Cuvinte ale micului artist – prima incercare de a vorbi lumii despre boala psihica

Imi amintesc atat de clar primul meu contact cu un spital de psihiatrie. Eram in clasa a 11 a si in urma unor situatii stresante, pe un fond de oboseala cronica s-a declansat primul episod psihotic. La vremea aceea imi era extrem de rusine sa spun altora despre experienta mea. Stiam foarte clar cum e privit un bolnav psihic. Am vazut si simtit asta in propria casa. Tatal meu a fost unul din cei pe care imprejurarile l-au facut sa devina un „bolnav psihic” pentru ceilalti. Pentru mine a fost mereu tatal meu…si de asta ma durea felul in care apropiatii si strainii il tratau. Cand am ajuns si eu, silita de imprejurari, int-un astfel de spital credeam ca odata cu un diagnostic voi fi nevoita sa-mi asum etichetele puse de cei ce nu stiu nimic despre o astfel de boala…sau de unii care stiu prea putin.

Atunci nu stiam ca e modul lui Dumnezeu de a lucra la viata mea…

In spitalul de psihiatrie am intalnit un om cu Suflet. Era doamna Felicia Iftene…Ea a fost psihiatrul meu si o prietena in acea perioada. Ea a fost cea care mi-a aratat ca boala psihica nu va defini viata mea ci viata mea e cea care va defini boala psihica. Mi-a lansat o provocare (dupa ce ma zarise intr-o cafenea crestina)…sa particip la conferinta de sanatate mintala a copilului si sa spun ceva..despre arta. Ma rugase sa fac asta pentru ca in urma unei discutii a aflat ca acea intalnire de la cafenea era legata de arta. Eu nu eram un artist…:). M-am dus acasa si m-am tot gandit ce s putea sa spun eu, la varsta de 18 ani, unor medici si oameni care stiu foarte multe despre psihiatrie.

Am luat un pix si am inceput sa scriu despre experienta mea de pana atunci…cu mult entuziasm, cu multa credinta..cu multa speranta.

Azi, la 8 ani de atunci, am regasit filmarea (mi-a amintit de ea o persoana, aici pe blog…si ii spun un mare Multumesc!) si vreau sa va spun ca AS SCRIE EXACT ACELEASI LUCRURI si AZI. Acum cred si mai mult in ceea ce atunci rosteam.

Multumesc  Marius Dragan  pentru ajutorul dat atunci. 🙂 Fara tine nu as fi reusit sa finalizez gandurile.