Postul Craciunului l-am simtiti mereu mai special decat celelalte posturi de peste an. Nu am stiut sa asez in cuvinte de ce l-am simtit asa…
Azi, la inceput de post cred ca am definit in mintea si sufletul meu…acest sentiment. Postul acesta e in anotimul rece. Postul acesta e o soapta calda care imi cheama familia langa Hristos.
E o perioada in care Il asociez pe Dumnezeu cu aripa calda, sub care, eu si sotul meu ..si pruncul nostru ne asezam dupa ce am umblat prin frig. Acolo ne dezmortim si invatam din nou sa ne miscam incheieturile ..cu speranta unui zbor mai inalt.
Sunt zilele dedicate infranarii cu speranta ca ne vom lepada de multe din patimile noastre, de multe boli ce ne sufoca sufletul, de multele piedici ce ne opresc sa ne daruim si sa ne jertfim de dragul altora.
Nu stiu daca ma pot declara ca apartinand unei confesiuni. Cand sunt in El si El in mine pot sa ma rog oriunde, cu oricine…fara sa ma blochez intr-o forma sau alta. Cand Ii fac loc in mine nu mai vad in celelalte confesiuni aspecte ce ne despart. Atunci mi-e clar ca avem o Tinta comuna si ca drumul e Hristos. Pot trai liturghia sau vecernia la fel de bine cum pot trai slujba dintr-o biserica baptista, pot sa imi fac semnul Crucii si sa simt puterea care ma umple prin el, pot sa plec capul in fata unui monah si sa ma binecuvinteze. Atunci dispare mandria ca eu am gasit calea si ca cei ce cred altfel sunt pierduti. Cred cu tarie ca din fiecare loc am ceva bun de invatat si de aceea ma bucur nespus de mult sa pot participa la conferinte tinute de ortodocsi, baptisti, adventisti, catolici…
Sotul meu imi spune uneori citand pe cineva ca sectar e cel ce crede ca el si numai el a gasit drumul spre Casa. Doamne ajuta-mi sa nu devin un sectar prin propriile mele convingeri.
Cat despre post..da, e o comoara ce o am din ortodoxie. Acolo am invatat despre post.:)..De la baptisti am alte comori pretioase pe care le port cu mine.:)…Am si de la adventisti o comoara (aceasta e mai noua) pe care sper sa o pastrez.
A inceput Postul Craciunului! Slava lui Dumnezeu pentru aceasta perioada
Pentru mine sunt de un mare folos si imi sunt putere cuvintele unui parinte:
„Dar postul mai inseamna si un act de preamarire a lui Dumnezeu, pentru ca este un act de infranare a propriului egoism, crescut prin poftele spirituale si trupesti, in asa masura incat nu mai incape nimeni de noi, nici chiar Dumnezeu, dandu-ne iluzia, si traind astfel, de parca numai persoana noastra ar exista si parca pentru ea ar fi toate….
Postul cu trupul este el insusi un act de crestere spirituala. Este o incordare a vointei si o reasezare a domniei spiritului asupra trupului. in conceptia crestina, in special ortodoxa, sufletul si trupul nu-si traiesc viata izolat, ci, in starea normala, sufletul trebuie sa spiritualizeze trupul, si trupul sa fie mediul de lucrare a spiritului.
…
Parintii recomanda o infranare necontenita de la toate patimile. Desi infranarea de la lacomia pantecelui este cea care usureaza infranarea de la celelalte, nu trebuie sa neglijam pe nici una, pentru ca patimile sunt oarecum un intreg, un balaur caruia taindu-i-se un cap, scoate altul la iveala. Mai subtila e patima slavei desarte. Ea e prezenta adeseori chiar cand ni se pare ca suntem eliberati de patimi. Ea creste chiar pe locul unde au fost taiate altele, hranindu-se cu sangele lor. Ea rasare chiar pe marginea smereniei si in general pe marginea oricarei virtuti.”
(Parintele Dumitru Staniloae)
Dupa prima zi de post pot exclama cu sinceritate: „La noi e cald langa Hristos!”
