clipele de cuvinte frumoase, de motive sa merg mai departe cu acest blog, de dragul oamenilor ca tine. Multumesc Ella! Doamne ajuta sa fie asa, sa creasca Rafael sanatos. Cat despre mine…nu sunt nimic fara El. Slava Lui pentru toate!

      Apreciază

  3. Habar n-am de ce pana acum nu ti-am lasat vreun semn la insemnarile tale…Cu toate ca, stii bine, rezonezi atat de fidel uneori in mine :). O fac acum…pentru ca dumirirea si asezarea aceasta a gandurilor a calatorit efervescent de ceva vreme si in mine. Cat de frumos te-ai lasat modelata de El si nu in ultimul rand de Rafael!Cat de desavarsita e clipa cand ne stim opri,respira,privi…Oricum, cel mai consevent si cu adevarat sublim „parentit atasat” il face cu noi doar Dumnezeu :)..asa ca micile- mari scapari ,venite dintrun „firesc” bolnav adanc scrijelit in noi, sunt doar trepte 🙂 . Sunteti asteptati…Spreram la o sambata blanda si calda 🙂 rada

    Apreciază

    1. Mi-e bine sa te stiu aici, sa gasesc farame din tine pe paginile acestui blog (jurnalul meu deschis spre lume). A fost asa calda aceasta zi de vineri alaturi de voi…si soarele a sezut atat de bland peste satul vostru…Multumim!
      Inseamna asa de mult prietenia cu tine! sunt nespus de fericita ca Dumnezeu a lucrat la sufletele noastre in moduri asemanatoare si parca tot ce traiesti tu imi pare ca am trait sau traiesc si eu (in relatia cu copiii, cu sotii, cu viata). Cand m-a imbratisat Ilinca azi am simtit ca esti si tu acolo, in imbratisare. A fost una din clipele acelea rare din viata in care simti ca intr-un gest s-a concentrat o intreaga istorie.

      Apreciază

  4. Cu drag, oricand! Am invatat multe stand la tara…chiar si prietenia, sau prezenta fizica alaturi a oamenilor dragi…parca pretuieste acum altfel…nu mai mult, ci altfel :).Chiar si darnicia ….lucrurile nu mai au parca aceeasi unitate de masura cum o aveau in corsetul orasului.
    Sa stii ca rar imbratiseaza Ilinca asa…mai ales pe cei ce nu fac parte din cotidianul ei. M-a uimit si pe mine..si m-a umplut de ceva care, cum zici tu, continea si caldura gestului, si uimirea draga a unei intregi povesti :).
    Noi multumim!

    Apreciază

  5. Sunt mama de 7 luni si port in mine cele mai frumoase sentimente de cand Dumnezeu ne-a dăruit-o pe Ruth … Ea e bucuria, soarele, dragostea in cea mai pura forma! Suntem fericiti si inca uimiti de fiecare data cand ne punem la somn si o vedem langa noi… E chiar a noastră!! E puiutul nostru!… Ce vroiam sa spun de fapt e faptul ca si noi am fost si suntem priviti ciudat pentru ca Ruth doarme cu noi, sau pentru ca nu o las sa plângă si fug repede sa o alint… Ma regăsesc in scrierile tale si de cand îți citesc jurnalele ma rog ca Dumnezeu sa te ajute sa scri cat mai mult(pentru ca ma ajuti si pe mine). Domnul sa te binecuvinteze!

    Apreciază

    1. Inteleg atat de bine trairile tale legate de puiul vostru. Ni s-au daruit in casa suflete vesnice si suntem responsabili de felul in care le imblanzim, le crestem.
      Sa te rogi pt asta asa cum ai scris! Fie ca ceea ce scriu sa fie spre zidirea celor ce citesc. Un mare Multumesc pentru deschiderea ta 🙂

      Apreciază

  6. Ai perfecta dreptate, copii nostri nu au nevoie decat de dragoste…si vor creste exact cum trebuie. Trebuie sa ne crestem copii asa cum Dumnezeu se poarta cu noi…muuuulta dragoste, rabdare, intelegere, sprijin…ala e modelul. Faci bine si esti minunata. Eu tocmai te am descoperit, dar constat ca avem multime de ganduri in comun.

    Apreciază

      1. Despre mine…hmmm…sunt MAMA, asta e ceea ce ma defineste. Am doi copii naturali si doi adoptati. Sunt cei mai minunati din lume si ii multumesc Domnului pentru onoarea de a le fi insotitor si indrumator in aceasta scurta si relativa viata pamanteana. Cand nu sunt mama, sunt avocat si incerc, intr-o lume in care meseria aceasta e echivalentul minciunii si hotiei, sa demonstrez ca nu e asa si ca omul inca mai sfinteste locul. Sunt, normal , si sotie a unui om unic, pictor iconar, suflet de artist si senzibilitate de zugrav de chipuri de sfinti. Sunt un om implinit, cu o viata grea pana la limanul de acum, cand ma bucur de o familie minunata si de o viata linistita la umbra dragostei lui Dumnezeu.
        Cam asta ar fi, pe scurt, caracterizarea personajului Luana Stanciu, al carei rol umil il joc in aceasta mica drama numita viata PAMANTEANA.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s