Las aici melodia multor pocainte. In cuvintele ei imi amintesc de micimea mea si de Maretia LUI.
„O Doamne, sunt atat de mic./ Atat de mic de cand incerc in Raza sa-mi ridic,/ o lacrima, un umar de privire.”
Andreea Stanciu 
Andreea,am observat ca ai mai scris despre ortodoxism,baptism,dar niciodata despre penticostalism…nu te-ai intersectat niciodata cu aceasta forma de religie?Chiar Eliza pirosca este,cred, penticostala…Vreau sa stii ca sunt complet de acord cu tine,nu conteaza religia, dar intreb doar din curiozitate,caci eu sunt penticostala. Este prima data cand iti scriu,desi citesc absolut tot ce scrii de 4 ani incoace 🙂 Fiti binecuvantati!
ApreciazăApreciază
Ma bucur ca ti-ai facut curaj sa imi scrii despre asta. 🙂
Imi pare rau ca nu am pomenit nimic despre penticostali. Si ei au un loc f special in inima mea. Mama sotului meu e penticostala, am prieteni foarte apropiati dintre penticostali(oameni cu suflet deschis spre Cer) Am pasit de multe ori in bisericile penticostale si am crescut prin lucrurile auzite sau vazute si acolo. Intr-o graba prea mare am uitat sa pomenesc de penticostali. Impreuna cu stoul meu, inainte de casatorie, ne intalneam dimineata (inainte de a merge el la servici) si ascultam predicile fratelui Pustan. Ne-au fost de mare mare folos! Sa fii si tu binecuvantata! Si sa ne tinem inimile sus :)!
ApreciazăApreciază
Ma bucur sa aud asta. Eu nu am fost intotdeauna penticostala…mama mea L-a gasit pe Dumnezeu si a ales aceasta religie acum 11 ani si a incercat sa ne arate si noua o cale buna de urmat. Pana atunci,noi nu frecventam nici o biserica,desi fuseseram botezati in Biserica Ortodoxa. Fratii mei,2 la numar, mai mici si totusi mai intelepti decat mine, au inceput sa urmeze aceasta cale fara cartire,fara vreo insistenta, manati parca de Duhul lui Dumnezeu. Nu ii intelegeam de multe ori cum nu le e rusine sa mearga la „pocaiti”. Tatal meu a fost Crestin dupa Evanghelie pana la 20 de ani,cand a plecat din satul lui si a lasat in urma si credinta..Acesti 20 de ani de umblat pe bancile bisericii l-au modelat intr-un fel..cum eu nu am mai vazut pe nimeni pana acum. In ochii mei,el este cel mai bun om pe pamant, dar acum ii este greu sa se intoarca la Dumnezeu..si ma rog pentru el zi si noapte. Iar eu,acum 4 ani,l-am cunoscut pe Robert,acum sotul meu, care este penticostal, si de dragul caruia am acceptat sa merg la biserica. Acum cand ma uit in urma vad perfect planul lui Dumnezeu pentru mine, si vad cum am fost menita dintotdeauna sa fiu „pocaita”. Si acum nu mi-e rusine de numele acesta, ci mi-as dori sa ma ridic la inaltimea lui.Tot acum 4 ani,cand L-am cunoscut pe Dumnezeu, te-am intalnit si pe tine, pe hi5..si de asta ti-am spus povestea asta atat de lunga, pentru ca vroiam sa stii ca Dumnezeu a lucrat prin tine, la formarea mea..vedeam pozele tale si citeam lucrurile ce le scriai,si imi doream sa am si eu acea iubire pentru Dumnezeu, sa fiu mai smerita…Prin ce ai impartasit din inima ta,m-ai ajutat sa-L inteleg mai bine pe Dumnezeu. Nu stiu cum mi-am facut curaj sa-ti scriu,dar ma bucur ca am indraznit, ca sa stii ca Dumnezeu lucreaza prin tine. Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te foloseasca in continuare!
ApreciazăApreciază